sâmbătă, februarie 09, 2013

Un pic de stat de drept


duminică, februarie 03, 2013

Helmut Zacharias



(http://archive.org/details/helmut_zacherias_and_his_magic_violins)

miercuri, ianuarie 23, 2013

S-a stins Flacăra



Veste tristă pentru cititorii Revistei Flacăra. Publicația și-a încetat apariția în print, ultimul număr fiind cel apărut în decembrie 2012. Până la momentul unui context economic mai favorabil, revista, al cărei prim număr a apărut pe 22 octombrie 1911, va fi transferată exclusiv pe online. 

Efect de criză: Revista Flacăra și-a încheiat apariția în print 

“Începând din această lună, apariţia Revistei Flacăra în print a fost sistată temporar. Am luat această decizie din cauza deciziilor prin care trece printul”, a declarat pentru Mediafax, George Arion, preşedintele director general al societăţii Publicaţiile Flacăra SA..
Decizia sistării apariției următoarelor numere în print a fost una destul de grea pentru conducere. “Am 38 de ani de Flacăra, în februarie îi împlinesc”, a spus George Arion, precizând că încetarea apariţiei în print a Revistei Flacăra a presupus şi o restructurare a angajaţilor publicaţiei, “pentru prima dată în istoria noastră”.
În ceea ce priveşte site-ul publicaţiei – www.revistaflacara.ro -, George Arion a explicat că nu a fost luată încă o decizie cu privire la o eventuală dezvoltare a acestuia. “În privinţa site-ului, trebuie să luăm o hotărâre. Îl menţinem, cel puţin o perioadă”, a spus George Arion.
(mai multe pe http://www.dcnews.ro/2013/01/efect-de-criza-revista-flacara-si-a-incheiat-aparitia-in-print/)

Pe 22 octombrie 1911 apare primul număr al revistei Flacăra – “literară, artistică, socială” – tipărită în atelierele Socec și având redacția și administrația în București, pe str. Parfumului nr. 3. Publicația este săptămânală, având ziua de apariție sâmbăta. Director fondator este Constantin Banu. Cele două articole-program din primul număr, “Un vis…”, de I. Gh. Duca și „Un cuvînt… care putea să lipsească”, al directorului Constantin Banu, preconizau o revistă care să grupeze în jurul ei scriitori, artiști, oameni de știință, capabili să exprime ,,în versuri minunate toate tainele sufletului omenesc”, să tindă spre un ,,ideal mai curat și mai înalt” (I.Gh. Duca), să aprindă ,,o flacără pentru luminarea și încălzirea marii mulțimi”, printr-o ,,artă democratică”, flacără pe care s-o poată țină “vie deasupra patimilor oarbe și a intereselor trecătoare” (C. Banu).

Flacăra va deveni o revistă cu o largă răspândire în anii premergători Primului Război Mondial și cu un rol important în mișcarea literară și artistică a vremii.

Flacăra publică numeroase interviuri cu scriitori, artiști, oameni de știință, în cadrul rubricii ,,De vorbă cu…”, începând cu B. Șt. Delavrancea și continuând cu G. Coșbuc, I. Al. Brătescu-Voinești, Al. Vlahuță, O. Goga, G. Enescu, Spiru Haret ș.a.

Prin textele pe care le publică, dintre care merită menționat articolul “Latinitatea strigă din tranșee”, al lui O. Goga, Flacăra militează pentru intrarea României în război alături de Franța și împotriva Austro-Ungariei.

Din cauza conflagrației mondiale revista își încetează apariția în noiembrie 1916.

Pe 10 decembrie 1921 apare o serie nouă a revistei Flacăra, sub conducerea aceluiași director, liberalul Constantin Banu. După realizarea unității naționale a statului român, revista își propune să fie ,,în ritmul vremii și să rămână într-o atitudine de civilizată obiectivitate” (C. Banu). Adoptând o stilistică proprie marilor publicații culturale europene, revista se bucură de un succes imens în epocă.

Flacăra încearcă să-și mențină obiectivitatea și echidistanța, în paginile ei colaborând scriitori reprezentând toate curentele epocii – neoromantism, modernism, realism și simbolism -, uneori în același număr al revistei.

Revista are, încă de la lansare, colaboratori de prestigiu: G. Coșbuc, Șt. O Iosif, D. Anghel, M. Sadoveanu, O. Goga, Cincinat Pavelescu, Ion Minulescu, Demostene Botez, G. Bacovia, Al. Macedonski, Ion Pillat, N. Crainic, T. Al. Vianu, I. Agârbiceanu, E. Lovinescu, I. Al. Brătescu-Voinești, I. A. Bassarabescu, Liviu Rebreanu, I. Slavici, Gala Galaction, Em. Gîrleanu, V. Eftimiu, B. Ștefănescu Delavrancea, Al. Vlahuță, N. Crainic, Al. O. Teodoreanu, V. Voiculescu, Camil Petrescu, Perpessicius, Hortensia Papadat-Bengescu, D. Caracostea. Criticul de autoritate al revistei este Eugen Lovinescu.

După dispariția Flăcării lui C. Banu, prestigiul titlului revistei va incita la apariția unor publicații cu aceeași denumire. Amintim câteva dintre aceste tentative: Flacăra – “revistă social-literară” – apărută în anul 1933 și care publică un fragment din “Răscoala” lui Rebreanu; Flacăra – organ al Cercului Cultural Național ,,Octavian Goga” – care apare lunar, în perioada dec. 1938 – aug. 1940 și publică articole de economie politică, sociologie, cronici de politică externă, literatură (Mircea Streinul, Virgil Carianopol, Geo Dumitrescu, N. Balotă ș.a.).

Un titlu de revistă precum Flacăra nu avea cum să fie ignorat de către autoritățile comuniste instalate la guvernare cu sprijinul tancurilor sovietice. Mai ales că se dorea o revistă având drept model Ogoniok, faimoasa publicație ilustrată a vecinului de la Răsărit. Așa că, la București, apare, pe 4 ianuarie 1948, Flacăra, ca “Săptămînal de Artă și de Cultură al Uniunii Sindicatelor de Artiști, Scriitori și Ziariști”. Printre colaboratori: M. Beniuc, Eugen Jebeleanu, Nina Cassian, Geo Dumitrescu, G. Călinescu, Ov. S. Crohmălniceanu, Perpessicius, T. Vianu.

Între mai 1952 – mai 1953 revista apare lunar, iar între iunie 1953 și decembrie 1957 bilunar. Este prima revistă ilustrată din România de după cel de-al Doilea Război Mondial. Flacăra redevine săptămânal la 1 ianuarie 1958. Între anii 1952-1973 apare cu subtitlul “Revistă ilustrată social-politică și literară artistică”. În 1976 revine pe hârtie de ziar, fiind tipărită la două culori, în format tabloid. Flacăra nu are cum să scape de tarele presei din perioada comunistă, cu toate acestea, de multe ori, paginile revistei reușesc să găzduiască jurnalism adevărat sau literatură de cea mai bună calitate. Cenzurată, hăcuită, Flacăra a făcut eforturi să-și merite numele chiar și în cei mai grei ani de după 1980.

Dintre semnăturile timpului: Camil Petrescu, M. Sadoveanu, Eusebiu Camilar, A. Păunescu, O. Ioanițoaia, Zaharia Stancu, Demostene Botez, D.R. Popescu, Șerban Cioculescu, G. Dimisianu, Aurel Dragoș Munteanu, Aurel Baranga, Teodor Mazilu, Pop Simion, Mircea Malița, Ioan Alexandru, Fănuș Neagu, Marin Sorescu, Mircea Micu, George Arion, Adi Cusin, Adrian Dohotaru, Tudor Octavian, Cornel Nistorescu.
(http://revistaflacara.ro/about/)
Deduc că astăzi situaţia este la fel de gravă ca o conflagraţie mondială.

joi, ianuarie 17, 2013

Tangoul, un dans al libertăţii


Astăzi cluburile au căpătat obiceiul dansatoarelor de cub pentru a surescita simţurile "locatarilor" clubului. Pe vremuri însă pasiunea dansantă îşi avea culmea în tango. Astăzi pasiunea se negociază cu partenerul mai mult prin extracţii de umori şi hormoni, atunci însă pasiunea însemna un ceva mai mult cerebral.

Puteţi să simţiţi iarăşi o pasiune cerebrală clasică... Teatru Masca vă invită chiar la asta.

UNA HISTORIA DE TANGO - Sâmbătă 19 Ianuarie, ora 19.00.
Biletele se pot rezerva prin mail rezervari@masca.ro sau se pot cumpăra online prin Eventim.

(http://teatrulmasca.wordpress.com/2013/01/16/la-paris-au-facut-tangoul-decent-dar-trist/)


afius_tango_resize.jpg

O calatorie in timp prin cele mai importante etape ale tango-ului, povesti eterne intre un El si o Ea, personaje carismatice si o ambianta fina, UNA HISTORIA DE TANGO este un spectacol de dans pasional, puternic, plin de energie, un spectacol in care performanta este pe primul loc. Prezenta coregrafilor Doina si Florin Botis in rol de interpreti completeaza  trupa de actori a teatrului si aduc un plus de energie prin vitalitatea si prospetimea calitatii lor de miscare.
p2150043old_inramata_resize.jpg
Am fost inspirata in crearea acestui spectacol, inspirata de actorii extraordinari care si-au deschis bratele si m-au primit in cadrul lor si inspirata de acest teatru proaspat si tanar, care se reinventeaza cu fiecare spectacol.(Ioana Macarie)
  Evolutia extraordinara a acestor actori minunati este sustinuta si inconjurata de scenografia si costumele Oanei Draghici. Cu multa atentie la detalii ea a reusit sa valorifice fiecare etapa istorica si sa puna in prim plan, prin proiectie si scenografie, autenticitatea povestilor si atmosfera specifica.
Toate emotiile noastre sunt gata sa fie prezentate, nu ne mai ramane decat sa ne onorati cu prezenta. Va asteptam!
p2170030resize.jpg
p2220167resize.jpg
p2220178resize.jpg
  Distributie
Ana Maria Pislaru
Sorin Dinculescu
Florin Botis
Dora Iftode
Andrei Gonczi
Ana Sivu-Daponte
Cosmin Cretu
Alina Craita
Valentin Mihalache
Doina Botis
Ionut Ghenu
Laura Dumitrascu
Aurel Sandu 
 
Realizatori
 
 REGIA, SCENARIUL SI COREGRAFIA - Ioana Macarie
SCENOGRAFIA -  Oana Draghici
(http://www.masca.ro/site/index.php?option=com_content&task=view&id=163&Itemid=49)





Pentru aceste timpuri ale disoluţiei relaţiei directe şi profunde, un astfel de spectacol echivalează cât o lovitură de stat pentru cetăţeanul care uită de multe prostioare dureroase ce-l înconjoară şi, mai ales, de lipsa de stare de bine... asta pentru că prin acest spectacol trăieşte superlativul complet al sunetului, imaginii şi sufletului.

marți, ianuarie 15, 2013

E(a)min-Escu


Cât de diferit arată Eminescu tânăr de Eminescu matur! Dar poezia...


(http://sfarsitulcontinua-eminescu.blogspot.ro/)

Vis(recita actorul Marcel Iures)


Luceafarul(recita Adrian Pintea)


Odă în metru antic (recită Ovidiu Iuliu Moldovan)

Asculta mai multe audio diverse





joi, decembrie 27, 2012

Fontella Bass s-a stins


O voce pe care am ascultat-o cu plăcere...



Şi piesa de rezistenţă...



sâmbătă, decembrie 22, 2012

Poet naţional în moştenirea nimănui


Nu ştiu dacă ministrul culturii citeşte acest blog... dar eu tot încerc.


Salvati Casa lui Eminescu de la Varatec! de ZiaristiOnlineTV

joi, decembrie 06, 2012

Bravo SRI


Din când în când, printre ştiri despre violuri, omoruri, scandaluri... apare şi câte o ştire pozitivă. Astăzi am avut parte de o asemenea ştire.

Ştire:
Doi bărbaţi suspectaţi că sunt afiliaţi organizaţiei teroriste Al Qaeda au fost prinşi de Serviciul Român de Informaţii şi expulzaţi din România. Ei pregăteau un atentat în perioada Sărbătorilor.

Cei doi cetăţeni străni pregăteau acţiuni teroriste, în timpul Sărbătorilor, potrivit purtătorului de cuvânt SRI. "Ei urmau să asigure suport pentru toată acţiunea, cu atât mai mult cu cât unul dintre ei deţine informaţii avansate în confecţionarea unor dispozitive explozibile", a declarat acesta la România TV.

(http://www.rtv.net/doi-teroristi-pregateau-un-atentat-in-romania_56716.html#ixzz2EHg1cfJ8)


Această ştire parcă îmi mai creşte încrederea în autorităţi şi mă face să mă simt un pic mai sigur... Cineva Veghează!

Pe de altă parte, dacă adaug această ştire unei alte ştiri...
Opt persoane din Orientul Mijlociu au fost prinse în România sub suspiciunea că ar fi încercat să creeze o structură de migraţie ilegală şi pentru că aveau contacte cu organizaţii teroriste internaţionale, informează România TV. Suspecţii de terorism vor fi cel mai probabil declaraţi indezirabili şi expulzaţi din ţară.
(http://www.rtv.net/opt-persoane-suspectate-de-terorism-prinse-in-romania-sri-a-cerut-expulzarea-lor-video_41596.html#ixzz2EHgglBs0)


... parcă îmi construieşte impresia că teroriştii vor neapărat să ne terorizeze, deci mă îngrijorează.

Nu pot să nu recunosc că totuşi am un semn de întrebare care este un stres suplimentar... de ce oare aceşti terorişti (chiar dacă nu au reuşit să ne terorizeze) nu sunt închişi ci expulzaţi? Au paşapoarte diplomatice sau de ce?

Poate cineva să-mi spună care este procedura? Înţeleg că SRI se duce cu ei în dinţi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel decide expulzarea. Dar de ce expulzarea. Din moment ce au fost prinşi şi acuzaţi înseamnă că se poate demonstra tentativa. Locul lor nu ar fi la puşcărie, dat fiind că tentativa se pedepseşte.

Terorismul se manifestă prin acţiuni prevăzute în Codul Penal, răpirea de persoane, luarea de ostatici, asasinatul, execuţii, explozii, distrugerea unor edificii publice, sabotarea căilor ferate, sabotarea unor instalaţii industriale, sabotarea mijloacelor de telecomunicatii, ruperea unor diguri, otrăvirea apei potabile, producerea unor boli contagioase, bombardamente, atentate contra şefilor de state, atacuri asupra misiunilor diplomatice, atacuri asupra diplomaţilor, atentate împotriva personalităţilor politice sau a unor persoane particulare cunoscute pentru opiniile lor (şi aici mi-e frică mie), atacarea unor instituţii publice sau întreprinderi comerciale, a avioanelor, a forţelor de ordine... De ce nu se aplică codul penal? De ce nu sunt condamnaţi?

vineri, noiembrie 30, 2012

Am fost avertizat


Astăzi, în noaptea sfântului Andrei, cerul s-a închis, tumoral şi inert, pentru muritori. De astăzi războiul celor două lumi începe.


(http://www.albrecht-durer.org/The-Revelation-of-St-John,-10.-The-Woman-Clothed-with-the-Sun-and-the-Seven-headed-Dragon%29-large.html)

(http://www.albrecht-durer.org/The-Four-Horsemen-Of-The-Apocalypse-large.html)

(http://www.albrecht-durer.org/The-Knight--Death-And-The-Devil-large.html)

joi, noiembrie 08, 2012

Sărmani isteţi cu mintea lor de oaie creaţă (vorba lui Eminescu)


Măi intelectualii lu' peşte (şi aici fac trimitere, bineînţeles, la creştinism), ce este legionar în această poezie?

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tăpşane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies înainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!


O fi fost Radu Gyr un poet care a simpatizat cu legionarii, o fi şi Mihail Neamţu simpatizant al legionarilor (nu ştiu dacă e aşa), dar să eviţi o asemenea poezie puternică şi viril patriotică pentru singura "vină" că ar fi fost scrisă de Radu Gyr? Mi-e ruşine cu astfel de "intelectuali" în România.

luni, noiembrie 05, 2012

De ce am uza cuvintele când avem caricaturi


(http://www.messbook.ro/4fun.php?id=682)

“Catren cu poet” de Gheorghe Bibliotecaru Florescu


Trecu un an după un an
Îndestulând cerescu’,
Un rob în Domnu’, Adrian
Din tată Păunescu.


(http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Biografie_-_Adrian_Paunescu-omul_literelor_0_366563475.html)

duminică, octombrie 28, 2012

Cu siguranţă Barroso va regreta abuzul făcut României


Românul nu este un personaj care să treacă cu vederea cum vine un străin şi îi "strică ploile" în propria ţară... cu atât mai mult dacă are şi dreptate. Ce pot spune mai mult decât, şah la domnul Barroso... Iată ştirea:
Jose Manuel Barroso, căruia i se reproșează că este mai degrabă un politician de partid decât un lider european cu viziune, va fi afectat de un scandal legat de industria tutunului. Atât Ramona Mănescu, europarlamentar PNL, cât și Cristian Bușoi, au atacat dur implicarea lui Barroso în cazul Dalli.

Eurodeputatul Cristian Buşoi a confirmat pentru DeCeNews că președintele Comisiei ar putea fi chemat să dea explicații Parlamentului European. Barroso e acuzat de abuz, fiindcă i-a impus comisarului pentru Sănătate și Protecția Consumatorului, John Dalli, să demisioneze, fără să prezinte dovezi că acesta ar fi acționat incorect.

(http://www.dcnews.ro/2012/10/barroso-acuzat-de-abuz-chemat-in-fata-pe-si-in-justitie/)
Domnule Barroso, cum ştiu eu românul... e doar începutul. Degeaba arătaţi acum că aţi fi cu Dan Diaconescu şi semnul lui cu degetul...

joi, octombrie 25, 2012

Kurban Bairam


Genesa (Facerea) 22

1. După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: "Avraame!" "Iată-mă!", a răspuns el.

2. Dumnezeu i-a zis: "Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune."

3. Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă, a pus şaua pe măgar şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său, Isaac. A tăiat lemne pentru arderea de tot şi a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu.

4. A treia zi, Avraam a ridicat ochii şi a văzut locul de departe.

5. Şi Avraam a zis slugilor sale: "Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul ne vom duce până acolo să ne închinăm, şi apoi ne vom întoarce la voi."

6. Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot, le-a pus în spinarea fiului său, Isaac, şi a luat în mână focul şi cuţitul. Şi au mers astfel amândoi împreună.

7. Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său, Avraam, a zis: "Tată!" "Ce este, fiule?", i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: "Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?"

8. "Fiule", a răspuns Avraam, "Dumnezeu însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot." Şi au mers amândoi împreună înainte.

9. Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său, Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.

10. Apoi Avraam a întins mâna şi a luat cuţitul ca să înjunghie pe fiul său.

11. Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: "Avraame! Avraame!" "Iată-mă!", a răspuns el.

12. Îngerul a zis: "Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine."

13. Avraam a ridicat ochii şi a văzut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecul şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.

14. Avraam a pus locului aceluia numele: "Domnul va purta de grijă". De aceea se zice şi azi: "La muntele unde Domnul va purta de grijă".

15. Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam

16. şi a zis: "Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,

17. te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei.

18. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!"


(http://jenhp.cocolog-nifty.com/jen_blog/2012/08/index.html)

vineri, octombrie 05, 2012

Apocalipsul după Bibliotecaru


Azi noapte am avut revelaţia pentru secolul XXI. Nu este o glumă, este ceva extrem de serios.
Aş vrea să mă ajutaţi şi să traduceţi aceste rânduri scrise de mine în toate limbile Pământului astfel încât să ajungă în mintea şi inima tuturor.
Revelaţia este următoarea.

Divinitatea

 

nu a spus

 

niciodată

 

"să ucizi".


Sigur, pare banal, dar nici nu trebuie să fie complicat. Toate religiile acestui Pământ vorbesc despre aceiaşi Divinitate. Sigur, fiecare o vede în felul lui. Această Divinitate nu a spus însă nimănui, niciodată, "să ucizi".
Eu am avut revelaţia, mi s-au dezvăluit aceste cuvinte, este rândul domniilor voastre, cei ce citiţi cuvintele Bibliotecarului, să duceţi mai departe aceste cuvinte puse în acest text. Cei ce ştiţi o limbă străină, încercaţi să le traduceţi cât mai exact, pentru că numai ele vor putea salva omenirea.

vineri, septembrie 28, 2012

Ei bine...


Acum o sută de ani un personaj se plângea că nu avem şi noi faliţii noştri. Ei bine acum faliţii sunt pe la tot pasul în România. Eu aş avea nevoie de... Kalen Ockerman, AKA Mear One, care să ne vorbească grafic despre cauzele care au dus la apariţia faliţilor în România. Cei care scriu pe pereţi sunt cu nemiluita, unde sunt însă artiştii?





marți, septembrie 25, 2012

Paul Joseph Watson ne spune de ce Statele Unite nu mai sunt un teritoriu al libertăţii... ca odinioară


Schimbările treptate ne orbesc, orbirea ne ascunde oroarea şi nedreptatea; Uneori însă ne mai amintim că "odată" nu era aşa cum este astăzi. Unde au dispărut drepturile noastre de acum 30-40 de ani? Nu am sesizat niciodată că ni s-au restrâns drepturile, politicienii ne explică că trăim într-o ţară liberă şi democratică, că ei păzesc statul de drept, că ne apără de durităţile externe şi atacurile murdare asupra statului. Şi totuşi cum de suntem astăzi mai apăsaţi de stat ca odinioară? Paul Joseph Watson ne dă câteva exemple relative la Statele Unite ale Americii, sunt convins că puteţi avea fiecare exemplele domniilor vostre relative la România. Vă pune pe gânduri?
- Parents across the country are being arrested for letting their children play outside. A stay at home mom in Texas was held in jail for 18 hours for allowing her children to ride on scooters while she was watching them from her home. A mother in Virginia was also harassed by social services and police for the egregious crime of allowing their children to play outside in another example of how the nanny state is running wild in America.
- The war on lemonade stands, traditionally viewed as a quaint example of America’s entrepreneurial spirit, has intensified in recent months with cops slapping parents with fines for letting their kids run “unlicensed” lemonade stands in three separate incidents over the last year alone. A map of restrictions on child-run concession stands illustrates how there have been dozens of examples of police interference across the country.
- After an 11-year battle with the state of Oregon, landowner Gary Harrington was found guilty under a 1925 law and sentenced to spend 30 days in jail for collecting rainwater in three “illegal reservoirs” despite the fact that they are on his property.
- Last year, Oak Park, Michigan resident Julie Bass faced jail time for the crime of growing a “vegetable garden in front yard space.”
Americans are being harassed by utility workers who are trespassing on private property and forcibly trying to install “smart” energy meters which spy on homeowners.
Cities are passing ordinances that makes recycling compulsory from, with those who fail to comply under threat of fines up to $2500 dollars. In Cleveland, people who fail to recycle are flagged by the RFID chip embedded in their trash can, added to a database and then targeted by green cops who are dispatched to intimidate homeowners.
The Eleventh Circuit US Court of Appeals has ruled that private contractors operating toll roads on behalf of the state have the power to detain and store records on motorists who pay by cash at toll booths – another example of how using cash is increasingly being treated as a suspicious activity.
Earlier this year we reported on how the FBI was telling businesses to treat people who use cash to pay for a cup of coffee as potential terrorists.
- We also recently highlighted the case of Texas resident Julia Garcia, who was falsely imprisoned and harassed by Wal-Mart employees for attempting to buy goods with a $100 dollar bill the Wal-Mart cashiers erroneously claimed was fake.
- Earlier this year a Tennessee man was charged and jailed by police after using an old $50 bill to pay for goods at a Quik Mart store which turned out to be genuine.
A DOJ-funded police training manual tells cops to treat people who have a political opinion that “represents a fairly popular point of view” or those who display a political bumper sticker supporting the bill of rights as terrorists.
- The Obama administration has successfully reinstated the indefinite detention provisions of the National Defense Authorization Act, which allow American citizens to be kidnapped and held without charge.
- The TSA has expanded its grope-down checkpoints beyond the airports to highways, political events and even school prom nights.
- The TSA is kicking Americans off flights for having a “bad attitude” and refusing to obey bizarre orders quickly enough.
- A teenager was recently visited by FBI special agents who grilled him over the content of a political You Tube video.
- Americans are being harassed and having their Fourth Amendment rights violated at so-called “border checkpoints” which are actually hundreds of miles within the border.
- The EPA is using spy drones to monitor farms as police use Predator drones to hunt down Americans for the crime of allowing cows to wander onto their land.
Parents are being harassed and investigated by Child Protective Services and police for feeding his daughters organic food, refusing to make them drink fluoride-poisoned tap water and not having them injected with mercury-laden vaccines.
Police arrested Napa Creek resident Amy Larson for writing “9/11 truth now” in chalk on a sidewalk.
- A Texas police officer shot 45-year-old double amputee Brian Claunch dead after he threatened officers with what turned out to be a ballpoint pen.
- While the government stockpiles ammo in the billions, Americans like Brian Loftus are being questioned by police for buying a couple of boxes of bullets at their local gun store.
Americans like James Ian Tyson are being put on terror watchlists in response to traffic violations in order to prevent them from attending protests.
- Students in schools across the country are being indoctrinated to accept their treatment as prisoners on parole by being forced to wear RFID tracking chips.
- Police departments are attempting to secure approval to spy on Americans with drones as well as surveillance blimps that hover 400 feet above a city and report on “suspicious activity.”
- The Californian city of Lancaster will be the first to experience a “new era in law enforcement surveillance” with residents set to be watched by a permanent eye in the sky which will beam constant video footage back to police headquarters including crimes in progress as well as “scenes of mundane day-to-day life.”
- The National Security Agency is storing all electronic communications and analyzing them in real time in complete violation of the Fourth Amendment.
- Facebook is spying on people’s private conversations for “suspicious behavior” and reporting them to police.
Former Marine Brandon Raub was kidnapped from his home by police, FBI and Secret Service agents and forcibly incarcerated in a psychiatric ward by authorities in Virginia in response to political Facebook posts.
- Veterans across the country are being declared “mentally defective” on a whim by the state and having their firearms seized.
- The federal government is officially backing Al-Qaeda fighters in Syria while declaring conservative Americans to be extremists and terrorists if they are “reverent of individual liberty.”
(http://www.infowars.com/30-examples-of-why-america-is-no-longer-a-free-country/)
Doamnelor şi domnilor, deschideţi ochii şi priviţi în jur. Nu credeţi pe nimeni pe cuvânt, democraţia şi libertatea trebuiesc păzite zi de zi.

Nimeni nu e profet în ţara lui...


Cei mai "tari" români au reuşit să ajungă "vedete" de nivel mondial pentru că, la un moment dat, au avut o trecere prin "cele străinătăţi". Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu văd în asta o ironie de dimensiuni cosmice. Iată de ce am râs (uşor istoric, pardon, isteric) când am citit următoarea ştire relatată de Dollores Benezic...
Forța calificată de muncă, plecată din România în Spania sau Italia, se întoarce acasă. Dar nu așa cum și-ar dori-o sociologii, piața muncii și bugetele statului. Specialiștii pe utilajul care face tunelul metroului Drumul Taberei – Pantelimon, aduși de firma spaniolă care execută proiectul sunt români. Emigrați, și aduși acum ca specialiști străini.
Vestea proastă e că nici nu au venit bine și vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați. De fapt, cum s-o fi ajuns fără ei?
(http://cursdeguvernare.ro/reportaj-specialistii-adusi-de-firma-spaniola-care-construieste-metroul-sunt-romani-emigrati.html)
Păi de ce să plătim noi nişte specialişti români care să lucreze în România când putem plăti nişte specialişti români care lucrează în Spania... Sunt costurile de două, trei ori mai mari... ce contează... MARFĂ!

Ha ha ha, de ce oare m-ar mira...?


Când am auzit prin buletinele de ştiri că "privatizarea" Oltchim va ajunge la CSAT, nu am putut să nu mă gândesc că există ceva zvonuri printre serviciile de informaţii, pentru că nu am putut să nu leg informaţia de siguranţa cu care premierul Ponta o are atunci când afirmă că domnul Dan Diaconescu nu are banii necesari cumpărării acţiunilor. Mai interesant mi se părea că va fi un eventual război între interesele PDL şi interesele USL la Oltchim... Ei bine, probabil mediatizarea excesivă a speriat scandalul între politicieni... Iată ştirea.
Conform Newsin, Bogdan Oprea, Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, a declarat luni că privatizarea Oltchim nu a fost inclusă pe agenda viitoarei reuniuni a CSAT și nici nu a menționat când se va întâmpla acest lucru

Subiectul Oltchim nu a fost inclus pe agenda CSATReferitor la informaţia transmisă de mass-media luni, 24 septembrie 2012, privind trecerea pe ordinea de şedinţă a viitoarei reuniuni a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a subiectului privatizării Oltchim, Administrația Prezidențială face următoarele precizări: privatizarea Oltchim nu a făcut obiectul niciunei analize în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi nici nu a fost inclus pe ordinea de şedinţă a viitoarei reuniuni a CSAT, neexistând nicio solicitare a Guvernului în acest sens”, susține Bogdan Oprea.

În comunicatul trimis de purtătorul de cuvânt al președintelui nu se menționează când va avea loc reuniunea CSAT. Anumite surse politice au declarat pentru Newsin că CSAT se va reuni joi și că o discuție despre Oltchim este foarte posibilă
(http://www.dcnews.ro/2012/09/subiectul-oltchim-nu-a-fost-inclus-pe-agenda-csat/)
(http://www.obiectivdesuceava.ro/v2/romania/privatizarea-oltchim-toate-cele-patru-oferte-au-fost-acceptate/)

Pe de altă parte, înţeleg că domnul Dan Diaconescu nu mai are interdicţie de a părăsi ţara...
Dan Diaconescu a părăsit, luni, teritoriul României, în jurul orei 17.00, la bordul unei aeronave, spre München, patronul OTV urmând a reveni în țară în cursul zilei de miercuri.

Dan Diaconescu a părăsit România, spre MünchenAvocatul Daniel Fenechiu, reprezentantant legal al lui Dan Diaconescu în negocierile cu OPSPI pentru privatizarea Oltchim, a confirmat plecarea din ţară ale realizatorului TV către München (Germania). Revenirea în țară a patronului OTV este preconizată pentru ziua de miercuri, atunci când vor fi reluate și discuțiile privind semnarea contractului de privatizare a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Daniel Fenechiu a precizat că membrii comisiei de privatizare au fost informaţi despre faptul că Dan Diaconescu a părăsit teritoriul României.

Realizatorul TV a refuzat, luni, să încheie contractul de privatizare al Oltchim la Ministerul Economiei, pe motiv că ar fi găsit câteva inadvertenţe. Ulterior, premierul Victor Ponta a susținut că refuzul lui Dan Diaconescu de a semna actele dovedește că acesta nu deține banii pe care s-a oferit să-i plătească pentru preluarea celor 54,8% din acțiunile Oltchim și că nu avut niciodată intenția de a salva combinatul vâlcean. În cazul unui eșec al privatizării Oltchim, premierul Ponta a anunțat că aceasta va fi reluată anul viitor, iar statul va aproba un plan de măsuri pentru combinat.


Mai mult, șeful Executivului l-a acuzat pe Diaconescu că face jocurile unui grup de interese al PDL condus de Adriean Videanu, cei care se fac vinovați de situația în care se află Oltchim acum.
(http://www.dcnews.ro/2012/09/dan-diaconescu-a-parasit-romania-spre-munchen/)
Update cu o analiză marca Vocea Rusiei,Valentin Mândrăşescu.
Pentru orice observator avizat, succesul obţinut de Dan Diaconescu în lupta pentru privatizarea Oltchim este un semnal de ordin politic care se înscrie într-o strategie mai largă de reducere a şanselor USL de a obţine o majoritate parlamentară în urma alegerilor viitoare. Situaţia politică, privită din perspectiva chiriaşului de la Cotroceni, prezintă anumite provocări care pot fi depăşite prin utilizarea creativă a electoratului lui Dan Diaconescu.
Perspectivele electorale ale PDL nu sunt deloc strălucite şi chiar dacă Barroso şi Redding vor face campanie prin satele Olteniei, este improbabil ca echipa portocalie să recâştige popularitatea de odinioară. „Generaţia nouă” a politicienilor de dreapta, inclusiv „micul Codreanu” alias Neamţu şi „premierul Puff” alias MRU nu pot oferi nici un fel de speranţe politice, fiind fie nişte anonimi din punct de vedere electoral, fie nişte persoane care provoacă alergia electoratului. În aceste condiţii, unica speranţă de a reduce procentajul USL sub 50% este partidul lui Dan Diaconescu. PDL nu mai poate creşte semnificativ, iar tandemul „STS + găleata” nu poate compensa decât un anumit procent de voturi, această corecţie fiind insuficientă pentru a evita o victorie a USL. În schimb, PP poate creşte semnificativ, mai ales dacă este ajutat economic şi organizatoric de anumite forţe care au o experienţă în asemenea operaţiuni.

Un prim pas pentru ranforsarea PP este „demarginalizarea” acestei structuri politice. Cei care îşi doresc o viitoare alianţă parlamentară între PP şi PDL ar fi interesaţi ca imaginea politică a lui Dan Diaconescu să fie disociată cât mai rapid de imaginea lui „domu’ Dan de la televizor” şi privatizarea Oltchim oferă o şansă pentru a-l transforma pe Diaconescu într-un fel de erou naţional care „ia de la stat şi dă poporului”. Lupta cu „ciocoii de la Oltchim” poate deveni acel eveniment care-l va transforma pe Diaconescu dintr-un personaj bizar şi marginal într-un politician cu perspective electorale foarte serioase.

În cazul Oltchim, poziţia lui Dan Diaconescu este un fel de win-win în varianta triplă. Dacă o altă companie ar fi oferit mai mulţi bani pentru acţiunile combinatului (ceea ce nu era o problemă), cel mai probabil, „eroul poporului” ar fi contestat până în pânzele albe procesul de privatizare şi, ajutat de „justiţia independentă”, ar fi transformat activitatea noului investitor într-o veritabilă cursă cu obstacole juridice şi administrative. Orice victorie în instanţă a lui Dan Diaconescu, ar fi fost tratată ca o înfrângere a „ciocoilor capitalişti” şi o victorie „a poporului”. Dacă Diaconescu pierdea în instanţă, probabil, ar fi urmat acuzaţii de blat între investitorul străin şi guvernul USL, iar Diaconescu ar fi căpătat o aură de erou care a suferit de pe urma patriotismului său. În aceste condiţii, faptul că „mogulul poporului” a câştigat licitaţia nu trebuie tratat ca ceva surprinzător.

Acum, situaţia va evolua în funcţie de conjunctura politică. Nu este exclus ca anumite grupuri politico-economice cu pronunţate afilieri „portocalii” să-i ofere lui Dan Diaconescu banii necesari pentru a cumpăra acţiunile, iar achiziţia Oltchim să devină o importantă sursă de capital electoral pentru PP. Dacă Electrica sau AVAS vor încerca să forţeze plata datoriilor Oltchim, „mogulul poporului” va deveni un martir al luptei cu „ciocoii de la USL” care doresc „să dea combinatul pe mâna unor străini”. Chiar şi în acest caz, Dan Diaconescu va obţine o creştere importantă a capitalului electoral. Astăzi, o asemenea variantă este încă posibilă, dar deja improbabilă. Scenariul cel mai probabil fiind utilizarea dezastrului de la Oltchim în calitate de „piatră de moară” legată de gâtul campaniei electorale a USL. Scandalul va continua, banii nu se vor da, Dan Diaconescu va acuza „ciocoii” de sabotaj şi atacuri la adresa „mogulului poporului”, iar USL va scădea în sondaje.

Viitorul Oltchim se plasează undeva între farsă şi tragedie. Atât pentru Dan Diaconescu cât şi pentru angajaţii de la Oltchim soluţia ideală ar fi cooptarea unui partener extern cât mai puternic din punct de vedere financiar. În caz contrar, Oltchimul va ajunge în faliment, iar Dan Diaconescu o va sfârşi, mai devreme sau mai târziu, la fel de tragic ca şi ceilalţi aliaţi politici ai găştii de politruci portocalii.

Pentru Victor Ponta, soluţiile cele mai radicale sunt soluţiile cele mai bune. În cazul ideal, privatizarea trebuie reluată cât mai rapid şi finalizată înainte de alegeri. Investitori interesaţi există, contează abilitatea guvernului de a organiza procesul de privatizare în mod adecvat şi fără „ciudaţi” în rândul participanţilor.
(http://romanian.ruvr.ru/2012_09_25/89232505/)