vineri, iunie 06, 2008

Logic sau nu, Justiţia s-a pronunţat


Rodica Culcer a pierdut procesul cu TVR
Rodica Culcer a pierdut procesul cu TVR (Imagine: Mediafax Foto)
Tribunalul Bucureşti a respins, joi, contestaţia Rodicăi Culcer la decizia de destituire din funcţia de şef al redacţiei Ştiri de către conducerea Societăţii Române de Televiziune. Decizia poate fi atacată cu recurs la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. În acţiunea îndreptată împotriva TVR, Rodica Culcer arăta că postul de şef al Redacţiei Ştiri nu a fost transformat, ci desfiinţat, în prezent ea coordonând, ca director al Direcţia Emisiuni Informative şi Sport, doar activitatea a două secretare. Jurnalista spunea că a primit un act adiţional la contractul de muncă prin care se schimba titulatura postului, ulterior primind şi o fişă de post prin care i se luau atribuţiile. Consiliul de Administraţie al SRTv a adoptat, în 15 octombrie 2007, o hotărâre privind reorganizarea Direcţiei Ştiri şi transformarea acesteia în Direcţia Emisiuni Informative şi Sport. Atunci, conducerea TVR spunea că reorganizarea nu vizează eliminarea Rodicăi Culcer de la conducerea Direcţiei Ştiri al TVR. "Eu am primit, la momentul respectiv, un act adiţional la contractul de muncă, prin care se schimba titulatura postului. Am crezut atunci că postul se transformă, nu că s-a desfiinţat. Ulterior, am primit o fişă de post prin care mi se luau atribuţiile. Nu titulatura mă deranjează, dar am văzut că mi s-au redus cu 2/3 atribuţiile. Atunci am considerat că modificarea s-a făcut cu rea-credinţă şi doar pentru a fi înlăturată eu. Am dat un concurs pentru un anumit post, nu se poate modifica conţinutul postului în mod unilateral. Nu am în subordinea mea decât două secretare", declara atunci Rodica Culcer. Decizia conducerii TVR faţă de Culcer a survenit jurnalelor din 10 octombrie 2007, când au fost difuzate imagini de la o întâlnire a lui Decebal Traian Remeş cu fostul ministru Ioan Avram Mureşan, în care acesta din urmă îi dă un plic lui Remeş, precum şi înregistrări audio referitoare la licitaţii. Urmare a difuzării acestei înregistrări, Decebal Traian Remeş a demisionat, a doua zi, din funcţia de ministru al Agriculturii, DNA având declanşată o anchetă privind acest caz. Difuzarea imaginilor a reunit Comisia de Etică şi Arbitraj a SRTv, care a decis, în şedinţa din 19 octombrie 2007, că materialul TV cu Remeş-Mureşan era de "cert interes public", distribuirea lui pe postul naţional fiind justificată, însă preciza că s-a încălcat Statutul ziaristului, întrucât TVR nu a menţionat faptul că nu poate garanta autenticitatea filmului.

Niciun comentariu: