luni, octombrie 06, 2008

Curtea Constituţională din România


COMUNICAT DE PRESĂ

1. În şedinţa din data de 1 octombrie 2008, reluând dezbaterile asupra celor două sesizări de neconstituţionalitate a unor articole din Regulamentele celor două Camere ale Parlamentului, formulate de un număr de număr de 52 de deputaţi, respectiv 25 de senatori, în temeiul art.146 lit.c) din Constituţie, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, s-a pronunţat după cum urmează:

În privinţa dispoziţiilor art.155 alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.8 din 24 februarie 1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.35 din 16 ianuarie 2006, potrivit cărora cererea privind punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului "[...] se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor", Curtea a constatat că acestea contravin art.76 alin.(2) din Constituţie, care - stabilind reguli esenţiale ale procedurii legislative - prevede că "Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră".

Din aceleaşi considerente, Curtea a declarat neconstituţional şi textul art.150 alin.(3) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr.28 din 24 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.948 din 25 octombrie 2005, care prevede că"hotărârea" privind urmărirea penală a membrilor Guvernului "se adoptă cu votul majorităţii senatorilor".

Potrivit art.147 alin.(1) din Constituţie, dispoziţiile din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

Deciziile se aduc la cunoştinţa Camerei Deputaţilor, respectiv a Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

2. În cadrul aceleiaşi şedinţe, Curtea a examinat cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre puterea legiuitoare şi cea executivă, pe de o parte, şi puterea judecătorească, pe de altă parte, sesizare formulată de primul-ministru al Guvernului României, în temeiul art.146 lit.e) din Constituţie.

Prin respectiva cerere, Curţii i s-a solicitat să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională care "s-a produs ca urmare a pronunţării unor hotărâri judecătoreşti", cu încălcarea competenţelor stabilite prin Constituţie, precum şi că hotărârile menţionate "sunt lipsite de efecte juridice."

Cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a respins cererea ca fiind inadmisibilă, întrucât niciuna din atribuţiile sale nu prevede o asemenea competenţă, care este limitativ şi expres precizată de art.146 din Constituţie şi de legea sa organică (nr.47/1992). Or, potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art.129, hotărârile judecătoreşti nu pot fi cenzurate decât prin exercitarea căilor de atac, în condiţiile legii.

Decizia se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Înainte de publicare, aceasta se comunică Guvernului României, Consiliului Superior al Magistraturii, Preşedintelui României şi celor două Camere ale Parlamentului.

3. De asemenea, Curtea a luat în dezbatere sesizarea formulată de un număr de 60 de deputaţi, în temeiul art.146 lit.a) din Constituţie, cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, în redactarea adoptată de Parlamentul României ca urmare a reexaminării legii, în condiţiile art.77 alin.(2) din Constituţie.

În esenţă, autorii sesizării au invocat încălcarea prevederilor constituţionale sus-menţionate, prin aceea că legea a fost adoptată de cele două Camere ale Parlamentului fără a ţine seama de conţinutul cererii de reexaminare formulată de Preşedintele României, întrucât unele texte din legea trimisă la promulgare au fost scoase din conţinutul legii la data reexaminării, iar altele au fost introduse, ca noi, cu toate că nu au făcut obiectul cererii de reexaminare.

Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea a constatat, cu unanimitate de voturi, că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, este constituţională, întrucât textele eliminate sau nou introduse cu ocazia reeexaminării legii - având legătură cu cele sesizate în cererea formulată de Preşedintele României - nu încalcă prevederile art.77 alin.(2) din Constituţie.

Decizia se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se comunică Preşedintelui României, în vederea promulgării legii, în condiţiile art.77 alin.(3) din Constituţie.

* * *

Potrivit dispoziţiilor art.147 alin.(4) din Legea fundamentală, de la data publicării, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

BIROUL DE PRESĂ AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

DNA...


03 octombrie 2008
Nr. 251/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii:
- ION MIGDAL şi MIALCA SANDU, ambii recidivişti, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv trafic de influenţă în formă continuată.
- FERKI SANDU în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă
- BALINT LIDIA în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, în perioada mai – septembrie 2008, Mialca Sandu, cu sprijinul inculpaţilor Migdal Ion şi Ferki Sandu, a pretins şi primit de la mai multe persoane, sume cuprinse între 10.000 euro şi 30.000 euro lăsând să se creadă că au influenţă pe lângă judecători ai Curţii de Apel Bucureşti şi ai Tribunalului Bucureşti care au competenţa să dispună cercetarea în stare de libertate a unor inculpaţi deţinuţi în penitenciare.
Astfel, Mialca Sandu şi Ion Migdal au primit de la Balint Lidia suma de 30.000 euro lăsând să se creadă că au influenţă asupra magistratului Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, desemnat în luna mai 2008 cu judecarea cererii de eliberare condiţionată formulată de Balint Ion, zis „Nuţu Cămătaru”, pentru a determina eliberarea acestuia din penitenciar.
De asemenea, Mialca Sandu ajutat de Ferki Sandu a primit suma de 25.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, desemnaţi cu judecarea recursului la încheierea de arestare a inculpatului Al Dulaimi A Mohamad (cercetat pentru trafic de migranţi), pentru a determina cercetarea în stare de liberate a acestuia.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală iar la data de 2 octombrie 2008, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea inculpaţilor Ion Migdal şi Mialca Sandu pe o perioadă de 24 de ore. La data de 3 octombrie 2008, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea celor doi inculpaţi pe termen de 29 de zile.
Cei doi inculpaţi arestaţi sunt recidivişti, fiind condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
La instrumentarea acestui dosar procurorii au colaborat cu Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă şi Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

sâmbătă, octombrie 04, 2008

Restituiri spirituale


Ziarul Lumina vorbeşte despre două importante restituiri spirituale. Am hotărât să preiau acest articole pentru că m-au impresionat respectul pentru credinţă.

„Îmi doresc foarte tare să îl văd adus acasă pe Sfântul Ioan Iacob“
Maica Taisia în camera de protocol a stăreţiei Mănăstirii Ţigăneşti, locul unde şi-a făcut cea mai mare parte a ascultării de monahie

„Îmi doresc foarte tare să îl văd adus acasă pe Sfântul Ioan Iacob“

George ANICULOAIE Sambata, 04 Octombrie 2008

Nu lipseşte de la nici o slujbă. Totdeauna vine printre primele la biserică. Se aşază cu trupul ei mic şi uscat de greutatea anilor în prima strană de lângă sfântul altar. Este atentă la fiecare moment al slujbei, nu îi scapă nici o mişcare. Este un „tic profesional“, mult timp a fost mare eclesiarhă la Mănăstirea Ţigăneşti. Se ocupa de tot ceea ce ţinea de cultul divin din cadrul mănăstirii. Cum greşea cineva la strană, imediat venea şi îl dojenea. Chiar şi preoţii mai tineri, lipsiţi de experienţă, primeau sfaturi şi chiar mustrări de la maica Taisia. A fost o femeie curajoasă şi iute. Când îşi punea în cap să facă ceva, nu mai dădea înapoi. Şi acum are un mers sprinten, asta şi datorită Sfântului Ioan Iacob. Viaţa ei ca monahie se împarte în două: aici, în România, la Mănăstirea Ţigăneşti, şi la cele două biserici din Ţara Sfântă, Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Ierusalim şi Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ de la Iordan.

În continuare, vă lăsăm în compania vorbelor maicii Taisia. Modul cum a povestit şi bucuria exprimată prin intermediul cuvintelor nu pot fi transmise, decât reproducând exact înregistrarea celor povestite.

„Bine. Vă spun aşa. Părinţii mei locuiau în Bucureşti. Am fost de neam de bulgari. M-am născut în Bucureşti, în 1920. Am avut o soră şi un frate, el a murit de copil. Doar eu am intrat în mănăstire. Numele din lume era Vasilica Giurgiuveanu. Aveam aici în mănăstire sora mamei mele, care era călugăriţă. Cu ea mai stătea încă o maică, cu care se înţelegea foarte bine şi le spuneam la amândouă mătuşi. Mama mă aducea la ele când eram mică. Într-un an, m-a adus şi nu am mai vrut să plec acasă, aveam patru ani. Jucării nu prea aveam, dar nu mă plictiseam. Îmi plăcea, eu doream să mai stau, dar mama mă voia acasă. Mătuşa îmi zice: «Du-te. Să nu zică că te ţin cu forţa». Aveam şase ani, când m-a luat mama acasă. Eram bondocuţă, aşa cum sunt şi acum.

„Ştie mama!“

Când eram acasă, mă duceam la biserică în duminici şi sărbători. Uneori venea şi mama, dar mergeam şi cu vecinele. În această perioadă mă frământam cum să fac eu să vin înapoi la mănăstire. Aveam doar şase ani şi jumătate. Şi îmi vine în minte să fug. Îmi era dor de maici. Ce am făcut? M-am dus duminică la biserică. Lângă mine, o credincioasă. Şi îi spun: «Nu vrei să mergi cu mine undeva? Nu mai ţin minte drumul aşa bine». «Unde vrei să mergi?», îmi zice. «Poate pe la vreo mănăstire», nu i-am spus Ţigăneşti. Creştina: «Păi să merg cu tine, să nu te las singură să te duci».

Noi stăteam în Griviţa, biserica era aproape de casă. De acolo am mers pe jos până la Băneasa. «Bine maică, unde vrei să ajungi? Eu te-am adus până aici». «Hai să mai întrebăm pe cineva». Trece pe lângă noi un faiton, care transporta lapte, cu o creştină în el. Bătrâna o strigă: «Uite, ţaţo, - aşa se vorbea atunci - vrea copila asta să meargă la o mănăstire, dacă găseşti una mai aproape, să o iei cu tine». «Dar unde să o duc, e prea mică. Ştie mama ei?». Dar eu am şi minţit, «Ştie mama!», dar ea nu ştia nimic.





„Unde mergi?“ „La mănăstire!“

M-a dus până la Tâncăbeşti. «Până aici merg, trebuie să mă duc într-un sat», îmi spune. «Bine, lasă că mă descurc». Ştiţi ce curaj am avut... Imens! De fapt toată viaţa am avut curaj. Şi stau acolo, până vine o căruţă, cu oameni care transportau butoaie de vin. Îi opresc, «Măi, nene, ia stai niţel! Unde mergi?», «Înspre Ploieşti». «Bine. Nu vrei să mă iei şi pe mine?». «Unde vrei să mergi, fetiţo?», strigă la mine. «La mănăstire!». M-am urcat în spatele căruţei. Ei stăteau în faţă, şi mai luau câte o duşcă de vin. Vroiau să îmi dea şi mie, «Nu beau, lasă-mă în pace!». Am mers, am mers, s-a făcut spre seară, începea să se întunece.

Aici, la şoseaua naţională, cum faci spre mănăstire, era o cârciumă. O ştiam. Şi îi spun: «Lasă-mă aici, nene, că mă duc la cineva aici». Am intrat în cârciumă. Era o femeie care vindea acolo. «Mă primiţi în seara asta? Nu mă pot duce până în mănăstire acum, că e seară». M-a oprit. Am mâncat nişte sărmăluţe bune... Foame îmi era, pentru că nu mâncasem toată ziua. M-a băgat într-o cămăruţă şi m-am culcat. Cârciumăreasa mi-a recomandat să mă duc cu poştaşul în mănăstire, dar i-am răspuns «mă duc şi pe jos, pentru că ştiu drumul». Când s-a luminat de ziuă niţel, m-am spălat repede, m-am îmbrăcat şi am ieşit. «Ce faci, pleci?», mă întreabă ea. «Lasă că ştiu drumul. Eu îţi mulţumesc, să trăieşti, bogdaproste că m-ai ospătat», îi strig din mers.

„Ihhh! Tuşico, vine mama!“

Ajung la mătuşa mea, intru prin faţă. Maica Acachia, nu mătuşa, iese să stingă lampa, că deja se terminase noaptea. Dă cu ochii de mine. «Ce-i cu tine?», s-a speriat. «Cum ai venit? Cu cine ai venit?». «Uite aşa cum mă vezi». «Vai de mine!!!». «Ce o să spună mama ta?», «Să mă păziţi! Să mă apăraţi de ea!». Eram aşa de curajoasă...

Sora mamei, maica Melania, m-a luat şi ea la rost. «Ce ai făcut soro? De ce ai fugit? Vezi ce o să te bată mama ta». «Daâ matale nu mă păzeşti, nu mă aperi?» În prima zi, nu s-a întâmplat nimic. Mama umbla nebună prin Bucureşti, pe la poliţie, spitale, iar la urmă a venit şi la mănăstire. Eram în casă. Când văd poarta din spate cum se deschide: «Ihhh! Tuşico, vine mama!», şi fug în spatele ei, «Să nu mă bată! Vezi cum faci! Vezi ce spui!». A intrat mama în casă. Săraca îşi dăduse seama ce s-a întâmplat cu mine. A liniştit-o mătuşa: «Lasă Maria, că a ajuns cu bine!», «Da, dar de ce a făcut aşa?». Toată noaptea a stat cu mine, numai să mă descoase. Nu a mai avut ce să îmi facă. M-a lăsat definitiv la mănăstire. Deci de la 4 ani am venit, la 6 am fugit de acasă şi am rămas în mănăstire până acum la 88 de ani“, povesteşte maica Taisia fuga ei la mănăstire.

Mătuşile o părăsesc pentru Ţara Sfântă

A făcut patru clase în sat. Şcoala monahală a frecventat-o în mănăstire, la 15 ani. A învăţat să cânte şi i-a plăcut tipicul. Mai târziu a ajuns să fie mare eclesiarhă. A făcut ascultare la stăreţie. Pentru scurte perioade a stat şi la Mănăstirea Zamfira, a luat-o stareţa de atunci. A trecut şi pe la Mănăstirea Techirghiol.

În 1925, mătuşile (cele două maici) au părăsit-o pentru Ţara Sfântă. „Am plâns după ele, îmi era greu, mai ales că au rămas acolo definitiv. Întâi s-au dus la o mănăstire grecească din oraşul vechi. Apoi s-a ridicat biserica românească cu ajutorul boierilor. Mătuşile mele au fost cele care au avut grijă de această biserică. A venit acolo şi patriarhul Miron. A hotărât să se construiască şi la Iordan o biserică. Au lăsat pe altcineva în Ierusalim şi s-au dus la Ierihon, le plăcea pustia. Aici au luat-o de la început“, îşi aminteşte maica Taisia.

„Domnul să te blagoslovească să te întorci la Ierusalim“

Abia în 1948 au chemat-o la ele. „Au rugat ambasadorul român să mă aducă. Atunci era mai dificil de plecat. S-a dus la patriarhul Justinian. Preafericitul, ştiind misiunea mătuşelor, mi-a dat imediat voie. Împreună cu ambasadorul şi soţia dânsului, am plecat cu vaporul. Mare curaj am mai avut, nu mi-a fost frică. Vaporul a oprit şi la Constantinopol, unde, cu soţia ambasadorului, ne-am închinat la catedrala «Sfânta Sofia»“, povesteşte maica-pelerin.

În Ţara Sfântă a stat trei luni. Nu era încă călugărită, nici măcar soră. „Din cauza climei am luat un virus şi am stat în spital. Mătuşa mea ţinea foarte mult să mă îmbrace, să fiu maică. Cât eram în spital, a chemat pe părintele Sava, care era un duhovnic macedonean la Mănăstirea «Sfântul Sava», dar ştia româneşte. Era duhovnicul românilor. Părintele m-a blagoslovit şi a citit peste hainele de soră de mănăstire. Nu puteam să mă îmbrac, dar mi le-a pus pe umeri. Ea tot timpul îmi spunea: «Să nu pleci în lume, să nu te dezbraci de haine», făcându-mă să înţeleg importanţa călugăriei. Şi nu am plecat“, îşi aminteşte intrarea în monahism.

Votul monahal l-a primit la Mănăstirea Ţigăneşti.

După ce a terminat tramentul, a revenit la biserica română din Ierusalim. Aici s-a întâlnit cu Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ. „Noi îi spuneam părintele Ioan. Mătuşile mele m-au dus la el să mă binecuvinteze: «Domnul să te blagoslovească să te întorci la Ierusalim!». A fost prima şi ultima dată când m-am întâlnit cu el viu. După ce a murit, a fost de multe ori să mă închin la sfintele sale moaşte.“

„Peste tot pe unde am mers, am muncit“

Dar dorul de pământul sfânt nu dispărea. După exemplul mătuşelor, s-a împrietenit cu o maică, Peregrina. Amândouă plănuiau să plece. Momentul mult aşteptat a fost în 1966. Au făcut demersuri la patriarhul Justinian, invocând motivul că mătuşile erau bătrâne şi aveau nevoie de ele. Patriarhul le-a aprobat imediat, chiar le-a plătit şi drumul. De data asta a plecat cu avionul, până în Iordania. „De la aeroport ne-a luat un arab, care ştia româneşte şi le ajuta pe mătuşi acolo. Mătuşa mea era «bolnavă» de bucurie când m-a văzut“.

„Biserica schitului Sfântului Ioan Botezătorul era terminată. Biserica era construită în stil moldovenesc, catapeteasma a fost adusă din ţară. Sfântul Ioan Iacob a fost mai întâi aici stareţ. Când am intrat şi am văzut ce e acolo, nu ne venea să credem. Mergeam când la biserica din Ierusalim, când la cea din Ierihon. Peste tot pe unde am mers am muncit. Nu am stat deloc. Am făcut o grădină pe o porţiune de o sută de metri pătraţi. Cu această grădină din Ierihon întreţineam biserica din Ierusalim. Am pus pomi fructiferi, şi acum mai sunt, dar au rămas în paragină. Cultivam cartofi, vinete. Veneau arabii, le puneau în lăzi şi le trimiteam ori în piaţă, ori la biserica din Ierusalim“, îşi aminteşte curajoasa maică.

„Vedeam de la Iordan foc pe cer“

A stat trei ani, din care majoritatea timpului la Ierusalim. A ajutat la reparaţii, toate perdelele şi draperiile au fost cusute de maica Taisia. „M-am obişnuit greu cu clima. Mă durea gâtul. Părintele care era cu noi la Ierusalim, Lucian îl chema, îmi cumpăra diferite tratamente pentru ca să îmi înmoaie gâtul, dar îi spuneam: «Lăsaţi-mă, poate mor aici», dar el zicea: «Nu se poate, mai avem treabă».

A venit războiul, şi noi ne-am dus la Iordan, iar părintele Lucian a rămas singur la Ierusalim. Peste drum de biserica noastră era o mănăstire de călugăriţe greco-catolice, şi îi mai aduceau ele de mâncare.

Trei zile a ţinut războiul. Noi vedeam de la Iordan foc pe cer; ne închinam şi ne rugam la Dumnezeu să nu vină şi la noi. După ce s-a terminat, am vrut să mergem înapoi, dar nu aveam cu ce. De la Iordan trebuia să mergi la Ierihon 5 km. Am plecat pe jos, cu gândul că găsim pe drum maşini. Era o căldură... Asfaltul frigea, ne-am descălţat şi nu mai ştiam unde să călcăm. Pe drum treceau maşinile de armată ale evreilor. Fac cu mâna la o maşină şi ne ia. Unul dintre soldaţi ştia româneşte, ne-a ajutat. Am luat autobuzul de la Ierihon până la Haifa. Am găsit un alt om, care ştia şi el româneşte, şi l-am rugat să ne ducă cu maşina lui. Ne-a lăsat chiar în faţa bisericii. Un proiectil lovise biserica. A intrat pe sus şi a căzut după sfânta masă, dar nu a explodat. Ne-am bucurat că nu a făcut nici o pagubă. Am chemat experţii şi au scos-o. Numai moloz era.

Lângă Biserica «Sfântul Gheorghe» din Ierusalim, era şi un cămin de 20 de camere, în care stăteau pelerinii. Acum toate geamurile erau sparte, era dezastru. Biserica a fost pictată tot în acea perioadă. Făceam mâncare şi la pictori, şi la muncitori. Am făcut chiar şi muncă de zidărie, nu am stat deloc“.

Boala o trimite în România

„Arabii ortodocşi sunt foarte credincioşi şi cinstiţi. Până am învăţat limba arabă, mă înţelegeam mai greu, dar niciodată nu m-au înşelat. Odată mi-am uitat valiza în autobuz. Şi când s-a întors autobuzul, au oprit în faţa mănăstirii şi ne-au dat valiza. Nu am mai întâlnit atâta omenie“, spune maica Taisia care a învăţat şi limba evreiască.

Însă boala maicii Taisia se tot agrava, şi a hotărât să se întoarcă în ţară. Preafericitul Justinian a trimis alte maici în loc. În 1969 a plecat. Cum a coborât din avion nu a mai avut nimic la gât, era diferenţa de climă.

„Când am plecat, am lăsat-o pe maica Melania plângând. Nu la mult timp a căzut şi şi-a rupt piciorul. A fost adusă la spital la Ierihon. Nu au putut să îi facă nimic şi, din cauza durerii, a murit. Tot timpul întreba de mine, dacă m-am însănătoşit. Înainte să moară i-a spus părintelui, mai în şoaptă, să o înmormânteze la Iordan. A îngropat-o chiar lângă biserică, cu toate că nu era un cimitir acolo. A murit în 1969 la vârsta de 80 de ani. După ce am aflat de moartea ei, m-am întors să îi fac mătuşii parastasul de 40 de zile de la plecarea la Domnul. După asta, m-am întors în ţară. În decursul timpului, m-am mai dus de câteva ori în Ţara Sfântă. Parcă mă ţinea ceva legată, mă chema ceva acolo. Până şi gâtul nu mă mai deranjează, s-a obişnuit cu clima.“

„Acum biserica de la Iordan s-a închis din cauza războiului, tot spaţiul este minat, e în paragină. Turla bisericii este demolată, casa este lovită. Aş vrea, dacă mai trăiesc, să mă duc şi să redeschid biserica şi osemintele mătuşii să le aduc acasă. Şi ce îmi mai doresc eu foarte tare e să îl văd adus acasă pe Sfântul Ioan Iacob...“, încheie maica Taisia.

„Sfinte Ioane, ajută-mă să pot să merg!“

„I-am rugat pe greci să ne dea moaştele Sfântului Ioan Iacob la Ierihon, la noua biserică construită acolo, cu gândul că de aici poate îl trimitem în ţară. Dar nu au vrut. Îl ţin pe Sfântul Ioan într-un paraclis, nici măcar în biserică. Sfântul a făcut o minune şi cu mine. Anul trecut, când am fost la Ierusalim, aveam osteoporoză la piciorul stâng. Nu puteam să merg decât cu bastonul. Nu am mai luat bastonul cu mine, pentru că trebuie să mergi mult pe jos, sunt multe pietre de urcat şi coborât.

Prima vizită am făcut-o la Sfântul Ioan Iacob. Am îngenunchiat la raclă şi i-am zis: «Sfinte Ioane, ajută-mă măcar aici, cât stau în Ierusalim, să nu mai am nevoie de băţ să pot să merg şi să nu mă mai doară piciorul!». Mă credeţi că nu mă mai doare nici în ziua de astăzi şi nici în baston nu mai trebuie să umblu? Am simţit minunea pe pielea mea.“


Părintele Dumitru Stăniloae - un mărturisitor al Preasfintei Treimi şi un înnoitor al Teologiei Ortodoxe

Părintele Dumitru Stăniloae - un mărturisitor al Preasfintei Treimi şi un înnoitor al Teologiei Ortodoxe

Sambata, 04 Octombrie 2008

Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, rostit ieri la Mănăstirea Cernica, la parastasul de 15 ani de la trecerea la Domnul a părintelui Dumitru Stăniloae

Părintele Dumitru Stăniloae s-a născut în data de 16 noiembrie 1903 în comuna Vlădeni, judeţul Braşov, şi a trecut la Domnul în data de 4 octombrie 1993 în vârstă de aproape 90 de ani. Deci, anul acesta se împlinesc 15 ani de la trecerea sa la viaţa veşnică. El este considerat ca fiind cel mai mare teolog ortodox al secolului al XX-lea.

În mod surprinzător, însă, Teologia sa cea mai creatoare şi mărturisitoare a fost elaborată în timpul regimului comunist din România începând cu anul 1946, iar lucrările sale de sinteză au fost scrise în cei 20 de ani pe când era pensionar (1973-1993). Între 4 septembrie 1958 şi ianuarie 1963, Părintele Dumitru Stăniloae a fost cercetat, judecat şi întemniţat mai întâi la Bucureşti (închisorile din strada Uranus şi strada Plevna), iar apoi la Aiud. Anii grei de închisoare au fost trăiţi de marele teolog român ca fiind pentru el o şcoală a rugăciunii şi a suferinţelor cu speranţa eliberării. „În închisoare am învăţat să mă rog“ – spunea el uneori pentru a arăta că adevărata rugăciune este izvor de putere pentru a purta Crucea cu nădejdea Învierii.

Nu este deci întâmplător faptul că, în teologia sa, Părintele Dumitru Stăniloae accentuează mult legătura profundă care există între Crucea şi Învierea lui Hristos, precum şi importanţa cunoaşterii lui Dumnezeu, nu numai din făpturi (Creaţie) şi din Scripturi, ci şi din împrejurările vieţii proprii şi ale vieţii comunităţii bisericeşti pătimitoare şi mărturisitoare. O cunoaştere dureroasă sau bucuroasă, după împrejurări, adesea dramatică, uneori dinamică, cunoaştere neînţeleasă în timpul grelelor încercări, dar luminoasă după ce au fost biruite ispitele şi asumate suferinţele. Astfel, teologia mărturisitoare a Părintelui Dumitru Stăniloae nu este una estetică, ci una existenţială, în care taina iubirii jertfelnice a lui Hristos devine, prin credinţă şi suferinţă, prin nevoinţă şi speranţă, taina vieţii creştinului, luminat şi ajutat de Duhul lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat din morţi, Care a coborât la iad înainte de-a se ridica din mormânt şi de a se înălţa la cer. Iar puterea şi lumina Învierii lui Hristos s-au arătat atât în viaţa Părintelui Dumitru Stăniloae, prin tăria sa de a ierta pe cei ce l-au întemniţat şi pe cei ce l-au părăsit pe când era în suferinţă, cât şi în zelul său misionar şi mărturisitor din teologia sa, pe care a elaborat-o după ce a suferit şi a fost eliberat din închisoare, fapt apreciat nu numai în România, de către monahi, preoţi şi simpli credincioşi, ci şi de către mulţi intelectuali români şi teologi creştini din străinătate. Astfel, institute universitare sau facultăţi de teologie ortodoxă din Paris, Belgrad şi Atena i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa, iar, după revoluţia din 1989, Academia Română l-a ales membru corespondent al ei în anul 1990 şi membru titular în anul 1991.

„Nu numai că a citat din operele Sfinţilor Părinţi, ci le-a şi continuat şi aprofundat“

Părintele Stăniloae rămâne veşnic un teolog al iubirii Preasfintei Treimi, un prieten fidel al Sfinţilor Părinţi ai Bisericii şi un înnoitor al teologiei ortodoxe, pe baza tradiţiei din trecut şi a creaţiei intelectuale şi duhovniceşti din prezent. Toată teologia sa are în centrul ei lumina şi iubirea Sfintei Treimi sau legătura sfinţitoare şi mântuitoare a Persoanelor divine cu persoanele umane, chemate prin Biserică la îndumnezeire, viaţă şi fericire veşnică.

Teologia Sfinţilor Părinţi, pe care Părintele Dumitru Stăniloae i-a iubit, i-a tradus şi explicat, este baza tradiţională a teologiei sale creatoare şi mărturisitoare. El, însă, nu numai că a citat din operele Sfinţilor Părinţi, ci le-a şi continuat şi le-a aprofundat, în mod fidel şi creator, arătând, pentru timpul nostru, permanenta frumuseţe şi frăgezime sau prospeţime a teologiei Părinţilor Sfinţi, luminaţi de Duhul Sfânt, Care arată mereu Bisericii că „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi“. (Evrei 13, 8).

Cu aceste gânduri de permanentă admiraţie, recunoştinţă şi pioasă preţuire, rugăm pe Hristos-Domnul Cel Răstignit şi Înviat să dăruiască pururea sufletului Părintelui nostru Dumitru Stăniloae bucuria comuniunii cu Preasfânta Treime şi cu toţi sfinţii lui Dumnezeu, iar pe noi să ne ajute să fructificăm lumina vieţii şi teologiei lui, spre slava lui Dumnezeu, binele Bisericii şi mântuirea oamenilor.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

† D A N I E L

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Părintele Dumitru Stăniloae a fost pomenit ieri la Cernica

Cu prilejul comemorării a 15 ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui Dumitru Stăniloae, în cimitirul Mănăstirii Cernica a avut loc ieri o slujbă de pomenire.

La parastasul săvârşit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, au participat preoţi, profesori şi teologi care l-au cunoscut şi care îl apreciază permanent pe părintele profesor Dumitru Stăniloae. La slujba săvârşită la mormântul părintelui au fost prezenţi şi participanţii la lucrările Sesiunii de comunicări ştiinţifice dedicate Sfântului Vasile cel Mare, care s-a desfăşurat în perioada 2-3 septembrie la Centrul Cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica“.

După slujba parastasului, Patriarhul Daniel, unul dintre discipolii părintelui Stăniloae, a ţinut un cuvânt de învăţătură, arătând că marele teolog român este pentru toţi cei prezenţi şi pentru acei ce i-au citit opera un mărturisitor şi un înnoitor al teologiei ortodoxe.

Părintele Dumitru Stăniloae a fost licenţiat în litere la Bucureşti şi doctor în teologie la Cernăuţi, iar apoi a urmat specializări la Atena, München, Paris, Berlin şi Constantinopol (Istanbul). Din anul 1946 a tradus din scrierile Sfinţilor Părinţi, punând bazele unei literaturi filocalice în limba română.

Teolog, profesor de Teologie dogmatică, traducător şi comentator al Sfântului Grigorie Palama, al Sfântului Maxim Mărturisitorul, al Sfântului Grigorie de Nissa etc., autor al numeroase cărţi de hristologie şi antropologie, părintele Dumitru Stăniloae a marcat, prin personalitatea şi opera sa, întreaga Biserică Ortodoxă contemporană. Este de departe considerat teologul cel mai de seamă pe care neamul românesc l-a dat Ortodoxiei şi nu numai. Opera sa teologică cuprinde 90 de cărţi, 33 de traduceri, 275 de articole teologice, 22 de recenzii, 35 de cuvântări comemorative, 475 de articole de ziar şi 17 interviuri.

Părintele Stăniloae a trecut la Domnul la aproape 90 de ani. Data morţii sale apare diferit în mai multe biografii, fie 3, 4 sau 5 octombrie. Întâlnim cel mai adesea 4 octombrie, aşa cum consemnează şi textul de pe crucea de la mormântul său din cimitirul Mănăstirii Cernica. Potrivit mărturiei fiicei sale, Lidia Stăniloae, părintele s-a mutat la cele veşnice în noaptea de 3 spre 4 octombrie 1993. (Ciprian BÂRA)

Actualitatea coolturală


joi, octombrie 02, 2008

Sedinta de Guvern din 01.10.2008


Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor.

Potrivit actului normativ, auditorul energetic pentru clădiri este definit ca o persoană fizică atestată în condiţiile legii, care are dreptul să realizeze auditul energetic, să elaboreze certificatul de performanţă energetică şi să întocmească raportul de audit energetic al clădirii existente. Auditorii energetici pentru clădiri sunt specialişti care îşi desfăşoară activitatea ca persoane fizice autorizate sau ca angajaţi ai unor persoane juridice.

Atestarea tehnico-profesională a specialiştilor ca auditori energetici pentru clădiri se face sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor.

Condiţiile şi procedura de atestare tehnico-profesională, inclusiv de exercitare şi de suspendare a activităţii ca auditor energetic pentru clădiri, se aprobă prin ordin al ministrului Dezvoltării.

Potrivit proiectului de lege, se înfiinţează Comisia Naţională pentru Creşterea Performanţei Energetice a Clădirilor, organism de specialitate fără personalitate juridică, cu rol consultativ pe lângă MDLP.

Comisia este formată din 15 membri atestaţi tehnico-profesional ca auditori energetici pentru clădiri.

Structura, atribuţiile şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Comisiei, precum şi numirea sau revocarea membrilor acesteia se aprobă prin ordin al ministrului Dezvoltării.

Certificatul de performanţă al clădirii este eliberat proprietarului, iar acesta are obligaţia de a-l prezenta, la notariat, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în cazul vânzării, sau la administraţia fiscală pe raza căreia de află clădirea, în vederea înregistrării contractului de închiriere, în cazul închirierii.

Certificatul elaborat pentru clădirile noi se prezintă comisiei întrunite în vederea recepţiei finale şi se introduce în cartea tehnică a construcţiei.

Certificatele, însoţite de informaţii privind clădirile certificate şi, după caz, de măsurile propuse pentru creşterea performanţei energetice, sunt transmise, în format electronic, de către auditorii energetici pentru clădiri, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor, INCERC Bucureşti, unitate aflată în coordonarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor.

INCERC Bucureşti centralizează certificatele şi datele transmise odată cu acestea, în vederea constituirii unor baze de date specifice domeniului eficienţei energetice a clădirilor.

Cheltuielile pentru proiectarea, realizarea, exploatarea şi întreţinerea bazelor de date se suportă din veniturile proprii ale Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor.

Nerespectarea obligaţiei privind afişarea certificatului de performanţă energetică a clădirii, pentru clădirile cu o suprafaţă utilă de peste 1.000 mp, aflate în proprietatea sau administrarea autorităţilor publice sau a instituţiilor care prestează servicii publice, ca şi nerespectarea obligaţiei de a prezenta certificatul la recepţia finală a clădirilor noi, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se asigură de către organele cu atribuţii de control ale primăriilor municipiilor, oraşelor şi comunelor, respective ale Primăriei Municipiului Bucureşti.

*

Ministerul Transporturilor va prelua în administrare un teren de 5.702 metri pătraţi necesar construcţiei Pasajului Băneasa, a decis Guvernul în şedinţa de astăzi. Până în prezent, terenul se afla în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti.

Măsura a fost necesară pentru a permite realizarea obiectivului "Fluidizarea traficul pe DN1, între kilometrul 8 şi 17 şi centura rutieră în zona de nord a Municipiului Bucureşti", în zona Pasajului inferior Băneasa pe DN1, la intersecţia cu Bulevardele Aerogării şi Ion Ionescu de la Brad.

Potrivit hotărârii, suprafaţa de teren care se transferă de la Primăria Capitalei la Ministerul Transporturilor nu poate primi altă destinaţie. Predarea-preluarea se va face pe baza unui protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotârârii adoptate astăzi.

*

Guvernul a adoptat astăzi mai multe hotărâri referitoare la numiri sau încetări ale raporturilor de serviciu din funcţiile de subprefect sau de prefect.

Astfel, au încetat raporturile de serviciu ale:

Ø prefectului judeţului Giurgiu, Mustăţea Vasile, prin acordul părţilor;

Ø subprefectului judeţului Giurgiu, Păsat Dan, prin acordul părţilor,

Ø subprefectului judeţului Ilfov, Delcea Valentin, prin acordul părţilor.

De asemenea, au fost aprobate prin hotărâri următoarele numiri:

Ø Donţiu Adriana a trecut din funcţia publică de prefect al judeţului Braşov în funcţia publică de subprefect al judeţului Braşov.

Ø funcţia de prefect al judeţului Braşov va fi exercitată temporar de către Niţă Emil.

Ø funcţia publică de prefect al judeţului Giurgiului va fi exercitată temporar de către Roşu Petre.

Ø Funcţia publică de subprefect al judeţului Botoşani va fi exercitată temporar de către Mihai Corneliu

*

Comisia Naţională de Prognoză funcţionează, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor, conform Ordonanţei de urgenţă adoptate de Guvern în şedinţa de astăzi.

Actul normativ modifică şi completează Ordonanţa Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Prognoză.

O altă prevedere vizează posibilitatea Comisiei de a încheia contracte de cercetare-dezvoltare, finanţate din bugetul propriu, pentru realizarea de studii, analize şi prognoze macroeconomice, de interes general şi în beneficiul mai multor instituţii publice, în scopul îmbunătăţirii calităţii analizelor de impact a politicilor publice.

Atribuirea contractelor de lucrări de cercetare-dezvoltare se efectuează pe baza normelor elaborate de Comisia Naţională de Prognoză şi aprobate prin ordin al preşedintelui Comisiei Naţionale de Prognoză.

Comisia Naţională de Prognoză va asigura, la cerere, suportul metodologic, precum şi pregătirea profesională a specialiştilor autorităţilor administraţiei publice locale cu atribuţii în domeniul analizei şi prognozei economice, ceea ce va constitui un sprijin important în fundamentarea proiectelor acestora ce urmează a fi finanţate din fonduri europene.

Totodată, în vederea eliminării discrepanţelor, ordonanţa stabileşte aceleaşi drepturi salariale pentru personalul Comisiei Naţionale de Prognoză ca şi cele ale salariaţilor instituţiei căreia i se subordonează.

*

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL) nu va mai avea atribuţii în avizarea documentelor principale privind calitatea în construcţii, potrivit unei hotărâri de modificare a HG nr. 766/1997, adoptate în şedinţa de miercuri a Executivului.

Conform actului normativ, această atribuţie va reveni numai organismelor de evaluare a conformităţii acreditate de Asociaţia de Acreditare din România (RENAR).

Totodată, urmărirea aplicării şi controlul respectării prevederilor hotărârii de către agenţii economici şi persoanele juridice implicate se vor face de către Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC).

Informaţii de background

Hotărârea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcţii a fost adoptată în temeiul Legii nr. 10/1995.

Întrucât la data emiterii actului normativ activitatea naţională de acreditare era în curs de organizare, a fost prevăzută ca variantă alternativă, agrearea de către MDLPL a unor specialişti în vederea avizării documentelor principale aferente sistemului calităţii.

Ulterior datei emiterii regulamentelor, a fost aprobată înfiinţarea Asociaţiei de Acreditare din România (RENAR). RENAR a fost recunoscută de Guvernul României prin OG nr. 38/1998 privind acreditarea organismelor de evaluare a conformităţii.

*

Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi, la iniţiativa Secretariatului General al Guvernului şi a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Programul-pilot „Locuinţe sociale pentru comunităţile de romi”, care prevede construcţia unui număr de 300 locuinţe sociale la care să aibă acces pentru închiriere familiile din comunităţile de romi cu venituri reduse.

„Ameliorarea condiţiei defavorizate a romilor este un obiectiv asumat al Guvernului în cadrul Strategiei de îmbunătăţire a romilor 2006 – 2008. Prin acest program dorim să contribuim atât la îmbunătăţirea vieţii acestei categorii defavorizate, cât şi la integrarea lor în societate. Avem în vedere construcţia de locuinţe sociale pentru aceştia în toate regiunile ţării”, a declarat Gabriel Berca, secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Au acces la locuinţele sociale construite prin acest program, în vederea închirierii, familiile şi, după caz, gospodăriile din comunităţile de romi cu un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câştigului salarial mediu net lunar pe total economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică în ultimul Buletin statistic anterior lunii în care se analizează cererea, precum şi anterior lunii în care se repartizează locuinţa.

Locuinţele sociale construite prin Program nu pot fi vândute.

Nu pot beneficia de locuinţe sociale prin Program familiile sau nucleele familiale din comunităţile de romi în care cel puţin unul dintre membri:

ü Deţine o proprietate;

ü A înstrăinat o locuinţă după data de 1 ianuarie 1990;

ü A beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe;

ü Deţine, în calitate de chiriaş, o altă locuinţă din fondul locativ de stat.

Locuinţele vor fi construite în cele 8 regiuni de dezvoltare ale României, în locaţii stabilite de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor în urma propunerilor primite de la Agenţia Naţională pentru Romi şi de la autorităţile administraţiei publice locale.

Conform hotărârii luate astăzi, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor va întreprinde demersurile necesare şi va încheia acorduri cu autorităţile administraţiei publice locale pentru disponibilizarea unor terenuri destinate construcţiei de locuinţe, precum şi pentru realizarea lucrărilor tehnico-edilitare aferente, în vederea asigurării serviciilor comunitare de utilităţi publice.

Construcţia de locuinţe se va realiza de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, cu finanţare din surse ale bugetului de stat, alocate cu această destinaţie prin bugetul Ministerului Dezvoltării. Lucrărilor Publice şi Locuinţelor. Lucrările necesare pentru realizarea/extinderea reţelelor de alimentare cu energie electrică a locuinţelor şi de iluminat public precum şi tarifele de racordare a locuinţelor la energie electrică se finanţează din surse ale bugetelor locale şi din alte surse legal constituite.

După finalizarea locuinţelor, acestea devin parte a domeniului public al unităţilor teritorial-administrative în care sunt amplasate şi se preiau în administrare prin protocol încheiat cu Agenţia Naţională de Locuinţe, de către consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, respectiv de către consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, sau de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în a căror rază administrativ-teritorială se află.

Repartizarea locuinţelor sociale construite prin acest program se face la cerere, iar autorităţile administraţiei publice locale vor stabili măsurile necesare pentru luarea în evidenţă şi pentru analiza solicitărilor primite. Se vor constitui, prin hotărâri ale consiliilor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti sau prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, comisii de analiză a solicitărilor de locuinţe sociale şi se vor stabili şi da publicităţii, prin afişare la sediul primăriilor, criteriile în baza cărora se repartizează respectivele locuinţe, actele justificative necesare care însoţesc cererea şi locul de primire a cererilor.

În cazul în care nu sunt înregistrate solicitări eligibile din partea familiilor şi gospodăriilor din comunităţile de romi, locuinţele sociale vacante, construite prin Program, se pot repartiza şi închiria în aceleaşi condiţii unor familii din afara acestei comunităţi.

*

Eugen Nicolăescu: Bună ziua. Începând de astăzi s-au desfiinţat plafoanele la farmacii. În acest sens, Guvernul a adoptat o Hotărâre astăzi.

Vreau de la început să fac o precizare: să resping afirmaţiile conform cărora această decizie are caracter electoral. De fapt, acum, sistemul este pregătit să suporte o astfel de măsură. Întâmplător este şi an electoral. Dacă este an electoral Guvernul să-şi ia concediu, să ne luăm vacanţă, să nu mai facem nimic, numai ca să-i liniştim pe competitorii noştri politici? În nici un caz. Noi vom face ceea ce trebuie.
Această măsură a fost anunţată încă din luna mai, atunci când, lucram la elaborarea noii liste de medicamente compensate şi spuneam la vremea respectivă că vom introduce aceste măsuri atunci când sistemul va fi pregătit. Acum sistemul este pregătit.
Am introdus lista nouă de medicamente compensate cu 15 iulie. Ea a fost însoţită, pentru prima oară, de protocoale terapeutice, astfel încât ne-a creat posibilitatea să monitorizăm prescrierile de medicamente. Toate măsurile de reformă pe care le-am luat până acum au fost pentru cetăţean şi nu pentru grupurile de interese, din rândul cărora, din păcate, văd că se desprind, se recrutează cârcotaşi, precum unii reprezentanţi ai farmaciştilor. Desfiinţarea plafoanelor la farmacii înseamnă că, indiferent când primeşte o reţetă compensată, cetăţeanul se poate adresa farmaciei în luna respectivă, în orice zi din săptămână, la orice oră, fără teama că nu îi vor fi eliberate medicamentele.
Ca prim efect, măsura de desfiinţare a plafoanelor la farmacii va scuti oamenii de drumuri la mai multe farmacii care încă mai eliberau medicamente pentru că nu li se terminaseră plafoanele.
Desfiinţarea plafoanelor la farmacii este încă o dovadă că reforma în Sănătate produce efecte pentru cetăţeni.
Sistemul fără plafoane a fost introdus cu succes pentru programele de diabet, oncologie şi post-transplant încă de anul trecut. Pentru aceste trei programe nu s-au înregistrat datorii către farmacii şi nici plângeri ale pacienţilor nemulţumiţi că stau la cozi sau că nu îşi găsesc medicamente. Dimpotrivă, asociaţiile de pacienţi cu avem parteneriate ne-au adresat mulţumiri pentru măsurile respective.
Nu există nici un motiv să nu funcţioneze acest sistem şi în cadrul celorlalte boli cronice, aşa cum s-a procedat în ultimii doi ani.
Precizez totodată că fondurile pentru medicamente compensate se asigură din două surse. Poate învaţă şi farmaciştii, cu această ocazie, de unde se asigură banii pentru medicamente. Fonduri de la Ministerul Sănătăţii Publice pentru programele naţionale de sănătate, la care deja au fost desfiinţate plafoanele şi fondurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pentru boli cronice şi acute, la care există monitorizare prin structurile specializate ale CNAS.
În anul 2007, în România au fost prescrise peste 37,3 milioane de reţete. În anul 2008, se preconizează circa 37,6 milioane de reţete, cu o creştere de aproximativ 1%, în condiţiile creşterii fondului de medicamente cu peste 25%.
În ultimii doi ani am crescut prin bugetul fiecărui an sumele alocate pentru eliberarea medicamentelor în regim compensat, indiferent că această compensare este cu 50, cu 90 sau 100% şi atunci, evident, capătă nivelul de gratuitate din preţul de referinţă.
Creşterea sumelor alocate s-a reflectat într-o aprovizionare mai bună cu medicamente, fiind din ce în ce mai puţine farmaciile care îşi terminau plafoanele înainte de sfârşitul lunii, în acest an schimbându-se şi comportamentul cetăţenilor, care nu s-au mai înghesuit în primele zile ale lunii la farmacii, deoarece ştiau că vor găsi medicamente aproape în mod continuu.
Credem că anul acesta am creat toate condiţiile prin care putem să controlăm şi mai ales să stăpânim sistemul de eliberare a medicamentelor, realitatea fiind că din ce în ce mai puţine farmacii au avut nevoie să le fie suplimentate fondurile în cursul lunii.
Peste 50% din fondurile consumate sunt pentru tratarea bolilor cronice, care sunt monitorizate şi unde nu s-au înregistrat dezechilibre. Drept urmare, vreau să asigur pe toată lumea că nu vor exista probleme de finanţare a acestei măsuri absolut normale şi mă surprinde faptul că unii farmacişti, care cunosc sistemul de decontare alarmează populaţia că nu vor mai exista fonduri pentru asigurarea permanentă a medicamentelor compensate. Dacă aceştia nu răspund unor comenzi politice, ce interese îi mână pe unii farmacişti să declare că măsura este una inaplicabilă şi că ei vor elibera medicamente numai în limita plafoanelor cu care au fost obişnuiţi? Poate cineva ar putea să răspundă la această întrebare. Mai trist este că sunt şi mediatizaţi aceşti farmacişti fără ca nouă, cei care gestionăm sistemul, să ni se ceară părerea. De ce? Nu ştiu dacă este cazul să le reamintesc unor farmacişti că am fost singurul ministru care le-a plătit acestora toate datoriile acumulate în perioada 2003-2006. Au mai avut de atunci probleme de decontare? Din câte ştiu: NU. Şi atunci este şi mai evident că atitudinea unora are conotaţii politice pe care o resping cu toată fermitatea.
Precizez - şi aş dori ca mass-media să preia această frază - că toate farmaciile sunt obligate să elibereze medicamente pe bază de reţete legale, iar în baza lor vor încasa contra-valoarea medicamentelor livrate de la casele de asigurări, nemaiexistând noţiunea de datorie în relaţia case de asigurări - farmacie.
Atenţionez, de asemenea, că respectarea legii nu este nici facultativă, şi nici interpretativă. Pentru toţi, servirea cetăţeanului este prima obligaţie. Populaţia trebuie să aibă încredere că avem toate datele şi pârghiile să introducem normalitatea şi nu trebuie să se lase intoxicată de politruci sau de acoliţii acestora. În plus, de la 15 iulie, lista de medicamente compensate este dublată de protocoalele terapeutice pe baza cărora medicii vor prescrie medicamente, iar în continuare vom introduce noi protocoale terapeutice care vor avea ca ţintă respectarea legalităţii de către medicii prescriptori.
Agitaţia unor pretinşi reprezentanţi ai farmaciştilor, privind o prescriere exagerată din partea medicilor este o demagogie ieftină sau o instigare la excese profesionale. Ţin să menţionez în mod cu totul deosebit: medicii nu au avut niciodată nici o constrângere la prescrierea medicamentelor. Aceştia au fost numai să respecte principiile de exercitare liberă a profesiei de medic. În plus, acum au şi protocoale terapeutice de prescriere. Întrebarea este simplă. De ce s-ar schimba atitudinea medicului?
Dacă până acum prescrierile s-au înscris în plafoanele farmaciilor, de ce nu s-ar mai înscrie odată cu desfiinţarea lor? Din datele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a reieşit faptul că aproximativ numai 3% din reţetele prescrise au rămas neonorate, datorită faptului că populaţia alerga de la o farmacie la alta din cauza epuizării plafoanelor la unele farmacii. De regulă, farmaciile cele mai solicitate şi mai apropiate de medicii prescriptori. Cred, însă, că unii critici de profesie sunt mai preocupaţi acum să pregătească sabotarea acestei măsuri, care nu numai că este în favoarea pacienţilor, dar redă şi demnitatea farmacistului, care nu va mai fi nevoit să îndure umilinţa de a nu putea elibera medicamente unor oameni bolnavi şi cu reţete. Avem însă informaţii că farmaciştii, în majoritatea lor agreează această măsură - de fapt cerută de ei de mulţi ani - şi am încredere că sunt atenţi, de asemenea, la deontologia lor profesională. În acest moment, ca să previn anumite întrebări, nu ne gândim la altfel de măsuri decât acelea de întărire a controlului şi de descurajare a prescrierilor exagerate de către medici sau a înlocuirii medicamentelor ieftine cu unele mai scumpe de către farmacişti.
Dacă aveţi întrebări vă răspund cu toată plăcerea.

Reporter: Această măsură creează anumite efecte asupra bugetului?

Eugen Nicolăescu: Eu cred că am fost destul de clar că nu creează. Eventual, într-o măsură de maxim 3%, ceea ce este total uşor de acoperit. Eu cred că, în acest moment, nu trebuie să avem nici un fel de îngrijorare. Din mai multe considerente. Reiau, poate că nu am fost suficient de clar în ceea ce am spus şi, poate, pentru dvs. este mai uşor să faceţi o înregistrare pe o singură temă. Prescrierea pe care o realizează medicii prescriptori, deci cei care scriu reţete, putea să sufere modificări şi până acum, dacă se dorea sau dacă existau condiţii. Niciodată nu a fost îngrădit dreptul medicului de a prescrie reţete. Medicul a putut să facă ceea ce a considerat el deontologic că trebuie să facă în relaţia cu fiecare pacient. Nu avem nici o îngrijorare că s-ar putea să avem mai multe reţete de mâine sau de poimâine încolo. Decât dacă, desigur, vom avea populaţie mai bolnavă. Dar aceasta este deja cu totul o altă problemă.

În al doilea rând, reţetele care se vor elibera începând cu data de 1 octombrie, cu ziua de astăzi, vor ajunge la casele de asigurări de sănătate după data de 15 noiembrie, urmând ca ele să fie plătite de casele de asigurări de sănătate în interval de 60 de zile. Primele reţete în acest sistem vor începe să fie decontate după 15 ianuarie 2009. În nici un caz nu vor putea să greveze bugetul anului 2008, ceea ce înseamnă că noi, deja, ne-am luat măsuri ca în proiectul de buget pentru anul 2009 să asigurăm o creştere de fonduri financiare, astfel încât şi acest posibil 3%, cât am estimat noi, să poată să fie acoperit prin fonduri bugetare. Ca atare, încerc să vă sugerez şi dvs. şi să răspund şi anumitor colegi ai dvs. care deja s-au grăbit să facă fel şi fel de afirmaţii că toate aceste presupuneri sunt total nejustificate.

Reporter: Ce se întâmplă cu contractele deja semnate între farmacii şi casele de asigurări?

Eugen Nicolăescu: Aşa cum este Hotărârea de Guvern pe care astăzi am aprobat-o toate contractele comerciale până la data intrării în vigoare a acestei hotărâri rămân, în consecinţă, în forma în care au fost încheiate şi s-au derulat, urmând ca la data intrării în vigoare a acestei HG contractele să fie modificate, în sensul în care să nu mai existe sume fixe între casele de sănătate şi farmacii, ci pur şi simplu să se stipuleze numai obligaţia contractuală a farmaciilor de a elibera reţetele compensate în regim de 50, 90 sau 100% şi care mai departe să respecte procedurile care au fost valabile şi până astăzi : să centralizeze reţetele, să le depună la casele de sănătate până la 15 ale lunii pentru luna expirată. Nu se întâmplă nimic în plus pentru farmacii, ci dimpotrivă. Se întâmplă ceva în minus. În sensul că farmaciile nu vor mai fi obligate să ţină evidenţa plafoanelor.

Reporter: Cine beneficiază de medicamente compensate?

Eugen Nicolăescu: Toată populaţia care, conform medicilor, beneficiază de asemenea reţete. Medicii sunt cei care decid cine primeşte o reţetă compensată în regim de 50, 90 sau 100%, dar numai persoanele asigurate, aproape cele 20 de milioane de cetăţeni români care sunt înscrişi la casele de asigurări de sănătate ca fiind cetăţeni asiguraţi în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Reporter: Medicii au nişte criterii după care acordă aceste medicamente compensate?

Eugen Nicolăescu: Acesta este contractul-cadru. Nu revenim asupra contractului de bază care funcţionează în România de ani de zile.

Reporter: Au vreo listă cu cât câştigă unii sau alţii?

Eugen Nicolăescu: Aici se greşeşte. Medicamentele compensate cu 50, 90 sau 100% nu se dau după câştigurile oamenilor. Se dau după patologii, după boli.

Reporter: Având în vedere situaţia natalităţii în România veţi susţine financiar şi reproducerea artificială?

Eugen Nicolăescu: Deocamdată nu am luat în consideraţie o asemenea abordare. Ea este, oricum, de domeniul comisiilor de specialitate ale ministerului. Încă nu au făcut până în prezent o asemenea propunere.

Mulţumesc.

*

Guvernul a eliminat valoarea de contract la farmacii pentru medicamentele cu şi fără contribuţie personală de care beneficiază asiguraţii în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, ceea ce permite decontarea contravalorii acestora la nivelul realizat.

„Desfiinţarea plafoanelor la farmacii înseamnă că indiferent când primeşte o reţetă compensată, cetăţeanul se poate adresa farmaciei în luna respectivă, în orice zi din săptămână, la orice oră, fără teama că nu îi vor fi eliberate medicamentele” a precizat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, la briefingul de presă susţinut la Palatul Victoria.

„Sistemul fără plafoane a fost introdus cu succes pentru programele de diabet, oncologie şi post-transplant încă de anul trecut” a mai afirmat ministrul Nicolăescu.

Potrivit hotărârii adoptate în şedinţa de astăzi, furnizorii de medicamente evaluaţi au dreptul să primească de la casa de asigurări de sănătate, la termenele prevăzute în contract, contravaloarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală eliberate, conform facturilor emise şi documentelor însoţitoare, la nivelul realizat.

Decontarea pentru activitatea curentă a anului 2008 se efectuează la termen de 60 de zile calendaristice de la data depunerii facturii de către farmacie la casa de asigurări de sănătate.

În vederea asigurării continuităţii eliberării medicamentelor cu şi fără contribuţie personală pentru tratamentul în ambulatoriu, precum şi a medicamentelor şi materialelor sanitare care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate cu scop curativ, casele de asigurări de sănătate pot utiliza angajamente legale suplimentare în anul 2008, în limita prevederilor aprobate în bugetul fondului pentru exerciţiul bugetar 2008, cu termen de plată trimestrul I 2009.

*

Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu i-a informat, astăzi, pe colegii de Cabinet, despre rezultatul întâlnirii de ieri, de la Bruxelles, cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

„Nu ne-am dus nici să dăm raportul şi nici nu am fost chemaţi. Această întâlnire, care avut loc ieri, face parte din obişnuitele consultări bilaterale dintre preşedintele CE şi premierii statelor membre. A fost o întâlnire solicitată de mine, tocmai pentru a avertiza Comisia că pachetul energie-schimbări climatice poate să aibă consecinţe deosebite care să frâneze dezvoltarea economică a unora dintre state precum România şi celelalte state din zona Europei Centrale şi de Est” a declarat primul-ministru.

Premierul Tăriceanu a precizat că pe agenda discuţiilor s-au aflat o parte dintre priorităţile României la nivelul UE, fiind abordate patru subiecte principale.

Astfel, un prim subiect discutat cu preşedintele CE a fost cel privind pachetul legislativ energie - schimbări climatice. Primul-ministru a precizat că România trebuie să respecte obligaţiile asumate de Uniunea Europeană şi implicit de România, de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 20% până în 2020, dar că are nevoie de sprijinul UE pentru a se alinia standardelor de mediu.

În cadrul discuţiilor cu preşedintele CE, primul-ministru a insistat asupra necesităţii unei politici flexibile care să acorde României anumite compensaţii, ţinând cont de capacitatea scăzută de adaptare la cerinţele de mediu.

„Există o propunere în acest sens, care se negociază, însă am insistat foarte mult, pentru că altfel riscăm să ducem România către un profil de ţară lipsită de componenta industrială şi să vedem în Europa ţări producătoare şi alte ţări care sunt consumatoare” a afirmat premierul Tăriceanu.

Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile vor trebui să gestioneze în comun această problemă, a subliniat primul-ministru.

Un al treilea subiect aflat pe agenda discuţiilor a fost cel legat de Strategia Lisaboba, respectiv Planul Naţional de Reformă. România a fost prima ţară din UE care a trimis acest Plan Comisiei, a spus primul-ministru, precizând că în urma recomandărilor primite s-a stabilit planul de acţiuni aferent PNR.

România face eforturi pentru a se adapta cerinţelor europene legate de competitivitate, a spus premierul Tăriceanu, subliniind că „nu e suficient să performăm în 2008, trebuie să performăm şi în viitori ani pentru a reuşi să ne atingem obiectivele de convergenţă cu ţările Uniunii Europene sau cu media UE” .

În ceea ce priveşte criza financiară internaţională – subiect discutat, de asemenea, cu preşedintele CE – primul-ministru i-a informat pe membrii Cabinetului că acest subiect va fi înscris pe agenda discuţiilor de la summit-ul ţărilor europene membre G8 din luna octombrie, la care va participa şi Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene şi primul-ministru al Luxembrugului, Jean Claude Junkers. Se vor discuta reglementări suplimentare plus instrumente de intervenţia la dispoziţia UE care trebuie să apară în cazul unor astfel de crize.

Cei doi oficiali au discutat pe scurt şi despre mecanismul de cooperare şi verificare aplicabil României pentru sistemul judiciar.

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a precizat că România va avea o nouă etapă de evaluare de către o misiune de experţi care vor veni la Bucureşti pentru a redacta raportul ce va fi publicat în ianuarie-februarie 2009.

„Nu s-a discutat pe fond”, a subliniat primul-ministru.

Primul-ministru a fost însoţit la Bruxelles de ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi de şeful Departamentului pentru Afaceri Europene, Aurel Ciobanu-Dordea.

*

Primul-ministrul Călin Popescu-Tăriceanu i-a urat astăzi, la începutul şedinţei de Guvern, „bun venit” în echipa guvernamentală noului ministru al Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, doamna Mariana Câmpeanu.

„Vreau să îi urez succes. Are o misiune complicată, dar şi o bună experienţă din trecut, deci este extrem de familiarizată cu temele şi subiectele ministerului pe care urmează să îl gestioneze”, a afirmat premierul Tăriceanu.

*

PROIECTE DE LEGE

1. PROIECT DE LEGE pentru modificarea şi completarea Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor

ü Notă pentru redactori: Proiectul de act normativ cuprinde prevederi referitoare la atestarea auditorilor energetici pentru clădiri, la realizarea unei baze de date la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor – INCERC Bucureşti, ca urmare a centralizării certificatelor de performanţă energetică, la obligativitatea existenţei certificatului de performanţă energetică a clădirii la recepţia la terminarea lucrărilor, etc.

PROIECTE DE HOTĂRÂRE

1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea programului pilot „Locuinţe sociale pentru comunităţile de romi”

ü Notă pentru redactori: Actul normativ stabileşte responsabilităţile autorităţilor însărcinate cu implementarea programului, precum şi criteriile de atribuire a locuinţelor.

2. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea Regulamentului privind conducerea şi asigurarea calităţii în construcţii aprobat prin HG 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcţii.

ü Notă pentru redactori: Actul normativ propune ca Asociaţia de Acreditare din România (RENAR) să fie instituţia responsabilă cu avizarea documentele principale privind calitatea în construcţii.

*

ncepând cu anul universitar 2008-2009 se înfiinţează, se organizează şi funcţionează Colegiul Naţional de Afaceri Interne, în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în şedinţa de astăzi.

Regulamentul de organizare şi funcţionare a Colegiului se aprobă prin ordin al ministrului Internelor şi Reformei Administrative.

Planurile de învăţământ se avizează de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi se aprobă de către ministrul Internelor şi Reformei Administrative.

Colegiul asigură organizarea şi desfăşurarea unor programe de studii pe probleme subsumate afacerilor interne, pentru formarea continuă a ofiţerilor de conducere de nivel superior şi a experţilor M.I.R.A., a personalului din instituţii ale sistemului naţional de apărare şi siguranţă naţională, a conducătorilor din administraţia publică centrală şi locală, a reprezentanţilor societăţii civile, precum şi a altor persoane din ţară şi străinătate cu nevoi de formare în domeniul de referinţă.

Sistemul cursurilor se stabileşte şi se dezvoltă potrivit aprobării conducerii M.I.R.A., iar cursanţii se selecţionează pe baza criteriilor stabilite de Colegiu. Pentru personalul din M.I.R.A., activităţile de formare continuă din cadrul Colegiului sunt incluse în categoria cursurilor de carieră.

Cursurile se finalizează în modalitatea stabilită prin regulamentul de organizare şi funcţionare şi în planurile de învăţământ, iar absolvenţilor li se eliberează diplome de studii postuniversitare de specializare.

Pentru personalul propriu, cheltuielile de personal vor fi suportate din bugetul M.I.R.A.

Personalul necesar pentru operaţionalizarea Colegiului Naţional de Afaceri Interne se asigură cu încadrarea în numărul maxim de posturi în finanţare aprobat Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

*

Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi Cercetării Ştiinţifice Universitare devine organ de specialitate al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, potrivit Ordonanţei de urgenţă adoptate în şedinţa de Guvern de astăzi.

Actul normativ modifică Ordonanţa Guvernului nr. 62/1999 privind înfiinţarea Centrului de Management pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare.

Potrivit ordonanţei de urgenţă, Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi Cercetării Ştiinţifice Universitare va desfăşura şi activităţi privind finanţarea cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării, cât şi finanţarea învăţământului superior.

Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare asigură:

ü activitatea executivă a Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior privind alocarea resurselor financiare de la bugetul de stat şi din alte venituri pentru învăţământul superior şi cercetarea ştiinţifică din universităţi;

ü conducerea de programe descentralizate de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare, inclusiv programe din PNII (Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare II), cu finanţare de la bugetul de stat sau din alte surse;

ü conducerea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea de programe şi proiecte de dezvoltare instituţională şi de sistem, precum şi programe şi proiecte de cercetare ştiinţifică, cu finanţare naţională sau internaţională;

ü desfăşurarea de activităţi de cercetare, realizarea de studii necesare evaluării rezultatelor ştiinţifice, monitorizare şi studii de impact;

ü coordonarea realizării de studii prospective pentru fundamentarea politicilor pe termen mediu şi lung în ştiinţă şi tehnologie, precum şi în învăţământul superior;

ü administrarea şi gestionarea resurselor destinate activităţilor Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi ale Consiliului Naţional al cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior, în conformitate cu deciziile celor două consilii, în condiţiile legii.

*

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, instituirea burselor „Titu Maiorescu” pentru efectuarea unor studii de masterat, doctorat sau stagii cercetare în străinătate, necesare formării de specialişti în domeniile de interes ale Uniunii Europene.

Bursele se instituie pe o perioadă de 5 ani consecutivi, începând cu 2008.

Se vor acorda, anual, 250 burse „Titu Maiorescu”, cu durata de trei luni, pentru domeniile: administraţie europeană, politica regională, instituţii europene şi legătura cu instituţiile naţionale, drept european, justiţie şi afaceri interne, agricultură/politici agricole, politica în domeniul transporturilor, politica industrială şi de întreprindere, dreptul societăţilor comerciale, politica în domeniul concurenţei, politici sociale şi de ocupare a forţei de muncă, politici în domeniul sănătăţii, energie, politici de mediu în Uniunea Europeană, bugetul Uniunii Europene, managementul fondurilor de coeziune şi structurale, managementul proiectelor (PCM - Project Cycle Management), societatea informaţională în Uniunea Europeană, specializări pe domenii de aquis - statistică (EUROSTAT) şi piaţă internă, politici educaţionale, multilingvism.

Pentru obţinerea unei burse „Titu Maiorescu”, solicitanţii trebuie să fie cetăţeni români cu domiciliul în România, absolvenţi de studii universitare de lungă durată şi studenţi la masterat sau doctoranzi în instituţii de învăţământ româneşti acreditate. Mai pot beneficia de aceste burse, în cazul în care îndeplinesc primele două condiţii, deţinătorii titlului de doctor în ştiinţe şi personalul încadrat în instituţii şi autorităţi publice sau în alte instituţii de drept public din România.

Bursele vor fi finanţate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) iar instituţia responsabilă de selectarea şi finanţarea bursierilor, din bugetul alocat de MECT, va fi Centrul Naţional pentru Burse de Studii în Străinătate.

Fiecărui bursier i se va acorda suma de 1000 EUR, lunar, pe perioada stagiului şi îi vor fi asigurate cheltuielile de transport internaţional până la locul de stagiu şi retur, o singură dată.

Bursierii vor fi selectaţi prin concurs naţional, pe baza unui regulament aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei, care va fi elaborat în 30 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ privind instituirea burselor „Titu Maiorescu”.

Plecarea la studii în străinătate are loc pe bază de contract, printre clauzele acestuia numărându-se obligaţia bursierului ca, la întoarcerea în ţară, să desfăşoare în instituţia de unde provine, timp de 3 luni, o activitate de aplicare a cunoştinţelor dobândite, în caz contrar impunându-i-se plata cheltuielilor aferente stagiului de bursă.

Decizia de instituire a burselor „Titu Maiorescu” a fost necesară ca urmare a faptului că perioada de acordare a unor burse similare, „Nicolae Titulescu”, a expirat la sfârşitul anului 2007.

Informaţii de background:

Centrul Naţional pentru Burse de Studii în Străinătate, instituţie publică aflată în subordinea MECT, a fost înfiinţată prin HG nr. 1861/2005, pentru administrarea programelor de burse în străinătate oferite de Guvernul României, autorităţi publice, fundaţii, donatori sau alte state.

Scopul burselor acordate de Centru este cercetarea pe teme de interes pentru societatea românească actuală, devenită parte a comunităţii europene.

Până în prezent, Centrul Naţional pentru Burse de Studii în Străinătate a gestionat şi acordat bursele de studii postuniversitare şi postdoctorale „Nicolae Titulescu” pentru formarea de specialişti în scopul integrării în Uniunea Europeană, instituite prin HG nr. 903/2003 pentru o perioadă de 4 ani consecutivi.

*

Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a prezentat, în şedinţa de Guvern de astăzi, o informare privind dinamica sectorului imobiliar, cu accent pe construcţia de locuinţe.

Ministrul Economiei şi Finanţelor i-a informat pe membrii Guvernului că, în anul 2008, a crescut constant numărul de autorizaţii acordate pentru construcţia de clădiri rezidenţiale, acesta fiind un indicator important pentru dinamica sectorului imobiliar, atât pentru situaţia actuală, cât şi pentru cea viitoare.

Numărul autorizaţiilor acordate pentru construcţia de locuinţe s-a majorat cu circa 9% în luna august, iar în primele 8 luni creşterea a fost de 11%.

Aceste creşteri s-au înregistrat cu precădere în mediul rural, iar din punct de vedere geografic creşterea a fost importantă în regiunile Nord-Est şi Oltenia.

Pe ansamblul primelor 8 luni, numărul autorizaţiilor pentru construcţii rezidenţiale a depăşit 41.000 de autorizaţii, faţă de numai 37.000 în primele luni ale anului 2007.

Această evoluţie este generată de încrederea în piaţa imobiliară din România, dar şi de creşterea nivelului de trai, care a făcut ca tot mai mulţi locuitori ai satelor să-şi construiască case.

*

Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi plata contribuţiilor voluntare ale României la programele şi fondurile de dezvoltare ale ONU pentru anul 2008, în valoare de 634.800 lei.

De asemenea, Executivul a aprobat plata cotizaţiilor României la Tribunalele Penale Internaţionale, în valoare de 138.001 dolari SUA şi plata cotizaţiei la Planul de renovare a sediului ONU, în valoare de 240.338 dolari SUA.

Aceste plăţi se efectuează din bugetul Ministerului Afacerilor Externe pentru anul 2008.

Potrivit hotărârii, începând cu anul 2009, plata cotizaţiile României la Tribunalele Penale Internaţionale şi la Planul de renovare a sediului ONU, se efectuează din bugetul Ministerului Afacerilor Externe, în limita sumelor aprobate prin legile bugetare anuale, pe baza notificărilor primite de la reprezentanţa ONU.

*

Academia Română va prelua în administrare o parte dintr-un imobil aflat în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Apărării, pentru desfăşurarea activităţii Centrului Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicină Preventivă – Bucureşti, a decis Guvernul în şedinţa de astăzi.

După preluare, imobilul îşi va menţine destinaţia de spaţii pentru activităţi medicale.

Se asigură astfel spaţiile necesare pentru funcţionarea secţiei de medicină preventivă din cadrul Centrului Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicină Preventivă – Bucureşti, şi totodată, asistenţa medicală şi protecţia sanitară pentru demnitarii români şi străini.

Imobilul este situat în Bucureşti, Bd-ul Mihalache nr.126, nu face obiectul unor litigii şi nu este grevat de sarcini.

Academia Română va realiza lucrările necesare pentru delimitarea zonei transmise în administrare, precum şi separarea utilităţilor aferente imobilului.

Potrivit hotărârii, predarea-preluarea imobilului se face pe bază de protocol între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare ordonanţei de urgenţă adoptate azi.

*

Aparatul Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) va fi suplimentat cu 80 de posturi, urmând să ajungă astfel la un număr total de 828 posturi, potrivit unei Hotărâri de modificare a HG 1224/2007 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, adoptată în şedinţa de miercuri a Executivului.

Măsura a fost luată ca urmare a preluării de către Garda Naţională de Mediu (GNM) a activităţii de verificare a conformităţii substanţelor şi preparatelor periculoase de la Agenţia Naţională pentru Preparate Substanţe Chimice Periculoase (ANPSCP).

Conform noii reglementări, bunurile provenite din confiscările efectuate de Garda de Mediu, ca urmare a activităţilor de inspecţie şi control vor fi valorificate, conform prevederilor legale. Personalul împuternicit pentru inspecţie şi control al Gărzii de Mediu beneficiază de stimulente în cuantum de până la 25 la sută din sumele încasate din valorificarea bunurilor confiscate.

Noua reglementare mai prevede suplimentarea numărului de autoturisme cu 40 unităţi.

*

Guvernul a prelungit cu 90 de zile valabilitatea vechilor formulare de documente de provenienţă şi de însoţire a materialelor lemnoase, aflate în uz. Acestea vor circula în paralel cu cele noi, care au intrat în vigoare de la 1 octombrie.

Prin hotărârea adoptată în şedinţa din 1 octombrie se are în vedere completarea HG nr. 996/2008 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund.

Aplicarea HG nr. 996/2008 , intrată în vigoare la 1 octombrie 2008, implică ieşirea din uz a tutror formularelor de documente de provenienţă şi de transport instituite de vechea reglementare.

*

dentificarea şi înregistrarea ovinelor, caprinelor şi suinelor (porci), precum şi mişcarea acestora în Sistemul Naţional de Înregistrare a Animalelor se va realiza şi de către medicii veterinari cu drept de liberă practică, potrivit Ordonanţei de Urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 127/2003, privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor.

Medicii veterinari liber profesionişti vor putea presta această activitate în temeiul unui contract de servicii, încheiat între aceştia şi direcţiile judeţene sanitar-veterinare pentru siguranţa alimentelor, respectiv a municipiului Bucureşti.

În prezent, această activitate este prestată numai de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Identificarea şi înregistrarea ovinelor, caprinelor şi suinelor sunt efectuate gratuit, cu excepţia exploataţiilor comerciale industriale de suine, fondurile fiind suportate din bugetul ANSVSA.

Conform noii reglementări, în cazul exploataţiilor comerciale industriale de suine, autorizate sau înregistrate veterinar, sumele necesare procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, vor fi suportate de către proprietar.

*

Guvernul a reglementat, în şedinţa de miercuri, modul de stabilire a diferitelor drepturi de asistenţă socială, astfel încât să se elimine legătura dintre nivelul drepturilor acordate şi nivelul salariului de bază minim brut pe ţară.

Astfel, Ordonanţa de urgenţă adoptată de Executiv modifică Ordonanţa de urgenţă nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, se calculează, pe perioada în care beneficiază de indemnizaţia pentru creşterea copilului, prin aplicarea cotei prevăzute de lege asupra valorii acesteia şi se suportă de la bugetul de stat. Pentru aceste persoane, stabilirea cuantumului indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate se face luând în calcul valoarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului.
Un alt act normativ pe care ordonanţa îl modifică este Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Astfel, pentru persoana care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere un copil cu handicap, pe perioada în care beneficiază de concediu şi de indemnizaţie pentru creşterea copilului cu handicap în cuantum de 450 lei, pentru copilul cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani, contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate se calculează prin aplicarea cotei prevăzute de lege asupra sumei reprezentând valoarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului cu handicap şi se suportă de la bugetul de stat.
Până în prezent, pentru persoanele aflate în această situaţie, contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătatese calcula prin aplicarea cotei prevăzute de lege asupra sumei reprezentând valoarea a de doua ori salariul de baza minim brut pe ţară, garantat în plată.
De asemenea, la stabilirea cuantumului indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate se ia în calcul indemnizaţia în valoare de 450 lei, de care beneficiază pentru creşterea copilului cu handicap în cuantum, pentru copilul cu handicap cu vârstă cuprinsă între 3 şi 7 ani.
Prin modificarea Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, persoana care beneficiază de recunoaşterea statutului de refugiat sau de acordarea protecţiei subsidiare are dreptul să primească, la cerere, în limitele disponibilităţilor financiare ale statului, un ajutor lunar rambursabil, pentru o perioada de maximum 6 luni, dacă, din motive obiective, este lipsit de mijloacele de existenţă necesare. Pentru motive bine întemeiate, acest ajutor poate fi prelungit pentru încă o perioadă de cel mult 3 luni. Pentru anul 2009, cuantumul ajutorului se indexează prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat pe an/an anterior.
De asemenea, se modifică Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice. Astfel, în vederea acoperirii valorii integrale a contribuţiei lunare de întreţinere, susţinătorii legali ai persoanelor vârstnice îngrijite în cămine vor plăti diferenţa până la concurenţa valorii integrale a contribuţiei lunare de întreţinere, dacă realizează venit lunar pe membru de familie, în cuantum mai mare de 600 lei. Acest cuantum se indexează prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat pe an/an anterior.

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa (http://www.gov.ro)

miercuri, octombrie 01, 2008

Ziarul Lumina


Carte despre Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, lansată la Cluj

Cartea „O sută de zile cu Monica Lovinescu“, a scriitoarei Doina Jela, apărută la Editura Vremea, a fost lansată la Librăria Cărtureşti din Cluj-Napoca. Doina Jela a declarat că lucrul cel mai important care i s-a spus despre această carte, în cele şase luni de la apariţie, a fost că i-a făcut pe români să se simtă şi mai aproape de Monica Lovinescu. „Monica Lovinescu a avut, indiscutabil, cea mai mare autoritate morală pe care a avut-o o personalitate de-a lungul a 50 de ani“, a spus autoarea. Cartea Doinei Jela „O sută de zile cu Monica Lovinescu“ alătură consemnarea ultimelor întrevederi (martie-aprilie 2008), un lung interviu înregistrat în septembrie 2006, în ultimele zile ale spitalizării lui Virgil Ierunca, un jurnal despre ceremoniile funerare ale aducerii în ţară a urnelor familiei Lovinescu-Ierunca, un excepţional portret de cuplu („Vasele comunicante“), alte două texte evocatoare, un epilog şi câteva fotografii inedite.

Spectacol-manifest la Teatrul Metropolis

Spectacolul „Ajutorul“, în regia lui Alice Barb, realizat după piesa „Imnul“ de Gyorgy Schwajda, va avea premiera mâine, la Teatrul Metropolis din Capitală. Spectacolul este un manifest artistic împotriva violenţei în familie şi a consecinţelor acesteia asupra întregii societăţi, prezentând degradarea unei familii obişnuite şi soarta copiilor într-o lume condusă de părinţi. „Ajutorul“ este o poveste despre părinţi şi copii, o istorie despre soarta copiilor într-o lume condusă de părinţi, despre sentimente de ură şi dragoste, tristeţe şi umor, teamă şi tandreţe, toate trăite într-un mod neobişnuit de o familie cât se poate de obişnuită. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Luminiţa Gheorghiu, Mihai Constantin, Ioana Anastasia Anton, Diana Andreea Bocan, Dan Aştilean şi Corina Negriţescu. „Ajutorul“ s-a jucat în avanpremieră la Zilele Bucureştiului, eveniment ce a avut loc în perioada 20-21 septembrie.

Baia Turcească din Iaşi, spaţiu pentru expoziţii şi teatru

Un spectacol unic şi inedit, ce constă în patru momente diferite, va fi jucat, în luna octombrie, la Baia Turcească din Iaşi. Proiectul pluridisciplinar intitulat „4x4“, în regia Alexandrei Badea, va consta în patru momente, care vor fi reprezentate în patru locaţii diferite ale clădirii. Rezultatul va fi un spectacol în care publicul se va plimba dintr-o parte în alta, iar pe parcurs vor fi mai multe proiecţii video, instalaţii şi poze. Spectacolul face parte din programul anual de rezidenţe artistice „RezidentArt“, lansat de compania FaPt - Fabrica de Artă şi Producţie Teatrală, care susţine creativitatea, arta contemporană şi diversitatea culturală. „Scopul proiectului «RezidentArt» constă în implementarea în spaţiul cultural ieşean a unui Program Anual de Rezidenţe Artistice, pentru a crea o platformă de interacţiune, de dialog cultural, de experiment şi creaţie, pe termen scurt, mediu şi lung, în vederea dezvoltării unei dinamici a mediului cultural local“, a spus Carmen Grădeanu, preşedinta Companiei FaPt.


324 de ani de la moartea lui Pierre Corneille

Pierre Corneille s-a născut la 6 iunie 1606 in Rouen, Franţa. A început să studieze dreptul la 18 ani. În 1629 va scrie prima sa comedie, „Mélite“. Piesa a avut mare succes la Paris, drept urmare Corneille a început să scrie piese în mod regulat. Alături de Jean Racine, Pierre Corneille ilustrează tragedia clasică franceză în mod strălucit, fiind „deschizător de drumuri“ în această direcţie. Supranumit „fondatorul tragediei fanceze“, Corneille a produs piese timp de aproape 40 de ani. El afirmă că: „Tragedia cere pentru subiectul ei o acţiune măreaţă, extraordinară, serioasă“ şi că „Izvorul trebuie căutat în istorie sau legendă“.

În 1634 atenţia s-a concentrat asupra lui Corneille, când acesta a fost ales să scrie versuri cu prilejul vizitei cardinalului Richelieu la Rouen. Cardinalul l-a observat pe Corneille şi l-a ales să se numere printre „Cei cinci poeţi“, alături de Guillaume Colletet, Boisrobert, Jean Rotrou şi Claude de Lestoile.

Marele clasic francez a încetat din viaţă la data de 1 octombrie 1684. (pr. Paul LEHACI)

Image:Pierre Corneille.jpg

sursa wikisource


Que la vérité parle au dedans du coeur

Parle, parle, Seigneur, ton serviteur écoute :
Je dis ton serviteur, car enfin je le suis ;
Je le suis, je veux l'ętre, et marcher dans ta route
Et les jours et les nuits.

Remplis-moi d'un esprit qui me fasse comprendre
Ce qu'ordonnent de moi tes saintes volontés,
Et réduis mes desirs au seul desir d'entendre
Tes hautes verités.

Mais désarme d'éclairs ta divine éloquence ;
Fais-la couler sans bruit au milieu de mon coeur
Qu'elle ait de la rosée et la vive abondance
Et l'aimable douceur.

Vous la craigniez, Hébreux, vous croyiez que la foudre,
Que la mort la suivît et dűt tout désoler,
Vous qui dans le désert ne pouviez vous résoudre
A l'entendre parler.

"Parle-nous, parle-nous, disiez-vous ŕ Moďse,
Mais obtiens du Seigneur qu'il ne nous parle pas ;
Des éclats de sa voix la tonnante surprise
Serait notre trépas."

Je n'ai point ces frayeurs alors que je te prie ;
Je te fais d'autres voeux que ces fils d'Israël,
Et plein de confiance, humblement je m'écrie
Avec ton Samuel :

"Quoi que tu sois le seul qu'ici-bas je redoute,
C'est toi seul qu'ici-bas je souhaite d'ouďr :
Parle donc, ô mon Dieu ! ton serviteur écoute,
Et te veut obéďr."

Je ne veux ni Moďse ŕ m'enseigner tes voies,
Ni quelque autre prophčte ŕ m'expliquer tes lois;
C'est toi qui les instruis, c'est toi qui les envois,
Dont je cherche la voix.

Comme c'est de toi seul qu'ils ont tous ces lumičres
Dont la grâce par eux éclaire notre foi,
Tu peux bien sans eux tous me les donner entičres,
Mais eux tous rien sans toi.

Ils peuvent répéter le son de tes paroles,
Mais il n'est pas en eux d'en conférer l'esprit,
Et leurs discours sans toi passent pour si frivoles
Que souvent on en rit.

Qu'ils parlent hautement, qu'ils disent des merveilles,
Qu'ils déclarent ton ordre avec pleine vigueur :
Si tu ne parles point, ils frappent les oreilles
Sans émouvoir le coeur.

Ils sčment la parole obscure, simple et nue ;
Mais dans l'obscurité tu rends l'oeil clairvoyant,
Et joins du haut du ciel ŕ la lettre qui tue
L'esprit vivifiant.

Leur bouche sous l'énigme annonce le mystčre,
Mais tu nous en fais voir le sens le plus caché ;
Ils nous pręchent tes lois, mais ton secours fait faire
Tout ce qu'ils ont pręché,

Ils montrent le chemin, mais tu donnes la force
D'y porter tous nos pas, d'y marcher jusqu'au bout ;
Et tout ce qui vient d'eux ne passe point l'écorce,
Mais tu pénčtres tout.

Ils n'arrosent sans toi que les dehors de l'âme,
Mais sa fécondité veut ton bras souverain ;
Et tout ce qui l'éclaire, et tout ce qui l'enflamme
Ne part que de ta main.

Ces prophčtes en fin ont beau crier et dire,
Ce ne sont que des voix, ce ne sont que des cris,
Si pour en profiter l'esprit qui les inspire
Ne touche nos esprits.

Silence donc, Moďse ! et toi, parle en sa place,
Eternelle, immuable, immense vérité :
Parle, que je ne meure enfoncé dans la glace
De ma stérilité.

C'est mourir en effet, qu'ŕ ta faveur céleste
Ne rendre point pour fruit des désirs plus ardents ;
Et l'avis du dehors n'a rien que de funeste
S'il n'échauffe au dedans.

Cet avis écouté seulement par caprice,
Connu sans ętre aimé, cru sans ętre observé,
C'est ce qui vraiment tue, et sur quoi ta justice
Condamne un réprouvé.

Parle donc, ô mon Dieu ! ton serviteur fidčle
Pour écouter ta voix réunit tous ses sens,
Et trouve les douceurs de la vie éternelle
En ses divins accents.

Parle pour consoler mon âme inquiétée ;
Parle pour la conduire ŕ quelque amendement ;
Parle, afin que ta gloire ainsi plus exaltée
Croisse éternellement.

Cu masca printre oameni


În perioada în care politicienii mai tineri sau mai trecuţi prin viaţă ies prin stradela comunităţii apolitice, împrăştiind oferte contrafăcute şi, uneori, contraproductive, Festivalul Masca este ca un efort al repunerii fiinţei umane în valenţa pură a înţelegerii şi consideraţiei spirituale.

Maine este a doua zi a Festivalului MASCA. Va astept pe toti, sau, ma rog, pe cei care credeti ca puteti veni. Azi a fost superb si am motive sa cred ca va fi la fel. Sunt frant de oboseala si nu pot scrie mai mult. Vizitati blogul teatrului, am pus acolo niste fotografii. Promit sa revin cu o descriere detaliata.

Cu drag,

Malaimare


Chiar sunt multumit. Desi vremea nu a fost grozava, cred ca totusi putem considera ca aceasta prima zi a adus un suflu nou festivalului nostru. Voi reveni cu amanunte in zilele care urmeaza. Acum sunt prea obosit.

A fost grozav!

Phoenix - Fata Verde

Fata verde cu parul padure
Fata verde cu parul padure
Simti cu privirea lor vrea sa te fure

Noaptea-n ei tese ie
Zburatorii ca sa vie
Noaptea-n ei tese ie
Nimeni urma sa le-o stie

Fata verde ei te saruta
Cu privirea lor cea muta
Ochii negrii, ochi de tigani

Umezi sunt de dor
Si-al lor vis plin de zbor
Noapte ei se scalda
In sclipiri ca de salba ...
In sclipiri de salba ...

Fata verde cu parul padure
Fata verde cu parul padure
Simti cum privirea lor vrea sa te fure ...