Elevii care au împlinit 14 ani pot cere încuviinţarea instanţei judecătoreşti pentru a-şi schimba forma de învăţământ aleasă de părinţi.
“Nu ştiu să existe precedent judiciar în acest sens, deocamdată nu este o situaţie foarte răspândită.
Alineatul a fost introdus preventiv, pentru a asigura respectarea dreptului la opinie şi la participare al copilului”, ne-a declarat Gabriela Tonk, subsecretar de stat la ANPDC. Din punct de vedere juridic, acest drept poate fi exercitat de cei care au împlinit vârsta de 14 ani în baza Codului civil, care prevede că de la această vârstă un copil are dreptul de a lua singur anumite decizii în ceea ce-l priveşte, au mai spus cei de la ANPDC.
Astfel, dacă un elev nu este de acord cu forma de învăţământ sau cu profilul educaţional alese de părinţi şi nu ajunge la un compromis în acest sens, acesta poate merge la judecătorul de serviciu, unde depune o cerere. Mai departe, judecătorul direcţionează cererea de modificare a formei de învăţământ depuse de copil către completele de minori, iar procesul va fi judecat cu celeritate, potrivit informaţiilor ANPDC.
Prevederea din lege este văzută cu două tăişuri de către psihologi, care spun că astfel de drepturi pot proteja în anumite cazuri, dar pot fi şi exagerate de copii şi pot intensifica “lupta de putere între părinţi şi copii”. “Se întâmplă des ca părintele să îşi impună propriile nevoi în alegerea tipului de educaţie pentru copii. Neconştient, asta crede el că este bine pentru copil. Însă copilul suferă. O dată pentru că nu va avea performanţe şi se va strădui mult mai mult decât ceilalţi copii, care îşi aleg drumul profesional în funcţie de abilităţile şi de vocaţia lor. În al doilea rând, copilul este pus într-o poziţie de inferioritate faţă de părinte, care decide în locul lui, şi asta generează o reacţie foarte puternică, o revoltă din partea copilului. Această revoltă se manifestă fie pe ascuns, când copilul se îmbolnăveşte, poate face o depresie sau poate avea simptome ale schizofreniei, fie pe faţă, şi atunci ajunge să aibă un comportament împotriva regulilor”, explică psihologul Anda Păcurar.
Aceasta spune că de preferat este ca părinţii să discute şi să ia deciziile privind viitorul profesional al copilului împreună cu acesta, pentru că “sarcina părintelui e să ghideze copilul”. Însă Păcurar atrage atenţia că există riscul că astfel de drepturi date de lege pot fi prost interpretate de copil, care se poate folosi de ele pentru a ameninţa părintele că îl reclamă şi “este un alt mod de a stârni lupta de putere între copii şi părinţi”.
Zvetlana Preoteasa, secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar din cadrul Ministerului Educaţiei, a declarat că “noi dăm posibilitatea de a-şi exprima opţiunea. Pe fişa de înscriere la liceu îşi pun semnătura: elevul, părintele şi dirigintele. Dirigintele are obligaţia să le explice exact cum trebuie să completeze fişa şi, astfel, garantează că şcoala a fost alături de ei când au făcut alegerea. Părintele semnează pentru ca elevul să nu facă de capul lui sau să se creadă că a fost influenţat de diriginte”. (Cotidianul, Autor: Oana Craciun, Iuliana Gatej, Miercuri, 04 iunie 2008)
(1) Copilul are dreptul de a primi o educatie care sa ii permita dezvoltarea, in conditii nediscriminatorii, a aptitudinilor si personalitatii sale.
(2) Parintii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educatiei care urmeaza sa fie data copiilor lor si au obligatia sa inscrie copilul la scoala si sa asigure frecventarea cu regularitate de catre acesta a cursurilor scolare.
(3) Copilul care a implinit varsta de 14 ani poate cere incuviintarea instantei judecatoresti de asi schimba felul invataturii si al pregatirii profesionale.
Un comentariu:
Apreciez interesul pentru drepturile copilului pe care le ai. Cred că niciodată nu trebuie să uităm şi că noi am fost copii şi că a abuza de puterea pe care o ai ca părinte poate fi foarte dăunător. Cred că este bine că avem astfel de legi, ne aduce într-o normalitate mult aşteptată!
Grigoraş Paul Octavian
Trimiteți un comentariu