miercuri, septembrie 21, 2011

Erorile există, să facem o comedie din ele


Actorul-regizor Mihai Mălaimare ne pregăteşte o nouă surpriză la teatrul masca.

http://m.friendfeed-media.com/fe27d99046bc2c6d5bd79f94705c8faa9657b725
Comedia Erorilor este un incredibil teritoriu al ÎNCURCĂTURII, aproape fiecare scenă este o întâlnire ratată pentru că partenerii se confundă între ei, fiecare crede că vorbește cu cine trebuie și o face, de fapt, cu cine nici nu gândește.

Mai înțelept Dromio se crucește dar se lasă în voia soartei, Ducele se jură că este treaz și că absolut toți cei din jur sunt fie beți fie drogați cu mătrăgună, eroii par a trece cu nonșalanță prin ziduri, toată lumea se dă de ceasul morții ca să înțeleagă misterul, singura bucătăreasă grasă, victimă și ea a încurcăturii nu-și face mari probleme, o aluniță mai sus sau mai jos, mai la stânga sau mai la dreapta nu are prea mare importanță față de culinara dumisale iubire , erorile vin una după alta spre hazul lumii și a celor care le sunt victime, comedia se naște din chiar încurcăturile care se petrec cu nemiluita.

Cel care asistă la cavalcada aceasta nebună nici nu poate să râdă prea mult, nu are timp, va fi el însuși din când în când victima încurcăturilor și probabil, multă vreme după ce se va fi întors acasă, încă se va întreba daca el a fost spectator sau s-a aflat în chiar inima unei încurcături fabuloase

DISTRIBUȚIA

SOLINUS, ducele Efesului …………………………..Cosmin Creţu

AEGEON, un negustor din Siracuza ………………….Sorin Dinculescu

ANTIPHOLUS, din Efes ……………………………..Valentin Mihalache

ANTIPHOLUS, din Siracuza………………………….Valentin Mihalache

DROMIO, din Efes ……………………………………Aurel Sandu

DROMIO, din Siracuza……………………………......Aurel Sandu

BALTAZAR, un negustor ……………………………Răzvan Teodorescu

ANGELO, un giuvaergiu…………………………….Cosmin Şofron

PINCH, învăţător şi vraci ……………………………..Nicolae Pungă

EMILIA,soţia lui Aegeon, stareţă la Efes …………….Anamaria Pîslaru

ADRIANA,soţia lui Antipholus din Efes………………Dora Iftode

LUCIANA, sora ei ………………………………........Alina Crăiţă

O CURTEZANĂ…………………………….............Ana Sivu-Daponte

LUCE, slujitoarea Adrianei ……………....... Adriana Bordeanu/ Grațiela Bădescu

UN OFIȚER …………………………………...........Adrian Ţofei

BUCĂTĂREASA ……………………………..........Sebastian Ghiță

CALIMACHE ,un călugar ………………….............Andrei Drăgulescu

CORUL ………………………………………...........Emilia Manea, Grațiela Bădescu,Iulia Dumitru, Andreea Cauc , Oana Dragnea, Cristi Neacșu, Eugen Fetescu, Mihai Hurduc, Antonio Tadeus, Adriana Bordeanu

REALIZATORI

Regia: Mihai Mălaimare

Asit. Regie: Anamaria Pislaru, Dora Iftode

Muzica: Răzvan Diaconu

Instrumente : Lucian Maxim

Scenografia: Puiu Antemir

Costume: Unda Pop

Acrobație: Ionuţ Corlaci

Lupte Scenice: Ion Albu
(http://masca.ro/site/index.php?option=com_content&task=view&id=206&Itemid=49)


http://teatrulmasca.files.wordpress.com/2011/09/regizor.jpg?w=500&h=375




Mai multe pe: http://teatrulmasca.wordpress.com/2011/09/20/prima-comedie-shakespeariena-care-a-fost-jucata-pe-scena/

(http://teatrulmasca.wordpress.com/2011/09/23/in-comedia-erorilor-toata-lumea-bere/)

vineri, septembrie 16, 2011

Artişti pe Picioroange


În acest weekend, între orele 5 şi 8 după amiaza, în Piaţa Arthur Verona, vă puteţi întâlni pe stradă cu Teatrul Masca.

http://b365.realitatea.net/wp-content/uploads/2011/09/masca-315x177.jpg
(http://b365.realitatea.net/wp-content/uploads/2011/09/masca-315x177.jpg)


Recunosc că nu prea ştiu unde este strada pictor Arthur Verona, aşa că am dat un Google...

http://fs66.trilulilu.ro/imgs/Bibliotecaru/str-arthur-verona-pictor_80d38d1c00ef35.jpg

Teatrul Masca surprinde mereu. Chiar dacă nu ştim dinainte cum va fi exact spectacolul, cu siguranţă că cei mici vor fi încântaţi de o astfel de întâlnire.

Programul complet al evenimentelor...

Vineri, 16 septembrie

Parcul Herastrau
10.00-21.00 Târgul Meşteşugarilor
10.00 – 21.00 Târgul Editurilor de Carte
11.00 – 19.00 Expozitie internationala „Art for peace”
11.00 – 19.00 Expozitii de Pictura, Grafica
17.00 – 20.00 Plimbari cu Trasuri
17.00 – 21.00 Program Artistic
17:00 – 17:35 Ansamblul „Mugurel de Prahova” din Ploieşti;
17:35 – 18:10 Ansamblul „Doina Dunarii” din Giurgiu;
18:10 – 19:00 Ansamblul „tara Vrancei” din Focşani;
19:00 – 20:00 Ansamblul „Burnasul” din Alexandria;
20:00 - 21:00 Petre Geambaşu Band (cu Doina Spataru, Elena Niciu şi Ana Maria Mirica)
16.30 – 20.00 Parada Târgovetilor
20.00 – 22.00 Cinematograf in aer liber

Piata Arthur Verona
10.00 – 20.00 Bacanie Româneasca
17.00 – 20.00 Teatrul Masca – Artişti pe picioroange
18.00 Expozitie de fotografie „Invisible Bucharest”

Centrul Istoric (str. Lipscani, Smardan, Sf Dumitru, Franceza, Stravopoleos)

12.00 The Baad Mutha Funkas (Spectacol itinerant)
12.30 The Flying Buttresses (teatru de strada)
13.15 The Baad Mutha Funkas (Spectacol itinerant)
14.00 The Flying Buttresses (teatru de strada)
18.00 Who’s Hair Dares
20.30 Duchamp Pilot (Concert live)
23.00 Noaptea alba a Filmului Românesc
Tot vineri, la ora 19.00, se va inaugura noua sala a Opereii Comice pentru Copii (Calea Giulesti nr.16) cu spectacolul „Copiii si magia muzicii”. Intrarea este gratuita.



Sambata, 17 septembrie

Parcul Herastrau
10.00 – 21.00 Targul Meşteşugarilor
10.00 – 21.00 Târgul Editurilor de Carte
11.00 – 19.00 Expozitie internationala „Art for peace”
11.00 – 19.00 Expozitii de Pictura, Grafica
15.30 – 16.30 Reprezentatii stradale ale fanfarelor
Fanfara Municipala din Slobozia;
Fanfara „Angely’s” din Bucureşti;
Fanfara „Valahia” din Giurgiu;
Fanfara „Argeşul” din Piteşti.
16.30 – 21.00 Program Artistic
16:30 - 17:20 Silviu Biriş şi Taraful „Cleante”;
17:20 – 18:00 Elena Gheorghe;
18:00 – 18:45 Pepe;
18:45 – 19:20 Delia;
19:20 – 20:10 Trupa Provincialii;
20:10 – 21:00 Directia 5.
17.00 – 20.00 Plimbari cu Trasuri
16.30 – 20.00 Parada Târgovetilor
20.00 – 22.00 Cinematograf in aer liber

Piata Arthur Verona
10.00 – 20.00 Bacanie Româneasca
17.00 – 20.00 teatrul Masca – Artişti pe picioroange
18.00 Expozitie de fotografie „Invisible Bucharest”

Centrul Istoric (str. Lipscani, Smardan, Sf Dumitru, Franceza, Stravopoleos)

12.00 – 14.00 Reprezentatii stradale ale fanfarelor
12.00 Fahrenheit (Spectacol interactiv)
12.30 The Flying Buttresses (teatru de strada)
13.15 Fahrenheit (Spectacol interactiv)
14.00 The Flying Buttresses (teatru de strada)
15.00 Callejeras (Flamenco)
18.00 Who’s Hair Dares
20.45 Duchamp Pilot (Concert live)
19.00 - Gala Folk You – (str. Franceza). Vor urca pe scena Emeric Set, Florin Chilian, Nicu Alifantis, Vama, Alina Manole Band, Mircea Vintila, Taxi, Mircea Baniciu, Zdob si Zdub)


Piata Constitutiei
i
20.30 – 22.00 Concert extraordinar
Vor urca pe scena peste o suta de artisti, intr-o combinatie intre muzica clasica si muzica pop.
Participa: Orchestra Nationala Radio, dirijor Tiberiu Soare, Big Band-ul Radio, dirijor Ionel Tudor, Corul Festivalului, Spoprana Valentina Nafornita, Tenorul Marius Manea,
Directia 5, Monica Anghel, Cornel Ilie si Lora. Invitatul special al concertului este BOGDAN OTA, tanarul pianist roman care a cucerit Norvegia dupa emisiunea „Norske talente”.



Duminica, 18 septembrie

Parcul Herastrau
10.00 – 21.00 Targul Meşteşugarilor
10.00 – 21.00 Târgul Editurilor de Carte
11.00 – 19.00 Expozitie internationala „Art for peace”
11.00 – 19.00 Expozitii de Pictura, Grafica
15.00 – 16.00 Bataia cu flori
16.00 – 21.00 Program Artistic
16:00 – 16:20 Minoritatea italiana din Iaşi, Ans. „Siamo di nuovo insieme”;
16:20 – 16:40 Minoritatea ruşi/lipoveni din Tulcea, Ans. „Molodti”;
16:40 – 17:00 Minoritatea germana din Braşov, Ans. „Korona”;
17:00 - 17:15 Minoritatea tatara turco-musulmana, Ans. Yildilzlar” din Constanta cu Chiamiran Chivu;
17:15 – 17:30 Comunitatea aromânilor din Bucureşti, Ans. „Pilisterlu”;
17:30 – 17:45 Minoritatea greaca din Bucureşti, Ans. „Ellas”;
17:45 – 18:00 Minoritatea ucraineana, Ans. „Zorea” din Bucureşti;
18:00 – 18:15 Comunitatea evreiasca, Grupul de dansuri israeliene „Hora” din Bucureşti;
18:15 – 19:00 Ansamblul „Dor Transilvan” din Cluj cu Marioara Man Gheorghe;
19:00 - 20:30 Orchestra Nationala de Folclor „Valahia” din Bucureşti cu Andreea Cristina Haisan, Lavinia Goste, Mioara Velicu.
16.30 – 20.00 Parada Târgovetilor
17.00 – 20.00 Plimbari cu Trasuri
20.00 – 22.00 Cinematograf in aer liber

Piata Arthur Verona
10.00 – 20.00 Bacanie Româneasca
17.00 – 20.00 Teatrul Masca – Artişti pe picioroange
18.00 Expozitie de fotografie „Invisible Bucharest

Centrul Istoric (str. Lipscani, Smardan, Sf Dumitru, Franceza, Stravopoleos)
12.00 The Jacks of Frost (Spectacol de strada)
12.30 Callejeras (Flamenco)
13.15 The Jacks of Frost (Spectacol de strada)
14.15 The Flying Buttresses (teatru de strada)
19.00 Callejeras (Flamenco)
19.45 The Flying Buttresses (teatru de strada)
20.30 Callejeras (Flamenco)
19.00 - Gala Folk You .Vor urca pe scena Emeric Set, Florin Chilian, Nicu Alifantis, Vama, Alina Manole Band, Mircea Vintila, Taxi, Mircea Baniciu, Zdob si Zdub)

Piata Constitutieii
16.00 – 17.00 Moment DJ Adrian Şaguna Bucureşti FM si Zumba Dance
17.00 – 20.00 Parada Elevilor şi Concert (Alex Velea, Andreea Banica, Andreea Balan si Connect-R)
20.30 – 21.30 „Piata ingerilor” -Spectacol inedit adus din Franta de Compania de teatru de strada Les Studios de Cirque
Tot duminica, in Parcul Tineretului, de la ora 17,30, va avea loc un spectacol de echitatie. Cinci cai ai Clubului de Echitatie Equestria, indrumati de o echipa de cascadori profesionisti, prezinta timp de 30 de minute un show ecvestru.


In plus, in cele trei zile, Primaria Capitalei va oferi plimbari gratuite cu vaporasul pe lacurile Herastrau si Floreasca. De asemenea, toate teatrele din subordinea Primariei Capitalei vor oferi in perioada 16-18 septembrie, spectacole gratuite tuturor iubitorilor de teatru. Intrarea in incinte se va face in limita locurilor disponibile. Ca in fiecare an, Arcul de Trium isi deschide portile, cei interesati avnd posibilitatea sa-l viziteze gratuit.
Si pentru ca de la Zilele Bucurestiului nu ar putea lipsi unul dintre simbolurile Capitalei, Arcul de Triumf - Primaria Capitalei invita toti doritorii sa viziteze gratuit acest obiectiv. Astfel, sambata, 17 septembrie 2011, intre orele 16,00-22,00 si duminica, 18 septembrie 2011, intre orele 14,00-18,00, se poate vizita terasa Arcului de Triumf si cele patru expozitii permanente: „Marea Unire de la 1918”, „Heraldica marilor familii boieresti ale Bucureştilor”, „Marele razboi al reintregirii neamului, Arcul de Triumf”.

joi, septembrie 15, 2011

Muzeul Antipa a ajuns la momentul tăierii de panglică


Am scris mai de mult timp despre restaurarea Muzeului Antipa.

Muzeul Antipa îşi închide, pentru o perioadă, porţile

Pentru lucrările de proiectare ale noilor expoziţii permanente, Ministerul Culturii a alocat suma de 600.000 de euro, a precizat Stănescu. Acesta a adăugat că lucrările vor fi finanţate integral de minister.

Totodată, vor fi efectuate lucrări vizând consolidarea, restaurarea şi îmbunătăţirea funcţionalităţii clădirii, în valoare de circa 600.000 de euro, prin Unitatea de Management a Proiectului (UMP), instituţie din cadrul Ministerului Culturii.

Reabilitarea sediului Muzeului Antipa este inclusă în programul "Reabilitarea Monumentelor Istorice din România", desfăşurat de UMP şi finanţat printr-un împrumut de circa 200 de milioane de euro, acordat Guvernului României de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE).

Secretarul general al Ministerului Culturii, Virgil Niţulescu, a spus, pe 10 noiembrie 2008, la Conferinţa Europeană a Muzeelor de Istorie Naturală, găzduită de Muzeul Antipa, că ministerul va aloca suma de 14 milioane de euro pentru modernizarea expoziţiei permanente.

Mesaj Anonim împotriva celor care restaurează Muzeul Antipa

Iată că restaurarea s-a terminat şi a venit vremea tăierii de panglică.

Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" s-a transformat dintr-o instituţie prăfuită într-una modernă, care se ridică la standardele oricărui muzeu european, a afirmat joi, la deschiderea oficială, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, care a tăiat panglica inaugurală la festivitatea de redeschidere a muzeului.
"Sunt convins că Muzeul Antipa va rămâne o instituţie foarte cunoscută, unde vor veni copii şi tineri interesaţi de cultură şi de ceea ce înseamnă istoria acestui muzeu", a spus ministrul Culturii. "Dacă avem, planuri concrete, dacă ştim ce vrem să facem şi dacă suntem consecvenţi, atunci vom reuşi şi în această perioadă de criză", a adăugat el.

Ministrul a accentuat că MCPN va trebui să iniţieze un program pentru reamenajarea muzeelor româneşti, pentru că altfel, "fără vizitatori, acestea vor rămâne instituţii singure". În context, ministrul a anunţat că la anul va fi redeschisă aripa Muzeului Naţional de Artă, aflată în ultimii ani în proces de refacere.

Directorul general al instituţiei, Dumitru Murariu, şi-a exprimat speranţa că numărul vizitatorilor care vor trece pragul Muzeului Antipa va creşte, astfel încât instituţia să-şi realizeze "dezideratul de a scuti din cheltuielile bugetare".

Cuvinte de salut la festivitatea de redeschidere a Muzeului Antipa au mai rostit profesorul Ioan Opriş, fondatorul Centrului Naţional de Cercetare şi Documentare în domeniul Muzeelor "Radu Florescu", şi Virgil Ştefan Niţulescu, directorul Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" îşi va redeschide porţile pentru publicul larg începând de sâmbătă.

Muzeul a fost închis în februarie 2009 pentru a demara un amplu proiect de modernizare, instituţia fiind acum gata să-şi primească publicul "în haine noi, cu o expoziţie permanentă modernă, mai interactivă, plină de surprize şi culoare", prezentând spre expunere 2.500 de obiecte, selectate din cele peste 250.000 existente în patrimoniul muzeului.

În noua formulă, muzeul va avea cinci săli în care se vor proiecta documentare, 66 de infotouch-uri, proiecţii 3D, plasme şi sisteme interactive de prezentare a exponatelor.

Astfel, pe lângă expunerea sub lumini ori în cadre şi sisteme atrăgătoare, o modificare importantă este cea a conceptului de prezentare, ceea ce înainte era grupat în funcţie de clasificări ori grad de evoluţie fiind acum prezentat pe bioregiuni.

Vor exista spaţii destinate interactivităţii, săli multimedia şi compartimente amenajate ca laboratoare în care vizitatorii vor putea face sau asista la experimente ştiinţifice, demonstraţii şi lucrări de laborator.

În muzeu sunt amenajate o cafeterie, cu gustări şi băuturi nonalcoolice, o sală multimedia, două săli pentru activităţi cu copiii şi un magazin cu suveniruri.

Potrivit directorului muzeului, conducerea instituţiei se aşteaptă ca, în noua formulă, Muzeul Antipa să fie vizitat de circa 250.000 de persoane anual. El a informat că înainte de 1989 maximum de vizitatori pe an era de 350.000, numărul acestora scăzând drastic, la 60.000, după 1990 iar în 2008 s-au înregistrat 170.000 de vizitatori.

Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" poate fi vizitat de marţi până duminică inclusiv, în intervalul orar 10,00 - 20,00 (la ora 19,00 intră ultimul vizitator), preţul unui bilet întreg fiind de 20 de lei. Lunea muzeul este închis.

Redeschiderea Muzeului Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" din Capitală trebuia să aibă loc în luna iunie, evenimentul fiind amânat din cauza necesităţii aducerii câtorva piese, inclusiv exponate. Iniţial, redeschiderea muzeului a fost anunţată pentru toamna anului trecut, însă au existat probleme legate de prezervarea exponatelor, dar şi de firma care a câştigat licitaţia pentru lucrările de modernizare. Ulterior, redeschiderea a fost reprogramată pentru aprilie şi a fost iarăşi amânată, din cauza unor "decalaje de plăţi".

Lucrările de modernizare a muzeului au fost asigurate, în cea mai mare parte parte, din fonduri ale Ministerului Culturii, cheltuielile cu modernizarea ridicându-se la 13.030.000 euro. AGERPRES

(http://www.agerpres.ro/media/index.php/cultura/item/82393-Kelemen-Hunor-Sunt-convins-ca-Muzeul-Grigore-Antipa-va-ramane-o-institutie-foarte-cunoscuta.html)

Poate că acum s-ar putea afla, în sfârşit, fără patimi, ce şi cum a fost cu restaurarea muzeului.

vineri, septembrie 09, 2011

Ştefan cel Mare continuă să fie un simbol viu dincolo de Prut


În timp ce în România istoria este zgândărită de entuziaştii maghiari, altfel cetăţeni români, care au compatrioţi în componenţa Guvernului şi în componenţa Parlamentului, etnici când majoritari când minoritari (depinde de reprezentarea teritorială) care văd în momentul de slăbiciune instituţională a Guvernării PDL un adevărat îndemn la separaţie, peste Prut există un cult al istoriei construită de Ştefan cel Sfânt.

Marele voievod a comandat să fie confecţionat acest drapel la cel de-al 43 –lea an de domnie , când era grav bolnav. Asemenea stindarde sunt prezente la serviciile divine. Pe acesta este inscripţionată o rugăciune, în care Ştefan îl roagă sfântul Gheorghe să apere Moldova şi să o păstreze neatinsă.
(http://www.tv7.md/ro/news/expozitia-stindardul-liturgic-al-lui-stefan-cel-mare-a-fost-inaugurata-la-chisinau-4073.html)
http://ziar.jurnal.md/wp-content/uploads/2011/08/Steag-Stefan.png


Din comitetul onorific al expoziţiei din partea R. Moldova fac parte Vlad Filat, prim-ministru al RM, Iurie Leancă, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Reniţă, ambasador al RM în România. Comitetul onorific din partea României e alcătuit din Hunor Kelemen, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional al României, Marius Lazurca, Ambasadorul României în R. Moldova, şi Henri Paul, Ambasadorul Franţei în România.

Menţionăm că stindardul liturgic a fost dăruit de către voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt Mănăstirii Zografu de pe Muntele Athos. Steagul liturgic domnesc e o broderie executată pe un suport de mătase, lucrat în tehnică bizantină. Pe steag este reprezentat Sfântul Gheorghe aşezat pe tron, având tălpile sprijinite pe un balaur înaripat cu trei capete.

Relicva face parte din colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României

Pe una dintre feţele stindardului este inscripționată o rugăciune concepută chiar de către Ștefan cel Mare şi Sfânt. Inscripţia e în slavonă, iar traducerea în română este următoarea: „O, răbdătorule de patimi și purtătorule de biruință, Mare Gheorghe, întru necazuri și năpaste iute mijlocitorule și fierbinte ajutătorule, celor întristați bucurie nespusă, primește de la noi această rugăciune, a smeritului tău rob, a Domnului Ioan Ștefan voievod, prin mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovenești, păzește-l pe el nevătămat în veacul acesta și în cel ce va să fie, prin rugăciunile noastre, ale închinătorilor tăi, ca să te slăvim în veci, amin. Și s-a făcut în anul 7008, iar al domniei lui 43”.

Restauratoarea steagului, Spiridonia Macri, e originară din Basarabia

Joi, 25 august, la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei a avut loc o conferinţă ştiinţifică dedicată expoziţiei-eveniment. Directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberlander-Târnoveanu, a prezentat comunicarea pe tema „Zbuciumata istorie a „descoperirii” stindardului liturgic al lui Ştefan cel Mare”, povestind cum a fost recuperată, în 1917, această relicvă, creată în anul 1500, de la Mănăstirea Zografu de pe Muntele Athos.

Stindardul s-a aflat mult timp într-o stare deplorabilă, iar în 2004 a început restaurarea lui. Ernest Oberlander-Târnoveanu a relatat că restauratoarea stindardului, Spiridonia Macri, este originară din Basarabia. Ea a avut curajul „să deschidă piesa ca pe un bolnav de cancer”, restaurând-o, milimetru cu milimetru, în decurs de şapte ani şi jumătate. „Împreună cu stindardul, am adus la Chişinău şi 1,5 tone de materiale despre recuperarea şi restaurarea steagului liturgic”, a punctat directorul Muzeului Naţional de Istorie a României.

Directorul ICR „Mihai Eminescu” din Chişinău, Petre Guran, prezent la conferinţa ştiinţifică, a vorbit despre „punerea în context spiritual a războaielor purtate de Ştefan cel Mare contra turcilor”, despre faptul că „inamicul pământesc era în acelaşi timp unul spiritual, întreg arsenalul duhovnicesc confruntându-se cu cel militar”. Precizăm că în catalogul expoziţiei putem citi un cuvânt introductiv de Horia-Roman Patapievici, directorul ICR Bucureşti: „Publicul iubitor de istorie şi cultură românească de la Chişinău merită un asemenea cadou expoziţional cu ocazia aniversării a 20-a de la destrămarea imperiului sovietic şi proclamarea independenţei Republicii Moldova”.

Faimosul obiect de patrimoniu va fi expus la Chişinău între 27 august şi 10 septembrie.

(Irina NECHIT, http://ziar.jurnal.md/2011/08/26/stindardul-liturgic-al-lui-stefan-cel-mare-si-sfant-a-ajuns-la-chisinau/)

Lucrurile nu sunt însă nici pe departe simple. Aparent prezenţa acestui obiect istoric este o simplă reprezentare a unui moment istoric, există însă diferenţe în înţelegerea sa ca patrimoniu cultural.
Oamenii de cultură din R. Moldova îl contrazic pe preşedintele interimar Lupu, în privinţa semnificaţiei aducerii steagului liturgic al lui Ştefan cel Mare la Chişinău. Marian Lupu a declarat recent că „este un gest care vine încă o dată să sublinieze că România recunoaşte şi în trecut, şi în prezent, şi în viitor statalitatea, independenţa şi suveranitatea Republicii Moldova”. Oamenii de cultură şi oficiali din Republica Moldova şi România afirmă că stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare uneşte două maluri ale Prutului, este un simbol al unirii şi frăţiei. Aceştia spun că numai prin eforturi comune drapelul a putut fi adus la Chişinău, în premieră. Steagul este expus la Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, transmite Info-Prim Neo. Directorul muzeului, Eugen Sava, spune că valoarea drapelului este inestimabilă. „Un astfel de eveniment va arăta într-o secvenţă nouă rolul muzeului în societate, rolul educaţional, nu numai ştiinţific, ci şi din punct de vedere al studierii patrimoniului naţional, din punct de vedere al educaţiei generaţiei tinere”, a declarat directorul muzeului. Viceministrul culturii, Gheorghe Postică, a spus că expoziţia este un eveniment deosebit pentru că stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare este un obiect care ţine de patrimoniul internaţional. „Este un obiect care a trecut prin mâinile lui Ştefan cel Mare, practic singurul drapel care s-a păstrat de la Ştefan cel Mare până la noi şi în acest sens stindardul are o semnificaţie spirituală pentru toţi românii. Cred că este o onoare pentru Republica Moldova a avea aici, la Chişinău, această relicvă naţională”, a menţionat viceministrul culturii. Directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu”, Petre Guran, a menţionat că expoziţia a fost organizată într-un timp foarte scurt, în 6 săptămâni. A fost un test de capacitate de colaborare. Instituţiile româneşti sunt dispuse să răspundă unei chemări, unei dorinţe a iubitorilor de artă din Republica Moldova, aceea de admira şi de a cunoaşte acest obiect, a declarat Petre Guran.

Istorie comuna

Directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberlander-Târnoveanu, a declarat că a fost nevoie de implicarea mai multor persoane şi instituţii pentru a putea aduce stindardul la Chişinău. A fost făcută o vitrină specială, care a fost desfăcută şi remontată la Chişinău. A fost asigurată o casetă cu heliu pentru protejarea stindardului. „Realizarea unei expoziţii înseamnă 99% negocieri, diplomaţie, discuţii şi un efort coordonat al unei echipe. Această expoziţie nu putea să fie realizată dacă nu am fi dorit să arătăm fraţilor români de peste Prut că istoria noastră este comună, că dincolo de acea apă care ne desparte şi care nu este atât de adâncă cum cred unii, există posibilitatea de a stabili legături de solidaritate, există posibilitatea de a fi uniţi, dacă nu prin alt lucru, atunci prin patrimoniul nostru cultural”, a declarat Ernest Oberlander-Târnoveanu. Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurcă, a menţionat că acest eveniment este un semn al maturităţii pe care a atins-o relaţia dintre România şi Republica Moldova. „Atunci când raporturile dintre noi sunt bune, când guvernele de la Bucureşti şi Chişinău sunt angajate într-o colaborare întemeiată pe încredere, cele mai spectaculoase lucruri sunt posibile”, a declarat diplomatul.

Neintelegeri la varf

Steagul lui Ştefan cel Mare a fost adus la Chişinău pe 24 august. Pentru găzduirea steagului, autorităţile au cheltuit circa 300 de mii de lei. Stindardul va fi expus de pe 27 august până pe 10 septembrie, iar pe 12 septembrie va fi transportat înapoi la Bucureşti. Aducerea steagului lui Stefan cel Mare provoaca neintelegeri la varf. Marian Lupu sustine ca initiativa a fost a ambasadorului roman, in acelasi timp si Vlad Filat se arata fericit ca partea romana a raspuns solicitarii sale de a aduce exponatul la Chisinau. “La urma urmei, acest proiect, precum am fost eu informat, este initiativa Ambasadei Romaniei aici si, personal, a domnului ambasador al Romaniei, care a fost si la mine si m-a informat despre aceasta initiativa si m-a intrebat care este opinia mea”, a declarat Marian Lupu. Presedintele interimar a salutat acest gest, sustinand ca aceasta confirma faptul ca Romania recunoaste statalitatea Republicii Moldova. “Nici n-am incercat sa ma implic, fiindca este un proiect al Ambasadei si eu respect initiativele si ideile lor. Salut prezenta aici a drapelului lui Stefan cel Mare, salut aceasta initiativa a ambasadorului Romaniei si a ambasadei, salut acordul autoritatilor de la Bucuresti, care a oferit o reactie pozitiva la initiativa ambasadei”, a mai adaugat Lupu.
(http://karadeniz-press.ro/kara/steagul-lui-stefan-cel-mare-oamenii-de-cultura-il-contrazic-pe-marian-lupu/)

vineri, august 26, 2011

Grigorescu iarăşi la licitaţie


Şi eu mi-aş dori un Grigorescu în casă, doar că dacă aş aduna tot ce aş putea câştiga întreaga mea viaţă nu aş putea strânge asemenea bani.

Lucrările "Întoarcerea de la târg" şi "Ciobănaş pe Valea Doftanei" semnate de Nicolae Grigorescu sunt vedetele licitaţiei "Impresionism şi Postmodernism Românesc", organizată de Artmark pe 28 septembrie, fiind puse în vânzare la sume estimative care ating 220.000 şi, respectiv, 200.000 de euro.

http://www.agerpres.ro/media/images/2011-08/08251634142568407.jpg


Preţul estimativ în cazul ambelor tablouri porneşte de la 120.000 de euro.

O altă vedetă a acestei sesiuni Artmark este tot o pictură semnată de Grigorescu, "Ţărăncuţă cu fuior coborând spre casă", fiind estimată la 60.000-120.000 de euro. Tabloul provine din colecţia doctorului Petru Groza.

Printre lucrările care vor fi puse în vânzare la preţuri ridicate se mai numără: "La malul Mării" ("Mangalia Veche") de Ion Ţuculescu, la valoarea estimativă de 30.000-50.000 de euro, "Faleza Veneţiei, dinspre Piaţa San Marco" de Nicolae Dărăscu şi "Târg la Văleni" de Gheorghe Petraşcu, fiecare la 25.000-40.000 de euro, "În grădină" de Ipolit Strâmbu, la 20.000-40.000 de euro.

Cu o zi înainte de licitaţia de "Impresionism şi Postmodernism Românesc", care va avea loc pe 28 septembrie, se va desfăşura sesiunea "România Regală".
(http://www.agerpres.ro/media/index.php/cultura/item/79376-Tablouri-semnate-de-Grigorescu-scoase-la-licitatie-la-peste-200000-de-euro.html)
Mai multe despre licitaţie:
http://www.artmark.ro/catalog/index.php/licitatia-de-impresionism-si-postimpresionism-romanesc-35-2011.html

Dar mai ales răsfoiţi un pic catalogul. Chiar merită.
Catalogul Licitației de Impresionism și Postimpresionism Românesc 2011 (319)

sâmbătă, august 20, 2011

În goana după bani uităm că artiştii trăiesc din arta lor


Un scriitor nu poate aştepta ca cetăţeanului să-i vină cheful de citit, el din vânzarea a ceea ce scrie trăieşte. Un actor nu poate aştepta ca cineva să-şi aducă aminte de el şi să-l distribuie într-o piesă sau un film, el prin asta trăieşte. Un muzician nu poate să aştepte până impresarul îi face rost de o cântare, el pentru asta trăieşte. Putem să citim cărţi, să vedem o piesă sau un film, să ascultăm ceva muzică... şi după ce artiştii s-au dus, după o sută de ani, cinci sute de ani dacă arhiva se va păstra... dar niciodată nu vom putea citi, vedea sau asculta ceva ce ei nu au apucat să facă pentru că, în viaţă fiind, au fost lăsaţi într-un con de uitare.

Artiştii sunt entităţi perisabile, delicate, au nevoie de atenţie, de aplauze, de recunoaştere... Nu avem voie să uităm de ei pentru că nu sunt la modă sau pentru că nu mai ştim noi că sunt la modă (căci alte popoare îi recunosc şi îi consumă). Mi-aş dori ca artiştii să fie realităţi perene, să fie plăcuţi, înţeleşi, doriţi şi generaţia muzicii trance, rave, hip-hop, house, punk...
Mircea Tiberian, Interviu Adevărul, Autor: Monica Andronescu

Spaţiile de concerte sunt tot mai puţine şi spectatorii care să aprecieze muzica de calitate, tot mai rari, crede muzicianul Mircea Tiberian. Unul dintre cei mai im-portanţi jazzmani din Europa, Mircea Tiberian va lansa în curând un nou disc, intitulat „Rosa das Rosas“, o călătorie muzicală din Spania trubadurilor în lumea noastră.

Îţi aminteşti cum a apărut muzica în viaţa ta?

Mi-aduc aminte că aveam un pian în casă, la Sibiu, şi mă jucam pe el în trecere. Cred că ajunsese acolo în timpul războiului. Probabil a fost un fel de troc, cum se făceau în acea perioadă, şi aşa se face că a rămas în casă, dar n-a cântat nimeni pe el. Pe urmă, mi-amintesc de cântecele soldaţilor, care treceau prin faţa casei, sau de muzica latino-americană pe care o auzeam la petrecerile părinţilor şi ale unchilor. Erau la modă mambo, cha-cha şi rumba, iar eu mă uitam pe gaura cheii şi vedeam doamnele doctoriţe şi profesoare, care acum au în jur de 80 de ani, cum dansau cu foc... Asta se întâmpla la sfârşitul anilor '50. Apoi, am intrat la Şcoala Populară de Artă. Aveam vreo 5 ani şi eram cel mai mic element din şcoală...

Copilul geniu...

Nu ştiu dacă geniul se putea manifesta, pentru că piesele erau de genul „Pisicuţa", sau „Bună dimineaţa"! Mama a insistat să merg acolo, dintr-o pornire pe care nici acum nu pot să mi-o explic. Şi a stăruit destul de mult, pentru că, atunci când am dat examen la liceul de muzică, am fost respins din considerente politice. Aveau prioritate copiii cu „origine sănătoasă". Eu nu intram în categoria asta, fiind fiu de medic şi de profesoară. Un alt motiv pentru care m-au respins a fost că nu m-au lăsat să cânt la pian şi m-au pus să cânt un cântecel cu vocea. Iar eu am ales unul din „culturile decadente capitaliste", respectiv „Trei purcei, trei mititei... ", varianta românească a piesei „Who's Afraid of the Wolf". Au spus că e cântec american şi m-au picat. Cu intervenţii mari la directoarea şcolii, m-au primit după şase luni. Încă de la început i-am exasperat pe profesori cu improvizaţiile. N-aveam răbdare să studiez, învăţam foarte repede după ureche, tipic pentru muzicienii de jazz. Dar pe-atunci jazzul nu exista pentru mine. N-aveam nici cea mai mică idee că exista genul ăsta muzical. Un profesor mai luminat mi-a dat, prin clasa a V-a, primele discuri de jazz şi atunci mi-am dat seama că există o muzică unde se poate improviza. Oficial, legal...

Din acest motiv nu te-ai îndreptat către muzica clasică?

Am cântat foarte multă muzică clasică. La început am fost atras de perioada romantică şi, paradoxal şi destul de precoce, de Brahms. Cântam cu plăcere Chopin şi Brahms.

Pe urmă ierarhiile s-au schimbat?

Da, dar foarte târziu. În momentul de faţă ierarhia mea e alta, dar e specific vârstei. Te îndrepţi spre simplitate, gen Mozart, te îndrepţi spre lucruri stabile, unde găseşti întotdeauna certitudini, precum muzica lui Bach, care este, probabil, centrul universului muzical european. Deci începuturile mele n-au fost de compozitor, ci de improvizator.

Jazzmanul crede că muzica de azi ar trebuie să fie lipsită de bariere stilistice

Improvizaţia nu este o formă de compoziţie?

Cu siguranţă e o formă de compoziţie. În ultima vreme s-a înţeles faptul că cea mai mare parte din muzica scrisă a fost iniţial improvizaţie.

Ce compozitor te-a fascinat cel mai tare?

Orice adolescent se identifică cu Beethoven, pentru revoluţionarismul personalităţii lui, pentru poezia din muzica lui. El e omul revoltat, care îşi ia destinul în mâini... Apoi, a urmat o perioadă de căutare a certitudinilor, iar eu am parcurs-o alături de muzica lui Bach, până la 28 de ani. În paralel, aveam legături cu jazzul, pe care-l practicam, şi bineînţeles că m-am simţit atras de avangardă, eram contemporan cu avangarda jazzistică...

Cât aveai acces la ea?

Cantitativ, nu era cine ştie ce, dar, calitativ şi ca intensitate, experienţele astea contau foarte mult. Chiar dacă se pierdea postul „Europa Liberă" şi trebuia să schimbi patru-cinci lungimi de undă ca să poţi să ajungi la capătul unui piese, o făceai cu şi mai multă hotărâre în fiecare seară. Fiecare disc din Occident îl toceam până când nu se mai auzea nimic pe el. Dacă aveai zece discuri, contau cât o bibliotecă din ziua de azi.

Libertatea de acum şi accesul la informaţie anulează curiozitatea?

Da. Împreună şi cu un dezinteres, şi un fel de blazare, evidente la tânăra generaţie. Nivelul artistic nu numai că n-a crescut, dar chiar a scăzut. Se poate să fie o problemă locală, dar e şi una de evoluţie culturală de secol XXI, în care arta se deteriorează. În vremea liceului meu, a fi artist însemna posibilitatea de a ieşi în afară din sistemul comunist.

Care e amintirea cea mai vie din Sibiul de atunci?

Pădurile. Sibiul e înconjurat de păduri la care poţi ajunge uşor, ceea ce eu făceam zilnic, pe model eminescian... cu câte o carte în buzunar. Apoi, mi-aduc aminte de cluburile mici de jazz, unde se discuta estetică şi unde se ascultau în paralel jazz modern şi compozitori din secolul XX.

Care e cea mai serioasă criză pe care ai trăit-o în muzică?

Au fost mai multe. Prima, atunci când mi-am dat seama că muzica de improvizaţie e o artă colectivă, iar eu, prin forţa împrejurărilor, nu aveam cu cine să cânt. S-a întâmplat când m-am mutat la Bucureşti. Atunci am părăsit jazzul şi m-am îndreptat cu toată hotărârea spre personalitatea lui Bach. Bach, însă, te poate inhiba foarte tare, în sensul că, odată spuse lucrurile muzical în felul în care a făcut-o el, rămâne puţin de adăugat. Cum se spune că toată filosofia e un comentariu la Platon, aşa se poate spune că toată muzica e un comentariu la ce a făcut Bach. Când înţelegi asta, te simţi puţin inutil... Aşa că mi-a luat câţiva ani să mă desprind şi m-am îndreptat treptat spre perioada clasică şi, ulterior, romantică a muzicii. O altă criză a fost când mi-am dat seama că sunt complet rupt de realitatea socială şi a trebuit să încep să folosesc muzica pentru a-mi asigura subzistenţa. Iar eu nu aveam cunoştinţele necesare, nu ştiam cum. Aşa că am făcut-o în zone dintre cele mai păguboase, la o calitate de cel mai slab nivel. Cântam la nunţi ce ne cereau mesenii, pe la corturi, uneori aveam de-a face cu ceea ce s-ar numi acum „interlopi", sau făceam negative pentru pop-ul ceauşist.... Şi cântam la un teatru de comedie şi de revistă, unde era situaţia cea mai rea dintre toate.

Deci treceai de la Bach la teatrul de revistă?

În fiecare zi... Dar în acel moment eram în faza de studiu a operelor wagneriene. Studiam toată ziua, iar seara cântam într-un teatru de revistă care, fiind al judeţului Ilfov, făcea deplasări în sate... O altă perioadă dificilă a fost comparaţia în domeniul jazzului cu vârfurile acestei arte şi cu un anumit fel de a cânta, care nu e propriu europenilor. Şi am luptat pentru a deveni un muzician de jazz de factură americană o decadă sau două, până când mi-am dat seama că a fost bine ce am făcut, numai că ar trebui să mă opresc. Pentru că oamenii aceia sunt legaţi de o anumită conjunctură şi au o constelaţie de valori, care nu corespunde cu a noastră.

În acest moment eşti în punctul în care vrei să fii?

Eu sufăr cel mai tare pentru faptul că nu cânt atât de mult cât aş putea. Aş putea cânta fără pauză. Dar locurile şi publicul nu sunt nelimitate... Şi sunt destul de selectiv cu cei cu care cânt. Prefer să nu o fac atunci când ştiu că e vorba de ceva fără calitate. Angoasele mele de acum sunt că timpul trece foarte repede, şi momentele muzicale sunt foarte rare şi vor fi din ce în ce mai rare, pentru că ascultătorii de muzică de valoare sunt tot mai puţini.

Cum s-a schimbat publicul de jazz?

Jazzul reprezenta în comunism o cale de a ajunge spiritual în Occident. Era un fel de a te conecta cu muzica americană, iar America era lumina de la capătul tunelului... După Revoluţie, o parte importantă a elitei a emigrat, interesul s-a mutat spre alte domenii ale socialului şi în acelaşi timp s-a produs o poluare intensă a spaţiului cultural. Toate au schimbat mult configuraţia publicului românesc. În alte părţi, lucrurile sunt cât de cât controlate.

“În momentul de faţă muzica se îndreaptă cu paşi grăbiţi spre zgomot, deci spre anularea ei....''
Mircea Tiberian muzician

Îţi pare rău că n-ai emigrat?

Nu pot să-mi dau seama. Nu ştiu dacă aş fi făcut lucruri mai bune şi, oricum, nu poţi să-ţi asumi un alt destin decât al tău... Îmi pare rău că nu am fost sincronizat, ca persoană, cu o epocă istorică mai propice meseriei mele. Mă simt presat de timp şi mă tem să nu cumva să nu apuc să îndeplinesc măcar parţial ceea ce-aş fi putut să fac.

Ce muzică se potriveşte cel mai bine acestui timp?

O muzică liberă. Care ar putea avea ritmul, seriozitatea şi expresia lui John Coltrane, mijloacele de expresie ale lui Mahler, ştiinţa armonică şi geniul lui Enescu...

În ce culori vezi viitorul tău în muzică?

Semne bune anul nu prea are... Lupta pentru supravieţuire a muzicienilor e tot mai acerbă. Eu nu mă simt tentat să particip la ea. Dar asta nu mă împiedică să sper că voi putea cânta cât mai mult.

Ce pregăteşti pentru perioada următoare?

Aştept să apară în septembrie un album care se cheamă „Rosa das Rosas" şi pe care l-am înregistrat, acum un an şi ceva, cu Maria Răducanu şi cu un contrabasist din America, Lisle Ellis. Albumul conţine o muzică la care eu ţin foarte tare şi pe care aş numi-o îndrăzneaţă. E o încercare de punere la un loc a extremităţilor istorice ale muzicii occidentale. Respectiv, cântecele truverilor şi ale trubadurilor din Provence şi nordul Spaniei, cu modalităţile contemporane de improvizaţie. Un artist care se vrea autentic e tentat totdeauna să deschidă uşa care dă spre necunoscut.
http://www.adevarul.ro/bbtcontent/clipping/ADVIMA20110819_0767/1.jpg

Ai vrea să dai timpul înapoi?

Dacă n-ar fi comunismul, da. Dacă nu m-aş mai întâlni cu Ceauşescu..
.
Dar comunismul nu face parte din tine şi din muzica ta?

Mi-e greu să-mi închipui că frustrările pe care le-am avut atunci nu mi-au marcat personalitatea într-un anumit fel. Nu-mi închipui cum ar fi fost, dacă nu le-aş fi avut.

Dacă ai fi putut să-ţi alegi epoca muzicală în care să trăieşti, care ar fi fost?

Începutul secolului XX. Atunci, totul părea posibil.

A existat vreun moment în viaţa ta în care ai vrut să opreşti timpul în loc?

Când cânt. E ca şi cum ţi s-ar mai deschide patru-cinci dimensiuni. Ai nişte trăiri care merită toate „suferinţele" de până atunci.
(http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/Mircea_Tiberian-_-Sufar_ca_nu_cant_atat_cat_as_putea_0_538746558.html)


Anca Parghel & Mircea Tiberian - Pasare maiastra

sâmbătă, august 06, 2011

Cam câţi pedofili sunt pe internet?


Probabil că de ordinul sutelor de mii şi a milioanelor la nivel mondial, de vreme ce Guvernul SUA ia astfel de măsuri.

Legislatorii americani discută un proiect de lege ce are ca ţintă combaterea pedofiliei şi a pornografiei infantile pe internet, adoptarea acestei zeloase iniţiative legislative ducând practic la eliminarea definitivă a intimităţii din mediul online.


Cât timp vor mai aduce agenţii Statelor Unite ca explicaţii la abuzurile anti-democratice pretexte precum terorismul sau pedofilia?

http://i.telegraph.co.uk/multimedia/archive/01467/toilet_1467701c.jpg
(http://www.telegraph.co.uk/news/newstopics/howaboutthat/6077112/Twittering-on-the-toilet-Britains-bathroom-habits.html)

miercuri, august 03, 2011

marți, iulie 26, 2011

Tineri şi copii tolăniţi în iarbă ascultând sunetele de harpă celtică


Sâmbătă, 23 iulie
zidurile bisericii fortificate din Biertan
recitalul de harpă celtică al Roxanei Moişanu, de la Opera Naţională din Bucureşti
piese cunoscute din Evul Mediu, Re­naştere, Baroc şi Romantism
cântece tradiţionale din Transilvania, Italia, Irlanda, Anglia şi America Latină
valsuri celebre
muzică de film
http://www.jurnalul.ro/usr/thumbs/thumb_322_x_244/2011/07/19//176854-roxana-moisanu.jpg
(http://www3.jurnalul.ro/cultura/muzica/recital-de-harpa-celtica-la-biertan-585167.html)

duminică, iulie 24, 2011

Al cincilea rău


Cum mai am de trecut numai ultimul rău, simt că trebuie să mă pregătesc cumva să fac asta... Lumea mea de aici nu mă mai cunoaşte, nu o mai cunosc, nu mă mai primeşte. Lumea mea este dincolo de cea de a cincea apă.

Am trecut peste durere, peste lamentare, peste intensul foc, peste uitare... Trebuie să trec peste ura Stixului... spre lumea mea. Nu trebuie nimic altceva decât să-l conving pe Charon să mă călăuzească spre Hades. Cât de greu este acest lucru, cât de greu! Şi asta pentru că totul lucrează tainic...

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/6b/Lytovchenko_Olexandr_Kharon.jpg
(http://en.wikipedia.org/wiki/Charon_%28mythology%29)

Holograf - Taina

miercuri, iulie 13, 2011

Cornel Fugaru ne-a mai pus o bandă neagră pe inimă


Sincron - Si Daca Ramuri


http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/2/27/Sincron.jpg
(sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Sincron)

http://static.cinemarx.ro/poze/persoane-poze/2009/12/Cornel_Fugaru_1261315549_1.jpg
(sursa: http://www.cinemarx.ro/persoane/Cornel-Fugaru-489732.html?postere-alternative)

Sincron - Norii

luni, iulie 11, 2011

Alexandru Chira la timpul trecut


http://alexandruchira.ro/lib/galerie/galerie/1.jpg

Alexandru Chira Alexandru Chira Alexandru Chira Alexandru Chira Alexandru Chira Alexandru Chira

ALEXANDRU CHIRA


- DATE BIOGRAFICE, BIBLIOGRAFICE ŞI ARTISTICE -



Se naşte la 29 octombrie 1947, în satul Tauseni, judeţul Cluj – România.

Studii:


1968 - 1972 - Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”, Secţia Pictură - Bucureşti, România
1966 - 1968 - Institutul de Arte Plastice “Ion Andreescu”, Secţia Pictură - Cluj, România
1961 - 1966 - Liceul de Arte Plastice - Cluj, România

Premii si distinctii (sinteza):


2004 – Ordinul Meritul Cultural în Grad de Comandor, acordat de Preşedinţia României.
1999 - Premiul U.A.P. pentru pictură (pentru a doua oară);
1996 - Premiul Academiei Române;
1994 - Premiul Centrului International pentru Artă Contemporană;
1993 - Premiul U.A.P. pentru pictură;
1974 - Bursa U.A.P., România;

Activitate profesională:


2006 – prezent – Membru în Consiliul de conducere al Filialei de Pictură Bucureşti a Uniunii Artiştilor Plastici din România;
1999 – Preşedinte al Fundaţiei Culturale ALCHIRA;
1993 - prezent – Conferenţiar universitar la Catedra de pictură a Facultăţii de Arte Plastice din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti;
1974 – prezent – Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România;
2000 - 2004 – Şef al Catedrei de Pictură al Facultăţii de Arte Plastice din cadrul Universităţii de Arte Bucureşti;
1994 – 2002 - Membru în Consiliul Naţional, în Biroul Secţiei de Pictură şi în Consiliul Director al Uniunii Artistilor Plastici din Bucureşti

Expoziţii personale (sinteză):


1998 – Expoziţia – instalaţie „Pamantul si arta“, Muzeul Agriculturii din România, Slobozia, România;
1993 – „De-semnul interior“, Casa Culturii, Bratislava, Muzeulde Stat, Nitra, Slovacia;
1992 – „De-semnul interior“ (retrospectiva), Galeria ArtExpo, Bucureşti, România;
1984 – Centrul Cultural Roman, New York, S.U.A.;
1983 – Galeriile Bastion, Timişoara, România;
1982 – Galeria Pro Arte, Lugoj, România;
1982 – „Studii pentru o expozitie”,Galeria Simeza, Bucureşti, România;
1980 – Galeriile U.A.P., Cluj, România;
1980 – Muzeul de Arta - Galaţi, România;
1979 – „Tauseni 124“, Galeria Simeza, Bucureşti, România;
1973 – „Desene-proiect, poeme picturale, poeme-colet“, Galeria Orizont, Bucureşti, România;
1972 – „Pictură şi desene“ Galeria Kalinderu, Bucureşti, România;
1968 – „Pictură“, Casa Studenţilor, Cluj-Napoca, România;

Expoziţii de grup (sinteza):


2006 - Expoziţie de grup, Galateca, Bucureşti, România;
2005 - Expoziţie de grupm, Galateca, Bucureşti, România;
2003 - Expoziţia «Schimburi culturale România - Japonia», Metropolitan Art Gallery Pace, Tokyo, Japonia;
2001 - Salonul Naţional de Artă – Romexpo, Bucureşti;
2001 - Expozitie de Artă Contemporană “Milenium III”, Palatul Parlamentului, Bucureşti, România;
2000 - Salonul de Artă Bucureşti - “Semnele anului 2000”, Galeria Apollo, Bucureşti, România;
1999 - “Sacrul în artă”, Palatul Parlamentului, Bucureşti, România;
Salonul de Artă Bucureşti - “Timpul în artele spaţiului”, Galeria Apollo, G.A.M.B., Bucureşti, România, autor proiect, director de program;
1999 - “Pictori romani contemporani”, Centrul Cultural Român, Viena, Austria;
1998 - Salonul de Artă Bucureşti -“Spaţiul subiectiv”, Galeria Simeza, Bucureşti, România, autor şi coordonator proiect;
1997 - “Sacrul în artă”, Palatul Parlamentului, Bucureşti, România;
1996 - “Experiment”, ArtExpo, Bucureşti, România;
1996 - INTERARTeast open studio, Galeria Atelier, Târgu Mureş, România;
1995 - “Artişti români de azi”, Casa Americii Latine, Bucureşti, România;
1994 - “010101”, Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti, România;
1993 - European Media Art Festival, Osnabruck;
1992 - “Transparenţa”, Galeria Podul, Bucureşti, România;
1990 - “Filocalia”, Galeria ArtExpo, Bucureşti, România;
1988 - “Rumenische Malerei der Gegenwart”, Berlin, Germania ;
1988 - Expoziţia de desene originale de la Rijeka, Iugoslavia;
1986 - “Spatiu - Oglinda”, Institutul de Arhitectura, Bucureşti , România ;
1985 - Festivalul International de la Cagnes-sur-Mer, Franta ;
1985 - Mail art, Atelier 35, Bucureşti, România;
1984 - “Carte de artist”, Teatrul Foarte Mic, Bucureşti, România;
1984 - “Vatra”, Muzeul Satului, Bucureşti, România;
1983 - “Locul - fapta şi metafora”, Muzeul Satului, Bucureşti, România;
1983 - “13 pictori contemporani”, Căminul Artei, Bucureşti, România;
1982 - “Geometrie si sensibilitate”, Muzeul Bruckenthal, Sibiu, România;
1981 - Bienala Internaţională de la Sao Paolo, Brazilia;
1981 - “Studiu II”, Galeriile Bastion, Timişoara, România;
1980 - “Scrierea”, Institutul de Arhitectură, Bucureşti, România;
1979 - Fotografia şi filmul experimental, Căminul Artei, Bucureşti, România;
1978 - “Studiu I”, Galeriile Bastion, Timişoara, România;
1976 - “Arta si natura”, Galeria Nouă, Bucureşti, România;
1975 - Concursul de desen “Juan Miro”, Barcelona, Spania;
1975 - “Lucrul, imaginea, semnul”, Galeria Nouă, Bucureşti, România;
1975 - “Mesaje contemporane”, Galeria Nouă, Bucureşti, România;
1975 - “Natura moartă”, Atelier 35, Bucureşti, România;
1975 - “Corpul uman”, Facultatea de Medicină, Bucureşti, România;
1974 - “Fantasticul”, Atelier 35, Bucureşti, România;
1974 - Concursul de desen “Juan Miro”, Barcelona, Spania;
1973 - “Ipostaze figurative”, Atelier 35, Bucureşti, România;
1973 -“ Expresionismul ca atitudine”, Atelier 35, Bucureşti, România;

Lucrări de artă monumentală:


1994 - 2004 - Ansamblul monumental “De-semne spre cer, pentru ploaie si curcubeu”, Tăuşeni - Cluj, România

Simpozioane internaţionale:


1992 - Riesa, Germania
1980 - Targoszin, Polonia
1980 - Bojenti, Bulgaria
1978 - Bialowieza, Polonia

Alte activităţi:


1973 – 2006 publică în revista „Arta” şi în alte reviste, cataloage, ziare, peste 90 de articole, eseuri şi studii de specialitate şi susţine numeroase conferinţe şi comunicari la diferite simpozioane şi sesiuni ştiinţifice;
Participă la numeroase emisiuni TV şi radio, acordă interviuri în presa scrisă, radio şi TV;
Din 2006 este doctor în arte vizuale, având ca temă «Despre proiect şi utopie în artă – Demers autopoietic»;
Este autorul şi directorul de program al mai multor proiecte expoziţionale realizate, cu impact naţional şi cu participarea a sute de artişti plastici contemporani;
Este autorul şi iniţiatorul a două simpozioane naţionale; „Postmodernismul şi civilizaţia rurală“ (Tăuşeni jud. Cluj 1996) şi „Proiect şi Utopie în Artă – din deal în deal până la Viena“ (Tăuşeni şi Cluj-Napoca).

Pe site (http://alexandruchira.ro) mult mai multe...

http://s1.ziare.com/?mmid=522a4a024a58ed0aa
(sursa: http://www.ziare.com/bistrita/stiri-life-show/expozitia-de-pictura-evanescente-de-alexandru-serban-1734646)

Sunt tare trist că nimeni nu a susţinut proiectul propus de mine


Am propus proiectul:
http://bibliotecarul.blogspot.com/2011/07/daca-sunteti-interesati-de-ce-mai-fac.html

http://giconet.blogspot.com/2011/07/membrii-titulari-ai-academiei-romane.html

Nu am observat pe nimeni care să susţină această iniţiativă, nici unul dintre cititorii blogurilor mele. Este trist, foarte trist.
Pentru mine este un semn al românismului.
De exemplu (alt exemplu)...
Aşa este românul, de dragul unei parcări este în stare să strice cel mai vechi vestigiu istoric din România. Nu mă mai pot indigna, peste tot sunt semne că aşa este poporul nostru şi nu ai ce să ceri de la el, nu ai cum să ai pretenţii.

Zidul porţii de vest al cetăţii Sarmizegetusa Regia a fost afectat pe o lungime de 30 de metri de lucrările executate de o firmă privată pentru amenajarea unei parcări, bucăţi din piatră desprinzându-se după ce un utilaj a săpat în apropiere

Eu recunosc, am din ce în ce mai puţin putere să lupt pentru o ţară aşa cu mi-aş dori-o. Încep să accept că nu se poate. Sunt tare trist şi abătut... Mă simt şi tare singur...

sâmbătă, iulie 09, 2011

Membrii Titulari ai Academiei Române


Am propus domnului Voiculescu o emisiune cu şi despre Academicienii României.

Dacă vreţi să aflaţi mai mult despre academicieni şi rezultatul muncii academice, vă invit să susţineţi acest proiect:
http://danvoiculescu.net/blog/2011/07/marul-si-omleta/#comments



Marius Andruh (n. 1954), chimist (din 2009)
Alexandru T. Balaban (n. 1931), inginer chimist (din 1990)
Viorel P. Barbu (n. 1941), matematician (din 1993)
Dan Bălteanu (n. 1943), geograf (din 2009)
Dan Berindei (n. 1923), istoric (din 1992)
Nicolae Breban (n. 1934), scriitor (din 2009)
Emil Burzo (n. 1935), inginer fizician (din 2009)
Gheorghe Buzdugan (n. 1916), inginer (din 1990)
Augustin Buzura (n. 1938), scriitor (din 1992)
Horia Colan (n. 1926), inginer (din 2010)
Florin Constantiniu (n. 1933), istoric (din 2006)
Valeriu D. Cotea (n. 1926), enolog (din 1993)
Nicolae Dan Cristescu (n. 1929), matematician (din 1992)
Romulus Cristescu (n. 1928), matematician (din 1990)
Dan Dascălu (n. 1942), inginer (din 1993)
Leon Dănăilă (n. 1933), medic (din 2004)
Radu Alexandru Dimitrescu (n. 1926), geolog (din 1996)
Emilian Dobrescu (n. 1933), economist (din 1990)
Toma Dordea (n. 1921), inginer (din 1994)
Gleb Drăgan (n. 1920), inginer (din 2004)
Florin Gheorghe Filip (n. 1947), inginer (din 1999)
Mihnea Gheorghiu (n.1919), scriitor, traducator, cineast (din 1996)
Dinu C. Giurescu (n. 1927), istoric (din 2001)
Margareta Giurgea (n.1915), fizician (din 1992)
Victor Giurgiu (n. 1930), inginer silvic (din 2009)
Constantin I. Gulian (n. 1914), filosof (din 1955)
Ionel Haiduc (n. 1937), chimist (din 1991)
Cristian Ioan D. Hera (n. 1933), inginer agronom (din 2004)
Aurel Gh. Iancu (n. 1928), economist (din 2001)
Marius Iosifescu (n. 1936), matematician (din 2000)
Mugur Constantin Isărescu (n. 1949), economist (din 2006)
Sabina Cornelia Ispas (n. 1941), etnolog (din 2009)
Mircea Maliţa (n. 1927), matematician, diplomat, eseist (din 1991)
Solomon Marcus (n. 1925), matematician (din 2001)
Radu Miron (n. 1927), matematician (din 1993)
Petru Mocanu (n. 1931), matematician (din 2009)
Camil Bujor Mureşanu (n. 1927), istoric (din 2000)
Theodor Anton Neagu (n. 1932), paleontolog (din 2001)
Păun Ion Otiman (n. 1942), inginer agronom, economist (din 1999)
Marius Sabin Peculea (n. 1926), inginer (din 1993)
Mircea Petrescu-Dîmboviţa (n. 1915), istoric si arheolog (din 1996)
Ioan-Aurel Pop (n. 1955), istoric (din 2010)
Constantin Popa (n. 1938), medic (din 2003)
Dumitru-Radu Popescu (n. 1935), scriitor (din 2006)
Ioan-Ioviţ Popescu (n. 1932), fizician (din 1990)
Laurenţiu Mircea Popescu (n. 1944), medic (din 2001)
Octavian Popescu (n. 1951), biolog (din 2010)
Marius Porumb (n. 1943), istoric de arta (din 2009)
Tudorel Postolache (n. 1932), economist (din 1990)
Dan P. Radulescu (n. 1928), geolog (din 1993)
Victor Emanuel Sahini (n. 1927), chimist (din 1990)
Marius Sala (n. 1932), lingvist (din 2001)
Aureliu Emil Săndulescu (n. 1932), fizician (din 1992)
Mircea Ioan Valentin Săndulescu (n. 1933), inginer geolog (din 1994)
Nicolae N. Săulescu (n. 1939), inginer agronom (din 2009)
Horia Scutaru-Ungureanu (n. 1943), fizician (din 1995)
Eugen Segal (n. 1933), chimist (din 2009)
Ioan Eugen Simion (n. 1933), critic, istoric literar (din 1992)
Bogdan C. Simionescu (n. 1948), chimist (din 2009)
Maya Simionescu (n. 1937), biolog (din 1991)
Ivan Singer (n. 1929), matematician (din 2009)
Alexandru Surdu (n. 1938), filosof (din 1993)
Ştefan Ştefănescu (n. 1929), istoric (din 1992)
Gheorghe Tecuci (n. 1954), inginer (din 1993)
Răzvan Theodorescu (n. 1939), istoric al culturii, istoric de arta (din 2000)
Vasile Tonoiu (n. 1941), filosof (din 2003)
Andrei Ţugulea (n. 1928), inginer (din 1999)
Iulian Văcărel (n. 1928), economist (din 1994)
Ionel Valentin Vlad (n. 1943), inginer, fizician (din 2009)
Gheorghe Vlăduţescu (n. 1937), filosof (din 1999)
Victor A. Voicu (n. 1939), general medic, farmacolog (din 2001)
Alexandru Vulpe (n. 1931), istoric, arheolog (din 2009)
George Zarnea (n. 1920), medic, biolog (din 1994)
Alexandru Zub (n. 1934), istoric (din 2004)

(sursa: http://www.acad.ro/membri_ar/pag_membri_t.htm)

Uite, pariez că mulţi dintre domniile voastre habar nu aveau că dl. Isărescu este academician.

duminică, iulie 03, 2011

joi, iunie 23, 2011

Versuri subexpuse


De ce subexpuse? Atunci când avem o subexpunere, totul este neclar, întunecat... Dar în spatele întunericului este o realitate ce ar putea fi percepută în anumite condiţii. Vorbesc deci despre frica faţă de ceea ce se întâmplă în afara simţurilor şi a raţiunii. Aş vrea să fiu acea pasăre liberă ce studiază, cu atenţie, atât pământurile cât şi cerurile, în schimb am ajuns închis într-o carceră a torturii.


Ferestre Închise
de Gheorghe Bibliotecaru Florescu

Nu simt azi pe faţă fiinţa vântului.
Nu simt nici reavăn miezul pământului.
M-apasă cumplit greutatea grinzilor.
Mă ceartă privirile sfinte ale părinţilor.
M-aleargă negrul pătat de alb.
M-aleargă cuvântul coclit şi calp.
Nu văd lumina dulce a zorilor,
Nici uzul color al lenei florilor.
Nici nu mă încearcă mersul somnului,
Nici nu complic esenţa omului.
Privesc în gol cu privirile dalbe
Izbite-n pereţi în valuri învoalbe.
M-apasă închisul uşilor,
Zângănitul din fierul cătuşelor
Şi cântul din suflul subţire de flaut,
Urcat sus, pe vârfuri, cu semn de umlaut.
Nici de un gust pe limbă n-am parte,
Măcar de la carii din pagini de carte.
Nu simt nici un lapte ţâşnind din ugere,
Doar tunet năprasnic ars în distrugere
Izbind cu puterea grea a plumbului
În ţeasta fragilă, cutia gândului.
Şi toate acestea de-acuma fiind zise...

Ne omori, Preşedinte! Ne ţii ferestrele-nchise!

luni, mai 16, 2011

Muză la muzeu


http://harrytavitian.files.wordpress.com/2011/05/harry-tavitian-la-muzeul-satului-2008-foto-iulian-ignat.jpg?w=450&h=678
(sursa: http://harrytavitian.wordpress.com/2011/05/12/o-pasare-rara-din-nou-la-muzeul-satului/)


Recital Harry Tavitian

Duminica 22 mai 2011, ora 17


Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti”, Bucuresti (Soseaua Kiseleff nr.28).

Muzeul Satului aniverseaza 75 de ani de la inaugurare. Recitalul incheie seria de manifestari dedicate acestui eveniment deosebit.

Amanunte, pe blog:

http://harrytavitian.wordpress.com/2011/05/12/o-pasare-rara-din-nou-la-muzeul-satului/


Atentie: Recitalul e la Muzeul Satului, nu la Muzeul Taranului! E bine sa ajungeti mai devreme.
(informaţii primite pe email)

sâmbătă, mai 14, 2011

Mâine e soare, motiv de plimbare


Recomandarea mea pentru ziua de mâine, o plimbare în Herăstrău.

Duminica, 15 Mai, ora 12.00
- Parcul Herastrau- intrarea dinspre Paita Charles De Gaulle

clovnii_1.jpg

***
Duminica, 15 Mai, ora 18.00
-Parcul Herastrau-intrarea dinspre Piata Charles De Gaulle
ex_libris_site.jpg
Duminica, 15 Mai, ora 19.00
-Parcul Herastrau-intrarea dinspre Piata Charles De Gaulle
pierrot_1.jpg

(mai multe pe http://masca.ro/site/index.php?option=com_content&task=view&id=100&Itemid=1)

Avem nevoie de alt imn


Pe-al nostru steag e scris unire,
Unire-n cuget şi simţiri
Şi sub măreaţa lui umbrire
Vom înfrunta orice loviri.
Acel ce-n luptă grea se teme
Ce singur e rătăcitor,
Iar noi uniţi în orice vreme
Vom fi, vom fi învingători.
Am înarmat a noastră mînă
Ca să păzim un scump pămînt,
Dreptatea e a lui stăpînă,
Iar domn e adevărul sfînt.
Şi-n cartea veşniciei scrie
Că ţări şi neamuri vor pieri,
Dar mîndra noastră Românie
Etern, etern va înflori.
Învingători cu verde laur
Noi fruntea nu ne-o-mpodobim
Nici scumpele grămezi de aur
Drept răsplătire nu dorim.
Ştiind că-n viaţa trecătoare
Eterne fapte-am împlinit
Şi chinul morţii-ngrozitoare
Bogat, bogat e răsplătit.

(Muzica: Ciprian Porumbescu, versurile: Andrei Bârseanu)

Poate ne înrudim astfel şi cu Albania. Astăzi duşmanul cel mai crunt al României este politicianul ce fură suveranitatea ţării, indiferent din ce partid ar fi.

Corul Armatei Romane - Pe-al nostru steag e scris Unire

duminică, mai 08, 2011

Ultimul răgnet în muzica românească


O melodie cu sonorităţi ce îmi amintesc de vechia mea platformă Spectrum Z80...
Nu am găsit o poză chiar ca a mea... dar seamănă destul de mult.

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/ca/ZX_Spectrum%2B.jpg
(sursa: http://www.netcore2k.net/home/napalmsblog#Retro-Remembrance)

Andrei Hategan (vocals & keyboards), Andrei Ungureanu (guitar), Ovidiu Bejan (guitar & vocals) şi Augustin Nicolae (bass).

miercuri, mai 04, 2011

marți, aprilie 26, 2011

Fiţi aproape de mine


miercuri, aprilie 20, 2011

Luuuuuume lume, să ştie tot norodul că vine Paştele


De la un timp nu mai simt sărbătorile cheie ale creştinismul, Crăciunul şi Paştele, aşa cum le simţeam odată, ca pe o bucurie ce mă furnica... Simt Paştele mai mult cu miros de cavou, de descompunere, mai cuprins de mireasma imortelelor. Statul acesta mi-a ucis Ţara şi Ţarina mi-a ucis bucuria miracolului, m-a lovit până mi-a ucis sărbătoarea.

Pentru câteva minute a fost însă altfel. Am văzut aceste fotografii şi m-am dus cu gândul spre mileniile trecute.

https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEivX2j1m5IJv9-VxgXUzKVC9ctJiKOgUxS9XodctKGMPI7wIIVPHszQSO-ZzhvlAdkL2kisEzde3LfqrHALv5jgJJlsofscIt12k-VJpMgj2Il6RpdBQgB-6cRp95aF3FIW90bOFgtDA_sD/s1600/romania-village-museum.jpg

https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg8UoOyIStvsYR3QMM86cE4wj4_uZzY4uLASdAyd5A5qnXt_6Ym25sxWQ5bMTOZ-8vZlScEeiu6YBxmpZqAqxB8vRTkbNA6wN_MqilpQnvveS68di_CrGgV1vvJelNzCYLnZLLBxFx0_7Om/s1600/dools-museum-village-photographis.jpg

https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi_ohDyFMC_THRO-WI0ybyqEEqcKx0mqmMVsIi2r9UcA_r69ipu1Xk8bcRJOPG2rePYoTF_21S5yusR5gEuNNr0LCUdvlHKqmHqQ1p2XgGp4Xt5nUULuge3ad2tP3QvhBJeMUvVvUQnCyFm/s1600/bee.jpg

https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhp1NVJkOTXQ4m_REk1lz8ZVx26x744gAOc1xScdS_PBlyOgH1c5ceQZrHuip45Il-exQFXCEpczPxX_aB3CC8yc-U-49uRk4fZbtmZOqG_aRZe4NbOemUpKHkFg3SJI7OulAt9W4o41Dt0/s1600/village-museum.jpg

https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi-IRO6aeuweAdEG1wQJ3NWCT8AFxf6QfbgG3WHPnD2fWDnafSgfiZJigyasryawdY9FJz2q3NfQ4kmrcIuY8TRjapqzd2IkFx8E4PTbZMdDPyq_t-8QxxN85JdjX_IDZf9OTdlBz2g9d5C/s1600/carpets-in-village-museum-photographis.jpg

https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiSQ0yYuEllzyFzr55HcqItsczKV4LKTP9pKiBETutfk49mPz-aErA9S9EGMeg09S7hHT1Nj_CBNumLyQ77gTqKqyDB0CYMcY2Q2YBAoNr_ZF-tKLBOE1y1cGlXpNO87G-NUMB-1H6uWdR8/s1600/narcisa-yellow-spring-photographis.jpg

(Restul consemnării vizuale a primăverii pe... http://graphis-artwork.blogspot.com/2011/04/flowers-day-in-village-museum-floriile.html)

E o umilă şi neştiută uliţă de margine de târg.
Nu răsfaţă ochiul cu mlădieri de râu gătite-n salturi de verdeaţă şi nici nu ispiteşte pasul cu
caldarâm sonor . E firavă şi goală : numai pământ şi pietre.
Dau năvală celelalte uiţi, înghesuite una într-alta, cot la cot, s-ajungă mai degrabă la uliţa cea mare, cu pântec de piaţă, căreia îi duc larma grămădită pe tăvi de piatră.

Ea e pustnică. A strâns pios tăcerea aruncată de celelalte uiţi şi s-a dat la o parte de ele. Năzuia poate să iasă din târg, să se îndrume departe, spre munţi : să fie acolo o potecă prin brădet. Dar au părăsit-o puterile la marginea târgului şi s-a lungit la pământ în dreptul bisericii, câtorva căsuţe liniştite, alături de căsuţa bunicilor şi noastră. Acolo a rămas.

...Odinioară, pe meleagurile acestea, stăpânea un sat gospodar. Pe-atunci, uliţele de astăzi erau ale pământului şi se numeau brazde şi frăţeşte vieţuiau, rodind . În satul acela e obârşia târgului, în acele brazde e obîrşia uliţelor — obârşii uitate şi nesocotite.
Acum, uliţele înstrăinate de pământ s-au învrăjbit : se sfădesc între ele, cât le lasă gura căruţelor şi a trăsurilor şi se hărţuiesc, smulgându-şi una alteia smocuri de colb cărunt.

Uliţa mea e paşnică, tăcută. Rareori o tulbură năvala târgului. Prin ea străbat carele cu boi venind de la ţară. Convoiul lui tihnit e o rugăciune murmurată cu buzele ei, şi colbul care le-nsoţeşte e un surâs blajin.
Uliţele de căpetenie ale târgului au slujitorii lor : măturători care le piaptănă, stropitori care le spală, meşteri care le sulimenesc cu smoală şi asfalt.
Ea se slujeşte singură. Îşi toarnă apă de ploaie prin uluce ; îşi potriveşte părul cu vrăbii ; şi chipul ei firesc e.
Trufaşe de numele lor, celelalte uiţi au silit porţile caselor să li-1 înveţe şi să li-1 rostească statornic.

Şi porţile, cu guri de tablă sau de lemn, îl au în toată clipa pe buze.
Ea a şoptit doar casei noastre numele ei. Ploile 1-au şters ; poarta 1-a uitat ; şi ea 1-a uitat.
E o umilă şi neştiută uliţă de margine de târg.

(Ionel Teodoreanu, Uliţa Copilăriei)

luni, aprilie 18, 2011

Fac parte dintre românii care îl nemulţumesc pe preşedinte


La început a fost... http://bibliotecarul.blogspot.com/2011/04/scurt-domnule-scurt-de-tot.html

Răspund preşedintelui cu o poezie scrisă de Serghei Esenin şi tradusă de George Lesnea.

Garduri vechi, urzici îngălbenite,

Iată locul, locul meu străbun!

S-au pitit sub veştede răchite,

Izbele sărmanului cătun.

Peste câmpul plin de iarbă deasă,

Lângă iazul cu lumina-n punţi,

Tolăneşte-o cale nisipoasă:

Drumul spre Siberia şi munţi.

Prins de zări se clăbuceşte fumul,

Din pământul împânzit de ruşi.

Oameni frânţi, prin pulbere bat drumul,

Oameni prinşi în lanţuri şi-n cătuşi.

Toţi sînt hoţi şi ucigaşi din fire;

Cum au fost pe lume sorociţi.

Îndrăgit-am trista lor privire

Şi obrajii traşi şi scofâlciţi.

Mult rău fac din bine ucigaşii,

Inimile lor nu se prefac.

Dar se strâmbă feţele şi paşii,

Buzele sînt vinete şi tac.

Şi pe mine-un tainic gând mă-ndeamnă,

Răsărit, aşa de undeva…

Ca şi eu, într-un apus de toamnă,

Să-mi împlânt cuţitu-n cineva.

Ca şi eu, prin vântul nesfârşirii,

Pe-acest drum glodos şi mohorât,

Îngrădind tristeţea osândirii,

Să fiu dus cu un juvăţ de gât.

Şi atunci când zâmbet voi încinge,

Peste toate cele ce-au rămas,

Ploile şi apele vor linge

Urmele pe care-am să le las.

http://www.talismancoins.com/catalog/Exiled_Students_in_Siberia_by_Jacek_Malcewski.jpg
(sursa: http://www.talismancoins.com/servlet/Detail?no=512)

joi, aprilie 14, 2011

GUSTAVO ADOLFO BÉCQUER - Volverán las oscuras golondrinas


Mi-a atras atenţia această poezie mai ales prin traducerea excelentă a domnului Răzvan Coderescu. (http://www.rostonline.org/blog/razvan/2009/02/o-poezie-de-gustavo-adolfo-becquer.html)

Volverán las oscuras golondrinas

Volverán las oscuras golondrinas
en tu balcón sus nidos a colgar,
y, otra vez, con el ala a sus cristales
jugando llamarán;
pero aquéllas que el vuelo refrenaban
tu hermosura y mi dicha al contemplar,
aquéllas que aprendieron nuestros nombres...
ésas... ¡ no volverán !

Volverán las tupidas madreselvas
de tu jardín las tapias a escalar,
y otra vez a la tarde, aun más hermosas,
sus flores se abrirán;
pero aquéllas, cuajadas de rocío,
cuyas gotas mirábamos temblar
y caer, como lágrimas del día...
ésas... ¡ no volverán !

Volverán del amor en tus oídos
las palabras ardientes a sonar;
tu corazón, de su profundo sueño
tal vez despertará;
pero mudo y absorto y de rodillas,
como se adora a Dios ante su altar,
como yo te he querido..., desengáñate:
¡ así no te querrán !


Şi acum traducerea

Veni-vor iarăşi negre rîndunele...

Veni-vor iarăşi negre rîndunele
ce în balconu-ţi cuiburi şi-or găti,
şi înc-o dată, cu-aripi jucăuşe,
în geamuri ţi-or lovi;
dar cele ce se-opreau din zbor să vadă
la tine – nuri, la mine – bucurii,
cele deprinse cu-ale noastre nume...
acelea... n-or veni!

Veni-vor iarăşi mîndri caprifoi
grădinii tale zidul a-i sui,
şi înc-o dată, chiar mai plini de vrajă,
pe seară-or înflori;
dar cei scăldaţi de boabele de rouă
al căror tremur stam a-l iscodi,
şi ce cădeau ca lacrimi ale zilei...
aceia... n-or veni!

Veni-vor iarăşi în auz să-ţi sune
ale iubirii şoapte-atît de vii;
din somnul ei adînc inima-ţi poate
atunci o vor trezi;
dar mut, răpit, în sfîntă-ngenunchere,
cum la altar pe Domnul l-ai slăvi,
cum eu te-am fost iubit..., nu-ţi face vise:
aşa nu te-or iubi!

vineri, aprilie 01, 2011

tabula rasa

Ce este tabula rasa?
În latină înseamnă tablă ştearsă. În româneşti se spune "am şters totul cu buretele", în sensul că nu mai contează ce a fost dinainte. Sensul expresiei călătoreşte prin istorie de la Aristotel şi Platon, la Albertus Magnus şi Toma d'Aquino, Locke şi Leibniz şi trece apoi la Sigmund Freud...

Despărţirea celor înnăscute de cele dobândite, nouveaux essais, are însă o clenci: AMNEZIA.

Despre o astfel de amnezie, tabula rasa de maturitate, vreau şi eu să vorbesc. Pe scurt, după ce domnul Sever Voinescu şi-a abandonat mult, mult timp propriul blog... a revenit cu o nouă postare. Faptul incredibil este însă că a şters toate celelalte postări. Cu alte cuvinte, acest blog a renăscut... TABULA RASA.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1687/8044806/1/sever-voinescu-liviu-adascalitei.jpg?width=400
(sursa foto: http://www.mediafax.ro/politic/voinescu-despre-sedinta-cnc-un-fleac-ne-au-ciuruit-daca-inchideam-ochii-credeam-ca-vorbeste-ponta-8044806)