joi, noiembrie 15, 2007
abruptio et matrimonium
(divorţ si căsătorie)
Uneori, după un divorţ cu năbădăi, fosta pereche mai are chef de încă o căsătorie, de probă.
Eu unul am considerat poporul maghiar un popor cu care ne-am înfrăţit istoric, indiferent care este părerea celor de mai sus. Când stai foarte mult timp în aceiaşi casă, nu poţi fi altfel decât “în familie”. Să dea Bunul Dumnezeu să se termine odată gâlceava şi zgândărirea istorică.
Premierul maghiar visează la o perioadă de logodnă scurtă şi apoi la o căsătorie de lungă durată.
"Pe termen lung, în istorie, destinul ambelor ţări va fi identic, aşa cum ţările din Benelux constituie o singură ţară, şi aceste două ţări - şi istoric, şi teritorial - se vor contopi, performanţele lor economice, culturale, talentele lor se vor contopi, iar interesele lor vor fi coerente", a spus Ferenc Gyurcsany.
Reacţiile la această afirmaţie sunt contradictorii. La PD există vocea lui Sorin Frunzăverde care strigă "Imposibil! ". "Statele din Benelux nu sunt contopite într-o singură ţară, ci există o monarhie a Olandei, o alta belgiană şi un Mare Ducat al Luxemburgului".
Vocea PC-ului a fost mai noul preşedinte al Consiliului Executiv al PC, domnul Codruţ Sereş, care a strigat "Total inacceptabil!"
Purtătorul de cuvânt al PSD Cristian Diaconescu strigă "Doar Europa!". „Dacă premierul Ferencz Gyurcsany se gândeşte când spune că destinele României şi Ungariei se vor contopi la partajul valorilor europene, are dreptate. Dacă se gândeşte la altceva, nu.”
Nicolae Vlad Popa a reprezentat PLD-ul cu un masaj echilibrat: "E o declaraţie care cred că are, prin rânduri, un mesaj către maghiarii din România, că în UE drepturile acestora vor fi identice cu cele ale maghiarilor din Ungaria, şi nu va mai conta graniţa şi deci, acea unificare, acea Ungarie mare, se va putea face pe această cale".
Am lăsat la sfârşit principalii actori politici ai ştirii, PRM-ul şi UDMR-ul.
Vicepreşedintele executiv al PRM Lucian Bolcaş a fost plin de “politeţe la adresa lui Ferenc Gyurcsany (cuvinte gen declaraţii iredentiste, agresive, învelită în poleiala, otrăvită şi ea, a unor "europenisme de paradă" fiind atribute considerate necesare în dialogul PRM). “Să nu îşi închipuie premierul Gyurcsany, care îşi permite să facă asemenea declaraţii de pe pământ românesc, că va primi măcar o fărâmă din acest pământ”.
De la UDMR a vorbit ministrul Laszlo Borbely, care a spus că traducerea poartă vina reacţiilor exagerate. Mai precis contopirea nu are legătură cu teritoriul ci cu economia, cu circulaţia, cu cultura… Poate că ar fi fost mai bine să traducă domnul Borbely. Post factum, acesta a negat că declaraţiile făcute de primul-ministru maghiar ar fi avut un caracter iredentist. "Nu este genul domnului Gyurcsany, care niciodată n-a făcut astfel de declaraţii".
Şi eu care credeam că o să jucăm la nuntă. Speram ca coana Europă să se mărite cu toţii. Mai bine că nu a fost decât o confuzie, nu aveam nici costum cu care să mă îmbrac pentru nuntă, nu aveam nici ce să le fac cadou, nici ce băga în plic. Asta este!
classis et persona
(classis şi mască)
Am de spus "ceva de bine" de Ludovic Orban şi de PNL. Specialiştii în imagine, cei care construiesc campania electorală a partidului, s-au gândit că ar da bine un spectacol în unul dintre hipermarketurile din sector 6. Spectacol în sine a fost prilejuit de un concurs de aspiranţi la calitatea de actor. Premiul, ce altceva decât o excursie la Bruxelles. S-au mai implicat Ramona Mănescu, Antonel Tănase şi Mihai Mălaimare.
Acum trebuie să spun că eu îl suspectez pe inimosul Mălaimare şi pe consilierul general Tănase că au pus totul la cale, dar dacă ştirea începea cu marele (înaltul) Ludovic… mi-am făcut şi eu datoria. Câştigători au fost cei din trupa “Nu ştiu, mă!”. Sper ca trupa să confirme şi după ce se întorc de la Bruxelles. Atunci vor spune probabil “Nu ştiu, măi dragă Brucsele!”
miercuri, noiembrie 14, 2007
foris
(afară)
Citeam un articol în Evenimentul Zilei şi urmăream cât de surescitaţi putea fi un ziar la “descoperirea” unui lucru absolut obişnuit în ţara noastră. Ion Iliescu cred că i-ar fi urmărit în pledoarie şi ar fi adăugat, trist şi înţelept… “Sunteţi naivi, domnilor!”
Ce spune Evenimentul Zilei?
Evenimentul Zilei spune că a descoperit dedesubturile unei afaceri prin care, se pare, că un fost ministru al Mediului, Sulfina Barbu, şi un fost şef al Gărzii de Mediu, Silvian Ionescu, au o firmă de consultanţă ce a întocmit raportul de mediu pentru cartierul rezidenţial ce îl doreşte… ei da, cartierul dorit de Costică Constanda în Parcul Bordei. Parcă aud o vorbă: “Şi ce mă, te oftici?”
Cum a ajuns domn Costică la firma celor doi? Cineva (oare cine) de la Primăria Municipiului Bucureşti, i-a cerut, firesc, avizul de mediu. Şi pe cine cunoaşte "onor primăria PD" că face "repede şi bine" avizul de mediu?, pe susnumiţii Sulfina Barbu şi Silvian Ionescu, care au o firmă de “consultanţă” ce cu asta se ocupă… nu că ar avea pe cineva acolo unde trebuie, desigur. Sunt specialişti de marcă. Adică, dacă nu eşti specialist, mediul ar putea fi afectat de contrucţie, dacă însă eşti specialist, mediul e OK pentru că viaţa devine roz şi realitatea se schimbă. De ce avea nevoie Constanda de un astfel de aviz. Păi pupă cineva un document ca Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al terenului fără să aibă avizul ăsta… asta da afacere. Construieşti, trebuie PUZ. Trebuie PUZ, ai nevoie de aviz de mediu. Trebuie aviz, trebui consultantă. Uite cum trăiesc în armonie instituţiile statului, instituţiile administraţie locale, particularii din firme de consultanţă (intermediarii "şpăgii-comision", oups ce am zis, sa-mi fie ruşine 5 minute) şi, desigur, firma de construcţii care ia aprobările în detrimentul nostru al tuturor care continuăm să trăim viciat. Eu nu spun că ar fi adevărat, spun şi eu ce cred (logic) din ceea ce citesc în articol.
Pe scurt, Constanda are o problemă şi se duce la primărie. La primăria Capitalei României, Costanda este obligat să obţină avizul de mediu. Constanda a cerut deci consultanţă în vara aceasta de la firma KVB Economic, deţinută (doar în procent majoritar) de Sulfina Barbu şi de Silvian Ionescu. La rândul ei, KVB Economic a a plimbat hârtiile acolo unde trebuie în Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti cu ţinta finală: eliberarea avizului de mediu. KVB reprezintă un grup experţi (ce experţi mai mari de atât, doar sunt ex-autoritate, ştiu cum merg lucrurile pe culoarele instituţiilor pe care le-au condus) specializaţi în lucrări de proiectare, consultanţă, cercetare, asistenţă tehnică, servicii de protecţia mediului şi dezvoltare urbană şi rurală. KVB reprezintă o societate atestată (pentru cunoscători, cam în ce perioadă s-a făcut atestarea?, ghici ghicitoarea mea) de Ministerul Mediului si Gospodăririi Apelor pentru elaborarea studiilor de evaluare a impactului asupra mediului şi a bilanţurilor de mediu. Serviciile KVB se adresează societăţilor comerciale şi administraţiilor publice. CAEN 7414 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management.

Sulfina Barbu şi Silvian Ionescu au achiziţionat câte 27 procente din KVB Economic cam la o lună după ce “au fost” demişi din funcţiile pe care le aveau.
Evenimentul Zilei mai aruncă în afacere şi alţi membrii PD, Mădălin Mihailovici, Ioan Gherheş şi ei aflaţi la conducerea Companiei Naţionale Apele Române, respectiv la conducerea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. Total întâmplător, desigur.
Aparent Costică Constanda este cel cu banii luaţi. Eronat. El este omul de afaceri care a obţinut defrişarea întregii zone. Ce spune Domn Costică? Imediat, să găsesc textul, aşa:
"Nu m-am ocupat eu de asta, ci nişte prieteni de-ai mei, avocaţi, pentru că nu ştiu de ce aveau nevoie pentru proces. Nu ştiu la ce firmă au apelat, nu ştiam cine sunt acţionarii”.
Când am spus eu că prietenii ştiu de ce…
Străfulgerat de o îndoială, m-am gândit eu… oare scrie undeva în declaraţia de avere a doamnei Sulfina Barbu că are cu ce cumpăra un procent important dintr-o firmă de consultanţă. Căutând pe acolo am găsit însă altă chestiune interesantă. Am aflat că doamna Sulfina Barbu câştiga pe an suma de 55.897 RON, adică 558 milioane ROL, pe la o mie trei sute de euro pe lună. Rezonabil. Pe de altă parte, am văzut că soţul doamnei câştigă 154.656 RON, adică peste un miliard jumătate de ROL. Am dat mărunt din buze a WOW dar nu a ieşit nici un sunet. Pentru că eram mut. M-am dus repede să văd unde anume câştigă soţul doamnei Sulfina Barbu atâţia bani din salariu. Am dat de firma RER Bucureşti. Musai să aflu ce anume face această firmă RER Bucureşti de îşi permite să dea o căruţa de bani unui angajat. Ce să vezi?!?! Caut pe fratele mai mare Google şi găsesc că RER Bucureşti este acelaşi lucru (probabil) cu mai cunoscuta firmă REBU pentru că binecunoscuta firmă are denumirea completă S.C. RER Ecologic Service Bucureşti REBU S.A., într-un Bucureşti european, curăţenia trebuie privită ca o contribuţie esenţială la creşterea calităţii vieţii şi a sănătăţii fiecăruia dintre noi! Aha!!! Să nu mi se aprindă mie un beculeţ? Să nu văd imediat legătura cu scandalul de acum ceva timp între Videanu, Chiliman şi bătaia gunoaielor? Mai ţineţi minte? Chiliman reziliază contractul cu REBU, Videanu somează să fie reluat. Ultimul cuvânt l-a avut până acum tot Videanu care l-a amendat, marţi, pe primarul sectorului 1, Andrei Chiliman... şi zile întregi cu gunoaie date la televizor?
Să vine repede cineva să-mi spună că mai sunt membrii de partid care fac politică şi nu afaceri. Din zi în zi observ că partidele s-au întins în afacerile României asemeni mafiei. Fiecare partid are un domeniu de activitate şi domeniile conexe. Bani, bani, bani…
Am obosit de atâta murdărie în sufletul de avar al “cunoscătorilor”. Am obosit să scriu cu scârbă-n glas, căci nimeni nu-mi vede privirea siluită. Am obosit şi mă simt inutil… de la mine nu poate lua nimeni nimic pentru că nu am mare lucru pe lumea asta.
| Pink Floyd - Goodbye Cruel World/Is There Anybody Out There? Goodbye, cruel world I'm leaving you today Goodbye, goodbye, goodbye | Goodbye, all you people There's nothing you can say To make me change my mind Goodbye |
Is There Anybody Out There?
marți, noiembrie 13, 2007
dolus
(capcană)
Vehemenţa explozivă te poate face să aluneci mai departe decât intenţionezi şi să ajungi din cel care loveşte în cel care eşti lovit.
PSD-ul, dornic să arate cât de mult doreşte înlăturarea lui Cioroianu de la cârma externelor, aduce la cunoştinţa publică, prin Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, că preşedintele Comisiei Europene, secretarul general al Consiliului Europei şi directorul Oficiului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului solicită demisia ministrului român de Externe.
Când am auzit acest lucru, m-am mirat. Ştiam că lumea civilizată a occidentului nu este atât de directă în amestecul în politica internă a statului. Atunci când cineva este indezirabil, îndepărtarea lui se face pe cale ascunsă şi nu cu declaraţii publice.

De data aceasta Cristian Diaconescu declara, destul de convins de ceea ce spune, că preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, secretarul general al Consiliului Europei, Terry Davis, şi directorul Oficiului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR), Christian Strohal, solicitând premierului Călin Popescu Tăriceanu atât demiterea ministrului de Externe, Adrian Cioroianu, cât şi disocierea de declaraţiile acestuia cu referire la deportarea unor reprezentanţi ai romilor în deşertul egiptean, se alăturau astfel demersului Centrului Wiesenthal.
"Principalii actori politici ai Uniunii Europene şi ai instituţiilor europene îi solicită nu doar demisia ministrului Adrian Cioroianu, dar cer şi premierului Călin Popescu Tăriceanu să se delimiteze faţă de atitudinea şi retorica ministrului de Externe şi să îşi ceară public scuze în faţa comunităţii europene, pentru conţinutul acelor declaraţii, transmis de un ministru al Guvernului pe care îl conduce". (…) "Nici la venirea la guvernare, în Austria, a lui Jorg Haider, nu s-a pus problema unui demers conjugat al Centrului Wiesenthal şi al principalilor actori ai Uniunii Europene faţă de încălcarea drepturilor fundamentale ale omului. Afirmaţiile lui Cioroianu au provocat o situaţie fără precedent la nivel european".
Demisia ministrului de externe este cerută sau dorită de Centrul Simon Wiesenthal, preşedintele României, PSD, nouă ONG-uri (între care regăsim Agenţia de Monitorizare a Presei, fundaţia ACCEPT şi organizaţia Romani CRISS) şi de foarte mulţi alţii mai ascunşi sau mai la vedere. Nu doreşte demisia ministrului de externe domnul Tăricenu al II-lea şi PNL-ul pe care îl are în subordine.
Dat fiind că nu mi-am amintit numele psihologului, m-am asigurat că domnul Cioroianu este cu adevărat considerat de alţii metrosexual (Banateanul, Olimpiu Bulzan si Elena Stoichita, 22 sep 2005; Politicieni cocheti Intre politicienii locali care se evidentiaza prin grija pe care o poarta felului in care arata se numara Alin Popoviciu (consilier judetean PD), Adrian Cioroianu (senator PNL), Ovidiu Draganescu, prefect de Timis (PNL), Constantin Ostaficiuc (presedintele PD al Consiliului Judetean) si viceprimarul popular Adrian Romita Orza.)
Iată însă că domnul Cristian Diaconescu, în zelul de a prezenta faptul că ministrul Cioroianu este mazilit şi de pe meleaguri occidentale, a intrat în vizorul PNL. Naţional liberalii notează intervenţia purtătorului de cuvânt al PSD drept o "o încercare electorală de dezinformare a opiniei publice, care poate aduce grave prejudicii raporturilor dintre instituţiile româneşti şi cele europene ". Repararea “onoarei de familie politică a guvernului” nu se poate face decât prin revenirea de urgenţă asupra afirmaţiilor nefondate. Nu-i aşa, un politician care se respecta are datoria implicită "să respecte realitatea şi să nu dezinformeze mass-media şi opinia publică în scopuri electorale". Mi-l imaginez pe domnul Tăriceanu strigând pe culoarele Guvernului: “Ilie! Ilie!... Eu arz în foc şi toţi trag la aghioase! Eu arz de onoarea mea de familist şi lor de somn le arde... Ilie!”. Apoi, la strigătul cumplit, Ilie Gavril Bolojan, secretarul general al guvernului, îi răspunde calm, “Ce-i jupâne Tăricene? Ce s-a aprins? Arde? Unde arde?”
Tăriceanu al II-lea
(luându-l de mână şi aducându-l în faţa scenii)
Ilie! (scurt.) M-am nenorocit!
S.G.G. Ilie
Pentru ce?
Tăriceanu al II-lea
S-a dus ambiţul!
S.G.G. Ilie
Cum?
Tăriceanu al II-lea
Tocmai la ce am ţinut...
S.G.G. Ilie
Ce?
Tăriceanu al II-lea
Mi s-a necinstit onoarea de familist!
S.G.G. Ilie
Aş! nu se poate; ţi s-a părut!
Tăriceanu al II-lea
Am văzut cu ochii.
S.G.G. Ilie
Aş! Aşa m-ai speriat şi alaltăieri seara; aşa ţi se năzare dumitale.
Tăriceanu al II-lea
Chiriac, întreabă şi pe nenea Orban!
Ludovic Orban
(grav)
Aprob pozitiv.
S.G.G. Ilie
(dezmeticit)
Cum? Când? Unde? Cine?
Tăriceanu al II-lea
Bagabontul!
S.G.G. Ilie
Ei?
Tăriceanu al II-lea
Maţe-fripte, Chiriac puiule, l-am văzut din bulevard pe fereastră aici în media... cu Montblank-ul de 500 de euro în buzunar, cu Cartier-ul de 25.000 euro la mână.
Ludovic Orban
Idem.
Şi discuţia a continuat până la ce cunoaştem astăzi.
Se pare că “europenii” ţin însă cu PNL-ul. Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat ieri, pentru MEDIAFAX, că afirmaţiile lui Cristian Diaconescu potrivit cărora preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, ar fi solicitat demisia ministrului de Externe, Adrian Cioroianu, sunt complet false.
Cine să mai înţeleagă această politică a trasului cu urechea? Doamnelor şi domnilor din politică românească, politica nu înseamnă să vă bateţi, până la epuizare pe această polemică a arătării cu degetul. Încercaţi să construiţi, nu să dărâmaţi ce au făcut alţii. Dacă se poate. Dacă nu puteţi, puteţi să ne părăsiţi, nu vă ţine nimeni cu forţa.
fama
(zvon)
Umblă pe internet un anunţ important. S-a descoperit o nouă boală care se ascunsese ştiinţelor medicale de foarte multă vreme. Citind comentariul am descoperit că o am şi eu în cele 10 minute zilnice în care stau offline. Sunt absolut convins însă că oamenii politici o au pe toată perioada în care sunt la slujbă. Am să reproduc integral textul vehiculat pe INTERNET şi care mi-a parvenit pe Yahoo. Citiţi cu atenţie cele ce urmează. Ştiinţa nu a descoperit încă dacă este transmisibilă de la om la om, dar e foarte posibil să fie aşa. La primele simptoame adresaţi-vă repede doctorului. Farmacistul nu poate face nimic pentru dumneavoastră, medicamentele prescrise nu sunt suplimente alimentare.
S.A.D.V.A(Sindromul Atentiei Deficitare la Vârsta Avansata)
Sunt alaturi de toti cei care au trecut de 40 de ani, iar cei care înca n-au trecut sa nu râda si sa aiba speranta ca într-o buna zi vor ajunge acolo!
Cei care au trecut deja de 40 sau au aceleasi simptome sunt anuntati ca s-a descoperit diagnosticul acestei boli: S.A.D.V.A (Sindromul Atentiei Deficitare la Vârsta Avansata)
Pentru a întelege mai bine:
1.Am hotarât ieri sa spal masina: am luat cheile si am pornit spre garaj, moment în care tocmai am vazut corespondenta pe masa.
2.Bun, o sa merg sa spal masina, dar mai întâi sa arunc o privire, poate ca e ceva urgent.
3.Am pus cheile masinii pe birou, lânga scrisori, si aruncându-mi ochii am vazut ca erau câteva facturi de plata si multa publicitate inutila, drept care am hotârâ s-o arunc, dar am vazut ca gunoiul era plin.
4.M-am gândit ca-i mai bine sa-l golesc întâi. Am pus facturile pe birou dar mi-am dat seama ca ar fi mai întelept înainte de orice sa merg la bancomatul de lânga casa si sa platesc facturile.
5.Am lasat gunoiul jos, am luat facturile si m-am îndreptat spre usa.
6.Unde sa fie cardul de bancomat? Ah, în buzunarul hainei pe care am avut-o ieri pe mine!
7.Trecând pe lânga masa, dau cu ochii de berea pe care tocmai o beam. Ma duc dupa card dar mai întâi o sa pun berea asta la frigider.
8.În drum spre bucatarie constat ca plantele au un aer cam ofilit; ce-ar fi sa le ud.
9.Pun berea pe masa din bucatarie, când Ia te uita, dau de ochelari! Îi cautam de câteva ore. Sa-i pun bine repede!
10.Iau un vas cu apa si dau sa ma duc spre sufragerie.
11.Au uitat telecomanda televizorului aici. Deseara, când o sa vrem sa dam drumul la Tv. nimeni n-o sa-si aduca aminte s-o caute la bucatarie. Mai bine s-o duc imediat în sufragerie.
12.Pun ochelarii pe masa si iau comanda.
13.Pun apa la planta si vars pe parchet. Las telecomanda pe sofa si merg sa iau o cârpa sa sterg pe jos.
14.Trecând prin hol ma gândesc ca ar trebui sa schimb rama unui tablou.
15.Merg mai departe dar nu mai stiu ce ma duceam sa fac!!!
16.Ah! Ochelarii Nu! Mai întâi cârpa! O iau.
17.Dar dau cu ochii de cosul de gunoi plin.
18.La sfârsitul zilei: masina e tot nespalata, facturile nu le-am platit, berea s-a trezit pe masa, la planta am pus doua picaturi de apa, nu stiu unde este cardul, nici ochelarii, nici cheile masinii!
19.Când încerc sa înteleg de ce n-am facut nimic astazi, ramâm ca traznit pentru ca stiu c-am fost ocupat toata ziua!
20. Îmi dau seama ca e grav si ca trebuie sa merg la medic, dar mai întâi cred c-o sa ma uit pe restul corespondentei.
Trimiteti acest mesaj tuturor cunoscutilor vostri pentru ca eu nu-mi
mai amintesc cui l-am trimis!
Nu mi-l trimiteti înapoi pentru ca s-ar putea sa vi-l trimit si eu din
nou!
O zi placuta.
UPDATE: Sunt foarte supărat, doctorul de familie nu a primit încă un email de înştiinţare cu această boală. Dar am să-i trimit eu unul, să nu-mi zică el mie că asigurările nu alocă fonduri pentru aşa o boală gravă!
luni, noiembrie 12, 2007
persona et risus
(mască şi zâmbet)
PSD pregăteşte un laţ politic pentru debarcarea cât mai urgentă a ministrului (aproape ex-ministrului) Cioroianu. Pe de altă parte, domnul prim ministru Tăriceanu al II-lea, realizează că o asemenea fluctuaţie a miniştrilor prin cabinete face ca onor Guvernul României să semene mai mult cu o sală de aşteptare într-o gară decât cu o instituţie a statului român. Buni sau proşti, miniştrii României trebuie să mai reziste măcar un pic, până la următoarea remaniere pentru guvernul Tăriceanu III, adică probabil după alegeri.
PSD-ul este însă de altă părere, prin vocea oarecum autorizată a preşedintelui său, domnul Mircea Geoană. Acesta a declarat la începutul şedinţei Biroului Permanent al partidului, care a avut loc astăzi, că social-democraţii vor solicita demisia „neîntârziată” a ministrului de Externe, Adrian Cioroianu. Probabil că domnul Geoană, ca fost ministru de externe, nu se bagă degeaba în seamă şi ştie ce vorbeşte. Eu unul îl ascult pe domnul Geoană atunci când vine vorba de externele României. Principalul motiv al cererii, oarecum întârziate, de demitere a lui Adrian Cioroianu este acela de a fi „definitiv compromis din punct de vedere politic”. La ora la care scriu aceste rânduri, nu am auzit încă declaraţia de la finalul Biroului Permanent Naţional al PSD.

De cealaltă parte, Cioroianu persistă în “corectitudinea” ideii deşertului penitenciar (cine ştie, poate a cumpărat pământ acolo şi nu a găsit petrol). „Poate că trebuia să fiu mai atent în momentul în care am făcut acea afirmaţie, dar îmi menţin opinia că nu consulii şi diplomaţii României creează probleme în afară, ci sunt oameni care sunt certaţi cu legea. Sigur că soluţia nu este trimiterea lor în deşert, asta e foarte limpede şi nici n-o să se întâmple prea curând, dar trebuie să ne punem foarte bine problema celor care pleacă şi acolo se asociază fie unor ocupaţii dincolo de limita legii, fie intră în medii care nu-i ajută absolut deloc.”
Altfel, domnul Cioroianu a admis că varianta deportării în deşertul egiptean „nu a fost una inspirată”, dar că adevărata responsibilitate pe care o are îl face să spună că „toate eforturile pe care le fac autorităţile în afară, oricare ar fi ele şi oricât ar costa, pot fi subminate de astfel de acte necugetate ale unor oameni care se feresc şi de autorităţile române şi de cele ale statelor gazdă”.
Domnule Cioroianu, măi domnule ministru, “ăştia” care cârcotesc împotriva domniei voastre au ceva cu deşertul. Uite ce idee mi-au dat cei de la Divertis. Ei spuneau că dacă nu se oprea “deportarea” cu munca la Canal, ajungea şanţul tocmai la Sighetul Marmaţiei. Nu vă mai gândiţi la deşert, ce să facă în deşert, să pună palmieri? Deschideţi încă un canal, dar să vină de la Sighetul Marmaţiei înspre sud, să fim siguri că este făcut să dureze. După o sută de ani, dacă vor fi cuminţi, le vom pune şi apă, şi atunci se vor juca hidrotehnicienii din conducerea politică cu irigaţiile şi alte cele, dacă punem şi vaporaşe cu vâsle, îl facem pe preşedinte şef de flotilă.
duminică, noiembrie 11, 2007
solox et vehemens
(aspru şi violent)
Se simte în aer un miros de praf amestecat cu cerneală, se aude un scârţăit de pană de gâscă… da, este… este… este mania epistolară. Cream că moda cu scrisorile deschise a trecut de ceva timp. La fel ca paltonul de domnişoară a bunicii, moda revine. În acest caz moda revine în colecţia de toamnă-iarnă a creatorului de epistole Bogdan Olteanu. Vă mulţumesc pentru aplauzele sincere şi îndelungate pentru somnul Preşedinte (liberal) al Camerei Deputaţilor.
Începând de miercuri, Bogdan Olteanu i-a trimis zilnic lui Traian Băsescu câte o scrisoare deschisă, ieri a fost a… (miercuri, joi, vineri, sâmbătă) a patra scrisoare deschisă. Este deja un fel de jurnal intim, decât că domnul Olteanu nu spune “Dragă Jurnalule” ci “Mult stimate şi iubite măi Nea Traiane”. Pe scurt, Bogdan Olteanu “sugerează” preşedintelui că este vremea pentru terminarea tergiversării promulgării Legii votului uninominal pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.
În scrisoarea de ieri, textul este dureros şi sensibil:
"Acum, odată ce Parlamentul şi-a încheiat misiunea şi România are o lege a votului uninominal aprobată de forul legislativ, nimic nu ar trebui să mai împiedice intrarea ei în vigoare imediată şi aplicarea sa începând cu viitoarele alegeri. Din păcate, atât eu cât şi o mare parte a opiniei publice am luat act, în ultimele zile, de faptul că dumneavoastră încercaţi un joc politic de blocare a Legii ProDemocraţia evitând să o promulgaţi".
Domnule Olteanu, Preşedintele ştia că face un joc politic, noi toţi ştiam, anunţaţi de preşedinte, că se va face un joc politic pentru blocarea legii până după referendum… domnia voastră acum aţi aflat?
"Pot înţelege motivele electorale pentru care doriţi organizarea unui referendum simultan cu alegerile europene, dar nu pot înţelege motivul pentru care vă asumaţi riscul de a lăsa România fără o lege a votului uninominal doar pentru a asigura câteva voturi în plus pentru partidul pe care îl patronaţi. Pot înţelege motivele pentru care doriţi să vă diferenţiaţi de proiectul de lege pentru care Guvernul Tăriceanu şi-a asumat răspunderea şi să îl criticaţi ascunzându-vă în spatele unor detalii precum existenţa sau inexistenţa celui de al doilea tur de scrutin dar nu pot înţelege motivul pentru care puneţi interesul personal şi lupta politică deasupra interesului naţional".
Şi mai spune domnul Olteanu un sfat (deschis) pentru preşedinte, este necesar "un efort de a separa propaganda electorală de chestiunile serioase, legate de nevoia ca România să aibă o lege a votului uninominal modernă şi eficientă, adaptată nivelului la care a ajuns ştiinţa politică în prezent pe plan european". (…) "Promulgând această lege daţi României siguranţa de a avea o lege a votului uninominal, indiferent de rezultatul referendumului pe care l-aţi convocat. Pentru a vă linişti, aş dori să vă prezint, pe scurt, avantaje ale proiectului de lege ProDemocraţia, un proiect bun şi eficient, echitabil pentru fiecare cetăţean. Prin proiectul de lege ProDemocraţia se asigură faptul că fiecare candidat se află singur în faţa judecăţii electoratului. Astfel, se respectă cea mai importantă solicitare formulată de opinia publică şi anume necesitatea ca cetăţenii să aleagă dintre persoane reale şi nu dintre partide politice abstracte". (…) "Sentimentul de înstrăinare al electoratului poate fi mult amplificat pentru că, în cazul alegerilor parlamentare, spre deosebire de alegerile pentru primari, nu există un vot pentru consiliul local unde sunt reprezentate toate partidele susţinute de cetăţeni, indiferent de culoarea politică a primarului. Pentru a vă da un singur exemplu, voi cita cazul alegerilor legislative din Franţa din 1936 întrucât aceasta este singura ţară în care se aplică sistemul electoral preferat de dumneavoastră. Atunci, cei 598 de deputaţi aleşi reprezentau 46,3% din corpul electoral, restul votanţilor venind inutil la urne. Repetarea unor astfel de situaţii în România va ridica riscul creşterii absenteismului şi a dezinteresului cetăţenilor faţă de viaţa politică, ceea ce este în contradicţie chiar cu scopurile pentru care am legiferat votul uninominal". (…) "pentru a nu mai pierde timp preţios în ceea ce priveşte introducerea votului uninominal în România".
Domnule Olteanu, îmi imaginez râsul preşedintelui atunci când i se pune pe masă această scrisoare deschisă. Până şi eu am râs. Cred că şi cei care nu ştiau să citească au râs. Nu votul uninominal provoacă râsul, ci faptul că pozaţi într-un om ingenuu cum politica nu a avut niciodată.

Am şi eu nişte mici observaţii. Prima dintre ele, domnule Olteanu, de ce nu eraţi impacientat când vă pisa la cap Băsescu că este necesar uninominalul, de ce nu s-a putut atunci? Ori poate că înainte de a semna Băsescu decretul pentru referendum timpul nu mai era atât de “preţios”? Cea de a doua observaţie, domnule Olteanu, domniile voastre în cadrul partidului PNL sau oricare partid, cum anume vă faceţi alegerile, majoritar sau proporţional sau cum? Cam câte procente de vot irosit sunt în rândurile voturilor care aleg conducerea partidelor româneşti? Cu sentimentul de înstrăinare sunt de acord. Clasa politică de până acum a mers atât de bine încât milioane de români s-au “înstrăinat” pe la căpşuni şi alte munci prin ţările “vecine şi prietene”. Dar am să întreb, de ce siguranţa votului uninominal este “mai ridicată” înainte de referendum şi nu după referendum? Sunt absolut convins că dacă referendumul nu trece, Băsescu va da drumul la lege. Nu aceasta este partitura jocului politic dirijat de preşedinte?
Cea de a cincia scrisoare cu expeditor “Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu” şi destinatar “toată lumea, mai ales domnul Traian Băsescu”, este sensibilă, meditativă şi poetică.
"Esenţa vieţii politice şi a dezbaterilor electorale o constituie schimbul permanent de idei, programe şi proiecte ce au în vedere viitorul cetăţenilor şi al ţării. Prin Proiectul de lege privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, adoptat de Parlament în urma asumării răspunderii Guvernului, cetăţenii României câştigă dreptul de a alege uninominal reprezentanţii lor în Parlament. Aşadar, vă scriu din nou, domnule preşedinte, pentru a vă solicita promulgarea legii în cauză, finalizând în acest fel reforma clasei politice româneşti". (…) "Dacă voinţa cetăţenilor, exprimată prin intermediul referendumului, va valida sistemul propus de dumneavoastră, ne vom angaja în modificarea legii", (…) "În aceste condiţii, vă solicit din nou, domnule preşedinte, să promulgaţi Legea privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului în termenul prevăzut de lege".
Domnule Olteanu, atunci când aţi fost ales la conducerea Camerei Deputaţilor am avut un moment de bucurie. Şi vedeam instituţiile statului funcţionând, pentru prima dată, independente şi la adevărata lor valoare, exact aşa cum au fost gândite. Parlamentul nu a fost gândit ca o armată de votanţi care se supun ostăşeşte, cu mâna la capiu, preşedintelui de partid. Mă aşteptam ca deputaţii să fie dominaţi de PNL, senatorii să fie dominaţi de PSD, guvernul să fie dominat de coaliţie şi Preşedintele să fie el însuşi. Mă aşteptam ca puterea luată de oameni tineri. Practic şi PD era tânăr, şi PSD-ul şi PNL-ul şi PC-ul… aşteptam ca tineretul să schimbe ceva în politica asta mucegăită. Vroiam să văd acţiune, vroiam să văd cum duduie fiecare dintre instituţiile statului şi cum ne va fi din ce în ce mai bine. Ce s-a întâmplat? Totul să blocat, nimeni nu s-a gândit că are ceva de făcut ci cum să bage beţe în roatele maşinării celuilalt. Şi totul a stat, instituţiile s-au înfierbântat, cazanul cu abur a început a bolborosi şi a arunca din buloane. Trăim de foarte mult timp sub pericolul unei explozii iminente. Este un joc politic? Desigur. Este un joc politic menit să nu facă nimic durabil, să construiască în nisip. Cine este de vină? Toată lumea. Dar acum vorbesc cu PNL-istul Bogdan Olteanu, un om în care am avut încredere că va fi rotiţa reformatoare a politici din România, omul care va face şi stânga şi dreapta şi centrul puternice. Ce văd azi? Azi îl văd pe Bogdan Olteanu absorbit complet în mocirla urât mirositoare a vechii politice. Şi mă apucă disperarea. Dacă nici noua generaţie de politicieni nu răzbesc în a curăţi politica, pe cine să punem în frunte? Câte generaţii să mai aşteptăm?, când va reprezenta politica pe cei ce votează şi nu pe cei ce conduc?
Lumea rădea spectatoare la operaţiunea caltaboş-ţuică-licitaţie. Puţină lume a înţeles însă că nu şpaga este drama, trauma, dezastrul, ci faptul că acel film dezvăluia un lucru devenit banal deşi nerecunoscut de nimeni: nu le pasă de “ţară” ci de ce e bine pentru “ei”. Imaginile video exprimă tăcut afirmaţia “Statul sunt EU”. PNL ar trebui să exulte, în România şi stânga e de dreapta şi centru e de dreapta şi dreapta e de dreapta, adică se capitalizează puternic pe seama populaţiei şi a statului.
Sfantul Mare Mucenic Mina, cel din Mitropolia Cotiani
Sfantul Mina a fost pe vremea imparatiei lui Diocletian si Maximian (286-305), si era din tara Egiptului, crestin cu credinta, iar cu slujba ostas din ceata tribunului Firmilian, aflandu-se in rasarit cu trupa sa, in Cotianiul Frigiei, unde stapanea dregatorul Arghirisc. Deci, acesti imparati pagani au dat porunca in toate partile ca, oricine nu se va inchina zeilor, sa fie pedepsit cu chinuri si cu moarte, incat pretutindeni crestinii erau siliti sa jertfeasca idolilor.
Atunci, fericitul Mina, nesuferind sa vada cinstindu-se ratacirea idoleasca si inchinarea la idolii cei fara de suflet, si-a lepadat ostasia si s-a dus in munte, in pustie, voind mai bine a vietui cu fiarele, decat cu un popor care nu cunoaste pe Dumnezeu. Si, umbla din loc in loc, invatand legea lui Dumnezeu si curatindu-si sufletul cu postul si cu rugaciunea.

Si, trecand multa vreme, s-a facut in cetatea Cotiani un mare praznic idolesc, la care, adunandu-se mult popor paganesc, se faceau jocuri si intreceri, alergari si lupte in cinstea necuratilor zei. Deci, intarindu-se indeajuns si auzind de acest praznic, Sfantul Mina s-a aprins de ravna pentru Hristos si, lasand muntii si pustietatea, a venit in cetate. Si, stand in mijlocul oamenilor, la un loc inalt, a propovaduit cu indrazneala pe Hristos. Prins si adus inaintea dregatorului Arghirisc, acesta l-a osandit sa fie batut fara crutare cu vergi si tarat prin cioburi ascutite, de i-au sfartecat trupul. L-au frecat apoi cu gheme de par aspru, fara mila, l-au ars cu faclii si l-au tras pe o roata.
Dar Hristos isi intarea Mucenicul care, ramanand nestramutat in credinta, striga cu glas mare: "De Dumnezeul meu nu ma voi lepada. Al lui Hristos am fost, sunt si voi fi si idolilor vostri nu voi jertfi, nici le voi pleca genunchiul meu". Acestea auzindu-le dregatorul, a dat cea din urma hotarare, zicand: "Lui Mina ostasul poruncim sa i se taie capul cu sabia". Si asa, Sfantul Mina a luat de la Hristos cununa Mucenicilor.
Constanţa, Parcul Tăbăcăriei, strada Soveja, Biserica Ortodoxă "Sfântul Mare Martir Mina"
Atunci, fericitul Mina, nesuferind sa vada cinstindu-se ratacirea idoleasca si inchinarea la idolii cei fara de suflet, si-a lepadat ostasia si s-a dus in munte, in pustie, voind mai bine a vietui cu fiarele, decat cu un popor care nu cunoaste pe Dumnezeu. Si, umbla din loc in loc, invatand legea lui Dumnezeu si curatindu-si sufletul cu postul si cu rugaciunea.

Si, trecand multa vreme, s-a facut in cetatea Cotiani un mare praznic idolesc, la care, adunandu-se mult popor paganesc, se faceau jocuri si intreceri, alergari si lupte in cinstea necuratilor zei. Deci, intarindu-se indeajuns si auzind de acest praznic, Sfantul Mina s-a aprins de ravna pentru Hristos si, lasand muntii si pustietatea, a venit in cetate. Si, stand in mijlocul oamenilor, la un loc inalt, a propovaduit cu indrazneala pe Hristos. Prins si adus inaintea dregatorului Arghirisc, acesta l-a osandit sa fie batut fara crutare cu vergi si tarat prin cioburi ascutite, de i-au sfartecat trupul. L-au frecat apoi cu gheme de par aspru, fara mila, l-au ars cu faclii si l-au tras pe o roata.
Dar Hristos isi intarea Mucenicul care, ramanand nestramutat in credinta, striga cu glas mare: "De Dumnezeul meu nu ma voi lepada. Al lui Hristos am fost, sunt si voi fi si idolilor vostri nu voi jertfi, nici le voi pleca genunchiul meu". Acestea auzindu-le dregatorul, a dat cea din urma hotarare, zicand: "Lui Mina ostasul poruncim sa i se taie capul cu sabia". Si asa, Sfantul Mina a luat de la Hristos cununa Mucenicilor.
Constanţa, Parcul Tăbăcăriei, strada Soveja, Biserica Ortodoxă "Sfântul Mare Martir Mina"
sâmbătă, noiembrie 10, 2007
ululatus et aegritudo
(ţipăt şi durere)
România a trimis un patriot extremist să combată patrioţii extremişti italieni. Cu puţin noroc, Corneliu Vadim Tudor nu să îmbărbătoşat la italieni ci tot la "acest răufăcător ţigan, Mailat".
Singurul apărător al lui Mailat pare a fi un avocat din “oficiul italian”. Ce mai contează, oricum Mailat este sacrificat, orice s-ar întâmpla. Vinovat sau nu de moartea doamnei italience, el oricum pleacă cu un minim de pedeapsă de 3 ani.
Iată însă că preşedintele PRM, C.V.Tudor, tribunul conducător al Grupul Parlamentar de Prietenie România-Italia, a declarat ieri că va susţine pedeapsa maximă pentru Mailat în cazul în care acesta va fi găsit vinovat de către Justiţia italiană. Bătaia domnului Vadim este însă un pic mai lungă. El cere şi pedepsirea fostului ministru al Justiţiei, doamna Monica Macovei, care l-a graţiat pe acesta. Prin ricoşeu, Vadim loveşte şi în Adrian Năstase pentru că “legea prost gândită” a fost elaborată în timpul când era el premier.
"Eu nu-l scuz pe acest răufăcător ţigan, Mailat, dimpotrivă, dacă i se va stabili vinovăţia - cer pedeapsa maximă care se aplică în comunitatea europeană pentru asemenea delicte".
Faptul că PRM susţine “retragerea” titulaturii de rrom şi revenirea la vechea denumire a etniei, “ţigan”, nu mai miră pe nimeni. Liderului PRM, de altfel, nu-i aşa, un om de cultură, comunică concluzia sa că nu poate să spună de unde provine cuvântul "rrom", el calificând drept "minciună" afirmaţia potrivit căreia, în India, acest cuvânt ar însemna "om". Pe de altă parte, mumele de "ţigan" provine dintr-o "denumire veche grecească", ce vine din construcţia "a tinganos", cu semnificaţia de "de neatins". De unde vine termenul de “român”, domnule Vadim? Ce vechime are? Şi încă mai spune Corneliu Vadim Tudur:
"Sperăm să se retragă, ceea ce ni se pare foarte greu, o să se amelioreze foarte mult acest decret în aşa fel încât să nu fie prejudiciate interesele românilor stabiliţi acolo la muncă". (…) "E greu să-i mai întorci din drum şi nici nu ne putem propune aşa ceva".
Şi dacă tot este acolo, delegaţia română va intra în audienţă, în cursul zilei de miercuri, la Papa Benedict al XVI. Cu această ocazie, papei îi va fi înmânat un mesaj din partea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Nicolae Văcăroiu şi Bogdan Olteanu.
Pentru oamenii politici care se fac astăzi că interpretează după partitură dar fac mai mult karaoke, şi acest karaoke în playback, am să dedic (fără număr) următorul clip. Cine se recunoaşte, nu întâmplător se recunoaşte. Nu, nu este vorba de ce se aude ci de ce se întâmplă. Camera este fixată pe tânărul de la clape. Urmăriţi ce face acest tânăr în timp ce melodia ia naştere. Mai întâi este un pic dezorientat, prea animat faţă de ceilalţi. Are o mână stângă pe butoane, mâna dreaptă pe clape. Nu prea se aude clapa. De ce nu se aude clapa? Priveşte, nu-şi dă seama… Se apleacă pieziş… oare s-a blocat? Ce se întâmplă? Cu un gest firesc trage două “controler”. Îşi priveşte mâna… vai ce artă, ce măiestrie… se uită în sală… este oare observat? Ceva nu merge bine însă, el ştie şi speră să nu ştie ceilalţi. Apasă un buton de stop al ritmului şi se uită pieziş din cealaltă direcţie. Îşi apropie capul pentru a auzi sunetul clapei, dar nu poate percepe diferenţa, este prea acoperit de saxofonul din dreapta sa, de tubă... Este nemulţumit, se opreşte, ia mâinile de pe clape, îşi trece palmele peste ceafă, total nemulţumit, îşi aşează tricoul. Apasă haotic pe clape, doar o auzi ceva. Dar nu se aude nimic. Merge în registrul acut pentru a se diferenţia şi mai mult de saxofon şi tubă. Îl strigă pe cel cu saxofonul, acesta se întoarce, şi el dă satisfăcut din cap cu un gest de “bravo măi!”. Saxofonistul însă nu-i dă importanţă. “Clăparul” este mulţumit, clapa lui se aude mai bine. Este mulţumit, este bucuros, dar nu are cui spune acest lucru. Saxofonistul nu i-a dat prea multă atenţie. O atinge pe mână pe solista vocală îi spune câteva cuvinte… ce?… repetă cuvintele dar solista nu e nici ea impresionată, urmează iar o intervenţie vocală şi nu poate rata intrarea. Clăparul nu are însă ce face în tot acest timp, se joacă cu piciorul prin firele întinse pe jos, dă cu şutul într-un tricou sau un prosop alb, după care revine la clarinetul acut şi face micul pasaj melodic, laitmotivul piesei. Pasajul este preluat de saxofon şi el iar nu prea mai are ce face. Se plictiseşte… la finalul refrenului muzical face o ieşire din schemă şi cântă o prelungire de o măsură şi râde cu gura până la urechi la saxofonist. Saxofonistul ia aceasta ca o provocare, intervine un pic aiurea, în afara “repetiţiei” şi termină în afara ritmului după care se uită la clăpar. Acesta se face la rândul lui că nu a înţeles replica, nu-i întoarce nici măcar capul, trage doar cu coada ochiului după ce saxofonistul se întoarce dezamăgit. Se gândeşte cum să răspundă, se uită din ce în ce mai des la saxofonist, trece iar în registru acut… dar saxofonistul nu reacţionează. Clăparul face o înfloritură acută care iar nu era în plan şi se apleacă la saxofonist pentru o scurtă conversaţie. Urmează refrenul după care saxofonistul ţine exact trilul cu care prelungise clăparul mai devreme măsura şi o ţine… până iar la refren, intervenţia din afara partiturii devine dureroasă urechi. Finalul înviorează pe toţi, solista mulţumeşte, cei doi au o ultimă discuţie, mult mai lejeră decât ar trebuii să fie descătuşarea frustrărilor acumulate în timpul melodiei. Sfârşitul clipului. Cel cu chitara şi cel toba şi cel cu tuba nu au nici cea mai mică implicare în jocul clăparului, ei cântă şi atât.
vineri, noiembrie 09, 2007
poculum et otium
(ceaşcă şi timp liber)
PNL nu-l mai aruncă la sacrificiu pe domnul Crin Antonescu. Există o nouă “victimă” care s-a aruncat orbeşte în lumea intervenţiilor mass-media: Puiu Haşotti.
Stilul domniei sale de a scuipa cuvinte amestecate cu venin, în total dispreţ faţă de orice alt membru al societăţii îl face neplăcut pentru majoritatea auditoriului. De ce este el purtător de “cuvânt liberal” deşi nu exprimă un punct de vedere al Partidului Liberal, nimeni nu pare a ştii. Ceea ce este cert, numele vicepreşedintele PNL Puiu Haşotti apare aproape zilnic amestecat ciudat în textul unei ştiri.
Să ne aşezăm în fotoliu la o ceaşcă de ceai sau cafea şi să ne ridicăm tensiunea cu argumentele susţinute de domn Puiu: zboară puiule!

Astăzi aflăm că Puiu Haşotti va vota la referendumul propus de Traian Băsescu deşi PNL, în frunte cu comandantul de partid şi Guvern, Călin Popescu Tăriceanu, a făcut orice ca să nu se întâmple referendumul. Mai mult, Puiu Haşotti afirmă că participarea sa la referendum în calitate de votant este în ciuda faptului că, desigur, consideră legea Guvernului României i se pare mult mai bună.
În lupta pentru primordialitatea proiectului, domn Puiu spune că PSD-ul se înşeală, liberali au propus uninominal din 1998. Încep să mă întreb cine nu vrea uninominal. Trăim unul dintre acele stări paradoxale cu care politica românească ne-a obişnuit. Deşi toată lumea vrea vot uninominal, nici unul din partide nu-l votează.
"Voi vota la referendum proiectul propus de Traian Băsescu deşi legea pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea este mult mai bună. Mi se pare normal să fac acest lucru deoarece PNL a fost primul partid care a iniţiat un proiect de lege pe tema votului uninominal”. (…) "Nici nu realizăm că suntem în campanie electorală. Scandalul politic generat de Traian Băsescu a făcut ca această apatie să se manifeste în rândul cetăţenilor, politicienilor şi societăţii civile. Avertizam în urmă cu ceva timp că dacă alegerile europene se vor suprapune peste un referendum, confuzia în rândul alegătorilor va fi mare. Traian Băsescu a greşit când a declanşat acest referendum”.
După fâsul prim, domnul Haşotti are un fâsssss prelung şi secund. "De ziua lui Stolojan, la restaurantul Capşa, s-au întâlnit Gheorghe Flutur, Valeriu Stoica, Traian Băsescu şi alţii pentru a discuta o posibilă fuziune între cele două partide. Traian Băsescu şi-ar dori ca noua formaţiune politică să se numească Uniunea Populară”. (…) "Să presupunem că PLD va avea un scor bun la alegeri, deşi toate sondajele indică faptul că nu va trece pragul electoral. Totuşi, dacă acest lucru se va întâmpla, Stolojan, aflat în capul listei, nu are de gând să plece în Parlamentul European. E o strategie ieftină, care încearcă să păcălească electoratul liberal. La fel a făcut Stolojan şi în anul 2000, când a candidat pentru Camera Deputaţilor şi nu a stat nici măcar o zi în Parlament”.
Desigur, dl. Puiu Haşotti ştie toate acestea pe filiera… Hai, la revedere!
artium magister
(maestru al artei)
Minciună împletită cu iubirea şi arta la Festivalului Naţional de Teatru (FNT) prin "The Shape of things".
Nu putem recunoaşte lucrurile decât prin forma şi înţelesul lor. În această piesă se recunoaşte un mic oraş universitar dominat de sex şi artă, firesc apare o poveste de dragoste, şi, iar firesc, relaţiile dintre patru studenţi ies din rutina obişnuinţei. Spectacolul “Forma Lucrurilor” a strălucit ieri la Teatrul Act.
Piesa "The Shape of things" scrisă de Neil LaBute este menită a te pune pe gânduri cu mai multe puncte de suspensie. Vorbim aici de o presiune între starea de normalitate şi cea de excitare a stării de normalitate. Arta, iubirea, schimbare… cer un preţ. Care este limita rezonabilă a acestui preţ? Iată întrebarea.
Cheia piesei se construieşte în jurul lui Evelyn (Mihaela Sîrbu) şi Adam (Vlad Zamfirescu). Schimbarea lumii începe cu un singur individ. Forţa motrice a schimbării este Evelyn studentă la arte. Subiectul schimbării este Adam. Miza transformării? Adam se transformă dintr-un tip şters, nesigur, prototipul studentului angajat la un muzeu, plin de complexe, un pic grăsuţ, un pic miop, într-un om încrezător, viril, cu succes la femei.

Diferenţa dintre Adam iniţial şi cel final este de fapt minciuna. Egoismul omului care-şi spune minciuna la fel de natural ca şi respiraţia, modul în care ne folosim de oameni pentru a rezolva propriul interes, obsesia aparenţelor, obsesia cosmetizării, toate acestea dizolvate în înţelesuri accesibile artei.
Cei patru actori, Mihaela Sîrbu, Irina Velcescu, Vlad Zamfirescu şi Şerban Pavlu, au fost dirijaţi de regizorul Vlad Massaci. Combinaţia se pare că a reuşit, sala promiţând un succes pentru producţia elaborată de Teatrului Fără Frontiere şi Teatrul Act încă din 2004.
joi, noiembrie 08, 2007
foeditas
(ruşine)
Varujan Vosganian, vicepreşedintele PNL, face iarăşi o declaraţie care aduce o jignire poporului român. Ieri, în cadrul unei dezbateri, Domnul Vosganian a afirmat că preşedintele Traian Băsescu este "un accident al politicii". Indiferent de simpatiile sau non-simpatiile politice pe care le are domnul Vosganian, aici nu vorbim de o simplă critică a politicii prezidenţiale.
"Preşedintele nostru nu este o expresie a politicii, este un accident al politicii. În opinia mea, vorbim prea mult despre el. Nu vreau să-mi pierd timpul pentru a discuta despre un accident, să discutăm despre reguli", a spus Vosganian.
Spunând “accident al politicii” Varujan practic atinge electoratul care a născut, prin votul său, pe Băsescu în funcţia de preşedinte. A greşit electoratul atunci când l-a ales pe Băsescu? A fost accident referendumul când a reconfirmat electoratul pe Băsescu în funcţia de preşedinte? Iată de ce este necesar votul uninominal, pentru că electoratul face numai “greşeli” atunci când votează persoane, se pare însă cu nu “greşeşte” niciodată când votează liste. Eu nu am auzit să critice cineva alegerea domnului Vosganian. Se pare că parlamentarii se simt deja deasupra cetăţenilor. După ce am auzit conceptul că parlamentul face oricum ce vrea el, indiferent de ce spune poporul la referendum, acesta fiind consultativ, acum auzim că electoratul a făcut o greşeală politică în persoana domnului Băsescu? Atunci poate nici nu mai este nevoie de populaţia generatoare de erori, de alegători… să se voteze domnii politicieni singuri, dar să o facă în altă ţară, că la noi, aici nu mai este nevoie de măscărici care să ne spună ei mereu ce e mai bine pentru noi.
"Atacă propriul partid, încercând să distrugă orice conducere a PD. Se vorbea despre Emil Boc ca despre un exemplu al succesului în politică. Ce se întâmplă cu Emil Boc acum?", a mai spus Varujan Vosganian.
Exact aşa, când nu este imparţial politic şi apelează la PD, când distruge PD-ul.

Am să spun şi eu asemenea Cârcotaşilor: Ruşinică, ruşinică, ruşiniiiiicăăă! Domnul Varujan, dacă aţi uitat să vă stăpâniţi frustrările, aşa cum se obişnuieşte în politică, puteţi oricând să o luaţi iarăşi cu şcoala politică de la grupa mică, de la lipit afişe. Sau domnia voastră aţi intrat în politică direct în conducere? Poate aşa se explică aroganţa pe care o aveţi faţă de poporul român, nu aţi simţit niciodată fiorii întrebării hamletiene, a fi sau a nu fi… parlamentar. Nu ştiu de ce, dar parcă cred eu că la alegerile următoare veţi sta un pic pe tuşe. Vă aştept cu un drept la replică, asta dacă aveţi şi un argument prin care explicaţi cum de aţi ajuns să desconsideraţi majoritatea poporului român, adică toţi cei care nu v-au votat pe “dumneavoastră”. Apropo, tare aş fi vrut să văd ce scor a obţinut Uniunea Forţelor de Dreapta la alegeri, dar a fost la şi alţii şi nu am aflat procentul. Neapărat trebuie să caut în arhiva BEC.
miercuri, noiembrie 07, 2007
difficultas et solutio
(problemă şi soluţie)
România are acum o problemă în Italia. România acuză pe italieni că actuala criză a romilor din Italia nu este de ieri de azi şi că fac un joc dublu cu privire la minorităţi. România acuză Italia că are accese de intoleranţă faţă de minorităţi cu aspecte de xenofobie. România are şi o soluţie pentru dezamorsarea conflictului, domnul Corneliu Vadim Tudor. Oricât ar fi de sumbră informaţia că domnul Vadim Tudor va negocia, în stilul său caracteristic, o problemă a “fascismului şi xenofobiei”, tot am râs 10 minute. Mă gândesc că este ca şi cum ai încerca să stingi un incendiu adăugând încet peste el tot felul de cocteilu-uri combustibile cu nume de ruşi.
Încă mai am în urechi ecourile zilei de ieri când domnul Vadim spunea că va părăsi nu ştiu ce partid european pentru că un membru al acelui partid ar fi spus nu ştiu ce despre România. Parcă îl văd pe domnul Vadim cu o sabie ninja executată artizanal prin cartierul Ferentari, strigând prin Roma: “Care ai zis măi de rău de români, arată-te la faţă!”. Ştiu că e mai mult tragic dar imaginea din mintea mea este prea caraghioasă ca să mă pot abţine de la un râs cumsecade.

Să începem cu ştirile. Corneliu Vadim Tudor se întreabă “De ce s-a pus semnul de egalitate între romi şi români?”. Faptul că ei sunt cetăţeni români nu-i fac şi să fie şi români?
De fapt preşedintele PRM suspectează ca de fiecare dată un fel de conspiraţie, o diversiune. “De ce se pune semnul de egalitate între criminali şi români? Răul este mai vechi. De ce s-a pus semnul de egalitate între romi şi români, cine a avut interesul să lanseze această provocare mincinoasă, în aşa fel încât ţiganii criminali să fie trecuţi în sarcina poporului român. Poporul român e un model istoric de toleranţă de creştinism.” (…) “o diversiune bine clocită, care se va termina curând”. (…) „Noi ştim mai multe. Eu cred că este o diversiune pusă la cale din timp. S-a pândit acest moment, s-a vânat acest pretext. Au mai comis şi alţii infracţiuni de genul acesta, chiar crime. Au comis şi italienii crime pe teritoriul României şi sunt mari mafioţi. Ce să facem acum? O să strigăm: Moarte italienilor! Căraţi-vă acasă! Nu vom face aşa ceva”. (…) „Eu sunt preşedintele grupului de prietenie România-Italia. Nu stătea în intenţia mea să mă duc acum colo, dar dacă noi, grupurile parlamentare de prietenie, nu facem în asemenea momente de criză tot ceea ce este omeneşte posibil, înseamnă că nu mai avem nici o justificare”. (… ) „Este regretabilă crima făcută de un om care a fost eliberat din puşcărie în 2006; de fapt nu a făcut nici o zi de puşcărie, în baza unei legi din 2002, ce-i drept, dar ministrul Justiţiei în 2006 era doamna Monica Macovei, favorită şi protejată de domnul Traian Băsescu şi de domnul Franco Frattini. Dacă ar fi fost în puşcărie acest nemernic, nu s-ar mai fi inflamat spiritele în Europa în asemenea hal”. (…) “Le voi spune să înceteze cu această vânătoare împotriva românilor. Este incalificabil, nedemn ceea ce se întâmplă. Italia este o ţară civilizată”.
Îmi pun două întrebări importante (ceva mai multe întrebări mici, dar acestea nu contează). Prima întrebare este relativă la ce justificare au aceste grupuri de prietenie? Iată că se pune o problemă interesantă cea a justificărilor politice. Ce ar fi să facem fiecare o listă cu organismele care nu-ţi găsesc justificare pe piaţa performanţei, o listă a lucrurilor care merg prost în România. Poate se desfiinţează cei, cele, care ar trebui să le facă să meargă bine. Foarte interesant. Cea de a doua întrebare, domnul Vadim crede că acest om a inflamat spiritele în Europa? Adică dacă nu era Nicolae Romulus Mailat, totul era OK? Aşa da negociator. Probabil că va negocia împuşcarea în piaţa publică a infractorului “ţigan şi nu român” (înţelesul dat de domnia sa) şi totul se va termina bine pentru Europa înfrăţită cu România. De aceea a fost delegat Vadim?
Păi să vedem ce s-a întâmplat de fapt. Relu Fenechiu (PNL, deputat) a propus să se înfiinţeze o comisie care să informeze parlamentul. “Când vrei să îngropi ceva, fă o comisie parlamentară” aud din memorie, ca prin vis, unul din adevărurile universale ale omenirii.
"Rolul lor este de a se adresa oamenilor politici din Italia pentru a-i face să înţeleagă că ţara noastră nu înseamnă 10 sau 100 de oameni. Cel care va coordona totul este preşedintele Comisiei de prietenie cu Italia, senatorul Corneliu Vadim Tudor", a spus deputatul PSD Ioan Munteanu, secretar al Camerei Deputaţilor.

Propunerea mea pentru răspunsul la soluţia DINAMITĂ a parlamentului este să vă faceţi provizii de apă şi alimente. Situaţia va exploda incontrolabil, miza deja este mai mare decât simpla acuzaţie faţă de un rrom care a jefuit o poşetă. Am mai văzut războaie care au început de la o moarte suspectă, din păcate. Dragii mei, multe provizii şi… iertaţi politicienii, că nu ştiu ce fac.
marți, noiembrie 06, 2007
tacitus
(tăcut)
Ssssss… Nu treziţi pe nimeni. Suntem noi PC-ul care ne strecurăm cu o lege respinsă de Comisia de învăţământ.
Era pe timpuri un cântecel patriotic, “Avem în fruntea noastră un fiu al ţării…”. Pe la refren era cu PCR. Citind ştirea despre PC care a strecurat o Lege privind învăţarea limbii române de către etnicii maghiari, adoptată tacit de Parlamentul Român, mi-a tot venit în mine această melodie… Partidul Voiculescu Româniiiiia, Poporul Conservatooor Româniiiiiia. Nu pot găsi o vină PC-ului pentru această aprobare tacită. Pot găsi o vină parlamentului. Sunt absolut convins că o să izbucnească un adevărat scandal şi zău că nu aveam nevoie de o astfel de preocupare în acest moment.

Mai pe larg, Camera Deputaţilor a adoptat ieri în mod tacit o propunerea legislativă a Partidului Conservator privind “uşoara” modificare a legii învăţământului. Ce îmbunătăţiri sunt aduse legii? În modificare se stipulează că ultimul an din învăţământul preşcolar, adică anul pregătitor al grădiniţei, să fie pentru copii aparţinând minorităţilor naţionale din România (vizată este desigur etnia maghiară) un an pregătitor în vederea învăţării limbii române. Din câte ştiu eu, oricum ultimul an preşcolar era un an pregătitor. Nu aici cred că este găselniţa. Iniţiativa legislativă propusă de PC mai prevede, desigur, “printre altele”, că în învăţământul primar, gimnazial şi liceal disciplina limba română se va preda după manuale şi programe şcolare pentru toţi elevii cetăţeni români indiferent de etnie. Adică… adio “româna ca limbă străină”. Dar aceasta nu a fost singura lege tacită a PC-ului, mai există şi o altă propunere legislativă strecurată tot tacit prin Camera Deputaţilor. Cea de a doua lege se referă la modificarea statutului cadrelor didactice. Îmi pare că această lege nu are decât o singură ţintă, încurajarea profesorilor români să profeseze în zonele în care românii sunt minoritari “la ei acasă”. Să nu fiu prea alambicat, mă refer că legea propune ca acele cadre didactice care predau limba şi literatura română în localităţile unde cetăţenii de etnie română sunt minoritari vor beneficia de un spor salarial important, echivalent cu salariu mediu brut pe economie care se adaugă la salariul de bază. Asta da încurajare. 5 noiembrie a fost termenul maximal de dezbatere, cum nimeni nu a dorit dezbatere, voinţa populară reprezentată prin parlament a decis că aceste legi nu au nevoie de amendamente. Preşedintele PC, Dan Voiculescu şi ceilalţi se(m)natori şi deputaţi pot fi mulţumiţi. Eu mă întreb de ce nu au fost dezbateri cât timp comisia de învăţământ respinsese aceste iniţiative legislative. Oare această respingere nu înseamnă că existau obiecţii?
luni, noiembrie 05, 2007
UPDATE ad vitam aeternam
(UPDATE pentru toate timpurile)
Rezultatul muncii prezidenţiale ne-a fost prezentat prin următoarele:
Declaraţie de presă a preşedintelui României, Traian Băsescu
„Sunt convins că în orele următoare Guvernul va face public, planul de măsuri pe care le-a luat cu privire la situaţia din Italia. Din câte am înţeles se lucrează la acest plan în cooperare cu guvernul italian. Eu mă voi limita la a face o declaraţie pe marginea a aceea ce se întâmplă în Italia şi câteva solicitări pe care le-am făcut strict Ministerului de Externe dincolo de obligaţiile guvernului.
Ca şef al statului român, condamn orice încălcare a legii şi orice gest violent făcut de un cetaţean român pe teritoriul României, ca şi în afara ţării. Orice crimă trebuie să-şi primeasca pedeapsa. Astfel de gesturi nu-i caracterizează pe români.
Ca şef al statului român, condamn orice acte de violenţă îndreptate împotriva unor cetăţeni români, ca şi orice discursuri care incită la nerespectarea drepturilor civile ale oricărui cetăţean român, indiferent unde s-ar afla pe teritoriul Uniunii Europene.
Relaţia dintre români şi italieni este cu totul alta, decât cea care transpare în aceste zile din declaraţiile unor oameni politici şi consider că responsabilitatea de a menţine tradiţia bunei relaţii aparţine ambelor părţi: atât românilor, cât şi italienilor.
Economia italiană a avut enorm de câştigat prin venirea a sute de mii de cetăţeni români, aşa cum şi economia românească a avut de câstigat de pe urma investiţiilor italiene.
Avem mult mai multe lucruri care ne apropie şi foarte puţine care ne despart. Nu trebuie să ne judecăm reciproc în funcţie de gesturile extreme ale unor conaţionali.
Pe de altă parte, adoptarea unor măsuri pripite poate introduce confuzie şi nedreptăţi. Crimele sunt de neiertat, dar şi abuzurile sunt umilitoare şi de neacceptat.
Măsurile improvizate care induc teama şi trezesc ura, pot fi nedrepte şi pot avea efecte contrare celor sperate.
Taberele ilegale de la periferia marilor oraşe europene, şi aici mă refer în mod deosebit la periferia marilor oraşe italiene, nu sunt un fenomen nou, ci există de dinainte de aderarea României la Uniunea Europeană. Existenţa lor este, în primul rând, o consecinţă a politicilor aplicate de ţările-gazdă, inclusiv de autorităţile locale respective. Un om politic responsabil nu poate decupa doar secvenţele care-i convin. Trebuie să privim adevărul în faţă, în integralitatea lui.
Atât guvernul italian, cât şi guvernul român au responsabilităţi majore pentru situaţia creată. Din acest motiv cer instituţiilor statului român, Guvernului României, să-şi asume responsabilităţile pe care le are şi să garanteze o bună cooperare cu instituţiile italiene şi cu guvernul italian.
Am vorbit în multe ocazii despre absenţa unei politici coerente în ceea ce priveşte soarta comunităţilor româneşti din străinătate.
Am spus în mai multe ocazii că de relaţiile cu românii din străinătate trebuie să se ocupe o singură instituţie. În prezent avem două oficii guvernamentale, şase direcţii ministeriale, un compartiment şi un birou de cetăţenie la Ministerul Muncii, la Ministerul Educaţiei, la Justiţie şi la Institutul Cultural Român. Între aceste instituţii nu există nicio cooperare, mesajele trimise românilor din străinătate fiind contradictorii, iar sprijinul acordat acestora neglijabil.
În prezent, nicio instituţie din România nu monitorizează în detaliu situaţia românilor care muncesc în ţările europene.
La reuniunea de anul acesta a diplomaţiei, am cerut fiecărui serviciu diplomatic, fiecărei ambasade să îmi trimită lunar date despre felul în care veghează la soarta românilor din ţările în care îşi desfăşoară activitatea. Din datele trimise rezultă că se ştiu foarte puţine despre românii plecaţi în străinătate şi că ambasadele şi consulatele noastre se preocupă prea puţin de soarta românilor din străinătate.
Efectele unei astfel de abordări se văd în situaţii precum cea recentă, când românii din Italia nu se simt protejaţi.
Doar cu calm şi cu moderaţie se pot rezolva lucrurile! Fac un apel în acest sens la clasa politică din Italia şi la politicienii români să dea dovadă de maximă responsabilitate şi să se abţină de la declaraţii care pot tensiona suplimentar situaţia.
În calitate de şef al statului român îi asigur pe toţi românii care muncesc cinstit în Italia şi oriunde în lume de solidaritatea mea cu fiecare dintre ei şi îi asigur, în acelaşi timp, că măcar acum statul român, instituţiile guvernamentale îşi vor face datoria faţă de ei.
Pentru că am apreciat necesare câteva măsuri imediate în ceea ce poriveşte noua legislaţie şi modul de aplicare a acestei legislaţii de către guvernul italian, am cerut Ministerului de Externe să declanşeze imediat câteva acţiuni. Prima este sesizarea Comisiei Europene cu privire la implementarea noii legislaţii italiene în domeniul siguranţei publice. Şi aici vreau să fac o menţiune, legislaţia italiană corespunde, în fond, directivei 38 din 2004, dar modul de aplicare al acesteia este defectuos. Românilor care au fost deja repatriaţi nu li s-a dat nicio şansă să apeleze la justiţia italiană în decurs de 30 de zile pentru a se constata dacă expulzarea sau îndepărtarea lor este un act de justiţie sau este o eroare.
Un al doilea aspect cu care am cerut să fie sesizată Comisia Europeană, este cel cu privire la necesitatea realizării unui proiect privind incluziunea socială a rromilor la nivel european. Am spus-o în întâlniri cu foarte mulţi demnitari europeni, că problema rromilor nu este doar o problemă a României, problema rromilor este o problemă care trebuie tratată la nivel european pe un proiect european în aşa fel încât proiectul pe care îl vom conveni trebuie să fie unul eficient.
De asemenea am solicitat ministrului de Externe să iniţieze imediat procedurile de deschidere a noi consulate în Italia pentru a acoperi necesitatea cetăţenilor români care lucrează în Italia, în legătură cu asistenţa consulară pe care trebuie să o primească. Am înţeles că legat de asistenţa juridică guvernul este pe cale să ia măsuri.
Aceasta este declaraţia pe care am dorit să o fac, vreau să îi asigur pe românii din străinătate că nu au niciun motiv să aibă sentimentul de ruşine, românii şi statul român susţine pedepsirea oricărui infractor, dar nu va accepta niciodată umilirea a sute de mii, a milioane de români, pentru că aşa dă bine unor politicieni aflaţi în campanie, indiferent unde s-ar afla ei.
În acelaşi timp solidaritatea noastră, a românilor de acasă, cu cei din străinătate, trebuie să funcţioneze.
Îmi permit o rugaminte pe care o adresez mass-mediei româneşti, încercaţi să priviţi din punct de vedere al românilor care se află în Italia, realităţile care s-au creat în Italia şi cu sprijinul presei, şi poate că ar fi momentul ca românii să simtă că au şi sprijinul dumneavoastră.
Vă mulţumesc mult."
Traian Băsescu m-a surprins de două ori. Prima dată m-a surprins pentru că nu a făcut un anunţ politic, avantajos electoral, ci a spus răspicat că nu e de acord ca românii să fie mânaţi ca vitele înapoi spre casă. O luare de poziţie conformă cu demnitatea pe care trebuie să o aibă România în astfel de momente. Cel de al doilea lucru care m-a surprins este faptul că nu a profitat de ocazia ivită de a ataca dur premierul României şi ministrul de externe. Pe scurt, a făcut ce trebuie. Nu ştiu alţii ce părere au dar eu cred că preşedintele a făcut exact ce se impunea în asemenea situaţie. Poate că acum ar fi momentul demarării unui proiect european relativ la implementarea de soluţii europene în ceea ce priveşte integrarea socială a romilor. Varianta guvernului de a face locuri de muncă pentru cei rejectaţi de sistemul european nu este viabilă. Tare aş vrea să văd aceste locuri de muncă cu 1000 de euro net pe lună.
Rezultatul muncii prezidenţiale ne-a fost prezentat prin următoarele:
Declaraţie de presă a preşedintelui României, Traian Băsescu
„Sunt convins că în orele următoare Guvernul va face public, planul de măsuri pe care le-a luat cu privire la situaţia din Italia. Din câte am înţeles se lucrează la acest plan în cooperare cu guvernul italian. Eu mă voi limita la a face o declaraţie pe marginea a aceea ce se întâmplă în Italia şi câteva solicitări pe care le-am făcut strict Ministerului de Externe dincolo de obligaţiile guvernului.
Ca şef al statului român, condamn orice încălcare a legii şi orice gest violent făcut de un cetaţean român pe teritoriul României, ca şi în afara ţării. Orice crimă trebuie să-şi primeasca pedeapsa. Astfel de gesturi nu-i caracterizează pe români.
Ca şef al statului român, condamn orice acte de violenţă îndreptate împotriva unor cetăţeni români, ca şi orice discursuri care incită la nerespectarea drepturilor civile ale oricărui cetăţean român, indiferent unde s-ar afla pe teritoriul Uniunii Europene.
Relaţia dintre români şi italieni este cu totul alta, decât cea care transpare în aceste zile din declaraţiile unor oameni politici şi consider că responsabilitatea de a menţine tradiţia bunei relaţii aparţine ambelor părţi: atât românilor, cât şi italienilor.
Economia italiană a avut enorm de câştigat prin venirea a sute de mii de cetăţeni români, aşa cum şi economia românească a avut de câstigat de pe urma investiţiilor italiene.
Avem mult mai multe lucruri care ne apropie şi foarte puţine care ne despart. Nu trebuie să ne judecăm reciproc în funcţie de gesturile extreme ale unor conaţionali.
Pe de altă parte, adoptarea unor măsuri pripite poate introduce confuzie şi nedreptăţi. Crimele sunt de neiertat, dar şi abuzurile sunt umilitoare şi de neacceptat.

Măsurile improvizate care induc teama şi trezesc ura, pot fi nedrepte şi pot avea efecte contrare celor sperate.
Taberele ilegale de la periferia marilor oraşe europene, şi aici mă refer în mod deosebit la periferia marilor oraşe italiene, nu sunt un fenomen nou, ci există de dinainte de aderarea României la Uniunea Europeană. Existenţa lor este, în primul rând, o consecinţă a politicilor aplicate de ţările-gazdă, inclusiv de autorităţile locale respective. Un om politic responsabil nu poate decupa doar secvenţele care-i convin. Trebuie să privim adevărul în faţă, în integralitatea lui.
Atât guvernul italian, cât şi guvernul român au responsabilităţi majore pentru situaţia creată. Din acest motiv cer instituţiilor statului român, Guvernului României, să-şi asume responsabilităţile pe care le are şi să garanteze o bună cooperare cu instituţiile italiene şi cu guvernul italian.
Am vorbit în multe ocazii despre absenţa unei politici coerente în ceea ce priveşte soarta comunităţilor româneşti din străinătate.
Am spus în mai multe ocazii că de relaţiile cu românii din străinătate trebuie să se ocupe o singură instituţie. În prezent avem două oficii guvernamentale, şase direcţii ministeriale, un compartiment şi un birou de cetăţenie la Ministerul Muncii, la Ministerul Educaţiei, la Justiţie şi la Institutul Cultural Român. Între aceste instituţii nu există nicio cooperare, mesajele trimise românilor din străinătate fiind contradictorii, iar sprijinul acordat acestora neglijabil.
În prezent, nicio instituţie din România nu monitorizează în detaliu situaţia românilor care muncesc în ţările europene.
La reuniunea de anul acesta a diplomaţiei, am cerut fiecărui serviciu diplomatic, fiecărei ambasade să îmi trimită lunar date despre felul în care veghează la soarta românilor din ţările în care îşi desfăşoară activitatea. Din datele trimise rezultă că se ştiu foarte puţine despre românii plecaţi în străinătate şi că ambasadele şi consulatele noastre se preocupă prea puţin de soarta românilor din străinătate.
Efectele unei astfel de abordări se văd în situaţii precum cea recentă, când românii din Italia nu se simt protejaţi.
Doar cu calm şi cu moderaţie se pot rezolva lucrurile! Fac un apel în acest sens la clasa politică din Italia şi la politicienii români să dea dovadă de maximă responsabilitate şi să se abţină de la declaraţii care pot tensiona suplimentar situaţia.
În calitate de şef al statului român îi asigur pe toţi românii care muncesc cinstit în Italia şi oriunde în lume de solidaritatea mea cu fiecare dintre ei şi îi asigur, în acelaşi timp, că măcar acum statul român, instituţiile guvernamentale îşi vor face datoria faţă de ei.
Pentru că am apreciat necesare câteva măsuri imediate în ceea ce poriveşte noua legislaţie şi modul de aplicare a acestei legislaţii de către guvernul italian, am cerut Ministerului de Externe să declanşeze imediat câteva acţiuni. Prima este sesizarea Comisiei Europene cu privire la implementarea noii legislaţii italiene în domeniul siguranţei publice. Şi aici vreau să fac o menţiune, legislaţia italiană corespunde, în fond, directivei 38 din 2004, dar modul de aplicare al acesteia este defectuos. Românilor care au fost deja repatriaţi nu li s-a dat nicio şansă să apeleze la justiţia italiană în decurs de 30 de zile pentru a se constata dacă expulzarea sau îndepărtarea lor este un act de justiţie sau este o eroare.
Un al doilea aspect cu care am cerut să fie sesizată Comisia Europeană, este cel cu privire la necesitatea realizării unui proiect privind incluziunea socială a rromilor la nivel european. Am spus-o în întâlniri cu foarte mulţi demnitari europeni, că problema rromilor nu este doar o problemă a României, problema rromilor este o problemă care trebuie tratată la nivel european pe un proiect european în aşa fel încât proiectul pe care îl vom conveni trebuie să fie unul eficient.
De asemenea am solicitat ministrului de Externe să iniţieze imediat procedurile de deschidere a noi consulate în Italia pentru a acoperi necesitatea cetăţenilor români care lucrează în Italia, în legătură cu asistenţa consulară pe care trebuie să o primească. Am înţeles că legat de asistenţa juridică guvernul este pe cale să ia măsuri.
Aceasta este declaraţia pe care am dorit să o fac, vreau să îi asigur pe românii din străinătate că nu au niciun motiv să aibă sentimentul de ruşine, românii şi statul român susţine pedepsirea oricărui infractor, dar nu va accepta niciodată umilirea a sute de mii, a milioane de români, pentru că aşa dă bine unor politicieni aflaţi în campanie, indiferent unde s-ar afla ei.
În acelaşi timp solidaritatea noastră, a românilor de acasă, cu cei din străinătate, trebuie să funcţioneze.
Îmi permit o rugaminte pe care o adresez mass-mediei româneşti, încercaţi să priviţi din punct de vedere al românilor care se află în Italia, realităţile care s-au creat în Italia şi cu sprijinul presei, şi poate că ar fi momentul ca românii să simtă că au şi sprijinul dumneavoastră.
Vă mulţumesc mult."
Traian Băsescu m-a surprins de două ori. Prima dată m-a surprins pentru că nu a făcut un anunţ politic, avantajos electoral, ci a spus răspicat că nu e de acord ca românii să fie mânaţi ca vitele înapoi spre casă. O luare de poziţie conformă cu demnitatea pe care trebuie să o aibă România în astfel de momente. Cel de al doilea lucru care m-a surprins este faptul că nu a profitat de ocazia ivită de a ataca dur premierul României şi ministrul de externe. Pe scurt, a făcut ce trebuie. Nu ştiu alţii ce părere au dar eu cred că preşedintele a făcut exact ce se impunea în asemenea situaţie. Poate că acum ar fi momentul demarării unui proiect european relativ la implementarea de soluţii europene în ceea ce priveşte integrarea socială a romilor. Varianta guvernului de a face locuri de muncă pentru cei rejectaţi de sistemul european nu este viabilă. Tare aş vrea să văd aceste locuri de muncă cu 1000 de euro net pe lună.
duminică, noiembrie 04, 2007
ad vitam aeternam
(pentru toate timpurile)
Preşedintele îşi sărbătoreşte ziua de naştere prin muncă. Şi ce munceşte domnia sa? Sursele au menţionat pentru MEDIAFAX că preşedintele României se află la Palatul Cotroceni, unde este pus la curent cu ultima evaluare a situaţiei românilor din Italia. În acest scop, Preşedintele Traian Băsescu i-a invitat pe premier şi pe miniştrii Muncii, de Interne şi Externe, la Cotroceni, pentru a discuta despre situaţia nefericită că s-a creat în urma uciderii Giovannei Reggiani de către un imigrant român.

La rândul lui şi premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a convocat, la Palatul Victoria, pe miniştrii de Interne, Externe şi Justiţie, pentru o reuniune de lucru în care să fie stabilit un plan de acţiuni pentru românii din Italia. Împreună cu secretari de stat şi experţi, premierul va aborda apoi problema situaţiei din comunităţile româneşti din Italia şi stabilirea unui plan de acţiuni care să prevină atitudinile şi manifestările îndreptate împotriva românilor din această ţară. Chiar în cursul acestei reuniuni au fost convenite şi o serie de propuneri care vor fi discutate cât mai rapid cu autorităţile italiene.
Cel care trebuia să ia cea mai rapidă dintre decizii, Ministrul de Externe Adrian Cioroianu, a declarat:
"Principala noastră problemă în acest moment este reacţia comunităţii româneşti care a căpătat un sentiment de teamă pe fondul discursurilor virulente ale unor politicieni italieni dar şi aş spune că şi media italiană, dar şi politicienii italieni, ar trebui să înţeleagă că îşi asumă o responsabilitate în plus pentru că identificarea noţiunii de infractor cu etnia română creează o situaţie care predispune la violenţă".
Astfel de probleme se puteau evita dacă aderarea României era pregătită ceva mai bine. La cât am aşteptat aderarea asta, timp a fost suficient.
În altă ordine de idei, La mulţi ani, domnule preşedinte!
Cuviosul Ioanichie cel mare de la Muntele Olimp
Acest fericit s-a născut la douăzeci şi patru de ani ai tiraniei lui Leon Isaurul, luptătorul împotriva icoanelor, şi s-a născut în provincia Bitinienilor din tata care se numea Miritrichie şi din maica ce se chema Anastasia. Ajungând la măsura vârstei, adică la patruzeci şi trei de ani ai vârstei sale, şi mergând cu împăratul la oaste împotriva bulgarilor, a făcut vitejie mare şi a tăiat pe mulţi din bulgari, păzind pe cei de un neam cu dânsul, ce stau înaintea împăratului. Deci lăsând cinstea şi mărirea pe care împăratul voia să ia-o dea, s-a dus la muntele Olimpului.
Auzind un glas dumnezeiesc, a mers şi mai la înălţimea muntelui, şi acolo a găsit doi monahi ce se pustniciseră patruzeci de ani, pe care nu-i văzuse nimeni niciodată; erau îmbrăcaţi cu rase de par şi se hrăneau cu buruieni sălbatice; şi a auzit de la ei de toate cele ce avea el în cuget. Luând de la dânşii binecuvântare şi ducându-se de acolo, a ajuns la muntele Trihalicului, după aceea la Mănăstirea Avgarilor, apoi la munţii Cunduriei. Şi învăţând treizeci de psalmi, îi cânta împreuna cu acest tropar: "Nădejdea mea este Dumnezeu, scăparea mea este Hristos, acoperământul meu, Duhul Sfânt". Acest fericit umblând prin multe locuri si făcând multe minuni, şi cele viitoare arătând, s-a dus la Mănăstirea lui Antidie, unde a răposat întru Domnul la adânci bătrâneţi, căci era de nouăzeci şi patru de ani.
Auzind un glas dumnezeiesc, a mers şi mai la înălţimea muntelui, şi acolo a găsit doi monahi ce se pustniciseră patruzeci de ani, pe care nu-i văzuse nimeni niciodată; erau îmbrăcaţi cu rase de par şi se hrăneau cu buruieni sălbatice; şi a auzit de la ei de toate cele ce avea el în cuget. Luând de la dânşii binecuvântare şi ducându-se de acolo, a ajuns la muntele Trihalicului, după aceea la Mănăstirea Avgarilor, apoi la munţii Cunduriei. Şi învăţând treizeci de psalmi, îi cânta împreuna cu acest tropar: "Nădejdea mea este Dumnezeu, scăparea mea este Hristos, acoperământul meu, Duhul Sfânt". Acest fericit umblând prin multe locuri si făcând multe minuni, şi cele viitoare arătând, s-a dus la Mănăstirea lui Antidie, unde a răposat întru Domnul la adânci bătrâneţi, căci era de nouăzeci şi patru de ani.
sâmbătă, noiembrie 03, 2007
axis et axon brevis
(osie şi axon scurt)
Politica României suferă un proces de definire-redefinire. Problemă în România este că fiecare partid defineşte politica României ca şi cum numai partidul din care fiecare face parte este unica linie directoare la nivel naţional. Desigur, unii dintre membrii PSD par a nu observa că în partidul pe acre cu onoare îl conduc se întâmplă o “dezbatere” revoluţionară de concepte politice. De fapt, bănuiesc că vicepreşedintele PSD, Cristian Diaconescu, nu vrea cu nici un preţ să aleagă între cele două tabere, cel puţin până la limpezirea apelor. După celebra replică a Senatorului Melcilor “eu nu ştiu, nu mă interesează, să se împace”, Cristian Diaconescu trăieşte un vis roz şi spune lumii că partidul nu cunoaşte nici un fel de frământare reală. Mai mult, unitatea de nezdruncinat în jurul membrilor emblemă a PSD ar trebui să se aplice şi României. Este deci normal că Vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu, să definească, la întrunirea Ligii aleşilor locali PSD, "axa de putere" a României, prin “simbolurile României” Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Mircea Geoană.
Nu vorbim de o simplă vorbă aruncată în vânt. Axa Bucureşti-Londra-Washington, pardon, asta era la alt personaj, axa Iliescu-Năstase-Geoană are deja o justificare istorică:
„România şi-a început drumul european cu partidul democratic fondat în 1990 de Ion Iliescu. România europeană s-a construit începând cu guvernul condus de Adrian Năstase. Iar partidul european al unei Românii europene e condus de Mircea Geoană. Asta e axa de putere.”

Domnule Diaconescu, Cristian Diaconescu (să nu-l confundăm cu cel de la PNŢ), nu-mi pot exprima admiraţia decât prin… aplauze. Bravo! Bravo!
În altă zonă a României, dar şi a PSD-ului, domnul Marian Vanghelie defineşte şi domnia sa o axă pentru România de data aceasta nu definită de trei punct (trei puncte definesc, desigur, un plan) şi de un singur punct. Profund inimosul primar. Locul geometric al dreptelor care trec printr-un punct este întreg spaţiul. Iată că Mircea Geoană (căci el este acest punct) nu mai este axa PSD, axa României, ci axa întregului univers cosmic. În astfel de condiţii, preşedinţia României devine un lucru mărunt, mărunt. Sunt normale deci declaraţii de tipul:
„Ne batem noi între noi, dar dacă se ia cineva de un pesedist, îl călcăm în picioare. Îl respectăm pe Ion Iliescu pentru tot ce a făcut pentru partid şi România, îl respectăm pe Mircea Geoană, care va conduce România şi dacă vrea şi dacă nu vrea Traian Băsescu” (…) „PSD este Mircea Geoană, un preşedinte puternic care va conduce această ţară”.

Restul discursului pare apocaliptic „Ne-am întâlnit aici ca să-l ia fiorile pe Traian Băsescu”, PSD poate să-i „bată” pe Traian Băsescu şi pe Călin Popescu Tăriceanu, „Traian Băsescu şi Tăriceanu să plece acasă. Să plece acasă şi David şi ceilalţi oameni incapabili şi proşti”, Radu Berceanu, Relu Fenechiu, Ionel Manţog şi Adriean Videanu, sunt „hoţi”, „Ăştia nu ştiu nici să fure, cum să conducă ăştia România?”. Într-un cuvânt, doamnelor şi domnilor… Marian Vanghelie. Dacă îi daţi un punct de sprijin fix, va răsturna întreg universul.
vineri, noiembrie 02, 2007
urbs
(metropolă)
Domnul Blagă aplaudă colegial prim-marele Capitalei. De fapt nu spune că este chiar primul mare al Bucureştilor ci al doilea, după domnul Pache Protopopescu, cel care “şi-a tras” bulevard cu televiziune în centrul capitalei.
Dincolo de glumă, ce spune domnul Blaga despre colegul democrat din partidul cu acelaşi nume (adică democrat, la ce vă gândiţi?)? Spune cam aşa:
"Chiar dacă acum Bucureştiul este sufocat, mandatul lui Adriean Videanu va fi pomenit în bine, nu peste mult timp" (…) "Când spargi, nu eşti iubit. Dar după asta se va vedea că a avut mare dreptate, pentru că nu poţi să construieşti, fără să dărâmi".
Şi a mai spus domnul de la PD că este impetuos necesar ca în Capitală să fie o dezvoltare clară în strânsă legătură cu ceea ce doresc bucureştenii. Domnule Blaga, vă spun eu ce vor bucureştenii, acelaşi lucru de peste 50 de ani: apă curată, canalizarea să nu mai refuleze, să nu mai fie inundaţii după ploaie, şosele fără gropi, ceva mai multa curăţenie; mai nou şi restaurarea centrului vechi, locuri de parcare plus semafoare corelate între ele. Poate că mai sunt câteva de le-am uitat, marea idee este că ştie toată lumea ce vrea cetăţeanul. Eu nu cred însă că soluţiile alese rezolvă aglomeraţia ci, dimpotrivă, o încleiază şi mai tare. Decât referendum, faceţi ca Realitatea TV, puneţi în fiecare zonă un panou pe care să scrie cetăţeanul ce doreşte. Una e să poţi scrie cu adevărat ceva şi alta este să spui da sau nu. Lumea este plină de "poate". Nu cereţi oamenilor să aleagă grâul de neghină.

Domnul Blaga trage concluzia, per ansamblu, că Videanu ar putea fi al doilea mare primar al Capitalei, după Pache Protopopescu. Şi eu zic la fel domnule Blaga, că ar putea fi. Nu ştiu de ce nu este cel mai bun al doilea primar şi preferă, în locul podiumului, să fie ultimul.
Deep Purple
(adâncimi purpurii)
Concertul Deep Purple la Bucureşti a fost un amestec inedit de melodii intrate în gestiunea genetică a lumii ("Smoke On The Water", "Strange Kind Of Woman" şi "Black Night"), melodii inedite ale trupei, precum şi mai inedita prezenţă a unora dintre cele mai cunoscute filoane populare româneşti gestionate prin Ciocârlia. Să nu uităm evenimente pur româneşti de tipul penelor de sunet. Am putea spune că trupa Deep Purple a cântat româneşte cu o uşoară briză occidentală.
Stadionul Cotroceni din Bucureşti a găzduit aproximativ 10.000 de spectatori. Rupt din campania electorală (sau tocmai ca element al campaniei electorale), premierul Călin Popescu Tăriceanu a asistat la show.
Debutul s-a construit în jurul "Pictures Of Home", apoi riff-ul de chitară a condus la "Things I Never Said" şi "Strange Kind Of Woman". Publicul a fost nemulţumit de aliniamentul tehnicii şi s-a manifestat ca atare. Situaţia s-a rezolvat numai când Don Airey a interpretat un solo la claviaturi: Rahmaninov-Mozart-Enescu.
În show au mai fost melodii mai noi ca "Rapture Of The Deep", "Space Truckin'", "Lazy", "Hush", "Strange Kind Of Woman" sau "Black Night". Publicul a aşteptat şi nu a venit "Child in Time" şi "When a Blind Man Cries".

Per total, un efort pentru trupă dublat de o organizare şi o producţie slăbuţă.
Din anul 1968, pe când trupa era cunoscută sub numele de Roundabout, cei de la Deep Purple, alături de Led Zeppelin şi Black Sabbath, au demonstrat pionieratul heavy metal-ului şi hard rock-ului. Stilurile mai noi de rock şi punk, de la Nirvana încoace, au trecut aceşti monştri sacri într-un mic con de umbră pentru tineretul veşnici iubitor de noutate şi modă. Totuşi, putem spune că vânzarea a peste 100 de milioane de albume în întreaga lume, alături, desigur. de încă şi mai multe copii ilegale, Deep Purple este un certificat în faţa neuitării. După foarte multe schimbări de componenţă, Deep Purple este reprezentată azi de Ian Gillan - voce, Steve Morse - chitară, Roger Glover - bas şi Ian Paice - baterie, alături de Don Airey - claviaturi.




joi, noiembrie 01, 2007
aegrotatio
(maladie)
Parcă trăiesc un vis urât, un vis care devine un coşmar pe zi ce trece. Nu-mi pot crede ochilor şi urechilor când văd un asemenea nivel de nesimţire la nivelul politicii româneşti. Domnul senatorul Puiu Haşotti este noul “scos la bătaie” de câtre PNL după ce Ludovic Orban şi Crin Antonescu au fost un pic erodaţi la sacrificiu, pavăză pentru domnul Tăriceanu. Domnul Haşotti a avut o prezenţă absolut incalificabilă la emisiunea Realităţii TV, Ultima oră, emisiune moderată de nonconformiştii Andrei Gheorghe şi Corina Dragotescu. Nu sunt un fan al comportamentului lui Andrei Gheorghe, dar Puiu Haşotti a încălcat la acea emisiune şi ultimele urme de decenţă. Atunci când realizatorii emisiunii s-au îndepărtat de la “locul faptei” din cauza enervării, domnul senator i-a spus domnului Petre Roman, o prezenţa elegantă, după cum ne-a şi obişnuit, “Hai să vorbim singuri!”. A fost incredibil. Simţeam o iritare cum nu mai trăisem de foarte mult timp în viaţă mea plină de iritare. Domnul Haşotti îmi provoca nevoia de a lua televizorul şi a da cu el de pământ. Orice îndemn la bun simţ era îndepărtat de senator cu o aroganţă mefistofelică. Mult timp m-a urmărit acest om, această emisiune. Iată că îi văd însă figura şi pe fluxul de ştiri. Simt cum se trezeşte iar în mine reacţia de a lua monitorul şi a da cu el de pământ. Ceea ce citesc însă în ştire, este mult prea mult pentru a putea suporta fără să spun nimic:
Vicepreşedintele liberal, senatorul Puiu Haşotti, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că intervenţia televizată a preşedintelui Traian Băsescu i-a provocat „greaţă”, menţionând că, cu cât şeful statului va convoca mai multe referendumuri, va veni tot mai puţină populaţie la urne.
„Dacă până acum Traian Băsescu îmi provoca iritare, este pentru prima oară când mi-a provocat greaţă”, a declarat senatorul PNL.
El şi-a apărat colegul de partid, pe Tudor Chiuariu, despre care a spus că nu este „câtuşi de puţin un mafiot”.
„Atacurile la adresa lui Chiuariu sunt făcute pentru că acesta nu face ceea ce crede Băsescu că trebuie să facă. A dovedit încă o dată că are o mentalitate şi un comportament de dictator reşapat. Chiuariu nu este câtuşi de puţin un mafiot, dar dacă totuşi ar fi, ar avea vreme să se îndrepte, în timp ce Băsescu nu”, a precizat Haşotti.

În ceea ce priveşte anunţul şefului statului potrivit căruia va repeta referendumul dacă acesta va fi invalidat, vicepreşedintele liberal a susţinut că, cu cât va face mai multe referendumuri, cu atât va veni mai puţină populaţie la urne.
De asemenea, cu privire la faptul că Traian Băsescu a admis că va ajuta PD şi PLD la alegerile europarlamentare prin intermediul referendumului, Haşotti a spus: „Nu face decât să recunoască că încalcă Constituţia”.
Nici măcar nu vreau să comentez ce a zis Băsescu, ce a spus Chiuariu… nici nu am putut citi ce scrie prea bine acolo din cauza acelei tulburări, un fel de a strânge un fir de lână între dinţi, mă ia de sus până jos senzaţia aceia inexplicabilă, reflexă şi violentă. Nu am putut decât să citesc că Traian Băsescu i-a provocat greaţă. Citind cuvântul greaţă venind din gura lui, stomacul meu nu a mai rezistat şi şi-a trimis conţinutul în sus. Mi-au trebuit 30 de minute să mă lupt cu lichidul ce venea din stomac. Scriind aceste rânduri cred că mă apucă din nou. În acest moment Puiu Haşotti este pentru mine cel mai indezirabil om politic. Cum poate fi acest om coleg cu Norica Nicolai şi alţi colegi de-ai săi, absolut eleganţi, zău că nu pot înţelege.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)