joi, iunie 05, 2008

Creştinii sărbătoresc Înălţarea Domnului


The image “http://www.sergiurata.com/customimg/2007-05-17_inaltarea-domnului.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.
Mii de creştini din toate colţurile ţării au mers de dimineaţă la biserică să participe la slujba de Inălţare a Domnului. Cei mai vrednici au reuşit să se spovedească şi să se împărtăşească. Înălţarea Domnului este ultimul eveniment din activitatea sa pământească, sărbătorită la 40 de zile de la Înviere.


La 40 de zile dupa Inviere, Iisus s-a inaltat la cer. Inaltarea este unul dintre cele 12 Mari Praznice Imparatesti, pe care crestinii ortodocsi il sarbatoresc, anul acesta, pe data de 5 iunie. Acest eveniment al Inaltarii Domnului este garantia inaltarii noastre ( Ioan 12:32 ) si a nemuririi noastre intr-un trup nepieritor ( 1Cor.15:51-53 ). Inaltarea descrisa in Biblie ( Luna 24:36-53 ) se petrece sub ochii celor unsprezece, nu inainte ca Iisus Christos sa lase ucenicilor Sai, invataturile Sale ; El ii trimite misionari sa raspandeasca in lume Cuvantul Sau ( Matei 28:16-99 ) ; ii invata „sa stea” pana primesc Duhul Sfant, Mangaietorul ( Luna 24:49 ), nu inainte de a le dovedi ca nu este un duh, ci trup ; si face asta mancand impreuna cu ei ( Luca 24:42 ). Iisus a spus ca, desi misiunea Sa pe pamant a luat sfarsit, El va fi alaturi de noi, cei botezati in numele Sau ( Matei 28:20 ) si, de asemenea, El anunta cea de A Doua Venire a Sa ( Fapte 1:11 ).

Iisus s-a inaltat la Ceruri si Cerurile s-au bucurat cu intreaga oaste ingereasca ; se spune ca au fost de fata, Adam care isi ispasise neascultarea printr-o indelungata pocainta ; Abel, victima nevinovata ucisa de fratele barbar si patimas ; Noe, al doilea parinte al neamului omenesc ; Avraam, batranul patriarh atat de credincios ; Isac, prefigurare a nevinovatei jertfe ; Iacov, parintele celor 12 semintii ale lui Israel ; Iosif cel vandut de fratii sai, cum si Iisus a fost vandut ; Moise marele prooroc ; Iov, omul suferintelor rabdate in numele credintei si toti dreptii L-au insotit spre cer pe al doilea Adam, Iisus Christos, spre cerul care se deschisese ca sa intre El - Imparatul Slavei. Un nor l-a invaluit; este norul din care a vorbit Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai, este norul care l-a invaluit pe Iisus si pe cei trei ucenici pe Muntele Taborului, este norul pe care El va reveni in glorie, este norul pe care va veni Dumnezeu sa judece viii si mortii la sfarsitul veacurilor. Amin.

Pericopa apostolica:

Fapte I, 1-12; Evrei VII, 26; VIII, 2

1. Cuvantul cel dintai l-am facut o, Teofile, despre toate cele ce a inceput Iisus a face si a invata,
2. Pana in ziua in care S-a inaltat la cer, poruncind prin Duhul Sfant apostolilor pe care i-a ales,
3. Carora S-a si infatisat pe Sine viu dupa patima Sa prin multe semne doveditoare, aratandu-li-Se timp de patruzeci de zile si vorbind cele despre imparatia lui Dumnezeu.
4. Si cu ei petrecand, le-a poruncit sa nu se departeze de Ierusalim, ci sa astepte fagaduinta Tatalui, pe care (a zis El) ati auzit-o de la Mine:
5. Ca Ioan a botezat cu apa, iar voi veti fi botezati cu Duhul Sfant, nu mult dupa aceste zile.
6. Iar ei, adunandu-se, Il intrebau, zicand: Doamne, oare, in acest timp vei aseza Tu, la loc, imparatia lui Israel?
7. El a zis catre ei: Nu este al vostru a sti anii sau vremile pe care Tatal le-a pus in stapanirea Sa,
8. Ci veti lua putere, venind Duhul Sfant peste voi, si Imi veti fi Mie martori in Ierusalim si in toata Iudeea si in Samaria si pana la marginea pamantului.
9. Si acestea zicand, pe cand ei priveau, S-a inaltat si un nor L-a luat de la ochii lor.
10. Si privind ei, pe cand El mergea la cer, iata doi barbati au stat langa ei, imbracati in haine albe,
11. Care au si zis: Barbati galileieni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer.
12. Atunci ei s-au intors la Ierusalim de la muntele ce se cheama al Maslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sambata.� Evrei VII, 26Capitolul VII26. Un astfel de Arhiereu se cuvenea sa avem: sfant, fara de rautate, fara de pata, osebit de cei pacatosi, si fiind mai presus decat cerurile.� Capitolul VIII2. Slujitor Altarului si Cortului celui adevarat, pe care l-a infipt Dumnezeu si nu omul.

Pericopa evanghelica:

Luca XXIV, 36-53

36. Si pe cand vorbeau ei acestea, El a stat in mijlocul lor si le-a zis: Pace voua.
37. Iar ei, inspaimantandu-se si infricosandu-se, credeau ca vad duh.
38. Si Iisus le-a zis: De ce sunteti tulburati si pentru ce se ridica astfel de ganduri in inima voastra?
39. Vedeti mainile Mele si picioarele Mele, ca Eu Insumi sunt; pipaiti-Ma si vedeti, ca duhul nu are carne si oase, precum Ma vedeti pe Mine ca am.
40. Si zicand acestea, le-a aratat mainile si picioarele Sale.
41. Iar ei inca necrezand de bucurie si minunandu-se, El le-a zis: Aveti aici ceva de mancare?
42. Iar ei i-au dat o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere.
43. Si luand, a mancat inaintea lor.
44. Si le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grait catre voi fiind inca impreuna cu voi, ca trebuie sa se implineasca toate cele scrise despre Mine in Legea lui Moise, in prooroci si in psalmi.
45. Atunci le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile.
46. Si le-a spus ca asa este scris si asa trebuie sa patimeasca Hristos si asa sa invieze din morti a treia zi.
47. Si sa se propovaduiasca in numele Sau pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile, incepand de la Ierusalim.
48. Voi sunteti martorii acestora.
49. Si iata, Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi insa sedeti in cetate, pana ce va veti imbraca cu putere de sus.
50. Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat.
51. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer.
52. Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare.
53. Si erau in toata vremea in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu. Amin.

Icoana Inaltarii Domnului - talcuire

Inaltarea lui Hristos este una dintre dogmele Bisericii incluse in Simbolul de Credinta niceo-constantinopolitan. Acesta afirma: "Si S-a rastignit pentru noi in timpul lui Pontiu Pilat, a patimit si S-a ingropat. Si a inviat a treia zi dupa Scripturi. Si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui".

Ca si Rastignirea si Invierea, Inaltarea nu se praznuieste la o data fixa. Ziua Inaltarii variaza de la an la an. Ea depinde de data Pastelui, Inaltarea fiind la a Patruzecea zi dupa Paste, adica in joia de dupa Duminica Orbului.

In iconografia bizantina, Inaltarea este prezentata astfel: La milloc, in planul frontal, se afla Maica Domnului, cu fata, privind drept inainte, cu mainile inaltate in rugaciune. Adeseori o putem vedea stand in picioare pe un scaunel. In spatele ei, in dreapta si in stanga, se afla cate un inger imbracat in vesminte albe. Ingerii tin cate un toiag in mana dreapta, iar cu stanga ridicata Il arata, deasupra lor, pe Domnul inaltandu-se. Uneori tin cate un filacter desfasurat, pe care sunt scrise fraze preluate din Faptele Apostolilor. Pe filacterul unuia dintre ingeri sta scris: "Barbati galileieni de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer" (Fapte 1, 11).

Langa ingeri se afla Apostolii, sase de o parte si sase de cealalta. Apostolii din fata, Pavel si Petru, stau langa Maica Domnului, Pavel in dreapta ei si Petru in stanga. Capetele Sfintilor Apostoli sunt indreptate "in sus," privind cu uimire la Hristos, Care Se inalta. Unii dintre ei fac gesturi vii cu mana, pe care o ridica, aratandu-L pe Hristos. Sfantul Pavel priveste ametit, cu mana dreapta in fata ochilor. Acest gest aminteste de experienta lui de pe drumul Damascului, cand a fost orbit de lumina lui Iisus (Fapte 9, 1-5).

In spatele Maicii Domnului, al ingerilor si al Apostolilor, se afla un munte cu maslini - reprezentat schematic - pentru a aminti privitorului ca inaltarea s-a petrecut pe muntele Maslinilor.

Deasupra muntelui, la mijlocul laturii de sus a compozitiei, este reprezentat Hristos, intr-o mandorla circulara. Sta asezat pe un curcubeu, binecuvantand cu mana dreapta si tinand un filacter in stanga. In afara mandorlei sunt doi, patru sau mai multi ingeri, care zboara, cu bratele intinse, atingand cu mainile lor marginea exterioara a mandorlei - un gest de cinstire a lui Hristos. Aureola este utilizata numai in reprezentarea lui Iisus, a Maicii Domnului si a Ingerilor.

In capatul de sus al icoanei, deasupra mandorlei, se afla inscriptia: "Inaltarea". Nu se face nici o referire la Inaltare in Evangheliile dupa Matei si Ioan. O referire scurta apare in celelalte doua Evanghelii si in prima Epistola a Sfantului Apostol Pavel catre Timotei: Mult mai mult se vorbeste despre ea in Faptele Apostolilor.

Evanghelistul Marcu spune ca inaltarea s-a petrecut dupa ce Hristos le-a aparut celor unsprezece ucenici ai Sai si "i-a mustrat pentru necredinta si impietrirea inimii lor, caci n-au crezut pe cei ce-L vazusera inviat" si le-a poruncit sa raspandeasca peste tot cuvantul Evangheliei, spunand: "Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura" (Mc. 16,15). Dupa ce Domnul a rostit aceste cuvinte si altele cateva, pe care Marcu le reda; "S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta lui Dumnezeu. Iar ei, plecand, au propovaduit pretutindeni si Domnul lucra cu ei si intarea cuvantul, prin semnele care urmau" (Mc. 76, 1,9-20).

Acest pasaj ne ofera informatia importanta ca Inaltarea a avut loc in prezenta ucenicilor, dupa cum arata si icoana. In icoana sunt prezenti doisprezece Apostoli, in loc de unsprezece - numarul dat de Marcu. A fost inclus Sfantul Apostol Pavel, implinind numarul celor doisprezece ucenici, chiar daca el nu se afla impreuna cu ceilalti ucenici la Inaltarea Domnului. Sfantul Apostol Pavel apare in compozitie pentru ca Iuda Iscariotenul, unul dintre cei doisprezece ucenici de la inceput, il tradase pe Iisus si nu era acolo. In legatura cu aceasta, Kontoglou remarca: "in multe situatii, iconografia ortodoxa nu reprezinta un subiect evanghelic cu acuratete istorica, ci in chip simbolic". Fapt este ca doar cu putin inainte de Inaltarea Sa, Hristos ii indemnase pe ucenicii Sai sa propovaduiasca pretutindeni Evanghelia - asa cum am aratat deja - iar Sfantul Pavel a fost "vas ales, ca sa poarte numele Meu inaintea neamurilor si a regilor si a fiilor lui Israel" (Fapte 9, 15). Trebuie observat ca, desi Pavel nu s-a numarat printre ucenici in timpul vietii lui Hristos pe pamant, ci a devenit unul dintre cei doisprezece dupa Inaltare si dupa adunarea Sfintilor Apostoli la Ierusalim in ziua Cincizecimii, el a fost prezent la intalnirile Apostolilor, dupa aceste evenimente (vezi, de exemplu, Fapte 9, 26-28, 15, 6-25).

Evanghelia dupa Luca ne mai ofera niste informatii despre Inaltare. In ultimul capitol se spune ca dupa Inviere, Hristos li s-a aratat celor unsprezece ucenici la Ierusalim, le-a vorbit, le-a cerut de mancare si a mancat inaintea lor, le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile" si le-a vorbit despre necesitatea de a propovadui in numele Sau la toate neamurile", dupa ce vor fi "imbracati cu putere de sus" (Lc. 24, 45, 47, 19). Apoi i-a dus pe cei unsprezece ucenici ai Sai "Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare" (Lc. 24, 50-52).

Ceea ce adauga acest pasaj la relatarea Evangheliei dupa Marcu este locul inaltarii - langa Betania - si faptul ca Hristos Si-a binecuvantat atunci ucenicii, asa cum se vede si in icoana. In Faptele Apostolilor, Sfantul Evanghelist Luca precizeaza si mai exact locul unde s-a petrecut Inaltarea: el spune ca era Muntele Maslinilor. Mai departe, vorbeste aici despre un "nor" in care S-a dedicat Hristos. "Norul" era Slava dumnezeiasca a lui Hristos, care, in icoane, apare in forma circulara luminoasa de jur-imprejurul Lui. In plus, mai vorbeste de cei doi ingeri in vesminte albe, care au aparut pe Muntele Maslinilor si citeaze cuvintele pe care ei le-au adresat Apostolilor. Toate aceste informatii se afla in primul capitol din Faptele Apostolilor. Aici citim: "(Iisus) S-a si infatisat pe Sine viu dupa patima Sa prin multe semne doveditoare, aratanduli-Se timp de patruzeci de zile si vorbind cele despre imparatia lui Dumnezeu. Si acestea zicand, pe cand ei priveau, S-a inaltat si un nor L-n luat de la ochii lor. Si privind ei, pe cand El mergea la cer, iata doi barbati au stat langa ei, imbracati in haine albe, care au si zis: "Barbati galileieni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer." Atunci ei s-au intors la Ierusalim de la muntele ce se cheama al Maslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sambata" (Fapte 1,3,9-12). In sfarsit, Sfantul Apostol Pavel spune in Epistola intai catre Timotei: "Dumnezeu S-a aratat in trup, S-a indreptat in Duhul, a fost vazut de ingeri, S-a propovaduit intre neamuri, a fost crezut in lume, S-a inaltat intru slava" (I Tim. 3,16).

Troparul care se canta in ziua sarbatorii inaltarii, precizandu-I semnificatia, isi ia primele cuvinte de la incheierea pasajului paulin citat mai sus: " Inaltatu-Te-ai intru slava, Hristoase Dumnezeule, bucurie facand ucenicilor Tai prin fagaduinta Duhului Sfant, incredintandu-se ei prin binecuvantare ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii."

Elementele icoanei Inaltarii care nu se regesesc in textele Noului Testament sunt - pe langa includerea Sfantului Apostol Pavel, despre care deja am vorbit - prezenta Maicii Domnului si a ingerilor care zboara in jurul mandorlei circulare. Cu privire la Maica Domnului, Kontoglou remarcand faptul ca ea este reprezentata ca fiind prezenta la eveniment, dupa cum afirma traditia nescrisa. Cat despre ingerii care zboara, se poate spune ca includerea lor are o semnificatie simbolica, exprimand nespusa evlavie si iubire pe care le au ingerii pentru Hristos. Este, totodata, in acord si cu afirmatia din Evanghelii ca ingerii Ii slujesc Lui (Mt. 4,1l; Mc. 1,13).

Inaltarea apare, de obicei, zugravita pe bolta in leagan, spre risdrit (la baza turlei, spre Sfantul Altar). Cand se foloseste pentru Inaltare intreaga bolta, jumatate dintre Apostoli impreuna cu Maica Domnului, incadrata de doi ingeri, sunt pictati pe o parte a boltii, ceilalti sase pe cealalta parte, iar Hristos in slavi si ingerii care zboara, pe partea cea mai inalta a boltii.

Iconografia Inaltarii are o istorie foarte lunga, incepand, cel tarziu, din secolul al VI-lea. In Evangheliarul Rabbula apare o miniatura infatisand Inaltarea, care dateaza din anul 586, iar o icoana a el, datand din a doua jumatate a secolului al VI-lea sau inceputul secolului al VII-lea, se pastreaza la Manastirea Sfanta Ecaterina de pe Muntele Sinai. Prototipul icoanelor Inaltarii se poate deslusi deja, in elementele principale, in aceste icoane sau in altele tot atat de vechi: Hristos in slava, cu ingeri zburand in jurul Lui; dedesubt, Maica Domnului incadrata de doi ingeri si doisprezece Apostoli, printre care si Sfantul Pavel.

Una dintre cele mai remarcabile icoane monumentale ale Inaltarii este cea din Biserica Sfanta Sofia din Trapezund, Pont, din nordul Asiei Mici. Aceasta este o biscrica monumentaa, construita in secolul al XIII - lea de imparatul Manuel Comnenul (1238-1263).

Inaltarea ocupa aici intreaga bolta de deasupra Sfantului Altar. Hristos in slava este inconjurat de sase ingeri, trei de o parte si trei de cealalta.

Constantine Cavarnos

Niciun comentariu: