marți, iunie 03, 2008

Declaraţia preşedintelui PSD Mircea Geoană la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional



3 iunie 2008

Bună ziua. Avem o deosebită plăcere să anunţăm, la ora aceasta fără nici un fel de dubiu, faptul că PSD a câştigat alegerile locale din 2008. Am câştigat pe toate cele 4 buletine de vot: pentru preşedinţii de consilii judeţene, pentru primării, pentru consilierii judeţeni şi locali. În acest moment, avem confirmate victoriile reprezentanţilor PSD în 17 judeţe ale ţării: Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Constanţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Ialomiţa, Iaşi, Olt, Prahova, Sălaj, Teleorman, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea. La judeţul Ilfov continuă numărătoare şi sunt şanse mari să câştigăm şi al 18-lea judeţ.

Contracandidaţii noştri de la PD-L au câştigat până în acest moment 13 judeţe, iar PNL şi UDMR câte 5. În cele 12 judeţe mari, PSD are conducerea în 7, PD-L în 3 şi PNL în 2. Dar din cele 4 judeţe mari are ţării - Iaşi, Constanţa, Prahova şi Timiş -, PSD a câştigat 3 judeţe, Iaşi, Constanţa şi Prahova, iar la Timiş, deşi am pierdut, am făcut o figură frumoasă şi vreau să îl salut şi să îi mulţumesc colegului nostru Ilie Sârbu, au făcut un scor electoral bun şi la Timiş.

Din punct de vedere al hărţii electorale, observăm o cvasi-dominaţie PSD în Oltenia. Avem o surpriză foarte plăcută la Buzău, unde am reuşit să înfrângem PD-L şi pe Cezar Preda. O surpriză bună şi la Dolj, unde domnul Radu Berceanu are zile grele pentru continuarea carierei sale politice. Croitoraşul cel Viteaz, domnul Boureanu, a primit o lecţie de politică de la domnul Nicolescu şi de la echipa noastră de la Argeş. E bine când eşti la început de carieră să tratezi cu mai mult realism ceea ce poţi să faci în viaţă. Vreau să subliniez rezultatul foarte bun de la Constanţa, unde şi primarul Radu Mazăre şi echipa lui Nicuşor Constantinescu au făcut un scor foarte bun.

Vreau să subliniez şi victoria de la Olt, şi pe cea de la Vâlcea, vreau să mulţumesc domnului Câlea care a făcut o campanie extrem de bună. Din păcate, am câştigat un sigur judeţ din Transilvania. Rămânem principala forţă politică a României şi acest lucru este un element de stabilitate şi de echilibru pe scena politică românească.

Se confirmă tendinţa ascendentă a PSD. Dacă astăzi am fi avut alegeri parlamentare, prin redistribuire, partidul nostru ar fi câştigat circa 35% din voturile şi din locurile în Parlament. PD-L este într-o evidentă tendinţă de scădere. PNL a făcut un scor relativ bun, probabil dat şi de imensele resurse pe care Guvernul şi partidul de guvernământ le-a alocat primăriilor şi localităţilor conduse de acest partid. PSD a câştigat din primul tur 651 de primării şi suntem în turul 2 în alte peste 900. Mesajul Biroului Permanent al PSD este de felicitări celor care au câştigat, un cuvânt de îmbărbătare celor care s-au bătut şi au pierdut, dar cu toţii vom fi alături de candidaţii noştri şi de candidaţii de primar PSD în turul 2, inclusiv în câteva mari municipii unde candidaţii noştri, începând cu Iaşi, Galaţi, Ploieşti, sectoarele Bucureştiului au bătălii importante de dus.

Din punct de vedere al Bucureştiului, au fost foarte multe speculaţii pe acest subiect. Daţi-mi voie să reconfirm ceea ce am spus şi cu alte ocazii, ceea ce a fost şi subiectul şi decizia noastră de astăzi. Obiectivul PSD la nivel naţional şi în Bucureşti este blocarea reprezentanţilor dreptei, în principal ai PD-L, recomandarea noastră pentru susţinătorii PSD în Bucureşti este să vină în Bucureşti şi să voteze împotriva administraţiei lui Videanu, împotriva încercării ca prin Vasile Blaga să se pună capac pentru încă 4 ani de zile la fărădelegile care s-au făcut în timpul administraţie PD-iste a Primăriei Generale în ultimii 10 ani de zile. Nu este bătălia PSD, este bătălia bucureştenilor. Sprijinul nostru va merge către Sorin Oprescu. Sprijinul nostru va merge la sectorul 4 către Cristian Popescu Piedone şi, de asemenea, am decis azi acordarea de sprijin în sectorul 1 a candidatului liberal Andrei Chiliman pentru turul 2. Suntem încrezători în faptul că vom câştiga sectoarele 5 şi 6 prin colegii Vanghelie şi Darabont. Există în acest moment o şansă istorică pentru Bucureşti să aibă o nouă direcţie politică şi şansa unui nou început. Acelaşi lucru l-am recomandat şi la nivelul ţării în discuţiile şi negocierile care vor începe în judeţ la nivel de consilii locale, de consilii judeţene şi municipale.

De asemenea, vreau să spun că acest important succes al nostru ne pune în faţa unei mari responsabilităţi: aceea de a asigura o administraţie locală competentă şi de a continua trendul crescător al partidului nostru, care să ne conducă la victoria în alegerile parlamentare. Aş vrea să spun că suntem preocupaţi şi cred că ar merita ca, după ce se va termina turul 2, în premieră în România, să avem o analiză mai serioasă cu privire la neregulile de la vot, la sumele imense aruncate „la negru” în această campanie şi vreau să vă spun că suntem dezamăgiţi de faptul că prefecţii judeţelor şi cei care ar trebui să asigure o bună derulare a alegerilor locale nu au avut un astfel de comportament. Este anormal ca în ţară campaniile să se desfăşoare cu bâta, este anormal ca prefecţii să se transforme în scutierii candidaţilor PD-L sau PNL. Trebuie să solicităm măsuri clare împotriva celor care nu respectă legea în timpul alegerilor. Dacă ne vom preface că luăm măsuri, vom avea un risc de degenerarea a climatului democratic în România. Acest lucru nu trebuie permis. Suntem în Europa şi acolo unde există competiţie democratică şi bărbătească, să fie, asta este bătălia politică, adrenalină, resurse, cu candidaţi, dar nu dincolo de litera şi spiritul legii. Nu trebuie să lăsăm România să devină o junglă în care numai banul şi bâta şi somnul liniştit al autorităţilor statului să reprezinte modul de derulare al acestor campanii. Vine campania pentru Parlamentul României cu vot uninominal. Peste 400 de candidaţi din partea fiecărui partid se vor bate în atât de multe colegii uninominale în toamnă. Trebuie să fim extrem de atenţi ca astfel de lucruri să nu se mai repete la toamnă.

Vreau să fac un apel la mobilizare, inclusiv din partea judeţelor şi candidaţilor care au câştigat. Turul 2 este foarte important, trebuie să confirmăm acest trend ascendent pentru turul 2 şi pentru restul calendarului politic. Am spus că vom câştiga alegerile locale şi le-am câştigat. Suntem în grafic şi vom câştiga şi alegerile parlamentare din toamnă şi alegerile prezidenţiale de anul viitor. Vă mulţumim foarte mult pentru grija şi pentru sănătatea partidului nostru, dar cred că trebuie să vă întrebaţi întrebările şi preocupările către cei de la PD-L, care sunt convins că nu au zile uşoare în explicarea acestui eşec pe care l-au avut, cu o scădere brutală faţă de alegerile europarlamentare, unde PD şi PLD au avut împreună aproape 38%, iar astăzi sunt sub 28%.

Repet, am avut un scor bun şi care ne îndreaptă cu optimism şi cu foarte multă muncă către victoria de la toamnă. Vreau să vă informez că miercuri, la ora 12.00, vom avea o primă întâlnire cu partenerii noştri de la Partidul Conservator, pentru a începe să lucrăm în spiritul protocolului de alianţă pe care l-am încheiat şi evident va fi sprijin reciproc acolo unde candidaţii PSD, respectiv PC se vor afla. În estimarea noastră, PC a făcut la aceste alegeri locale un scor peste 3-4%. Vom discuta cu colegii de la PC strategia din turul 2 şi strategia pentru alegerile parlamentare. Vă mulţumesc!

Niciun comentariu: