Dacă tot am fost îndemnat de Traian Băsescu să urmăresc Vocea Rusiei, din când în când deschid pagina lor web.
Ei bine, am descoperit că domnul Valentin Mândrăşescu are o părere destul de asemănătoare cu mine. Şi eu am întrebat mulţi suporteri PDL-Băsescu cum susţin acest partid ca mijloc de luptă împotriva comunismului (şi povestesc tot feluri de experienţe traumatizante personale ca argument) când PDL-ul şi Traian Băsescu au, nu numai mai mulţi comunism în vinele lor, dar şi comportamentul le este puternic comunistoid. Explicaţiile sunt întotdeauna halucinante... Iată articolul:
Unul dintre succesele majore ale propagandei portocalii a fost prezentarea conflictului politic din România ca un conflict între „justiţiarii de dreapta ai lui Băsescu” şi „socialiştii lui Ponta”, ceea ce a avut un efect catastrofal pentru comunicarea dintre USL şi Bruxelles.
Structurile politice ale Uniunii Europene sunt dominate de PPE, un partid de dreapta, ceea ce făcea ca funcţionarii europeni să fie surzi la mesajele venite din partea „socialiştilor lui Ponta”. Efortul de comunicare al oponenţilor lui Traian Băsescu a fost slab şi prost conceput. În timp ce USL încerca să explice aspectele constituţionale şi legale ale situaţiei, invocând texte juridice şi diverse acte normative interne şi internaţionale, echipa bursierilor de la ICR a adoptat o tactică mult mai eficientă. În locul construcţiilor juridice complicate, mesajele pro-Băsescu musteau de sintagme dure, care se întipăreau imediat în memoria funcţionarilor din cancelariile europene. Mesajele transmise de USL erau complexe, se refereau la „aspecte constituţionale” şi induceau somnolenţă. Mesajele agenturii portocalii se citeau ca un roman de aventuri: ameninţări, puci, lovitură de stat operată de bolşevicii socialişti din USL. A fost firesc ca dreapta europeană să se ralieze şi să susţină dreapta din România, indiferent de costuri politice. La acel moment, în Europa exista impresia că susţinerea acordată lui Băsescu este de fapt o susţinere acordată unei mişcări conservatoare de dreapta, adică unei mişcări care reprezintă intelectualitatea fină în lupta cu plebea socialistă şi dornică de întoarcere la comunism.
Nu este exclus că se vor găsi persoane de bună credinţă care vor informa cancelariile europene despre biografiile reale ale „politicienilor şi intelectualilor de dreapta” de la Bucureşti. Propun să facem împreună un exerciţiu de imaginaţie pentru a vedea care ar putea fi principalele teze ale unei comunicări care ar arăta faţetele mai puţin cunoscute ale „dreptei lui Băsescu”.
Legăturile dintre Traian Băsescu şi Securitatea au devenit deja un subiect banal şi s-a vehiculat destul de intens în Occident. Probabil, pentru susţinătorii europeni ai „dreptei” din România ar fi mai interesant faptul că „reformatoarea justiţiei din România”, Monica Macovei a fost un procuror comunist care a jurat să „acţioneze neclinit pentru întărirea şi dezvoltarea orânduirii noastre socialiste” şi să „acţioneze potrivit principiilor democratismului socialist, ale eticii şi echităţii socialiste”. Pentru un cititor din România, această informaţie nu reprezintă nimic nou, dar în Europa aceste date biografice nu se prea cunosc şi ar putea produce un veritabil şoc.
Biografiile „anticomuniştilor” din anturajul lui Băsescu provoacă nedumerire, mai ales pentru cineva care priveşte situaţia de la Est. Vladimir Tismăneanu a fost coordonatorul comisiei care a condamnat comunismul? Horia-Roman Patapievici a reuşit să devină un intelectual anticomunist? Nu este exclus ca fostul director de la ICR să fi găsit ceva materiale educaţionale în privinţa construcţiei de reţele de propagandă chiar în casa părintească, dar este îndoielnic că aceste presupuse priceperi tehnice îl pot recomanda ca un mare luptător cu sistemul comunist. Este dificil de estimat dacă un om care a scris că „radiografia plaiului mioritic” este asemănătoare cu un excrement (volumul „Politice”, 1996, pag. 63) poate fi considerat un intelectual fin, dar citatul demonstrează cu certitudine că plaiul mioritic are serioase deficienţe în privinţa demnităţii naţionale, în condiţiile în care o asemenea persoană a fost preşedintele principalei instituţii culturale ale ţării. Un cercetător atent ar putea scrie un volum întreg despre faţetele interesante ale biografiilor intelectualilor „de dreapta” din România, dar acest efort de cercetare trebuie lăsat părţilor interesate, deoarece în caz contrar riscăm să fim acuzaţi din nou că dăm instrucţiuni „prin radio”.
În ultimul timp, pe partea „dreaptă” a eşichierului politic s-au activizat mişcări de construcţie a unor noi grupări şi alianţe. Probabil, strategii portocalii simt că imaginea pe care au construit-o cu atâta grijă este pe cale să se destrame, ceea ce creează necesitatea lansării unor noi structuri şi promovarea unor personalităţi dintr-o generaţie mai tânără. Proiectul unei noi „alianţe de dreapta” va fi unul foarte complicat, deoarece este dificil să construieşti o forţă politică de dreapta pe baza unui partid care a fost un membru al Internaţionalei Socialiste.
(http://romanian.ruvr.ru/2012_08_09/84496771/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu