duminică, ianuarie 02, 2011

Marin Constantin












Marin Constantin (n. 27 februarie 1925, Urleta - d. 1 ianuarie 2011) a fost un muzician, compozitor şi dirijor de ansamblu coral român, fondator, dirijor şi director pe viaţă al Corului Naţional de Cameră Madrigal. Este un specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian şi baroc, precum şi muzica tradiţională românească. Activitatea sa a fost apreciată entuziast de critici muzicali din întreaga lume, fiind distins cu numeroase premii şi distincţii interne şi internaţionale.

Şi fiul său, Ion Marin, este un dirijor renumit (austriac).

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/fd/Marin_Constantin.jpg
(sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Marin_Constantin)

UPDATE:
COMUNICAT DE PRESĂ
(02 ianuarie 2011)

REF: Mesaj de condoleanţe din partea Preşedintelui României

Preşedintele României, Traian Băsescu, a transmis un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţă a compozitorului şi dirijorului Marin Constantin.

Vă prezentăm integral acest mesaj:

„În aceste momente de adâncă tristeţe, doresc să transmit familiei şi celor apropiaţi compozitorului şi dirijorului Marin Constantin sincere condoleanţe. El va rămâne în amintirea noastră drept fondatorul celui mai prestigios simbol al coralei româneşti, Corul Naţional de Cameră Madrigal.

Marin Constantin ne-a cucerit prin talentul, eleganţa şi măiestria artei sale dirijorale. Dedicându-şi cu pasiune întreaga sa viaţă artei corale, el a fost pentru noi toţi un model de modestie şi generozitate.

Dumnezeu să-l odihnească!”

Departamentul de Comunicare Publică
02 Ianuarie 2011
(sursa: http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=12653&_PRID=lazi)

4 comentarii:

karina spunea...

Dumnezeu si-a facut un mare cor cu minunate suflete muzicale

Bibliotecaru spunea...

Din păcate, la asta se mai adaugă ceva. Din experienţa SONG, cred că şi Madrigalul va dispărea fără acest minunat om.

balbech@yahoo.com spunea...

Eram in Italia cand am auzit de moartea sa.Imi pare rau.A mai murit un om valoros.

Bibliotecaru spunea...

Şi mai trist este că este foarte probabil ca odată cu domnia sa să dispară şi munca domniei sale, adică chiar corul.