Luuuuuume lume, să ştie tot norodul că vine Paştele

---

De la un timp nu mai simt sărbătorile cheie ale creştinismul, Crăciunul şi Paştele, aşa cum le simţeam odată, ca pe o bucurie ce mă furnica... Simt Paştele mai mult cu miros de cavou, de descompunere, mai cuprins de mireasma imortelelor. Statul acesta mi-a ucis Ţara şi Ţarina mi-a ucis bucuria miracolului, m-a lovit până mi-a ucis sărbătoarea.

Pentru câteva minute a fost însă altfel. Am văzut aceste fotografii şi m-am dus cu gândul spre mileniile trecute.













(Restul consemnării vizuale a primăverii pe... http://graphis-artwork.blogspot.com/2011/04/flowers-day-in-village-museum-floriile.html)

E o umilă şi neştiută uliţă de margine de târg.
Nu răsfaţă ochiul cu mlădieri de râu gătite-n salturi de verdeaţă şi nici nu ispiteşte pasul cu
caldarâm sonor . E firavă şi goală : numai pământ şi pietre.
Dau năvală celelalte uiţi, înghesuite una într-alta, cot la cot, s-ajungă mai degrabă la uliţa cea mare, cu pântec de piaţă, căreia îi duc larma grămădită pe tăvi de piatră.

Ea e pustnică. A strâns pios tăcerea aruncată de celelalte uiţi şi s-a dat la o parte de ele. Năzuia poate să iasă din târg, să se îndrume departe, spre munţi : să fie acolo o potecă prin brădet. Dar au părăsit-o puterile la marginea târgului şi s-a lungit la pământ în dreptul bisericii, câtorva căsuţe liniştite, alături de căsuţa bunicilor şi noastră. Acolo a rămas.

...Odinioară, pe meleagurile acestea, stăpânea un sat gospodar. Pe-atunci, uliţele de astăzi erau ale pământului şi se numeau brazde şi frăţeşte vieţuiau, rodind . În satul acela e obârşia târgului, în acele brazde e obîrşia uliţelor — obârşii uitate şi nesocotite.
Acum, uliţele înstrăinate de pământ s-au învrăjbit : se sfădesc între ele, cât le lasă gura căruţelor şi a trăsurilor şi se hărţuiesc, smulgându-şi una alteia smocuri de colb cărunt.

Uliţa mea e paşnică, tăcută. Rareori o tulbură năvala târgului. Prin ea străbat carele cu boi venind de la ţară. Convoiul lui tihnit e o rugăciune murmurată cu buzele ei, şi colbul care le-nsoţeşte e un surâs blajin.
Uliţele de căpetenie ale târgului au slujitorii lor : măturători care le piaptănă, stropitori care le spală, meşteri care le sulimenesc cu smoală şi asfalt.
Ea se slujeşte singură. Îşi toarnă apă de ploaie prin uluce ; îşi potriveşte părul cu vrăbii ; şi chipul ei firesc e.
Trufaşe de numele lor, celelalte uiţi au silit porţile caselor să li-1 înveţe şi să li-1 rostească statornic.

Şi porţile, cu guri de tablă sau de lemn, îl au în toată clipa pe buze.
Ea a şoptit doar casei noastre numele ei. Ploile 1-au şters ; poarta 1-a uitat ; şi ea 1-a uitat.
E o umilă şi neştiută uliţă de margine de târg.
(Ionel Teodoreanu, Uliţa Copilăriei)