Fiţi aproape de mine

---

Luuuuuume lume, să ştie tot norodul că vine Paştele

---

De la un timp nu mai simt sărbătorile cheie ale creştinismul, Crăciunul şi Paştele, aşa cum le simţeam odată, ca pe o bucurie ce mă furnica... Simt Paştele mai mult cu miros de cavou, de descompunere, mai cuprins de mireasma imortelelor. Statul acesta mi-a ucis Ţara şi Ţarina mi-a ucis bucuria miracolului, m-a lovit până mi-a ucis sărbătoarea.

Pentru câteva minute a fost însă altfel. Am văzut aceste fotografii şi m-am dus cu gândul spre mileniile trecute.













(Restul consemnării vizuale a primăverii pe... http://graphis-artwork.blogspot.com/2011/04/flowers-day-in-village-museum-floriile.html)

E o umilă şi neştiută uliţă de margine de târg.
Nu răsfaţă ochiul cu mlădieri de râu gătite-n salturi de verdeaţă şi nici nu ispiteşte pasul cu
caldarâm sonor . E firavă şi goală : numai pământ şi pietre.
Dau năvală celelalte uiţi, înghesuite una într-alta, cot la cot, s-ajungă mai degrabă la uliţa cea mare, cu pântec de piaţă, căreia îi duc larma grămădită pe tăvi de piatră.

Ea e pustnică. A strâns pios tăcerea aruncată de celelalte uiţi şi s-a dat la o parte de ele. Năzuia poate să iasă din târg, să se îndrume departe, spre munţi : să fie acolo o potecă prin brădet. Dar au părăsit-o puterile la marginea târgului şi s-a lungit la pământ în dreptul bisericii, câtorva căsuţe liniştite, alături de căsuţa bunicilor şi noastră. Acolo a rămas.

...Odinioară, pe meleagurile acestea, stăpânea un sat gospodar. Pe-atunci, uliţele de astăzi erau ale pământului şi se numeau brazde şi frăţeşte vieţuiau, rodind . În satul acela e obârşia târgului, în acele brazde e obîrşia uliţelor — obârşii uitate şi nesocotite.
Acum, uliţele înstrăinate de pământ s-au învrăjbit : se sfădesc între ele, cât le lasă gura căruţelor şi a trăsurilor şi se hărţuiesc, smulgându-şi una alteia smocuri de colb cărunt.

Uliţa mea e paşnică, tăcută. Rareori o tulbură năvala târgului. Prin ea străbat carele cu boi venind de la ţară. Convoiul lui tihnit e o rugăciune murmurată cu buzele ei, şi colbul care le-nsoţeşte e un surâs blajin.
Uliţele de căpetenie ale târgului au slujitorii lor : măturători care le piaptănă, stropitori care le spală, meşteri care le sulimenesc cu smoală şi asfalt.
Ea se slujeşte singură. Îşi toarnă apă de ploaie prin uluce ; îşi potriveşte părul cu vrăbii ; şi chipul ei firesc e.
Trufaşe de numele lor, celelalte uiţi au silit porţile caselor să li-1 înveţe şi să li-1 rostească statornic.

Şi porţile, cu guri de tablă sau de lemn, îl au în toată clipa pe buze.
Ea a şoptit doar casei noastre numele ei. Ploile 1-au şters ; poarta 1-a uitat ; şi ea 1-a uitat.
E o umilă şi neştiută uliţă de margine de târg.
(Ionel Teodoreanu, Uliţa Copilăriei)

Fac parte dintre românii care îl nemulţumesc pe preşedinte

---

La început a fost... http://bibliotecarul.blogspot.com/2011/04/scurt-domnule-scurt-de-tot.html

Răspund preşedintelui cu o poezie scrisă de Serghei Esenin şi tradusă de George Lesnea.

Garduri vechi, urzici îngălbenite,

Iată locul, locul meu străbun!

S-au pitit sub veştede răchite,

Izbele sărmanului cătun.

Peste câmpul plin de iarbă deasă,

Lângă iazul cu lumina-n punţi,

Tolăneşte-o cale nisipoasă:

Drumul spre Siberia şi munţi.

Prins de zări se clăbuceşte fumul,

Din pământul împânzit de ruşi.

Oameni frânţi, prin pulbere bat drumul,

Oameni prinşi în lanţuri şi-n cătuşi.

Toţi sînt hoţi şi ucigaşi din fire;

Cum au fost pe lume sorociţi.

Îndrăgit-am trista lor privire

Şi obrajii traşi şi scofâlciţi.

Mult rău fac din bine ucigaşii,

Inimile lor nu se prefac.

Dar se strâmbă feţele şi paşii,

Buzele sînt vinete şi tac.

Şi pe mine-un tainic gând mă-ndeamnă,

Răsărit, aşa de undeva…

Ca şi eu, într-un apus de toamnă,

Să-mi împlânt cuţitu-n cineva.

Ca şi eu, prin vântul nesfârşirii,

Pe-acest drum glodos şi mohorât,

Îngrădind tristeţea osândirii,

Să fiu dus cu un juvăţ de gât.

Şi atunci când zâmbet voi încinge,

Peste toate cele ce-au rămas,

Ploile şi apele vor linge

Urmele pe care-am să le las.

(sursa: http://www.talismancoins.com/servlet/Detail?no=512)

GUSTAVO ADOLFO BÉCQUER - Volverán las oscuras golondrinas

---

Mi-a atras atenţia această poezie mai ales prin traducerea excelentă a domnului Răzvan Coderescu. (http://www.rostonline.org/blog/razvan/2009/02/o-poezie-de-gustavo-adolfo-becquer.html)

Volverán las oscuras golondrinas

Volverán las oscuras golondrinas
en tu balcón sus nidos a colgar,
y, otra vez, con el ala a sus cristales
jugando llamarán;
pero aquéllas que el vuelo refrenaban
tu hermosura y mi dicha al contemplar,
aquéllas que aprendieron nuestros nombres...
ésas... ¡ no volverán !

Volverán las tupidas madreselvas
de tu jardín las tapias a escalar,
y otra vez a la tarde, aun más hermosas,
sus flores se abrirán;
pero aquéllas, cuajadas de rocío,
cuyas gotas mirábamos temblar
y caer, como lágrimas del día...
ésas... ¡ no volverán !

Volverán del amor en tus oídos
las palabras ardientes a sonar;
tu corazón, de su profundo sueño
tal vez despertará;
pero mudo y absorto y de rodillas,
como se adora a Dios ante su altar,
como yo te he querido..., desengáñate:
¡ así no te querrán !

Şi acum traducerea

Veni-vor iarăşi negre rîndunele...

Veni-vor iarăşi negre rîndunele
ce în balconu-ţi cuiburi şi-or găti,
şi înc-o dată, cu-aripi jucăuşe,
în geamuri ţi-or lovi;
dar cele ce se-opreau din zbor să vadă
la tine – nuri, la mine – bucurii,
cele deprinse cu-ale noastre nume...
acelea... n-or veni!

Veni-vor iarăşi mîndri caprifoi
grădinii tale zidul a-i sui,
şi înc-o dată, chiar mai plini de vrajă,
pe seară-or înflori;
dar cei scăldaţi de boabele de rouă
al căror tremur stam a-l iscodi,
şi ce cădeau ca lacrimi ale zilei...
aceia... n-or veni!

Veni-vor iarăşi în auz să-ţi sune
ale iubirii şoapte-atît de vii;
din somnul ei adînc inima-ţi poate
atunci o vor trezi;
dar mut, răpit, în sfîntă-ngenunchere,
cum la altar pe Domnul l-ai slăvi,
cum eu te-am fost iubit..., nu-ţi face vise:
aşa nu te-or iubi!

tabula rasa

Ce este tabula rasa?
În latină înseamnă tablă ştearsă. În româneşti se spune "am şters totul cu buretele", în sensul că nu mai contează ce a fost dinainte. Sensul expresiei călătoreşte prin istorie de la Aristotel şi Platon, la Albertus Magnus şi Toma d'Aquino, Locke şi Leibniz şi trece apoi la Sigmund Freud...

Despărţirea celor înnăscute de cele dobândite, nouveaux essais, are însă o clenci: AMNEZIA.

Despre o astfel de amnezie, tabula rasa de maturitate, vreau şi eu să vorbesc. Pe scurt, după ce domnul Sever Voinescu şi-a abandonat mult, mult timp propriul blog... a revenit cu o nouă postare. Faptul incredibil este însă că a şters toate celelalte postări. Cu alte cuvinte, acest blog a renăscut... TABULA RASA.

(sursa foto: http://www.mediafax.ro/politic/voinescu-despre-sedinta-cnc-un-fleac-ne-au-ciuruit-daca-inchideam-ochii-credeam-ca-vorbeste-ponta-8044806)