vineri, iunie 20, 2008

Cetăţenii pot urmări dezbaterile comisiilor Camerei Deputaţilor, chiar şi din fotoliul de acasă


Din această săptămână cetăţenii pot accesa chiar şi de acasă/serviciu în direct lucrările Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, ale Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi ale Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor, informează un comunicat de presă al Institutului pentru Politici Publice, remis AMOS News.

Potrivit documentului de presă, adresa este: http://www.cdep.ro/co/sedinte.calendar.

Institutul pentru Politici Publice (IPP) salută introducerea la trei dintre Comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor a unui sistem electronic de înregistrare a dezbaterilor. Această acţiune de transparentizare a activităţii parlamentare vine ca un pas important de răspuns la îndelungata campanie pe care IPP o întreprinde pentru a promova deschiderea către public a Parlamentului României. IPP aşteaptă un răspuns similar şi din partea Senatului.

Cu eforturi civice îndelungate, IPP a reuşit să determine înregistrarea nominală şi publicarea pe paginile web ale celor două Camere a voturilor fiecărui parlamentar din şedinţele de plen, se mai arată în documentul de presă. Astăzi puteţi urmări cum votează fiecare parlamentar sau dacă este prezent la şedinţă.

Institutul pentru Politici Publice îi invită pe toţi cei interesaţi şi pe cei interesaţi de activitatea comisiilor menţionate să utilizeze facilitatea tehnică acordată din această săptămână pentru a urmări dezbaterile proiectelor şi propunerilor legislative în Camera Deputaţilor. IPP va profita de rezultatele eforturilor de transparentizare a Parlamentului şi va include informaţii de noutate în evaluarea activităţii parlamentare din această sesiune parlamentară. Materialul care continuă seria evaluărilor procesului legislativ începută în anii anteriori urmează a fi lansat în cursul lunii iulie.


Camera Deputaţilor constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Se pot constitui, de asemenea, comisii de mediere sau alte comisii comune cu Senatul.

Comisiile permanente sunt formate dintr-un număr de 11 - 33 de deputaţi, cu excepţia Comisiei pentru regulament, care se compune din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar. Numărul membrilor comisiilor permanente se stabileşte, pentru fiecare caz, de Camera Deputaţilor. Numărul membrilor şi componenţa nominală a comisiilor de anchetă sau speciale se aprobă o dată cu constituirea acestora. Un deputat face parte, în mod obligatoriu, dintr-o singură comisie permanentă, cu excepţia membrilor Comisiei pentru regulament, ai Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi ai Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, care pot face parte şi dintr-o altă comisie permanentă.

Alcătuirea comisiilor Camerei Deputaţilor se face cu respectarea configuraţiei politice a Camerei. Pentru fiecare comisie, numărul de locuri care revine fiecărui grup parlamentar sau deputaţilor independenţi se aprobă de Camera Deputaţilor, la propunerea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare. Membrii comisiilor sunt desemnaţi prin acordul liderilor grupurilor parlamentare, cu respectarea configuraţiei politice a Camerei. În cazul în care nu există dezacord asupra desemnării membrilor în comisii, Camera va aproba componenţa comisiilor cu votul deschis al majorităţii deputaţilor prezenţi. Dacă grupurile parlamentare nu ajung la un acord asupra componenţei uneia sau a mai multor comisii, Biroul permanent propune şi Camera hotărăşte, cu votul majorităţii membrilor prezenţi, asupra candidaturilor susţinute de fiecare dintre grupurile parlamentare, respectându-se configuraţia politică a Camerei.

Şedinţele comisiilor sunt publice, cu excepţia cazurilor în care plenul acestora prevede altfel. Lucrările pot fi transmise la radio sau televiziune. Miniştrii au acces la lucrările comisiilor. Dacă li se solicită participarea, prezenţa lor devine obligatorie. Guvernul trebuie înştiinţat, prin preşedintele comisiei, cu cel puţin 24 de ore înainte, de data la care au loc şedinţele acestora. La şedinţele comisiilor au dreptul să participe deputaţii şi senatorii care au făcut propuneri care stau la baza lucrărilor acestora (autori de propuneri legislative, de amendamente etc.) precum şi, la cererea preşedintelui comisiei, specialişti ai Consiliului Legislativ. Comisiile pot invita să participe la şedinţe persoane interesate, reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale şi specialişti.

Pentru ca şedinţele comisiilor să aibă loc în mod legal este necesară participarea majorităţii membrilor care le compun. Hotărârile comisiilor se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi. La începerea dezbaterii unei lucrări aflate pe ordinea de zi comisia desemnează, la propunerea preşedintelui, unul sau mai mulţi raportori dintre membrii săi. Aceştia vor asigura redactarea raportului sau a avizului comisiei, care va fi supus aprobării acesteia. Rapoartele şi avizele vor cuprinde, în mod obligatoriu, pe lângă opinia majorităţii membrilor comisiei, şi părerea contrară motivată a celorlalţi deputaţi din comisie.

Votul în comisie este, de regulă, deschis. În anumite situaţii, hotărâte prin vot de membrii acesteia, se poate recurge şi la vot secret. Cu privire la desfăşurarea şedinţelor comisiilor se încheie procese-verbale, care pot fi consultate de deputaţi. La sfârşitul fiecărei şedinţe, prin grija biroului comisiei, se redactează un comunicat de presă. Sinteza lucrărilor fiecărei comisii se publică săptămânal în Monitorul Oficial al României, partea a II-a. Sinteza cuprinde problemele dezbătute, rezultatul votului asupra articolelor şi proiectelor de lege, numele şi prenumele celor absenţi. Comisia, în cazuri justificate, va putea hotărî stenografierea dezbaterilor acesteia.

Comisii permanente Camera Deputaţilor
1. Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare
2. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci
3. Comisia pentru industrii şi servicii
4. Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice
5. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
6. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic
7. Comisia pentru muncă şi protecţie socială
8. Comisia pentru sănătate şi familie
9. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
10. Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
11. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
12. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
13. Comisia pentru politică externă
14. Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii
15. Comisia pentru regulament
16. Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor

- Subcomisia pentru Spaţiu
17. Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi

- Subcomisia pentru egalitatea de şanse pentru copii
Comisii de anchetă
1. Comisia de anchetă a Camerei Deputaţilor pentru verificarea unor aspecte referitoare la activitatea unor membri din conducerea Curţii de Conturi
2. Comisia parlamentară de anchetă privind verificarea unor aspecte referitoare la activitatea preşedintelui Curţii de Conturi
Alte comisii
1. Comisia de validare
Comisii care şi-au încetat activitatea

Comisii de anchetă
1. Comisia de anchetă parlamentară pentru analiza activităţii Ministerului Economiei şi Comerţului


Comisii permanente Camera Senatului
1. Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
2. Comisia economică, industrii şi servicii
3. Comisia pentru privatizare şi administrarea activelor statului
4. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci
5. Comisia pentru agricultură, industrie alimentară şi silvicultură
6. Comisia pentru politică externă

- Subcomisia pe problemele românilor din afara graniţelor
7. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
8. Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi
9. Comisia pentru muncă şi protecţie socială
10. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă şi tineret
11. Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă
12. Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului
13. Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii
14. Comisia pentru sănătate, ecologie şi sport
15. Comisia pentru egalitatea de şanse
Comisii speciale
1. Comisia specială pentru modificarea şi completarea Regulamentului Senatului
Comisii de anchetă
1. Comisia de anchetă pentru investigarea afirmaţiilor cu privire la existenţa unor centre de detenţie ale CIA sau a unor zboruri ale avioanelor închiriate de CIA pe teritoriul României
2. Comisiei de anchetă având drept scop investigarea condiţiilor de legalitate privind privatizarea Societăţii Naţionale a Petrolului «Petrom» - S.A
Comisii care şi-au încetat activitatea

Comisii de anchetă
1. Comisia de anchetă având drept scop investigarea condiţiilor de legalitate şi de oportunitate privind construirea imobilului «Cathedral Plaza» în imediata apropiere a Catedralei Romano-Catolice «Sfântul Iosif» din Bucureşti, precum şi a proiectelor de construire şi de sistematizare care afectează zonele istorice din municipiul Bucureşti


Comisii permanente comune
1. Comisia pentru afaceri europene a Parlamentului României - http://www.cdep.ro/afaceri_europene
Fosta Comisie a Parlamentului României pentru Integrare Europeană - http://www.cdep.ro/integrare
2. Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI
3. Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informaţii Externe
4. Comisia parlamentară a revoluţionarilor din Decembrie 1989
5. Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
6. Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO
Comisii speciale
1. Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, a Preşedintelui României, alegerile autorităţilor administraţiei publice locale, finanţarea campaniilor electorale şi alegerea europarlamentarilor
2. Comisia comună specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru controlul execuţiei bugetului Curţii de Conturi pe anul 2003
3. Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru atribuirea timpilor de antenă în vederea alegerii membrilor din România în Parlamentul European
4. Comisia parlamentară specială referitoare la repartizarea şi monitorizarea timpilor de antenă în vederea campaniei vizând referendumul naţional privind introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului României
Comisii de anchetă
1. Comisia parlamentară de anchetă pentru investigări şi clarificări referitoare la conturile lui Nicolae Ceauşescu
2. Comisia parlamentară de anchetă pentru investigări şi clarificări referitoare la activitatea ICE Dunărea
3. Comisia comună parlamentară de anchetă care să verifice informaţiile furnizate cu privire la interceptarea comunicaţiilor
4. Comisia parlamentară de anchetă privind activitatea Societăţii Române de Televiziune
5. Comisia comună de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind cazul «Parcul Bordei»
6. Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea şi clarificarea modului în care au fost cheltuite sumele din fondul constituit în cotă de 2% din sumele obţinute din privatizări, destinat construcţiei de locuinţe sociale, prevăzut la art.44 alin.(2) din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată
Comisii care şi-au încetat activitatea

Comisii speciale
1. Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru modificarea şi completarea regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
- activitatea comisiei a încetat - atribuţiile comisiei au fost preluate de către Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
Comisii de anchetă
1. Comisia comună de anchetă ca urmare a propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României
- activitatea comisiei a încetat activitatea comisiei a încetat odată cu depunerea Raportului
2. Comisia parlamentară de anchetă privind efectuarea unui control parlamentar asupra activităţii Societăţii Române de Televiziune şi Societăţii Române de Radiodifuziune
- activitatea comisiei a încetat odată cu depunerea Raportului de evaluare a activităţii Societăţii Române de Televiziune şi a Societăţii Române de Radiodifuziune

Niciun comentariu: