Cum se sapă ceva prin Bucureşti se descoperă şi ceva vestigii istorice. La Universitate a fost un cimitir, la Academia Militară nişte pivniţe-cramă. Avem nevoie de mai mulţi arheologi. Iată ştirea:
Pe timpul lucrărilor de execuţie a pereţilor mulaţi de la incinta viitoarei staţii de metrou Academia Militară, la adâncimea de cca 7-8 metri au fost descoperite construcţii de forma unor pivniţe construite în urmă cu peste o sută de ani.
Valoarea istorică a acestor construcţii va putea fi apreciată peste cca 2-3 luni de zile atunci când se va trece la excavarea pământului din incinta pereţilor mulaţi ai staţiei.
La o primă vedere arheologi din cadrul Muzeului de Istorie al Municipiului Bucureşti, pe baza datelor reale din teren, a unor imagini video şi a unor materiale recuperate din bolta descoperită, cred că este vorba despre o pivniţă pentru depozitarea vinului, construită în prima jumatate a secolului al XX-lea.
Menţionăm că lucrările la Linia 5 Drumul Taberei-Pantelimon nu vor fi oprite şi că Metrorex va colabora cu toate instituţiile abilitate astfel încât lucrările la Magistrala 5 să se încadreze în termenul contractual, şi va trata cu atenţia cuvenită problemele legate de protecţia patriomoniului.
(http://www.amosnews.ro/descoperiri-arheologice-zona-de-lucru-statiei-de-metrou-academia-militara-2012-03-06)
2 comentarii:
Da, vazusem aceasta stire. Ambigua. Exista planuri ale orasului. Zona era inca exterioara la 1871 dat in 1895 si 1911 se stie ce era acolo. Pe terenurile unde in 1871 apareau niste vii, in 1895 era fabrica de bazalt iar inspre intersectia vizata era o proprietate mai mica cu ceva ce par a fi niste baraci de depozitare. Deci ce e acolo, daca e crama, trebuie sa fie mai veche de 140 de ani ...
Bunicul spunea că sub Bucureşti este o reţea de canale de comunicaţie subterane foarte complexă, în cea mai mare parte necercetată. Se pare că Ceauşescu ar fi ordonat să fie închise în cea mai mare parte a lor de frica atentatorilor. Am mai citit undeva, fără să fie o sursă istorică, că această reţea de canale este din timpuri imemoriale, şi că unele merg spre Bucegi (de fapt vin de acolo), alte ajung până în... Egipt. Dacă nu este o fantezie fără nici un pic de adevăr şi trec pe sub Mediterană... descoperirea unor astfel de tuneluri ar putea să ne conducă la ştirile cele mai tulburătoare din istorie.
Mă îndoiesc că este cazul în acest caz, dar cine ştie.
Trimiteți un comentariu