(http://www.cimec.ro/Muzica/Cronici.htm)
Lella Cincu, o lumină apusă a artei noastre liricePoate nu mai sunt mulţi acei iubitori ai operei care să-şi aducă aminte de strălucitoarea voce a sopranei Lella Cincu, cea care stârnea ovaţii din parte admiratorilor ei, în sala Operei bucureştene, până acum, trei decenii. Cine a urmărit jocul ei sensibil, plin de fină trăire, cine i-a auzit performanţele cântului în „Lakme”, „Lucia di Lammermoor” sau „Traviata”, nu poate rămâne indiferent la vestea că această artistă a dispărut de pe firmamentul amintirilor, cu câteva zile în urmă, într-o duminică însorită, ca şi cum ar fi continuat să se afle sub lumina reflectoarelor. Laureată a unor prestigioase competiţii internaţionale (printre acestea Primăvara la Praga şi premiul I la Vervièrs), admirată în numeroase turnee artistice (Belgia, Italia, Cehoslovacia, Rusia, Franţa China, Jugoslavia, Coreea, Germania, Bulgaria, Izrael, Austria), Lella Cincu a realizat un mare număr de roluri extrem de diverse ca stil şi factură, în compania colegilor săi din perioada anilor 60’. Televiziunea, mai generoasă decât acum cu vedetele operei, transmitea spectacole integrale, având-o ca protagonistă (printre acestea o senzaţională „Lucia”), în schimb Casa de Discuri Electrecord nu ne-a lăsat nici un document sonor, singura înregistrare a artistei fiind realizată la „Supraphon”, într-un duet cu Octav Enigărescu din „Traviata”. Persoana micuţă, cu figură surâzătoare de vârstnică actriţă hollyudiană, care venea fără odihnă să vadă spectacole de operă, care discuta cu o competenţă binevoitor critică fiecare glas aflat în afirmare sau urmărea reuşitele unora dintre tinerii ce urmăreau sfatul ei de profesoară, nu mai există. Succeselor din anii de glorie i-a urmat inevitabil perioada unei discrete retrageri, cu sentimente de regret şi umilă renunţare, pe care nu le încearcă decât vedetele autentice, când simt că sunt uitate. Şi totuşi, la acest ceas al despărţirii definitive, dacă mai răsună ceva din glasul ei de violină ale cărei supraacute se încălzeau la trăirea temperamentului arzător de slujitor al scenei lirice, să învăluim tristeţea în duioasa imagine ce s-a stins, cea a unui nume pentru care afecţiunea şi preţuirea nu ar fi trebuit să pălească, asemenea unei iluzii.
Cu Marcel Spinei, dirijorul ansamblului CONTEMPORAN, despre FESTIVALUL DE MUZICĂ BIZANTINĂ ŞI CONTEMPORANĂ DE LA BUCUREŞTIConcertul ansamblului CONTEMPORAN, susţinut la Ateneul Român, Sala Studio, la 23 martie 2008, în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină şi Contemporană, ediţia a IV-a, a fost dedicat Zilei Naţionale a Elladei - 25 Martie.
Cred că este un prilej destul de rar pentru audiţia unor creaţii care oferă un asemenea arc peste timp.
În el s-au regăsit din muzica şi poezia celor două ţări, prin compozitori şi poeţi de primă strălucire.
Dar şi interpreţi, solişti ai concertului, pe care aş dori să-i amintim, poate chiar în ordinea abordării lucrărilor.
O fac cu deosebită plăcere şi, poate mai târziu, vă voi explica de ce. Iată, aceştia au fost, interpreţi şi compozitori cu care am realizat programul, următorii:
Valentin Birzu - Clarinet /Saxofon, Florin Ciofică - Tuba, Marian Micu - Percuţie, Şerban Vasile - Bariton, Sanda Spinei - Pian/Sintetizator, Ioan Marius Lăcraru - Vioară / Violă, Marcel Spinei - Violoncel, precum şi compozitorii: Mihaela Stănculescu-Vosganian, Ulpiu Vlad, Octavian Nemescu, Fred Popovici, Marcel Spinei - conducătorul ansamblului CONTEMPORAN.
Cum a fost concepută desfăşurarea concertului ?
Aceşti compozitori deja menţionaţi au participat alături de interpreţi, dirijându-şi propriile lucrări, sau (şi) relatând publicului amănunte legate de crearea acestor opere, despre crezul lor estetico-filosofic etc.
În felul acesta, întreg programul a devenit, să spunem, „interactiv”...
...creându-se un adevărat dialog cu publicul select, prezent la concert.
Din perspectivă a derulării sale, aţi fost principalul prezentator, alături de Fred Popovici.
Vreau să adaug că invitat de onoare a fost dl. Thanos Kafopoulos, primul secretar şi consilier cultural al Ambasadei Statului Ellen la Bucureşti, care a vorbit publicului despre importanţa zilei de 25 Martie - Ziua Naţionala a Elladei (traducerea a fost făcută de mine, ca gazdă.)
O caracterizare a muzicii prezentate ?
Programul interpretat a fost dens, şi s-a desfăşurat pe spaţii muzicale vaste: de la muzica de influenţă bizantină (Marcel Spinei - Cântare bizantină op.53 pentru bariton şi pian - prezentată în prima auditie mondială, lucrare ce se înscrie şi în titlul Festivalului), la muzica de cercetare ştiinţifică (interacţiuni de cercetare a ştiinţelor exacte cu filosofia, estetica şi muzica etc.), precum Iannis Xenakis - Paille in the wind, pentru violoncel şi pian, prezentată în primă audiţie, sau muzica riguroasă, precum lucrarea lui Fred Popovici - Itineraire Ã, lâ Interieure du son III – Pour Contemporain, pentru ansamblu, C.D., şi muzică de atmosferă, precum piesa lui Dimitrios Doulias - Shadows of the Nights - For Marcel Spinei, pentru violoncel, C.D. etc.
Mi se pare că trebuie să rememoram acest Program, căci, nu de multe ori, într-o stagiune, figurează atâtea nume celebre, cu lucrări deosebite, adunate în aceeaşi seară.
Desigur. Iată deci configuraţia programului:
Marcel Spinei - Byzantine song op.53, pentru bariton,pno, p.a.a.
Dimitrios Doulias - Shadows of the Nights ForMarcel Spinei, pentru vlc, C.D., p.a.a.
Dan Dediu - Trio – For Contemporani, pentru cl, vna, vlc, p.a.
Jorgos Kouroupos - Le Lait du Litoral, pentru bariton, vlc, pno, perc., pe versuri de Andrei Embiricu, p.a.
Vlad Ulpiu - Lamento II, pentru vlc, C.D., p.a.
Theodor Antoniou - Trio, pentru vna, vlc, pno, p.a.a.
Octavian Nemescu – Pour Contemporain, pentru vlc, ansamblu, C.D., p.a.
Jorgos Zervos - Chorocronie III, pentru cello solo, p.a.
Mihaela Stănculescu-Vosganian - Never ending..., pentru vioară şi voce procesată, p.a.
Fred Popovici - Itineraire à interieure du son III Pour Contemporain, pentru ansamblu, C.D., p.a.
Iannis Xenakis - Paille in the wind, pentru vlc, pno,p.a.
Marcel Spinei - Muzica op.24 nr.4 Pour Contemporain, pentru bariton, ansamblu, p.a.a.
Din cele ce îmi spuneţi, în această seară elleno-română de muzică, majoritatea lucrărilor au fost în primă audiţie, iar câteva în prima audiţie absolută (p.a.a.). Nu este simplu un asemenea proiect, mai cu seamă că unii creatori erau aici pentru prima dată în România.
Tocmai din această motivaţie, despre compozitorii elini am notat cateva date, în dorinţa de a-i avea şi altădată oaspeţi la Bucureşti:
Theodor Antoniou (1935, Atena). Studii: la Conservatorul Naţional Superior de Muzică din Atena şi la München Musikhochschule. Compoziţii: a scris lucrări dodecafonice şi seriale, pentru orchestră, muzică de cameră, film, teatru s.a. Lucrările lui au fost publicate de edituri precum: Bärenreiter Verlag (Germania), G. Schirmer (USA) şi Philippos Nakas (Grecia). A fost director al unui Conservator din Boston, actualmente prof. univ. de compoziţie la
Universitatea din Boston si Preşedinte al Uniunii Compozitorilor din Ellada. La cererea mea ne-a scris acest Trio pentru violină, violoncel, pian, care s-a cântat în premieră.
Jorgos Kouroupos (1942, Atena). Studii: la Conservatorul Athinon din Atena (1965), pian cu prof. Ekaterina Pantzari, Spiro Farandato, s a. A studiat matematica în cadrul Universităţii din Atena (diploma, 1967). Se perfecţionează în compoziţie la Paris, la
Conservatoire National (1968-1972), la clasa lui Olivier Messiaen. Compoziţii: a scris lucrări – în special pentru voce şi diferite ansambluri camerale, o operă, muzică de teatru s.a. A fost director al Operei din Atena, este director al Orchestrei Simfonice Colours din Atena şi prof. universitar la Universitatea din Atena.
Dimitrios Doulias (1960, Aigion-Patra, Ahaias). Studii: la Conservatorul Naţional Superior de Muzică din Atena (1984), chitara cu prof. Dimitrios Fabas şi Gherasimos Miliaresis (din România), iar teoretice cu prof. Iorgos Vokhos şi Jorgos Kalianos. Se perfecţionează la München, la S.E.E. / Institutul de muzică electronică şi imprimare (1986-1990). A participat la diferite seminarii cu: Karlheinz Stockhausen, Richard Ankebrand. Compoziţii: a scris peste 200 de lucrări de muzică clasică, interpretate în special în Ellada şi Europa - în majoritate sunt de tip electronic; Muzică uşoară de tip electronic: muzică de atmosferă,
psyhedelica, Roc, Pop, Jazz, etc.Compact Disc - de grup, apărute: două în Germania, iar altul în Ellada. A dedicat lucrarea Shadows of the Night ce s-a cântat, lui Marcel Spinei.
Iannis Xenakis este un nume prea cunoscut actualmente, ca să mai pot adăuga ceva...
Care este opinia organizatorului, a managerului acestui eveniment ?
Consider că a fost un concert de înaltă ţinută artistică, de mare clasă, putând a fi repetat cu succes în cele mai prestigioase centre culturale ale lumii. Ca realizare, programul a fost mai dificil, în special pe plan interpretativ, căci, s-a desfăşurat pe spaţii muzicale
largi, străbătute cu multă atenţie, pentru a respecta stilul fiecărui compozitor. De altfel, soliştii au început parcurgerea acestor lucrări cu proximativ trei luni, cu repetiţii intense, solo şi de grup. În general, publicul nu realizează cantitatea de timp folosit de către un interpret pentru a învăţa şi prezenta o lucrare muzicală. Publicul nu se gândeşte la nenumăratele etape care sunt parcurse de interpret (de la analiza lucrării, la spaţializarea pe instrument, la descifrarea sonoră a semnificaţiilor, etc. – lucrările fiind în primă audiţie), până a ajunge în starea finală.
După atâta efort, o concluzie posibilă, în speranţa continuării ?
Ne bucurăm mult de reuşita acestui concert! E adevărat, au fost şi sunt unele probleme în organizarea acestor manifestări de muzică.
Dar semnificaţia concertului a fost foarte mare, căci se prezintă muzică cultă din două ţări cu autori recunoscuţi pe plan mondial, evenimentul cultural fiind dedicat Zilei Naţionale a Elladei - 25 Martie la nivelul elitei.
De ce această observaţie ?
Pentru că unii reprezentanţi elleni au preferat, pentru sărbătorirea acestui eveniment la Bucureşti, de-a lungul timpului, să prezinte publicului românesc numai muzică uşoara din Ellada, şi mai rar cea populară, de mare acces la publicul larg, de consum, cu succes rapid. Pentru susţinerea acestor spectacole, au fost găsite uşor şi din plin fondurile economice necesare! Pentru muzica cultă, mai greu, şi cu multă zgârcenie. În anul acesta, din păcate, nici o societate comercială ellină, asociaţie de oameni de afaceri, nici o organizaţie culturală, etc. ce îşi au sediile în Romania (şi Ellada), la care ne-am adresat (în număr de peste 50), nu a fost sensibilă în a sprijini acest act de cultură. Iar unii oameni de afaceri, care, de exemplu, au propus să susţină asemenea acţiuni culturale (anul trecut) şi-au achitat promisiunile numai în parte, multi solişti rămânând neplătiţi.
Nici un act cultural nu mai are suficientă importanţă !
Soliştii ansamblului au cântat benevol în acest concert, din pasiune pentru muzica de o calitate extraordinară, dar, aşa, ca pe vremuri ce le credeam de mult apuse.
Bach şi Messiaen la Ateneul RomânGraţie Institutului francez, după foarte multă vreme, Suitele pentru violoncel solo de J. S. Bach au răsunat din nou sub cupola Ateneului Român. Institutul francez a iniţiat, încă din noiembrie ciclul „Jeunes Grands Solistes” şi tot cu muzică bachiană, primul program a aparţinut pianistului Alexandre Tharaud, cunoscut de melomani din prezentele sale MEZZO. Există desigur o deosebire între televiziune şi ascultarea directă, cu un proiect integral cu muzică pentru clavecin de Johann Sebastian Bach. Probabil că, de acum trei decenii când am ascultat tot un recital Bach cu Christoph Eschenbach, o asemenea serată integrală nu ne-a mai fost oferită. Tharaud este un artist care preia muzica aceasta în spiritul asumării unui discurs de adresare şi a îndreptat intenţiile către ceea ce spune marele compozitor celor care îl ascultă. Plusul de adevăr al acestor intenţii se însoţeşte la Tharaud cu prezenţa actuală a unei muzici peste care nu se aşterne uitarea sau vârsta, un program bazat pe referinţe repertoriale concertante, în care Bach dialoghează cu muzica lui Marcello şi Vivaldi, pe care o studiază şi o adaptează propriilor sentimente, ipostază de intersecţii stilistice impresionante pentru începutul secolului al XVIII-lea. Urmează, în cadrul aceluiaşi proiect propus de Institutul francez, mult aşteptata integrală a Suitelor pentru violoncel solo de J. S. Bach, invitat fiind violoncelistul Mark Coppey, aflat a doua oară în stagiune la Bucureşti. Se pare că această realizare a integralei are deja confirmarea criticii internaţionale, după editarea unui disc cu acelaşi repertoriu, comentat elogios. Marc Coppey a desfăcut, filă cu filă sonoră, conţinutul acestei integrale neobişnuite ca dimensiuni, efort şi problematică, o infinită variaţie a stărilor psihice, care se perindă pe coordonatele firescului lecturii unor veritabile rostiri despre existenţă.
Centenarul Olivier Messiaen este un moment aniversar nu numai pentru Franţa, ci şi pentru muzica lumii, artistul fiind unul dintre „Aleşii” secolului XX. Institutul francez, a programat, tot în acest cadru, Cvartetul pentru sfârşitul Timpului, realizat de Trio „Dumki” în dialog cu clarinetistul francez Nicolas Baldeyrou. În seria „Tineri mari solişti”, Institutul Francez i-a ales foarte bine pe interpreţii francezi, capabili a ne vorbi prin actul lor de tălmăcire subtilă şi rafinată despre mesajul lăsat moştenire oamenilor de către Messiaen. După Cvartetul pentru sfârşitul timpului, am ascultat, în primă audiţie pentru România, Vingt regards sur l’Enfant Jésus, eveniment remarcabil în viaţa artistică bucureşteană actuală. Pianistul Bertrand Chamayou venea precedat de o recomandare prestigioasă – laureat al Concursul „Long-Thibaud”, şi premiul „Victoire de la musique classique 2006”. Interpretarea acestei capodopere pianistice a lui Messiaen, cu o durată impunătoare de două ore, este un act de curaj pentru orice muzician, performanţă aproape imposibilă ca problematică a tehnicii instrumentale şi, mai ales, ca viziune a construcţiei sonore şi ideatice. Dacă, într-adevăr, trebuie să avem încredere în tinerele generaţii ale maeştrilor care se afirmă în aceşti ani, despre Bertrand Chamayou putem vorbi cu netăgăduită admiraţie pentru această călătorie iniţiatică în universul sonor al lui Messiaen.
Festivalul-concurs „Marţian Negrea” la ediţia a X-aCu un deceniu în urmă, în dorinţa de a perpetua memoria unuia dintre creatorii şcolii de creaţie româneşti, profesorul şi compozitorul Marţian Negrea, nume de primă mărime al muzicii româneşti moderne, a luat fiinţă un Concurs de interpretare. Baza acestei iniţiative a fost nucleul reprezentat de Fundaţia Culturală Marţian Negrea, al cărei preşedinte este nepoata artistului, pianista şi profesoara Miruna Negrea, secondată, ca vicepreşedinte, de soţul ei, flautistul Adrian Stoica. Edificarea competiţiei, an de an, a ţinut seama de acumulări de experienţă artistică şi managerială în cooptarea celor care sunt chemaţi să participe la concurs – tineri muzicieni, elevi şi studenţi, dornici să se afirme cântând muzică românească – dar şi a artiştilor şi profesorilor capabili a reprezenta în jurii învăţământul muzical naţional. Secţiunile oglindeau totodată zonele repertoriale în care se regăseşte semnătura lui Marţian Negrea – pian, flaut, clarinet, harpă şi canto-lied.
Istoria acestui concurs, a cărui ascensiune a urmărit treptata sa difuzare naţională, este marcată, la jubileul celei de a X-a ediţii, de o benefică sprijinire materială şi logistică datorată domnului Viorel Costea, director general al Global Events Business. Cu generozitate, s-au oferit astfel condiţiile necesare pentru ridicarea competiţiei pe treapta Festivalului-Concurs „Marţian Negrea”, fapt care a impresionat favorabil şi imaginea manifestării desfăşurate la final de martie, în municipiul Ploieşti. Concertul simfonic inaugural al Filarmonicii ploieştene, a fost condus de maestrul Ilarion Ionescu Galaţi (solişti clarinetistul Alexandru Avramovici, violonista Irina Mureşan şi mezzo-soprana Sorana Negrea-Stoica), iar concertul final a beneficiat duminică de prezenţa dirijorală a lui Ovidiu Bălan. Zilele de vineri şi sâmbătă au fost dedicate celor trei secţiuni de competiţie la care, în prezenta ediţie, s-au înscris peste o sută de tineri, elevi şi studenţi, veniţi din liceele şi institutele universitare de muzică din ţară. Membri juriului reprezintă, de asemenea, aceste instituţii, la care se adaugă artişti instrumentişti din orchestrele româneşti, Filarmonicile „George Enescu” Bucureşti, „Paul Constantinescu” Ploieşti, cu nume de seamă la fiecare secţiune, printre care, la pian, prof. univ. dr. Şerban Dimitrie Soreanu, la canto, conf. univ. dr. Eleonora Enăchescu, prof. univ. dr. Elena Andrieş Moldovan.
Premiile I acordate au mers către pianiştii Elena Rusu, Andreea-Mariana Muţ, cântăreţii Cătălina-Aida Pavăl-Olaru, George Cristian Secioreanu, Onuţ-Daniel Pop, Orsolya Veres, Ştefan Marian Pop, flautiştii Maria Ruxandra Rus, Camelia Ionela Dodan. Marele premiu al editiei a X-a a fost atribuit tenorului POP ŞTEFAN-MARIAN din Cluj.
Concluzia exprimată de Viorel Costea în finalul Galei ne apare elocventă pentru acest jubileu: „Emoţii, bucurie şi multă muzică. Aşa s-a încheiat anul acesta, prin Gala laureaţilor, cea de a zecea ediţie a Festivalului-concurs Maţian Negrea, o oază de lumină a muzicii simfonice româneşti.”
FASCINAŢIA DANSULUI - doar un dicţionar?E modest spus, doar „dicţionar”...
Şi, nici „volum de sinteză” – nu este un termen adecvat... Nu este nici tratat complicat despre filosofia dansului, nici istorie lapidară şi punct!
Cu siguranţă, această specie artistică de „retorică mută”, a atras dintotdeauna autorii volumului FASCINAŢIA DANSULUI - Daniela Caraman-Fotea, Grigore Constantinescu, autori redutabili, care nu sunt la prima încercare de acest fel. I-a atras, i-a convins, i-a inspirat, le-a oferit „cheia” spre o lume cu totul specială, „un tărâm al făgăduinţei” pe care odată intrat, eşti prins în mreje, cu greu laşi tocul din mână până nu termini tot ce ai de spus. Nu sunt multe lucrările de gen, despre libretele de balet care pot fi găsite prin librăriile lumii. Nu sunt nici multe şi nici cuprinzătoare. Pentrucă, de la identificarea opus-ului şi până la date absolut necesare - despre autor, creaţie, locul lui în istoria muzicii (crochiuri desenate cu ştiinţă), legăturile speciale cu arta dansului, cu diverse companii, ansambluri..., apoi, bineînţeles „argumentul” (cum numesc autorii „libretul” propriuzis) - toate, scrise cu fineţea unor condeie de publicişti de talent, construiesc aici, „o lume”! O lume care te farmecă, te pune pe gânduri... Te îndeamnă să afli mai multe, îţi stârneşte imaginaţia unui „circuit ” pe treptele devenirii: de la ritualul păgân, la misterele de Ev Mediu, la delicatele pastorale medievale, la sofisticate creaţii de ultimă oră încărcate de simboluri - uneori speculaţii mai puţin penetrante în marele public, alteori, cu bătaie sigură, prin apeluri la magia folclorului sau încovoiate de jocul laserelor şi al moving-head-rilor... Nu este ambiţia autorilor să inducă anume judecăţi, să-ţi decanteze impresiile, să-ţi impună ţie, cititor, părerile lor. Ar fi fost şi păcat. Zig-zag-ul printre cele 250 de titluri este ameţitor şi are farmecul lui! Observi cum mari compozitori au dăruit scenei capodopere dansante - şi din subiecte celebre, şi din depănări aproape incolore; cum creatori mai puţin interesanţi au gustat celebritatea îmbrăţişând povestiri cu miez; cum librete excelente au fost îngropate de compozitori fără har...; cum coregrafi de renume sau cu pretenţii doar, au făcut apel la pagini simfonice de anvergură - o cale destul de complicată, dar cu traiectorie clară spre coarda sensibilă a melomanului exigent...
250 de balete, subiecte, medalioane, librete ştiute şi mai puţin ştiute, fiecare, o filă din povestea fără de sfârşit despre mirajul paşilor de dans!
Orice om de teatru, un împătimit al scenei, dacă vrea să afle, de exemplu, cam ce a dorit să istorisească Bejart, când s-a lăsat sedus de mişcările 4, 5, 6 din Simfonia a lll-a de Malher, şi a compus baletul „Ce mi-a spus iubirea” - poate descoperi în paginile volumului, că, iată, raportul cu filosofia lui Nietsche nu a fost ignorat, că se simt ecourile versurilor din Aşa grăit-a Zaratustra, că nu-i departe nici tărâmul din Cornul fermecat al băiatului...
FASCINAŢIA DANSULUI - o poveste fără de sfârşit care, chiar fără surle şi trâmbiţe, cu siguranţă, va cuceri.
