sâmbătă, noiembrie 10, 2007

ululatus et aegritudo



(ţipăt şi durere)
România a trimis un patriot extremist să combată patrioţii extremişti italieni. Cu puţin noroc, Corneliu Vadim Tudor nu să îmbărbătoşat la italieni ci tot la "acest răufăcător ţigan, Mailat".
Singurul apărător al lui Mailat pare a fi un avocat din “oficiul italian”. Ce mai contează, oricum Mailat este sacrificat, orice s-ar întâmpla. Vinovat sau nu de moartea doamnei italience, el oricum pleacă cu un minim de pedeapsă de 3 ani.
Iată însă că preşedintele PRM, C.V.Tudor, tribunul conducător al Grupul Parlamentar de Prietenie România-Italia, a declarat ieri că va susţine pedeapsa maximă pentru Mailat în cazul în care acesta va fi găsit vinovat de către Justiţia italiană. Bătaia domnului Vadim este însă un pic mai lungă. El cere şi pedepsirea fostului ministru al Justiţiei, doamna Monica Macovei, care l-a graţiat pe acesta. Prin ricoşeu, Vadim loveşte şi în Adrian Năstase pentru că “legea prost gândită” a fost elaborată în timpul când era el premier.
"Eu nu-l scuz pe acest răufăcător ţigan, Mailat, dimpotrivă, dacă i se va stabili vinovăţia - cer pedeapsa maximă care se aplică în comunitatea europeană pentru asemenea delicte".
Faptul că PRM susţine “retragerea” titulaturii de rrom şi revenirea la vechea denumire a etniei, “ţigan”, nu mai miră pe nimeni. Liderului PRM, de altfel, nu-i aşa, un om de cultură, comunică concluzia sa că nu poate să spună de unde provine cuvântul "rrom", el calificând drept "minciună" afirmaţia potrivit căreia, în India, acest cuvânt ar însemna "om". Pe de altă parte, mumele de "ţigan" provine dintr-o "denumire veche grecească", ce vine din construcţia "a tinganos", cu semnificaţia de "de neatins". De unde vine termenul de “român”, domnule Vadim? Ce vechime are? Şi încă mai spune Corneliu Vadim Tudur:
"Sperăm să se retragă, ceea ce ni se pare foarte greu, o să se amelioreze foarte mult acest decret în aşa fel încât să nu fie prejudiciate interesele românilor stabiliţi acolo la muncă". (…) "E greu să-i mai întorci din drum şi nici nu ne putem propune aşa ceva".
Şi dacă tot este acolo, delegaţia română va intra în audienţă, în cursul zilei de miercuri, la Papa Benedict al XVI. Cu această ocazie, papei îi va fi înmânat un mesaj din partea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Nicolae Văcăroiu şi Bogdan Olteanu.

Pentru oamenii politici care se fac astăzi că interpretează după partitură dar fac mai mult karaoke, şi acest karaoke în playback, am să dedic (fără număr) următorul clip. Cine se recunoaşte, nu întâmplător se recunoaşte. Nu, nu este vorba de ce se aude ci de ce se întâmplă. Camera este fixată pe tânărul de la clape. Urmăriţi ce face acest tânăr în timp ce melodia ia naştere. Mai întâi este un pic dezorientat, prea animat faţă de ceilalţi. Are o mână stângă pe butoane, mâna dreaptă pe clape. Nu prea se aude clapa. De ce nu se aude clapa? Priveşte, nu-şi dă seama… Se apleacă pieziş… oare s-a blocat? Ce se întâmplă? Cu un gest firesc trage două “controler”. Îşi priveşte mâna… vai ce artă, ce măiestrie… se uită în sală… este oare observat? Ceva nu merge bine însă, el ştie şi speră să nu ştie ceilalţi. Apasă un buton de stop al ritmului şi se uită pieziş din cealaltă direcţie. Îşi apropie capul pentru a auzi sunetul clapei, dar nu poate percepe diferenţa, este prea acoperit de saxofonul din dreapta sa, de tubă... Este nemulţumit, se opreşte, ia mâinile de pe clape, îşi trece palmele peste ceafă, total nemulţumit, îşi aşează tricoul. Apasă haotic pe clape, doar o auzi ceva. Dar nu se aude nimic. Merge în registrul acut pentru a se diferenţia şi mai mult de saxofon şi tubă. Îl strigă pe cel cu saxofonul, acesta se întoarce, şi el dă satisfăcut din cap cu un gest de “bravo măi!”. Saxofonistul însă nu-i dă importanţă. “Clăparul” este mulţumit, clapa lui se aude mai bine. Este mulţumit, este bucuros, dar nu are cui spune acest lucru. Saxofonistul nu i-a dat prea multă atenţie. O atinge pe mână pe solista vocală îi spune câteva cuvinte… ce?… repetă cuvintele dar solista nu e nici ea impresionată, urmează iar o intervenţie vocală şi nu poate rata intrarea. Clăparul nu are însă ce face în tot acest timp, se joacă cu piciorul prin firele întinse pe jos, dă cu şutul într-un tricou sau un prosop alb, după care revine la clarinetul acut şi face micul pasaj melodic, laitmotivul piesei. Pasajul este preluat de saxofon şi el iar nu prea mai are ce face. Se plictiseşte… la finalul refrenului muzical face o ieşire din schemă şi cântă o prelungire de o măsură şi râde cu gura până la urechi la saxofonist. Saxofonistul ia aceasta ca o provocare, intervine un pic aiurea, în afara “repetiţiei” şi termină în afara ritmului după care se uită la clăpar. Acesta se face la rândul lui că nu a înţeles replica, nu-i întoarce nici măcar capul, trage doar cu coada ochiului după ce saxofonistul se întoarce dezamăgit. Se gândeşte cum să răspundă, se uită din ce în ce mai des la saxofonist, trece iar în registru acut… dar saxofonistul nu reacţionează. Clăparul face o înfloritură acută care iar nu era în plan şi se apleacă la saxofonist pentru o scurtă conversaţie. Urmează refrenul după care saxofonistul ţine exact trilul cu care prelungise clăparul mai devreme măsura şi o ţine… până iar la refren, intervenţia din afara partiturii devine dureroasă urechi. Finalul înviorează pe toţi, solista mulţumeşte, cei doi au o ultimă discuţie, mult mai lejeră decât ar trebuii să fie descătuşarea frustrărilor acumulate în timpul melodiei. Sfârşitul clipului. Cel cu chitara şi cel toba şi cel cu tuba nu au nici cea mai mică implicare în jocul clăparului, ei cântă şi atât.

40 de comentarii:

Ioan Usca spunea...

Din cum a decurs toată tărăşenia, îmi pare şi mie că domnul Mailat e pe post de sacrificat, condamnat dinainte de-a se stabili clar ce-a fost şi ce n-a fost.
Altfel, despre "extremiştii italieni", Oana Despa, întoarsă de la faţa locului, relatează că situaţia nu e nici pe departe aşa cum s-a prezentat la noi. Cunoscându-i pe italieni, din câteva contacte pilduitoare, am toate motivele să o cred.

Anonim spunea...

Sunt absolut convins că şi noi şi ei ne ghidăm după reacţia vârfurilor de lance care provoacă sângerarea. Problema este că aceste "impresii greşite şi disproporţionate" provoacă reacţii publice.

Anonim spunea...

Dincolo de soarta prezenta si viitoare a eroului de ratinguri Mailat, este minunat de inspirata trimiterea actiunii din clipul ales la atitudinea si faptele politicienilor de azi... :)

Formatia ar trebui sa se comporte ca o echipa sudata in coeziune, ceea ce aparent se si intampla... Dar la fel ca in politica, unii isi inabuse frustarile prin gesturi si reactii necontrolate, deseori stangace si neinspirate... Am dedus ca desi era in plin concert, grupul vocal-instrumental
s-a comportat ca la o repetitie nereusita, fara nici cea mai mica sincronizare si coordonare... exact ca in sedintele din Parlament... haotic, dar finalizate pseudo-normal, de ochii lumii neavizate... Un sincer BRAVO !!!

Anonim spunea...

Banui ca Vadim va face totusi o treaba buna acolo dat fiind faptul ca-l stiu de patriot.
Oricum situatia este ingrata rau:
-noi ne-am dus peste italieni si nu invers
-Mailat a recunoscut ca a pradat-o pe italianca
In situatia sa zicem ca-i acceptam varianta lui Mailat si sa ne punem urmatoarea intrebare:
I-a furat geanta cind femeia era vie si-n ce stare a lasat-o, sau a gasit-o moarta si a luat geanta de linga ea?
Vedeti, in ambele situatii Mailat e vinovat , iar varianta ca dupa plecare sa cu geanta italiencei, aceasta a ramas in viata nu prea tine.

Anonim spunea...

Sunt intrutotul de acord cu revenirea la cuvintul tigan care este un cuvint consacrat pentru aceasta etnie.Povestea ca-i peiorativ , ca-i jignitor etc. este o gogoasa tiganeasca calculata.Ce si-au spus ei : facem ca lupul, ne schimbam parul.Nu va intrebati ? De ce asa deodata si de ce Rrom?Daca a devenit o notiune peiorativa cine i-a creat acest sens prin comportamnt?Noi romanii? In nici un caz.Noi am facut doar o constatare|: furi ca un tigan, te imbraci ca un tigan , injuri ca un tigan, minti ca un tigan , ceri, etc
Daca am lua de bun si adevarat ceea ce spun ei despre valabilitatea denumirii de rom, de ce nu au adoptat acest cuvint si ungurii (care ii definesc ca tot tzigan), si grecii, si francezii si englezii ? Va spun eu .Pentru ca la noi a fost o smecherie tiganeasca.Trebuia cu atit mai mult sa ne opunem si sa n-o acceptam cu cit rom se confunda imediat cu roman.Vom vedea in viitor cite confuzii va mai naste si in cite incurcaturi ne vor mai baga.

Anonim spunea...

@Anonim,
Ai dreptate si eu o spun in clar cu prenume cu tot.
Dar daca Mailat nu a violat-o si se pare ca nu a fost viol crima crapuloasa decade la rang divers talharie terminata cu omucidere pobabil involuntara.
Iar insistenta pe viol initiala e clar ca arut sa sensibilizeze deci sa manipuleze opinia publica...

Anonim spunea...

@Ion Adrian
Violul a fost inventat (sau, sa zicem banuit, pentru ca tot un tigan violase cu citeva zile mai inainte o italianca pe treptele unei biserici) de catre presa pentru ca situalia sa para mai dramatica.Aici nu-i nimic de mirare pentru ca si in Romania presa procedeaza similar in multe situatii.
Daca o luam logic,Mailat plecase la furat, la pradat si e clar ca nici nu se gindea la viol.El purcese sa faca rost de "lovele", asta avea in plan si asta a facut.Infractorii astia sint si ei divizati pe profesii : tilhari, hoti de buzunare, violatori, etc.Rar cind au loc concursuri de infractiuni.
Imi pare rau insa ca ma repet, dar e important sa subliniez :presa joaca rolul principal in aceasta dezinformare.A se vedea ca numai prin introducerea violului in context s-a creat o dezinformare care a inflamat toata populatia italiana, nascand o stare de spirit exploziva la adresa tuturor romanilor.Grav, foarte grav cind in presa lucreaza iresponsabili.
Si eu care ma gindeam ca italienii sint capitalisti de cand haul, au experienta, sunt civilizati, sunt corecti.S-a dovedit ca sunt ca noi, incepatorii...
Deocamdata refuz sa cred varianta lui Cristoiu ca s-ar putea sa existe o intelegere autoritati-presa.
Argus

Anonim spunea...

Cam câte minute lua poliţiei să-şi dea seama că nu este viol? De ce a lăsat poliţia, de ce au lăsat autorităţile, acest zvon să circule? De ce abia acum spun că nu "ar fi" viol? De ce au ţinut suspansul atât de mult? Este evident că este vorba de un plan al statului pentru a elabora acest decret, de altfel foarte rapid pregătit.

Anonim spunea...

Da Bibliotecarule, este ciudat. Ciudat este si ce cauta tipa pe jos intr-o asemenea zona ca doar avea bani de taxi. Are AYA un scenariu nostim demn de Agatha Cristie pe tema asta, improbabil dar nu inposibil.
PS. Cu asta ai raspund si Anonimului.

Anonim spunea...

@bibliotecarul
Politia nu se poate pronunta niciodata in privinta unui viol.Daca spunea ceva risca sa greseasca , sa se antepronunte.Violul il constata totdeauna numai medicul legist si numai dupa analiza de laborator a secretiilor vaginale.Deci pina nu apar rezultatele de laborator cine vorbeste poate gresi ori specula
Pot spune ca am destula experianta in domeniu.
Argus

Anonim spunea...

Absolut. Asta spun şi eu. Dar dacă vezi un rănit care nu are semne de agresiune, haine sfâşiate, ajungi cu el la spital şi începi să-i prelevezi organe... nu se pune problema ca nu ar fi făcut imediat şi prelevarea de probe bilogice în vederea stabilirii unui viol. Dar au tăcut din gură, au mers pe vârfuri, nu au spus nimic. Şi dacă nimic nu indică, măcar spui, "nimic nu indică că..." Până la urmă, cine a zis ca a fost viol dacă politia nu a afirmat că a fost? Desigur un ziarist care a scos din burta. Ce scop a avut ziaristul, de ce a riscat? Asta e întrebarea.

Anonim spunea...

Ziaristii nu prea risca.Vedeti ca si la noi daca se pune problema unei legislatii care sa-i atinga pe undeva imediat striga ca se ingradeste presa.Ca atare
au voie si-si permit sa jigneasca, sa ponegreasca, sa insinueze multe la adresa diferitelor persoane fara a pati mai nimic.Daca sint chemati in justitie, pina la solutionare cel vatamat in presa asa ramane.(calomniaza , calomniaza, ceva tot ramane).
In legatura cu autoritatile,deocamdata e greu de demonstrat reaua lor vointa.Daca presa a lansat o bomba , sa zicem,este greu pentru autoritati sa demonstreze ca lucrurile stau altfel daca mass media nu vrea.
Eu cred ca lucrurile s-au petrecut cam asa: la gasirea cadavrului politia a stabilit ca sint urme de violenta (si talharia si violul presupun violenta).Probabil italianca s-a opus la agresiune , situatie in care atat hainele sale cit si pozitia corpului au fost gazite in dezordine, in pozitii nefiresti, care ar fi putut presupune si un viol.Daca vreun politist a gandit asta cu voce tare si a auzit presa , povestea cu violul e gata.
Apoi la medicina legala, medicul examineaza corpul decedatei, zona pubiana, zona genitala,pieptul, coapsele , daca au urme de ranire, etc.Se iau probe vaginale, probe de sub unghii (pentru adn , daca italianca s-a aparat si a zgariat asasinul), probe de pe hainele ei (pentru fire de par , scame de pe hainele asasinului etc).Rezultatele de laborator dureaza, in special cele ADN , pina la o saptamana si chiar mai mult, aici depinde de metoda de reactivi, de aparatura etc.
Deci dupa cum va spuneam autoritatile asteptau rezultatele si nimeni nu a riscat sa contrazica presa de teama de a nu gresi.Posibil ca le si convenea varianta.Argus

Anonim spunea...

@Bibliotecaru
Am oarece habar de domeniul acesta intrucit sint inginer chimist de meserie si am lucrat intr-un laborator specializat
Argus

Anonim spunea...

Este desigur o glumă. Poate că durează probele ADN, dar un legist ştie imediat dacă a fost viol sau nu. Nu se pune problema ca proba ADN să determine violul, ea determină, eventual, violatorul, este altceva. Din câte am inteles eu (tot din presa, cea românească) nu există decât două urme de lovire, una cu corp tip bară şi alta de corp tip plan. Nu sunt alte urme care să sugereze violul. Este absolut clar ca este vorba de manipulare.

Anonim spunea...

Nu am negat amestecul fin al autoritatilor.Am spus ca este greu de argumentat , de sustinut.Si daca avem in vedere ca si italienii sint neam cu noi , adica mai delasatori, mai lasa-ma sa te las,e foarte probabil ca nu s-au grabit cu solutionarea urgenta a cazului.
De asemenea am spus ca autoritatilor le-a convenit situatia creata si au speculat-o in folosul lor.
D-le Florescu eu va supun atentiei o speta: imaginati-va ca veneau mai multi italieni in Romania si unul accidenta mortal cu masina o tiganca in preajma unei satre.Cum credeti ca reactionau tiganii?Deci n-am sus nici tilharita si nici violata pentru ca atunci ar fi fost prapad.
Sint de acord ca problema tiganilor nu este numai romanesca.Ea trebuie rezolvata de intreaga Europa si prin masuri concrete.Sint curios chiar dupa treaba asta ce va propune UE.
Argus

Anonim spunea...

Si nu-imo gluma cu legistul.Nici el nu se pronunta pina nu vede rezultatele de laborator, dac tine la prestigiul sau si al meseriei.Apoi sa va mai spun ceva.Intr-un oras ca Roma asta nu era singura moarte suspecta,la morga si cadavrele stau la rind la autopsiere.Legistii au si ei planificarile lor iar moarta nu era regina Cleopatra ca sa sara peste rand.
Argus

Anonim spunea...

Ştiu reacţia şatrei. Nu este nevoie de şofer italian, orice şofer înseamnă acelaşi lucru. Oarecum este justificată reacţia emotivă. Ceea ce nu găsesc eu justificată este lentoarea autorităţilor italiene în ceea ce priveşte prezentarea faptelor, pe de o parte, dar, pe de altă parte, graba cu care acestea au dat un decret care să "rezolve" problema infractorilor. Şi dacă la italieni mai găsesc o justificare, nu găsesc nici un fel de justificare la românii care şi-au prezentat, nesolicitate, o săptâmână întreagă scuzele poporului italian. Parcă vorbeam de Japonia de dupa bombele nucleare şi de administraţia americană care le aducea scuze. Dacă Mailat a vrut să-i smulgă poşeta de pe umăr şi seniora a căzut şi s-a lovit cu capul de bordură este parcă altceva. Nu spun că jaful este un delict mic, dar parcă e ceva mai puţin grotesc decât ce se spunea, adică că şi-a târât victima în grota lui de bestie unde a violat-o, apoi a târât în groapa de gunoi unde a lăsat-o să moară. Chestie de... nuanţă.

Anonim spunea...

OK. Nu mai pot spune nici un argument, ar fi o supoziţie.

Anonim spunea...

Am urmarit astazi interviul dat de primul ministru al Italiei unui reporter de la tvr.A vorbit foarte calm , prietenos, a subliniat trecutul si viitorul comun al romanilor si iatalienilor, ca sa zic asa sold la sold,si a accentuat de mai multe ori ca decretul pe care l-au emis se adreseaza tuturor strainilor si nu in special romanilor.A pus accent si pe respectarea legalitatii UE (acordarea legilor italiene cu cele dinUE).Acum vom vedea.N-avem alta solutie ,mai ales ca suntem ultimii veniti iar ei sint fondatori.
Cit despre politicienii nostri nu pot spune decit ca si-au dovedit din nou nepriceperea, amatorismul.
In toate domeniile sintem asa si cred ca din cauza ca am procedat exact ca si comunistii.Astia cind au venit la putere au daramat tot ce era capitalist si statui si opere de arta si oameni de valoare., adica le-au facut o vina colectiva.La fel au procedat si noii nostri capitalisti.De aceea nu avem oameni priceputi.Si am avut destui dinainte de 89 care si-au oferit serviciile si aveau si astia de la cine invata.Asa ne facem mereu de ras.Din aceleasi motive PSD are cei mai buni meseriasi : pentru ca are cei mai multi fosti membri PCR , deci oameni experimentati care stiu treburile.
Imi vine in minte acum un exemplu, nu stiu daca e cel mai nimerit , dar vi-l dau:
Dupa al 2-lea Razboi Mondial in Germania ocupata de americani s-a pus problema reorganizarii serviciilor secrete, foste naziste.Pe cine credeti ca au pus americanii drept sef ? Exact pe generalul Gelen fost adjunct al lui Canaris.De ce? pntru ca stia treburile si nu era nici vinovat.
Numai in tarile astea ale noastre din est s-a strigat mereu impotriva fostilor comunisti fara a exista vinovatii,numai aici s-au cerut dosarele (desi multe privesc siguranta Romaniei si acum),etc.
Va spun ca am suficiente temeiuri sa cred ca exista scenarii bine gindite si puse in aplicare.Nimic nu e intimplator

Anonim spunea...

Apropos, desi nu am pretentii de literat si nici nu intentionez sa va flatez, v-m citit o parte din versuri si chiar mi-au placut

Anonim spunea...

Mulţumesc pentru aprecierea relativă la versuri, înseamnă mult pentru mine că cineva îşi face timp pentru ele.

Anonim spunea...

Foarte tare videoclipul, bibliotecarule. L-am urmarit cu atentie pana la capat. I-am gasit si un nume care cred ca merge foarte bine: "PSD 2007". Te las pe tine sa gasesti cine e claparul si cine e saxafonistul.

Anonim spunea...

:)

Anonim spunea...

super si comentariile, va felicit!

Anonim spunea...

Nu stiu daca sinteti la curent dar italienii au anuntat ca rezultatele la probele de ADN din cazul Mailat vor fi gata in doua luni (deci au cantitati infime in lucru)
Argus

Anonim spunea...

@Anonim,

1.Cat timp vinovatii dintr-o anume categorie potential vinovata si nu membrii PCR in totalitate ci nomenclatura adica cea caruia i-a pofitat facand politica partidului si multi securisti specialisti in diversiune interna si externa antidemocratica, politisti si paznici vajnici ai nomenclaturii au sters urmele s-au vopsit s-au opus si prin crime(si au fost) aflarii adevarurilor celor 50 de ani de ocupatie mai intai externa si apoi din interior(si eu nu am o apetenta pentru conationalii care ma ocupa ba din contra caci de regula sunt si mai ticalosi), deci cat timp acestea toate s-au produs este normal sa nu mai facem nici-o deosebire.
2. Si de unde teoria securist-nomenclaturist diversionista ca ei se pricepeau si la altceva decat la ticalosii, adica de ce un alde Iliescu repetent la "constructia comunismului" sa devina peste noapte premiant la cea a capitalismului?
Sa te vad?

Anonim spunea...

@Ion Adrian
N-am sa dau acum exemple, dar sint numeroase in Occident cind mari oameni au trecut de la stinga la dreapta ori invers,unii dintre ei fiind initial chiar extremisti.Acolo de ce s-ar admite si la noi nu?
Dumneata judeci oamenii la gramada, le faci vina colectiva.Probabil esti destul de tinar si-ti place sa te joci cu cuvintele comunisto-securista , securisto-comunista etc.Eu l-am cunoscut pe Iliescu cind era Prim-secretar la Iasi, am fost la niste prelegeri de ale sale despre Situatia internationala, dar pot spune ca n-am auzit in perioada socialista pe cineva nedreptatit sau care sa-l vorbeasca de rau pe acest om.Dimpotriva.
Cind spui ca nu se pricepeau la nimic. iar vorbesti din dogme.Daca vrei sa fii putin neutru si obiectiv gindeste-te ca tot ce s-a zidit in tara asta mai acatarii e facut in ultimii 50 ani de nepriceputii de care spui.Arata-mi ce au construit priceputii astia care-si spun capitalisti.Ce au facut concret pentru tara si nu pentru ei personal ?
invata-te sa nu acuzi la general si nici sa-ti dai cu presupusa in cazurile pe care nu le cunosti decit din povestile altora.Nu ai constat ca dupa 89 tot ceea ce s-a facut mai cu spo in tara asta a fost VORBARIA SI HOTIA.
PS.Inainte de 89 lumea era mult mai cinstita si mai corecta din toate punctele de vedere.
Argus
,

Anonim spunea...

@Ion Adrian
Iliescu a fost dusmanul de o viata al lui Ceausescu.De unde stii dumneata care erau convingerile politice intime ale sale ?Poate avea pareri apreciative despre economia de piata, capitalista.
Iar in privinta talentului si priceperii in sfera politicului nu cred ca-l contesta cineva.
Argus

Anonim spunea...

@Ion Adrian
Daca vorbesti de "ocupatie interna"ceea ce este o notate pentru mine propun un exercitiu de imaginatie :
Sa zicem ca s-ar face la ora asta un referendum si ar fi intrebata populatia ce ar prefera -capitalism ori socialism-.Care crezi ca ar fi rezultatul su de ce ?

Anonim spunea...

1. Ceausesu a intinat idelurile nobile dixit Iliescu...
Prostii, oricum sunt multi si un scriitor pe care-l admir a spus ca nu are sens sa measrga sa voteze.
Democratia este buna prin faptul ca nu aduce prostii in starea de desperare ca dictatura, ca ai diversifica si ca deci nu se vor revolta nici odata.
asta au inteles in 89 cei din tabara in care te aflii si au procedat in consecinta.
In rest evoluam prin cei care inteleg, crescand din mucegaiul si balegarul masei amorfe care crede ca are puterea si luptandu-se prin diferite metode cu cei care permanent o uzurpa cu acordul evident al balegarului nestiutor.
Iubesc totusi acest balegar si-i urasc pe ce-i care si bat joc de el.

Anonim spunea...

Intervin şi eu cu un subiect de meditaţie, poate. Câţi dintre români înţeleg efectiv ce înseamnă socialismul sau capitalismul de acum. Unii cunosc aceste valori de acum zeci de ani, alţii înţeleg socialismul şi capitalismul luând ca model alte ţări ce se declară socialiste sau capitaliste. Ceea ce este socialismul şi capitalism real, de azi, nu prea ştie nimeni, chiar şi oameni cu pretenţii nu cunosc astfel de lucruri. Ce importanţă are deci cum ar vota populaţia?

Anonim spunea...

@Ion Adrian
ceea ce spui dumneata acum suna a resemnare , a renuntare, a blazare si iarasi nu e bine.Viata este o continua lupta.De aceea sinucigasii sint considerati lasi
Argus

Anonim spunea...

Numai cel ce nu a încercat niciodată să se sinucidă consideră actului suicidal ca find de sorginte laşă.

Anonim spunea...

@Bibliotecaru
Este iintradevar subiect de meditare , insa nu cred ca atat de complicat.Daca va referiti la mase, la votanti , sint de accord cu cele sustinute.Daca insa vorbim de sferele mai inalte lucrurile se schimba.
In definitiv si socialismul si capitalismul sint notiuni create de oameni cu definitii si reguli exacte ,dar numai in teorie.La inceput in practica , la aplicatie, s-au produs abateri si poate nu din rea vointa ci mai degraba datorita nepotrivirii teoriei cu practica.Mai apoi insa, clasa conducatoare a tras totdeauna spuza pe turta sa, mergand dupa principiul “cine poate oase roade”.
Lucrurile se petrec in mod similar si acum si probabil se vor petrece si in viitor.
Prostimea va fi mereu amgita, dusa cu presul , spre a se prezenta la vot si a vota.
Argus

Anonim spunea...

@Bibliotecaru
Acea ultima meditatie nu mi se pare a cuprinde dragoste de viata
Argus

Anonim spunea...

Nu vad in ce anume as fi blazat, resemnat ci doar realist.O boala poae fi tratata stiintific daca o cunosti sau empiric prin incercari.
Masele nu functioneaza decat empiric si aici sta sansa lor ca masoara niste efecte putin pasandu-le de jstificari si asfel pot ompensa enorma lor capacitate si chiar dorinta de a fi manipulate.

Anonim spunea...

Asta-i mai mult valabil la noi in Romania fiindca masele nu judeca politicienii prin ceea ce au facut , ci mai mult sentimental; are sanse de a fi ales cel care le seamana mai mult, adica ala care bea din sticla, care a chiulit de la ore fumand in buda, ala care se suie baut la volan etc.

Anonim spunea...

De acord, si sa-l felicitam pe Bibliotecar caci cred ca 40 de postari pe un fir, este un mic record ptr blogul lui.

Anonim spunea...

De acord,felicitari, si la mai multe !

Anonim spunea...

The story is about a very small (wow gold)because the (wow gold)reasons for the (wow gold) expulsion Chushi doors have been forced to(wow power leveling) living on the United Kingdom, (wow power leveling)in abroad alone the people(wow power leveling) struggling for survival. A naturally do not (wow power leveling) agree with the ethical person. A war many of the cracks in the middle of the(wow gold) pursuit of hard power of (World of Warcraft gold) extreme people. A look at(wow power leveling) the friendship will be more important than the lives of people. The best of life, the best of the best stories or Long Road. Like Xiuzhen's friends must-see (Rolex)category.