Traian Băsescu: "îmi asum, alături de toată clasa politică, eroarea promulgării"

---

Declaraţie de presă
a preşedintelui României, Traian Băsescu,
pe teme de actualitate
(Palatul Cotroceni, 04 mai 2009)
Bună ziua,
Doresc să mă refer la câteva probleme de actualitate şi să exprim punctul de vedere al Preşedinţiei legat de cele trei evenimente. Este vorba de greva din educaţie, o cerere de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională şi anunţul făcut astăzi de comisarul european Almunia. Primul aspect este legat de acţiunile de protest ale cadrelor didactice. Aş începe cu menţiunea că aceste acţiuni de protest sunt rezultatul unor decizii ale clasei politice şi nu a unor decizii ale elevilor şi părinţilor. De aceea, apreciez că discuţiile, disputa între sindicatele profesorilor şi elevi şi părinţi, pe de altă parte, este inutilă. Această dispută trebuie mutată, dacă tot trebuie să existe, între profesori şi politicieni. Inclusiv eu am promulgat Legea salarizării cadrelor didactice şi îmi asum, alături de clasa politică, eroarea acestui act. Nu trebuie să-i transformăm pe copii, pe elevi, pe studenţi în victimele actuale ale crizei economice şi globale. Cred că avem cu toţii datoria să-i protejăm. Şi poate în primul rând profesorii sunt cei care trebuie să-i protejeze pe copii. Rugămintea mea este să nu se transforme dreptul constituţional la grevă într-un drept de a afecta negativ vieţile a sute de mii de copii. Aş vrea să fac precizarea că îmi asum, alături de toată clasa politică, eroarea promulgării noii legi de salarizare a profesorilor. Este o lege care, urmare a evoluţiei crizei, nu a mai putut fi aplicată. Vă asigur că aş fi avut toată bunăvoinţa şi dorinţa ca această lege să fie aplicată. Dar la ora la care s-a promulgat legea nimeni nu evalua situaţia dificilă generată de criza economică.

Un al doilea subiect la care aş dori să mă refer, şi o voi face pe larg, este legat de cererea de soluţionare a conflictului de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi Parlamentul României şi Guvernul României, pe de altă parte. Pentru că documentul pe care l-am înaintat Curţii Constituţionale va fi făcut public imediat, doresc să nu-l las la libera interpretare a celor care îl vor citi sau nu-l vor citi, şi de aceea mă voi referi pe larg la această cerere de soluţionare a unui conflict între puterile statului. Situaţia de fapt pe care am semnalat-o este că prin Legea nr. 50 din 1996 s-au acordat o serie de sporuri salariale magistraţilor şi personalului asimilat acestora. În anul 2000, odată cu reforma din domeniul salarizării pentru magistraţi, prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 s-au introdus toate sporurile în salariul de bază pentru a asigura transparenţa salarială. Această Ordonanţă 83/2000 a fost aplicabilă şi altor categorii, nu numai magistraţilor. Astfel s-au abrogat expres dispoziţiile Legii 50 din 1996 referitoare la sporurile acordate magistraţilor. Deci toate sporurile au fost introduse în salariu prin Ordonanţa 83/2000. Din păcate, în mod constant în ultimii ani, instanţele judecătoreşti au pronunţat hotărâri judecătoreşti prin care au dat câştig de cauză magistraţilor, personalului de specialitate juridică asimilat acestora, funcţionarilor din Ministerul Justiţiei, spre exemplu, asistenţilor judiciari şi personalului auxiliar, care au promovat acţiuni în pretenţii fundamentate pe legislaţia salarizării din sistemul judiciar. Astfel de procese câştigate au avut ca obiect, cu titlul de exemplu, vă dau doar câteva exemple: prima de concediu, sporul de anticorupţie, ca şi cum un magistrat pentru a fi corect trebuie să aibă un spor de anticorupţie, sporul pentru vechimea în muncă, coeficienţi de multiplicare diferiţi, sporul de specializare, ca şi cum un magistrat ar trebui să nu fie specializat, sporul de periculozitate, sporul de confidenţialitate, ca şi cum legea nu cere confidenţialitate asupra acţiunii judecătoreşti până la un anumit stadiu, sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, tichete de masă, sporul de fidelitate, ca şi cum nu jurăm fidelitate instituţiilor din care facem parte, stimulente, suplimentul postului, sporul de permanenţă. Sunt doar câteva exemple de sporuri obţinute de magistraţi, care ei înşişi au dat în judecată şi tot dânşii au judecat. Aceste sporuri au fost acordate în baza unor hotărâri judecătoreşti motivate pe dispoziţiile Legii nr. 50/1996, lege care la acea oră era abrogată În mod explicit prin Ordonanţa 83/2000. Justiţia a mers mai departe.

Motivaţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost fundamentată prin Decizia nr. 21 din 2008, pe faptul că judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 la sută pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi după intrarea în vigoare a ordonanţei Guvernului nr. 83/2000. Ordonanţă care tocmai abroga explicit acest spor şi îl introducea în salariu. Aici aş face menţiunea că Ordonanţa a fost aprobată de Parlament prin Legea nr. 334/2000, deoarece „verificarea constituţionalităţii normelor abrogate în prezenta lege revine prin interpretare, susţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţelor judecătoreşti”. Eu vă citez din hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aici cred că s-a întrecut măsura pentru că se poate lesne observa că în virtutea art. 142 din Constituţie, doar Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei. Acest fenomen al acordării de sporuri salariale pe ultimii ani a început să se extindă. Astfel că în momentul de faţă un mare număr de salariaţi din instituţii ale statului, primării, ministere, direcţii judeţene, direcţii generale, instituţii asimilate direcţiilor, câştigă în instanţe procese care măresc salariile, măresc veniturile prin acordarea unor sporuri. Fenomenul a luat amploare, astfel că prin pronunţarea, unor hotărâri judecătoreşti, uneori în baza unor texte de lege abrogate, autoritatea judecătorească prin instanţele judecătoreşti acţionează ca o autoritate legiuitoare, fiind astfel afectat un principiu fundamental al statului de drept, respectiv principiul separaţiei şi echilibrului puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în cadrul democraţiei constituţionale, principiu consacrat prin art.1 alin. 4 din Legea fundamentală.

Practic, bugetul statului este stabilit de către instanţele de judecată şi nu de către Guvern şi Parlament, autoritatea judecătorească acţionând cu depăşirea atribuţiilor sale. Este necesar stoparea acestui fenomen şi revenirea la normalitate. „În baza art. 80 alin. 2 din Constituţie, preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. Tot în baza Constituţiei, art. 146 alin. E, Curtea Constituţională soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Primului-ministru, a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii”. V-am citat acest articol ca să nu se meargă pe speculaţia: Preşedintele nu avea dreptul sau avea dreptul, sau de ce nu a făcut-o Guvernul, de ce nu a făcut-o preşedintele uneia sau alteia dintre Camere. Nu au făcut-o. Foarte bine. Preşedintele este menţionat în Constituţie ca fiind unul dintre cei care poate sesiza Curtea Constituţională. În concluzie, în virtutea prerogativelor constituţionale pe care le am, m-am adresat astăzi Curţii Constituţionale cu cererea de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească, pe de o parte, şi Parlamentul şi Guvernul României, pe de altă parte. Motivul acestei acţiuni este depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti. Nu este normal ca o putere a statului, puterea judecătorească, să încerce să-şi atribuie o prerogativă pe care nu o are prin Constituţie, aceea de a gestiona o parte din bugetul statului. Puterea judecătorească şi-a atribuit o prerogativă pe care nu o are, practic se substituie executivului. Eu consider că se instituie un precedent periculos din punct de vedere democratic. Alocarea resurselor bugetare este făcută de puterea legislativă şi de cea executivă. Vreau să se înţeleagă foarte bine că sunt un susţinător al independenţei Justiţiei şi al corectei remunerări a celor care lucrează în acest sistem. În ultimii ani, cei din Justiţie au beneficiat de o creştere constantă a veniturilor lor. Acum, societatea are dreptul să ceară rezultate puterii judecătoreşti. Avem nevoie de o justiţie credibilă. De aceea, consider că această credibilitate se câştigă numai atâta vreme cât deciziile magistraţilor nu pot fi bănuite că sunt rezultatul unor conflicte de interese.

Aş veni şi la cel de-al treilea punct pe care doresc să-l semnalez şi asupra căruia doresc să mă pronunţ. Şi aş face referire la o ştire care pentru dumneavoastră a trecut relativ neobservată, dar care arată realitatea crudă şi dureroasă a bugetului de stat din acest an. Această informaţie este poate relevantă şi pentru magistraţi, şi pentru profesori, şi pentru funcţionarii publici. Astăzi comisarul european pentru economie şi politică monetară, domnul Almunia, a anunţat faptul că Executivul comunitar va declanşa procedura de deficit excesiv împotriva României pentru depăşirea pragului de trei la sută din Produsul Intern Brut privind deficitul bugetar al anului 2008. Acest risc pe care îl ştim cu toţii, încă de la preluarea mandatului de către actualul Guvern, a fost, din păcate, confirmat. Comisia Europeană a declanşat procedura de deficit excesiv împotriva României. De aceea, interesul naţional reclamă ca fiecare persoană să fie conştientă de dificultatea acestui an, şi profesorii, şi magistraţii, şi politicienii, şi funcţionarii, toate categoriile care văd bugetul ca pe o zonă care poate fi presată la nesfârşit. Cred că ar fi o dovadă de responsabilitate din partea tuturor să înţelegem că putem depăşi situaţia de criză dacă suntem solidari, dacă avem capacitatea să privim realist la resursele pe care bugetul de stat le are în momentul de faţă. Nu vreau să mă substitui executivului, dar vreau să anunţ public faptul că bugetul de stat al României are dificultăţi în momentul de faţă să asigure cheltuielile la care s-a angajat. Ministerul Finanţelor face împrumuturi frecvente pentru a-şi acoperi cheltuielile curente. Şi din acest motiv mi se pare că a presa în direcţia bugetului de stat, atunci când se spune că nu se poate, este un lucru care nu poate duce nicăieri. Nu pot să închei altfel această declaraţie decât reamintind încă o dată că îmi asum alături de toată clasa politică responsabilitatea erorii de a promulga Legea creşterii salariilor în Educaţie, în condiţiile în care dascălii merită un salariu mai mare, dar noi nu am avut capacitatea să anticipăm efectele crizei economice. Vă aduc aminte că în decembrie prognoza oficială pentru anul 2009 era de creştere economică între 3-6 procente. Cred că obligaţia noastră, a tuturor, este să ne adaptăm la realitate. Şi dacă avem o prioritate majoră, aceasta este să găsim soluţii pentru ca economia reală să pornească. Numai din această zonă putem asigura resursa financiară pentru salarii, pensii şi aşa mai departe. Vă mulţumesc mult. Vă doresc o zi bună!

Departamentul de Comunicare Publică
04 Mai 2009
(sursa: http://www.presidency.ro)