vineri, iunie 06, 2008

Murgeanu: Sunt măgulit că PIN şi Guşă mă susţin în turul doi de scrutin


Murgeanu: Sunt măgulit că PIN şi Guşă mă susţin în turul doi de scrutin (Imagine: Mediafax Foto)
Candidatul PDL la Primăria Sectorului 1, Răzvan Murgeanu, s-a declarat, vineri, "absolut măgulit" de faptul că PIN, un partid care are ca principal suport noua generaţie, şi liderul acestuia, Cozmin Guşă, şi-au anunţat susţinerea pentru el în turul doi de scrutin.

"Eu îl cunosc pe domnul Cozmin Guşă şi sunt absolut măgulit că un partid care are ca principal suport noua generaţie de oameni politici mă susţine pe mine", a declarat Răzvan Murgeanu, precizând că liderul PIN s-a evidenţiat în campania electorală "foarte verbal şi foarte combativ".

Răzvan Murgeanu a precizat că, dacă va câştiga Primăria Sectorului 1, va colabora "cu toată lumea", amintind că, în perioada în care a fost viceprimar, a colaborat extraordinar cu toţi primarii de sector.

Întrebat cum va colabora cu Sorin Oprescu, dacă acesta va deveni primarul general al Capitalei, Murgeanu a spus: "Nu iese, iese Blaga, şi nu îmi fac griji".

Murgeanu a afirmat că relaţia sa cu Vasile Blaga este una extrem de bună, ţinând cont că lucrează împreună din 1990, iar colaborarea va fi la fel de bună.

Referindu-se la relaţia cu Consiliul Local, Răzvan Murgeanu a declarat că, după alegerile din 15 iunie, va vedea cum se va realiza majoritatea în consiliu, dar va colabora bine cu toată lumea, nu pentru că este un bun negociator, ci pentru că este "un om sincer".

Liderul PIN, Cozmin Guşă, care a candidat la Primăria Capitalei, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că îl va vota pe Vasile Blaga în turul al doilea, neavând cum să îl voteze pe Sorin Oprescu, iar la Primăria Sectorului 1 îl va vota pe Răzvan Murgeanu.

Murgeanu: Becali mi-a spus că, dacă ies primar, va pune borduri cu banii lui pe tot Bd. Aviatorilor

Murgeanu: Becali mi-a spus că, dacă ies primar, va pune borduri cu banii lui pe tot Bd. Aviatorilor
Candidatul PDL la Primăria Sectorului 1, Răzvan Murgeanu, a negat, vineri, că ar negocia cu liderul PNG, Gigi Becali, pentru majoritatea în CGMB, arătând că acesta i-a spus că îl susţine şi că, dacă va ieşi primar, va pune borduri de granit, pe banii lui, pe tot Bulevardul Aviatorilor.

Răzvan Murgeanu a declarat că fotografiile apărute în presă cu el şi cu liderul PNG şi comentariile privind negocierea cu acesta a majorităţii PDL în Consiliului General al Capitalei, reprezintă doar "o nebuneală".

El a susţinut că a fost doar o discuţie în faţa sediului PNG, care se află lângă sediul central al PDL din Modrogan.

Murgeanu a precizat că s-a salutat cu Gigi Becali, care era pe stradă, acesta întrebându-l dacă bordurile pe care le-a pus la sediul său, de granit, sunt mai bune decât cele ale Primăriei, iar cu acest prilej Becali i-a transmis că îl susţine în turul doi la Primăria Sectorului 1.

"Mi-a zis: «Murgeanule, fii atent, dacă ieşi primar, voi face tot Bulevardul Aviatorilor pe banii mei cu borduri din astea. Te susţin, să ieşi primar. Iar eu i-am spus: «Ies, şi te las să faci pe banii tăi toate bulevardele din Sectorul 1»", a relatat Murgeanu.

Un cotidian central a publicat recent fotografii în care apar Gigi şi Victor Becali şi Răzvan Murgeanu în faţa imobilului deţinut de liderul PNG în Bulevardul Aviatorilor. Ziarul susţine că fotografiile au fost făcute luni şi că democrat-liberalul şi liderul PNG au avut şi o discuţie între patru ochi.

Niciun comentariu: