duminică, noiembrie 04, 2007

Cuviosul Ioanichie cel mare de la Muntele Olimp

Acest fericit s-a născut la douăzeci şi patru de ani ai tiraniei lui Leon Isaurul, luptătorul împotriva icoanelor, şi s-a născut în provincia Bitinienilor din tata care se numea Miritrichie şi din maica ce se chema Anastasia. Ajungând la măsura vârstei, adică la patruzeci şi trei de ani ai vârstei sale, şi mergând cu împăratul la oaste împotriva bulgarilor, a făcut vitejie mare şi a tăiat pe mulţi din bulgari, păzind pe cei de un neam cu dânsul, ce stau înaintea împăratului. Deci lăsând cinstea şi mărirea pe care împăratul voia să ia-o dea, s-a dus la muntele Olimpului. Auzind un glas dumnezeiesc, a mers şi mai la înălţimea muntelui, şi acolo a găsit doi monahi ce se pustniciseră patruzeci de ani, pe care nu-i văzuse nimeni niciodată; erau îmbrăcaţi cu rase de par şi se hrăneau cu buruieni sălbatice; şi a auzit de la ei de toate cele ce avea el în cuget. Luând de la dânşii binecuvântare şi ducându-se de acolo, a ajuns la muntele Trihalicului, după aceea la Mănăstirea Avgarilor, apoi la munţii Cunduriei. Şi învăţând treizeci de psalmi, îi cânta împreuna cu acest tropar: "Nădejdea mea este Dumnezeu, scăparea mea este Hristos, acoperământul meu, Duhul Sfânt". Acest fericit umblând prin multe locuri si făcând multe minuni, şi cele viitoare arătând, s-a dus la Mănăstirea lui Antidie, unde a răposat întru Domnul la adânci bătrâneţi, căci era de nouăzeci şi patru de ani.

10 comentarii:

Anonim spunea...

Salutări, Bibliotecarule!

Ce m-a impresionat la acest sfânt, era faptul că putea merge pe ape, la fel cum putea deveni şi invizibil (aşa zisa teleportare după cum este denumită în zilele noastre).

Anonim spunea...

Nu am cunoştinţă despre aşa ceva, tot ce se poate, tot ce se poate.

Anonim spunea...

E un sfant "ratacitor", diferit de majoritatea sihastrilor, care prefera sa se stabileasca intr-un loc. Insa, caile Domnului sunt nenumarate. Ceea ce conteaza este rezultatul obtinut: sfintenia.

Anonim spunea...

:)

Anonim spunea...

Scrie în Sinaxar!

Anonim spunea...

:) Păi crezi că eu am scris din memoria mea milenară? :)
De fapt, o chestiune interesantă, sunt mai mulţi care făceau astfel de "minuni". Cel puţin aceasta este părerea celor care au făcut filmul Zeitgeist. Dacă nu ai văzut filmul, urmăreşte primele minute ale sale care sunt legate de religie:
http://zeitgeistmovie.com/
După primele 10 minute nu mai are legătură cu religia.

Anonim spunea...

Nu stiu eu, nu stiu oricat m-as gandi, cum este asta sa faci vitejie mare taind pre multi bulgari, care nu se dusesera la lupta din rautate ci din datoria fata de cine le hranea familiie, din lipsa de perspective, din greseala poate, din saracie cu duhul, pe scurt din nimic ce ar justifica sa le iei tu viata... cum se poate dupa ce ai omorat pre multi sa devii sfant?!
Marea putere de iertare a lui Dumnezeu este una si faptul ca poti sa fii crud si razboinic si sa omori pre multi pentru ca la vreme cuvenita, cand ai terminat de omorat, marea putere de iertare a lui Dumnezeu te curata oricum, este alta.
Adica nu as fi facut din asta un exemplu in calendar.

Anonim spunea...

Şi Ştefan cel Mare şi Sfânt... şi el aprig la mânie. :)
Desigur, vremurile de atunci erau uşor diferite de cele de acum. Probabil că atunci lumea creştină şi cea islamică considerau că trebuie să căştigi cu puterea sabiei adevărata credinţă. Acum omorul este privit ceva mai puţin binevoitor. Dar tot mai sunt islamici care consideră că atentatul asupra oamenilor nevinovaţi este o poruncă religioasă, pe de o parte, şi creştini care consideră că pierderea suferită se poate răscumpăra prin alte morţi, de cealaltă parte. Dorinţa de a ucide încă mai este printre noi, doar că acum o condamnăm cu mai multă putere.
Soldatul nu duce lupta lui ci lupta intereselor celor de sus. El nu întreabă de ce moare sau de ce omoară. Îşi face pur şi simplu datoria. I se iartă astfel păcatul omorului? Poate ca da, poate că nu...
Dar nu cred că numai faptul că a fost un bun soldat i-a adus sfinţenia lui Ioanichie, ci mai ales cea de a doua parte a vieţii lui, viaţa schivnică. Nu eu trebuie să mă pronunţ realtiv la cenzura "viaţa lui a fost sau nu demnă de trecerea în rândul sfinţilor?", alţi care au iscodit izvoarele şi au avut puterea hariseistică de a determina acest lucru. Şi au hotărât. Eu nu am făcut decât să prezint un sfânt al zilei de duminică.

Anonim spunea...

Ca doar n-ai luat-o ca pe un protest la postul tau?!!!
Ziceam cum ar veni: "interesant parcurs, sa fii laudat mai intai pentru fapte de arme (omururi pe numele lor) si pe urma pentru fapte de suflet". Am uitat sa pun "interesant"-ul:)
Soldatii au o meserie extrema.
Preotii, calugarii si cei pe care ii spui tu a fi cu putere hariseistica mare au si ei o meserie extrema.
Dar un adjectiv comun celor doua meserii, nu face sa mi se para mai putin disjuncte multimile lor de slujitori si sa ma uimeasca mai tare ... parcursul. despre Stefan cel Mare nici nu mai vorbesc. Cata admiratie am pe de o parte tot pe atata uimire in "cealalata".

Anonim spunea...

Vorbeam cu tristeţe despre credinţa violentă. Sunt şi mai trist atunci când văd agresivitate la cei care provăduiesc iubirea între semeni. Trăim într-o lume agresivă şi este trist că este aşa. Am putea să trăim în linişte, dar probabil că pacea, liniştea, nu este un dat al omului.