luni, iulie 11, 2011

Sunt tare trist că nimeni nu a susţinut proiectul propus de mine


Am propus proiectul:
http://bibliotecarul.blogspot.com/2011/07/daca-sunteti-interesati-de-ce-mai-fac.html

http://giconet.blogspot.com/2011/07/membrii-titulari-ai-academiei-romane.html

Nu am observat pe nimeni care să susţină această iniţiativă, nici unul dintre cititorii blogurilor mele. Este trist, foarte trist.
Pentru mine este un semn al românismului.
De exemplu (alt exemplu)...
Aşa este românul, de dragul unei parcări este în stare să strice cel mai vechi vestigiu istoric din România. Nu mă mai pot indigna, peste tot sunt semne că aşa este poporul nostru şi nu ai ce să ceri de la el, nu ai cum să ai pretenţii.

Zidul porţii de vest al cetăţii Sarmizegetusa Regia a fost afectat pe o lungime de 30 de metri de lucrările executate de o firmă privată pentru amenajarea unei parcări, bucăţi din piatră desprinzându-se după ce un utilaj a săpat în apropiere

Eu recunosc, am din ce în ce mai puţin putere să lupt pentru o ţară aşa cu mi-aş dori-o. Încep să accept că nu se poate. Sunt tare trist şi abătut... Mă simt şi tare singur...

6 comentarii:

Darael spunea...

Cel mai bun lucru care s-ar putea intampla acolo e sa se distruga tot.

Fara sa fiu mare intelept cred ca stramosii ar prefera asa ceva decat sa vada hoarde de cocalari facand mici si grohaind fericiti dupa o halba de bere in perimetrul Altarelor Sfinte.

Bibliotecaru spunea...

:)
Păi şi urmaşii urmaşilor noştri cum vor mai reuşi să găsească drumul spre poarta lumii de dincolo?

Karina spunea...

numai noi, romanii, putem face asa ceva...
numai noi nu stim sa ne respectam istoria, personalitatile, campionii, artistii, etc...

ce pacat...

Darael spunea...

Cum o sa gaseasca drumul ? O intrebare buna dar care nu are nici un raspuns.

O intrebare tot fara raspuns este: unde e acela / aceea care doreste sa afle poarta ?

Bibliotecaru spunea...

@ Darael
Poate că astăzi nu există cel menit să unească cele două lumi prin fiinţa sa, cu siguranţă că va veni.

Bibliotecaru spunea...

@ Karina
Un păcat cu care, din păcate, ne-am obişnuit.