miercuri, iunie 04, 2008

Orban are dovezi legate de frauda de la alegerile pentru primăria Capitalei



Orban are dovezi legate de frauda de la alegerile pentru primăria Capitalei (Imagine: Mediafax Foto)
Candidatul PNL pentru Primăria Capitalei, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, la Constanţa, că PNL deţine probe care dovedesc că PDL ar fi fraudat alegerile, iar acestea sunt investigate în prezent de către poliţişti.
http://www.flrealproperty.com/images/lupa.gif

Ludovic Orban s-a arătat dezamăgit de faptul că alegătorii s-au lăsat păcăliţi de promisiunile de moment ale candidaţilor, că au votat pentru bani la alegerile din 1 iunie şi nu pentru proiecte viabile şi pentru perspectiva unei vieţii mai bune.

El declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că aceste lucruri s-au petrecut în multe localităţi din ţară, inclusiv în Bucureşti.

The image “http://petrol.sci.muni.cz/poznavanihornin/magmatity/image/lupa.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

"A fost o campanie electorală civilizată în aparenţă. Din păcate, oamenii au fost mai puţin preocupaţi de substanţa mesajului de credibilitatea emitentului, ca în multe alte locuri din ţară. Mulţi oameni au votat pentru pungile cu alimente pe care le-au primit în campanie şi care nu o să le ţină de foame patru ani de zile, mulţi au votat pentru bani", a afirmat Orban.

El susţine că PNL deţine probe care dovedesc frauda electorală, iar acestea sunt investigate în prezent de către poliţişti.

"Nu cred că este bine pentru România ca un număr atât de mare de votanţi să fie duşi cu zăhărelul a nu ştiu câta oară şi de fapt să nu-i voteze decât pe cei care le dau pomeni din ceea ce fură din taxele şi impozitele plătite tot de ei. Inclusiv la Bucureşti s-a votat aşa, într-un procent semnificativ. În Bucureşti am găsit patru delegaţi ai PDL care au distribuit mai multe buletine de vot către un alegător. Toate cazurile sunt instrumentate, avem filme, fotografii în care se vede cum se dau bani către cetăţeni. Le-am pus la dispoziţia organelor de cercetare", a spus Orban.

The image “http://tl.politiaromana.ro/proximitate/proximitate%20pliant.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

El a dat şi un exemplu despre modul cum s-a votat în Bucureşti. Orban susţine că înainte de înfruntarea candidaţilor găzduită de televiziunea publică, PRM era creditat într-un sondaj cu 2 % din preferinţele alegătorilor, iar după "spectacolul" oferit de Corneliu Vadim Tudor Partidul România Mare a crescut cu încă trei procente

"Accesul de nebunie al lui Vadim, care reprezenta o lecţie despre cum nu trebuie să se comporte un om într-o situaţia publică, a reuşit să mobilizeze acel electorat care seamnă cu Vadim şi a băgat PRM în Consiliul Genral. O creştere de 3 procente pentru un acces de nebunie", a conchis Ludovic Orban.

http://www.ziare.com/_files/Image/news/282/281084_0804_timpuri_noi.jpg

Întrebat care este marele perdant al alegerilor locale, Orban a răspuns fără să ezite: "Marii perdanţi sunt PDL şi Băsescu. PDL e un partid care depinde ombilical de cota de încredere a lui Băsescu care se duce la vale de la europarlamentare până în prezent".

Orban s-a aflat miercuri la Constanţa cu ocazia deschiderii lucrărilor celei de-a patra ediţii a Danube Summit.

The image “http://www.politiaromana.ro/recrutare_personal/images/jpg/poti_deveni_politist.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

Niciun comentariu: