marți, mai 05, 2009

DNA...


5 mai 2009
Nr. 103/VIII/3

BULETIN DE PRESĂ
Biroul de Informare şi Relaţii Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupţie în luna aprilie, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

1. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată a inculpatului ONCESCU LIVIU MARIUS, director al Şcolii Generale nr.10 „Marin Preda” Piteşti, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi fals intelectual, infracţiune în legătură directă cu infracţiunea de corupţie.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

Inculpatul Oncescu Liviu Marius, în calitate de director al Şcolii Generale nr.10 „Marin Preda”din Piteşti şi totodată de preşedinte al Consiliului de Administraţie al acestei unităţi şcolare, a pretins şi primit de la un denunţător aparatură electrotehnică în valoare de 429 lei şi suma de 2.000 lei, pentru ca, în schimb, să prelungească contractul de închiriere a spaţiului ocupat de firma denunţătorului în incinta şcolii respective şi să nu-i creeze probleme cu privire la activitatea desfăşurată. Pentru a ascunde primirea ca mită a aparaturii, inculpatul a întocmit în fals un contract de sponsorizare între unitatea de învăţământ şi firma denunţătorului.
La data de 11 noiembrie 2008, inculpatul Oncescu Liviu Marius a fost prins în flagrant imediat după primirea sumei de 2.000 de lei.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Argeş.

2. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
- TĂNASĂ AUREL, asociat şi administrator al SC DANTO SRL Piatra Neamţ, în sarcina căruia s-a reţinut instigare la folosire sau prezentare de declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor, în forma participaţiei improprii;
- TĂNASĂ GHEORGHE, director tehnic al SC DANTO SRL Piatra Neamţ, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de instigare la folosire sau prezentare de declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor, în forma participaţiei improprii şi fals material în înscrisuri oficiale.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 26 noiembrie 2004, între Agenţia SAPARD (în calitate de Autoritate Contractantă) şi Consiliul Local al comunei Ruginoasa, judeţul Neamţ (în calitate de beneficiar) s-a încheiat contractul de finanţare pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în vederea punerii în aplicare a proiectului „Alimentarea cu apă a satelor Ruginoasa şi Bozienii de Sus, comuna Ruginoasa, judeţul Neamţ”.
În condiţiile în care cunoştea că SC DANTO SRL Piatra Neamţ înregistrează datorii către bugetul de stat iar pentru a participa la licitaţie era obligatorie prezentarea unui document justificativ de la autoritatea fiscală competentă, inculpatul Tanasă Aurel, asociatul şi administratorul SC DANTO SRL Piatra Neamţ, l-a împuternicit pe fratele său, inculpatul Tănasă Gheorghe, director tehnic în cadrul aceleiaşi societăţi, să semneze oferta şi celelalte documente aferente cu privire la licitaţie.
În vederea participării al licitaţia organizată de beneficiar, la data de 27 iunie 2005, inculpatul Tănasă Gheorghe a falsificat certificatul de atestare fiscală emis de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ – Administraţia Finanţelor Publice Piatra Neamţ, din care rezultă că SC DANTO SRL Piatra Neamţ nu figurează cu obligaţii de plată către buget şi a semnat documentele prin care atesta, în mod nereal, acelaşi lucru.
În cursul lunii mai 2006, inculpatul Tănasă Gheroghe a depus aceste documente cu ocazia ofertei de participare la licitaţie, fiind prezentate Autorităţii Contractante, Agenţia SAPARD, cu consecinţa obţinerii pe nedrept de către S.C. DANTO S.R.L. Piatra Neamţ a sumei de 1.624.577,68 RON, reprezentând fonduri nerambursabile SAPARD.
Autoritatea Contractantă s-a constituit parte civilă cu suma de 109.874,60 RON, ce reprezintă contravaloarea integrală a beneficiului încasat de SC DANTO SRL Piatra-Neamţ.
În vederea recuperării prejudiciului s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil (teren şi casă de locuit) proprietatea inculpatului Tanasă Aurel.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Roman.

3. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a inculpatului MATEI NICOLAE MARIUS – ca reprezentant al S.C. AGIMIR IMPEX S.R.L. Dragodana, S.C. SOMIS PROD S.R.L. Dragodana şi S.C. MARGO S.R.L. Târgovişte (judeţul Dâmboviţa), în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, cu un prejudiciu de aproximativ 2.000.000 EUR, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

În perioada 2005 – 2007 inculpatul Matei Nicolae - Marius, în calitate administrator al S.C. AGIMIR IMPEX S.R.L. Dragodana, a indus şi menţinut în eroare 11 societăţi de leasing (instituţii financiare nebancare), cu ocazia încheierii şi derulării a 29 contracte de leasing financiar având ca obiect finanţarea achiziţionării de autovehicule, cât şi de utilaje de construcţii şi echipamente de panificaţie, cauzând acestora un prejudiciu total în sumă de 1.961.999,62 EUR.
În realizarea scopului infracţional, inculpatul a prezentat finanţatorilor documente privind situaţia financiară a societăţii sale utilizatoare (asumate prin semnătură) ce conţineau date nereale, de natură a influenţa indicatorii de bonitate şi a determina încheierea contractelor de leasing.
În realitate, utilajele de construcţii şi echipamentele de panificaţie pe care societăţile de leasing le-au finanţat nu au existat. Societăţile de leasing au fost induse în eroare de inculpat prin crearea unui circuit fictiv de livrare în care a implicat şi celelalte două firme pe care le coordona, respectiv S.C. SOMIS PROD S.R.L. Dragodana şi S.C. MARGO S.R.L. Târgovişte.
Pe parcursul derulării contractelor de leasing financiar şi după ce o parte din activitatea sa infracţională fusese depistată de reprezentanţii Gărzii Financiare, inculpatul a cesionat părţile sociale deţinute în toate cele trei societăţi, în scopul, pe de o parte, de a beneficia de autovehiculele proprietatea societăţilor de leasing fără a mai plăti ratele stipulate în graficul de rambursare, iar pe de altă parte, de a obţine pentru sine suma finanţată pentru utilajele de construcţii şi echipamentele de panificaţie fără a mai achita ratele către instituţiile financiare nebancare, precum şi de a se sustrage ca reprezentant al furnizorilor fictivi S.C. SOMIS PROD S.R.L. Dragodana şi S.C. MARGO S.R.L. Târgovişte şi al utilizatorului S.C. AGIMIR IMPEX S.R.L. Dragodana eventualelor controale ale organelor în drept.
În cauză nu s-a putut institui sechestrul asigurător în vederea recuperării prejudiciului întrucât inculpatul nu deţine în proprietate bunuri mobile sau imobile.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Dâmboviţa.

Cu referire la toate cele trei cauze sus menţionate, precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
(sursa: http://www.pna.ro/comunicat.jsp?comunicat=1237)

2 comentarii:

PACO spunea...

daca vrei intra si la mine pe blog

Bibliotecaru spunea...

@ PACO
Am intrat pe blogul domniei voastre, l-am răsfoit, m-am amuzat... şi nu mă pot abţine să nu întreb... cum v-aţi putut uita la emisiunea maraton "Dansez pentru Tine"?
Oameni buni... repede la cabine...
M-am uitat un pic să văd despre ce este vorba şi m-am plictisit din primele 5 minute... Plus că dialogul era prea profund pentru înţelegerea mea, niciodată nu am înţeles de ce juniorul îi spunea columbianului "Micuţule Will". Probabil că exista un motiv şi pentru care fiul unui celebru poet nu se supăra că-i spune aşa un actor care a pornit în carieră excelent şi acum a ajuns la nivelul lui Ţociu şi Palade, adică şuşa de teatru de revistă...