miercuri, august 29, 2007

sed et hoc facies ut mihi in sacerdotio consecrentur tolle vitulum de armento et arietes duos inmaculatos…

("Iată ce trebuie să săvârşeşti asupra lor, cănd îi vei sfinţi să-Mi fie preoţi: să iei un viţel din cireadă, doi berbeci fără meteahnă…)
Întotdeauna am fost mirat că noi, oamenii, putem să sfinţim lucruri şi oameni. Nu este oare acest lucru exclusiv în apanajul lui Dumnezeu? Când eram copil, cineva mi-a spus că nu oamenii sfinţesc lucrurile ci… explicaţia era însă prea complicată pentru a fi pătrunsă de capul unui copil. Am neglijat însă să-mi reînnoiesc explicaţia după ce am ajuns la maturitate. Iată că citesc acum că "Mitropolitul Varlaam devine sfânt al Bisericii Ortodoxe Romane" şi încerc exact aceiaşi emoţie ca atunci când eram un copil intimidat de prezenţa sfinţeniei. Primul impuls a fost să parcurg repede articolul pentru a vedea ce anume a făcut mitropolitul Varlaam încât să fie considerat sfânt. Am să citez tot articolul:
Mitropolitului Varlaam al Moldovei este canonizat, miercuri, la 350 de ani de la moartea sa, la Manastirea Secu din judetul Neamt. Propunerea de canonizare a fost facuta de Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Daniel.
Slujba speciala de canonizare va fi oficiata de Inalt Prea Sfintitul Daniel care este acum si loctiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, inconjurat de ierarhi ai Sfantului Sinod.
La slujba sunt asteptati si presedintele Traian Basescu, premierul Calin Popescu Tariceanu si presedintii Camerei Deputatilor si Senatului.
La incheirea Sfantei Liturghii, la ora 12:00, va fi proclamata oficial canonizarea mitropolitului Varlaam al Moldovei si vor fi prezentate icoana, acatistul si moastele sfantului.
Osemintele vor fi puse intr-o racla din argint, suflata cu aur. Pe peretii raclei sunt scoase in relief, scene din viata mitropolitului.
Canonizarea mitropolitului Varlaam are loc de sarbatoarea Taierii capului Sf. Ioan Botezatorul, iar manastirea Secu poarta tocmai acest hram.
Viata mitropolitului Varlaam al Moldovei
Mitropolitul Varlaam Motoc a fost unul din cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane. S-a nascut in judetul Vrancea, in anul 1580, dintr-o familie de tarani si a fost botezat Vasile.
Prin anii 1590-1592 s-a stabilit la Schitul lui Zosima, unde era vestitul egumen Dosoftei.
In 1608, ieromonahul Varlaam este ales egumen al Manastirii Secu, iar in toamna lui 1632 este ales, mitropolit al Moldovei, pastorind Biserica timp de 21 de ani.
In anul 1653 se retrage la metanie, iar la 19 decembrie 1657 se stinge din viata.
S-a preocupat intens de traducerea operelor Sfintilor Parinti din limbile greaca si slavona. Astfel a tradus din slavona, impreuna cu cativa ucenici, „Scara" Sfantului Ioan Scararul, precum si alte scrieri, ce se citeau zilnic la biserica. "Scara" este printre primele opere patristice filocalice traduse in limba romana.
Mitropolitul Varlaam a intemeiat la Manastirea Sfintii Trei Ierarhi din Iasi prima tipografie din Moldova unde a tiparit, in limba romana, trei dintre cele mai importante carti ale vremii:
- Explicarea Evangheliilor la Duminici, la praznice imparatesti si la sfintii mari de pe tot anul, tiparita in anul 1643 cu numele de „Carte romaneasca de invatatura". In popor a fost numita cel mai obisnuit „Cazania lui Varlaam";
- Sapte Taine ale Bisericii, tiparita la Iasi in 1644
- Raspunsul la Catehismul calvinesc, tiparita la Iasi, in 1647.

Am căutat peste tot şi părerile erau unanime: părintele Varlaam era sfânt şi cult.
"Era un calugar dupa nevoile timpului si dupa dorinta unui Teofan, unui Petru Movila, inoitorii ortodoxiei in aceste parti. Nu fiu de boier ca Gheorghe Movila, ca Anastasie Crimca, poate ca Teodosie Barbovschi, al carui nume de familie il poarta si sfetnici ai Domniei, ci, ca si episcopul, pe urma Mitropolitul muntean Stefan, contemporanul sau, un fecior de teran. Se nascuse in partile Putnei, si din aceiasi casuta de sat pornira alti doi frati cari nu se ridicara niciodata la marire: unul, razas, in Tinutul Botosanilor, si altul, Stefan; Varlaam si-a impartit averea intre copiii celui d’intaiu, razesul Andreias Motoc si Marita, sotie a preotului domnesc Ursul Cergariu, si intre fiii celui de-al doilea, Popa Ursul si Toderascu. Fu unul dintre cei d’intaiu calugari de la manastirea lui Nistor Ureche, Secu, unde ajunsese egumen pe la 1610, multamita lui Anastasie Crimca; aici adaposti el pe episcopul de Roman mazil, Mitrofan."
Întotdeauna am spus că sfinţenia trebuie să marcheze un exemplu drept de urmat, şi mai puţin un complex ritualic sau respectul faţă de minuni săvârşite. De ce? Pentru că minunea poate fi contestată drept opera Diavolului. Totuşi, care sunt regulile cononizării. Am găsit aceste reguli în Jurnalul Naţional, numărul din 13 mai 2007:
Pentru ca o persoana sa fie trecuta in calendarul bisericesc trebuie sa fie respectata o anumita procedura, bazata pe canoane si traditie. La intrebarile privind procesul de canonizare a raspuns preotul profesor doctor Nicolae Necula, decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti.
Ce inseamna canonizarea unui sfant?
Pr. prof. Nicolae Necula: Canonizarea este un act foarte important pe care il savarseste biserica, de trecere a persoanelor cu viata imbunatatita in randul sfintilor. Cuvantul vine de la "canon", care are o multime de sensuri printre care si acela de lista sau catalog. Canonizarea inseamna inscrierea cuiva in acest catalog al sfintilor. Inca din vechime, de la inceputurile crestinismului, bisericile locale scriau in liste sfintii lor, locali, cu timpul acesti sfinti au fost venerati in toate bisericile, devenind sfinti ai intregii biserici. La inceput, in aceste liste sau canoane de sfinti se treceau martirii sau cei care mureau pentru Hristos in persecutii pentru marturisirea credintei. Listele au purtat numele de "Martirologii". Dupa aceea s-a generalizat la "Sinaxar", care cuprinde viata unui sfant, dupa aceea la "Minologii", care inseamna viata sfintilor dintr-o luna, si toate cartile, dictionarele, colectiile acestea despre vietile sfintilor.
Care sunt regulile canonizarii?
Toate faptele vietii unei persoane propuse la canonizare se cerceteaza indelung, cu multa acribie, pentru a nu se gresi cand se face proclamarea
Pentru ca o persoana sa fie trecuta in randul sfintilor trebuie ca acea persoana sa fi marturisit credinta cea adevarata in Hristos, ortodoxa. Apoi, acea persoana sa fi marturist pe Hristos cu orice pret, daca a fost cazul, chiar cu pretul vietii. In al treilea rand, se adauga moralitatea ireprosabila, dovedita prin viata deosebita, plina de sfintenie. Apoi se adauga cateva lucruri prin care se vede ca Dumnezeu preamareste aceste virtuti ale persoanei respective: darul de a face minuni, neputrezirea trupului, adica ramanerea trupului sub forma de moaste. La conditiile mentionate putem adauga mirosul de buna mireasma pe care il raspandeste corpul celui care nu a putrezit.
Apararea credintei, calitate de sfant
Marea majoritate a domnitorilor canonizati in biserica noastra, dar si in cea cea rusa, bulgara si sarba a aparat credinta impotriva celor de alt neam si, mai ales, de alta credinta, islamul. Si aceasta este o calitate ce recomanda la canonizare. Apoi, ceea ce este esential la trupurile neputrezite este ca ele sa faca minuni pentru a fi considerate moaste de sfinti. Trebuie sa fie inregistrate cazuri de minuni mari, o inviere din morti, o tamaduire dintr-o boala incurabila.
Care este procedura de canonizare?
Exista un intreg ritual in ceea ce priveste canonizarea. Aceasta se produce dupa ce se inregistreaza o evlavie populara, lumea isi creeaza o imagine despre acel om, stie ca a dus o viata sfanta, a fost un om curat sufleteste, ca a facut niste lucruri minunate in viata, creandu-se un adevarat cult, o evlavie deosebita. Dar biserica trebuie sa verifice indeplinirea tuturor acelor conditii de fond de care aminteam. Cineva, de regula un ierarh, face propunerea de canonizare, Sfantul Sinod instituie o comisie speciala, se cerceteaza viata celui propus sa fie trecut in randul sfintilor, se cerceteaza toate conditiile de fond, dupa aceea se aproba sau nu ca el sa fie canonizat. Daca se aproba canonizarea, atunci se intocmeste slujba acelui sfant, acatistul, se picteaza icoana, toate cu aprobarea bisericii. Dupa ce se incheie toata aceasta cercetare se face un act de proclamare de catre Sfantul Sinod, un Tomos sinodal, dupa aceea se aduc osemintele daca au ramas, se spala si se ung cu sfantul mir, se face o ultima slujba de pomenire, dupa aceea, impreuna cu osemintele, se aduce icoana sa pictata in biserica, se savarseste privegherea cu o seara inainte, se face liturghia solemna in duminica sau sarbatoarea in care se face proclamarea canonizarii, se citeste actul sinodal, deci se proclama canonizarea. Se publica tomosul sinodal, se instiinteaza si alte biserici orotodoxe despre existenta noului sfant. Nu este obligatoriu ca aceste biserici sa-l treaca in calendare, dar de obicei il trec. Daca o biserica s-a pronuntat, se considera ca s-a pronuntat corect. Ziua de praznuire se alege a fi data la care a murit sfantul respectiv.
In timpurile noastre se mai nasc sfinti?
Daca cineva a dat dovada de viata curata, a aparat credinta drept-maritoare, chiar cu pretul vietii, s-a descoperit trupul neputrezit si facator de minuni este trecut in randul sfintilor
Biserica este o Cinzecime care odrasleste mereu sfinti. Sfintenia nu tine cont de clasa sociala, de oameni mai mult sau mai putin culti, de starea politica, ci de posibilitatea de a indeplini poruncile lui Dumnezeu. Pot exista si in zilele noastre sfinti. Atat timp cat putem crede in Mantuitorul Iisus Hristos, in invatatura lui si traim credinta dreapta putem crede ca exista si oameni care duc o viata demna de numele de sfant. Suntem o biserica veche de 2.000 de ani, o biserica care s-a nascut o data cu poporul roman si poate de aceea si sentimentul religios este atat de puternic. Si este de asteptat ca din neamul nostru sa se mai ridice sfinti.
Fie ca-i descoperim pe cei din trecut pe care n-am reusit inca sa-i trecem in randul sfintilor, fie pe altii care traiesc printre noi. Dar important este sa treaca in viata cealalta. Noi nu canonizam niciodata pe cineva care este in viata, pentru ca omul poate pacatui si in ultima clipa a vietii lui.

Pentru cei neobişnuiţi cu cuvântul "acribie", trebuie să spun că înseamnă "cu conştiinciozitate". Mai împortant este însă cuvântul sfânt. Am să încerc să găsesc şi să citez toate definiţiile realative la cuvântul sfânt la care am acces:
SFẤNT, -Ă, sfinţi, -te, adj., subst. I. Adj. 1. Epitet dat divinităţii, considerată ca întruchipând suprema perfecţiune şi puritate. * Epitet dat celor sanctificaţi de biserică. * Sfântul părinte = titlu dat papei de către catolici. * (Rar; despre oameni) Care duce o viaţă curată şi cucernică. 2. Care ţine de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. * Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ţinuturile menţionate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit şi propovăduit Isus Cristos. Sfântul Mormânt = mormântul unde a fost îngropat Isus Cristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de veneraţie; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul soare. * Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârşit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. * (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de“ şi exprimând ideea de superlativ) Straşnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. Subst. 1. S.m. sg. art. (Pop.) Dumnezeu * Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păţi, a da de belea; b) a da peste un noroc neaşteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăboveşte undeva prea mult (şi degeaba). Ferit-a sfântul! = în nici un caz, nicidecum. 2. S.m. şi f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârşit al vieţii creştine şi consacrată ca atare, după moarte, de către biserică. * Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbaşii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinţii = a aţipi, a adormi; a muri. A-i ieşi (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept şi înţelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemişcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinţi sau a se ruga de toţi sfinţii = a se adresa la cei puternici cu rugăminţi, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri şi cu stăruinţe. La sfântu-aşteaptă = niciodată. * Om care duce o viaţă curată şi cucernică. 3. S.f. pl. art. (În credinţele populare) Iele. 4. S.m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ.
Sursa: DEX '98

SFÂNT adj. v. grozav, straşnic, teribil, zdravăn.
Sursa: Sinonime

SFÂNT adj., s. 1. adj. (BIS.) ceresc, divin, dumnezeiesc, (livr.) celest, (rar) îndumnezeit, zeiesc, (pop.) sânt, (înv.) minunat, preaînalt. (Pronia ~.) 2. adj. (BIS.) (înv. şi pop.) sânt. (~ul duh.) 3. s. (BIS.) sfânta treime = trinitate, (pop.) troiţă. 4. s., adj. (BIS.) (pop.) sânt, (înv.) preacuvios, preafericit, preapodobnic, (latinism înv.) sanct. (~ul Gheorghe.) 5. s. v. Maica Domnului. 6. s. (mai ales la pl.) v. mucenic. 7. s. sfântul părinte v. papă. 8. adj. (BIS.) bisericesc, religios, (pop.) sânt. (Carte ~.) 9. adj. (BIS.) sacru, (livr.) sacrat, sacrosanct. (Scripturile ~.) 10. s. (BIS.) sfânta scriptură = biblie, scriptură. 11. adj. divin, sacramental, sacru. (Lucrurile ~.) 12. s. (BIS.) sfânta sfintelor = sanctuar. (~ la iudei.) 13. adj. v. sacru. 14. adj. sacru, solemn. (Un jurământ ~.) 15. adj. v. inviolabil. 16. adj. desăvârşit, perfect. (~ nevinovăţie!)
Sursa: Sinonime

SFÂNT1 ~ă (sfinţi, sfínte) 1) Care inspiră sentimente luminoase şi înălţătoare; demn de veneraţie absolută; sacru. ~a libertate. 2) Care este excepţional de important. Datorie ~ă 3) (despre unele elemente, fenomene din natură) Care se crede că ar avea proprietăţi dătătoare de viaţă. ~ul soare. ~ul pământ. 4) (despre persoane) Care duce o viaţă extrem de curată din punct de vedere moral. 5) (în concepţiile religioase) Care posedă har divin. Apă ~ă. /sl. sventu
Sursa: NODEX

SFÂNT2 sfinţi m. 1) (la creştini) Persoană care şi-a consacrat viaţa apărării religiei şi care după moarte este considerată făcătoare de minuni. * La ~ul aşteaptă niciodată. Parcă i-a ieşit un ~ din gură se spune despre cineva care a enunţat tocmai ceea ce trebuia. A sta ca un ~ a fi foarte cuminte. A se ruga la toţi sfinţii a) a se adresa cu rugăminţi tuturor celor ce ar putea da un ajutor; b) a ruga insistent; a implora. 2) art. Fiinţă supremă, care a creat lumea; Dumnezeu. * Ferit-a ~ul în nici un caz. / sl. sventu
Sursa: NODEX


Lucrurile sunt teribil de complicate. Aş încheia optimist. După cum aţi văzut, încă se mai pot face încă sfinţi, chiar din rândul celor care trăiesc azi… încercaţi să vă comportaţi deci ca atare.

15 comentarii:

coloniatomesti spunea...

*
"VIII. Iar când vei gasi om neputred si-i usor ca o pana si miroase frumos tare, si-i foarte vesel la fata si face minuni, acelea sunt sfinte moaste, cum a fost si cu Sfântul Ioan Hozevitul la Ierusalim, care l-au gasit dupa 20 de ani, nu numai neputred, dar a facut si minuni.
Iata care sunt semnele la sfintele moaste :- sunt nestricacioase;

- sunt binemirositoare;
- sunt uscate si usoare;
- sunt vesele la vedere;
- nu provoaca frica, ci bucurie duhovniceasca;
- izvorasc din ele felurite minuni.*
Parintele Cleopa
**
"Dintotdeauna Biserica Ortodoxa s-a condus in primul rind de Scriptura dumnezeiasca, de canoanele Sobornicesti si ale sf. parinti transmise in scris, si de scrierilor acestora, la fel si de traditia bisericeasca scrisa. Sf. Apostol Pavel scrie catre corinteni: "Fratilor, va laud ca in toate va aduceti aminte de mine si tineti predaniile cum vi le-am dat" (I Cor. 11, 12)
Bisericii crestine intotdeauna a apartinut obiceiul de a cinsti nu numai ramasitele si moastele sfintilor bineplacuti lui Dumnezeu, ci si insusi lucrurile, ce au apartinut acestora. De exemplu nu fara temei a stabilit Biserica sarbatorirea inchinarii la cinstitul lant a sf. Apostol Petru (16 ian.). Evident ca prin acestt lant au fost facute oarecare minuni si vindecari. Crestinii Bisericii primare cinsteau cu sfintenie stergarele sau sorturile purtate de sf. Apostol Pavel, inrourate de sudoarea muncilor lui apostolicesti, fiindca prin ele se vindecau de boli si duhuri rele (Fapte. 19, 12). Dar din acestea nu trebuie sa tragem concluzia ca moastele integre ale cuviosilor n-aveau aceeasi demnitate, viata nevoitoare a cuviosilor este o mucenicie indelungata, zilnica si benevola. Iar ca moastele integre si neputrezite se cunosc doar in Rusia, nu e corect. Din sec. al IV-lea si pina in prezent Biserica Greaca se lauda cu moastele integre ale bineplacutului lui Dumnezeu sf. Spiridon al Trimitundriei, care nu numai ca nu au putrezit, ci pe parcursul a cinsprezece secole si-au pastrat elasticitatea. Nicolai Vasilievici Gogol, vizitind manastirea Optina, transmitea autorului vietii si al scrisorilor zavoritului din Zadonsk Gheorghie (parintelui Porfirie Grigorov), precum ca el singur a vazut moastele sf. Spiridon si a fost martor minunii cu acestea. Sub ochii lui moastele au fost purtate imprejurul orasului, precum se savirseste si pina in prezent pe 12 decembrie, cu mare pompa. Toti care se aflau acolo se inchinau la sfinele moaste, iar un calator englez n-a voit sa le acorde acestora atentia cuvenita, spunind cum ca spinarea bineplacutului a fos taiata si trupul imbalsamat, pe urma totusi s-a hotarit sa se apropie, iar moastele singure s-au intors la el cu spinarea. Englezul cuprins de groaza a cazut la pamint inaintea acestei sfintenii. Acestei minuni au fost martori multi privitori, printre care si Gogol, asupra caruia a actionat foarte puternic acest caz.
Invatatura Bisericii Ortodoxe despre cinstirea sfintelor moaste bine este expusa si explicata in I parte din "Piatra Credintei" de Stefan Iavorski, care printre altele aduce si motivele cinstirii sfintelor moaste, anume: in primul rind marturia Soborului al saptelea Ecumenic de la Niceea, care (nu in canoane ci in lucrarea a treia), numeste moastele sfintilor izvoare ale vindecarii, caci prin ele Dumnezeu multe binefaceri le face oamenilor, in al doilea rind marturia sf. Chiril de la Ierusalim, care in a optsprezecea chemare a sa scie asa: "nu numai sufletul sfintilor vrednic de cinstire este: ci si in trupurile lor adormite este o anume forta si putere. Zacea in mormintul lui Elisei mortul, insa de trupul mort al proorocului atingindu-se, a inviat" (IV Regi 13, 21)."
Sf. Ambrozie de la Optina

coloniatomesti spunea...

Comunitatea monahală de la Mănăstirea Secu a constatat cu fericire că osemintele sfântului sunt încă intacte, după 350 de ani de la înmormântare.

coloniatomesti spunea...

Ceea ce ma intriga, este urmatorul fapt : "Comunitatea de la Mănăstirea Secu nu are banii necesari pentru a caza şi a hrăni toţi pelerinii şi invitaţii la acest eveniment. Banii vor fi strânşi de fiecare preot paroh din judeţul Iaşi şi vor fi trimişi la mănăstire " si vis a vis de articol, altul :Alaturi de membrii Sfantului Sinod, la eveniment sunt asteptati presedintele Traian Basescu, premierul Calin Popescu Tariceanu, presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, si ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu. Trageti concluziile...

Anonim spunea...

Foarte interesante aceste adăugiri. Chiar imi nasc un nou concept... dar mai trebuie să gândesc un pic la el.
Alceva vreau să spun.
Se naşte o intrebare. Sfântul Ilie parcă (sper să nu mă înşel), s-a ridicat la cer fără a muri. Nu există moaşte, şi totuşi sfântul Ilie e sfânt. Mă înteb eu de unde şi când a început să se facă legătura cu lipsa de putrezire şi sfinţenie. De ce? Pentru că acesta este un punct comun cu cultura budistă, Nirvana însemnând şi o curăţire a trupului astfel încât acesta să nu putrezească; în plus există şi obiceiul ungerii cu ulei... este foarte asemănător ritualul budist de respectare a preoţilor cu har (ca să ocolesc cuvântul sfinţire) şi cel de canonizare de la noi. S-ar putea găsi un punct de plecare comun şi, ceea ce gândesc de foarte mult timp, punctul de convergenţă ar fi foarte aproape de punctul de plecare al tuturor religiilor.

Anonim spunea...

Cum nu mă pune pe mine Patriarh... Ce as mai primeni eu prin Biserica Ortodoxa Română, ce aş mai scoate eu credinţa din amorţeala, ce aş mai aduce au preotul acolo unde este nevoie de el şi nu unde este cald şi bine, şi l-aş susţine pe cel cu har să stea şi la sat cu inima veselă, nu numai la oraş... Nu ar mai fi lipsă de bani la cei pe obrazul cărora se citeşte că postul se prelungeşte mult peste limita stabilită şi nici maşini de ultimul tip la cei roşii în obraji. Şi ce ar mai străluci Sfânta Biserică de curăţenie!
Şi ce obol ar plăti cei care îşi fac sfânta cruce pentru a fi văzuţi de electorat. Pentru că una e să sufleci mânecile şi să pui mâna la treaba şi alta să plăteşti muncitorii.
Cei ca mine nu prea fac însă politică. Am întălnit şi preoţi cu har, şi preoţi cu inimă, şi preoţi cu minte. Dar aceştia rămân la locul lor. Se multumesc să plece capul şi să viseze că patrarhul României este ales de Bunul Dumnezeu şi nu de un joc politic. Şi eu mă rog ca paşii să le fie îndrumaţi spre cine trebuie şi nu spre cine şi-o doreşte... tare mi-e teamă însă că dacă Iisus ar reveni astăzi pe pământ ar avea aceiaşi soarta de la cei care il slujesc. Şi-ar apăra templele lor pentru o găleată de bani.
Îmi povestea o vecină trecută de 70 de ani, Dumnezeu săi sporească anii în fericire, venită din Deltă, lipoveancă, că preotul la ei din sat avea cămaşa numai fâşii, cârpeală lângă cârpeală. Banii lui nu veneau de undeva, doar de la comunitatea săracă a Deltei. Şi nici banii aceia nu-i folosea pentru el, pentru familia lui, ci pentru a cârpi o biserică veche, a ajuta pe cel mai amârât cu un blid de mâncare... "Aşa e la noi" mi-a zis.
Am simţit cum mi se umezesc ochii. De ce? Pentru că aş fi vrut şi eu 10.000 de preoţi de aşa fel la mine în Biserica Ortodoxă. Ştiu că sunt mulţi care simt... dar sunt şi mulţi care zâmbesc din spatele veşmintelor cusute în aur şi argint, pentru că e uşor să uiţi că acele veşminte nu sunt spre cinstea celui care le poartă ci spre cinstirea Bunului Dumnezeu.
Uite că m-am cam aprins de la gândul că Băsescu şi Tăriceanu vor mima concordia tocmai lângă un sfânt şi vor face asta numai pentru voturi.

coloniatomesti spunea...

Înainte de a trece la Domnul, sfinţii au fost oameni cu viaţă sfânta.Sfinţii nu au fost oameni perfecţi, ci au fost oameni care mergeau pe calea desăvârşirii. Prin existenţa sa, un sfânt dovedeşte că Dumnezeu poate trăi în inimile oamenilor, că războiul împotriva patimilor poate fi dus.Dobandirea sfinteniei nu e o utopie.Există preoţi de mir care au urcat pe culmile sfinţeniei.

coloniatomesti spunea...

"Vreau doar sa spun ca exista o relatie stransa intre sufletul sfantului si moastele pe care le veneram. Este bine sa le cinstim. Neindoios ca aceasta sete de veneratie a moastelor tine si de o anumita relatie care se stabileste intre credinciosul care se roaga sfantului si sfantul respectiv. Sunt convins ca fiecare credincios isi da seama ca nu moastele in sine aduc vindecari, sau consolari, ori scapari de necazuri, ci sfantul, prin harul pe care Dumnezeu i l-a dat, poate sa opereze prin acele particele de moaste. Daca exista persoane care cred ca moastele fac bine, nu Dumnezeu Insusi, inseamna ca au cazut intr-un exces, foarte aproape de idolatrie. - Daca sfantul lucreaza prin harul capatat de la Dumnezeu, si nu prin moaste sau prin icoana - numita in popor „facatoare de minuni” -, n-ar fi mai bine sa ne rugam direct sfantului, fara sa mai mergem dinaintea moastelor si icoanelor?
- Sunt oameni care fac si lucrul asta. In primul rand, conteaza rugaciunea, dar este de folos si contactul cu sfintele moaste sau cu icoanele. Pentru ca omul are nevoie de anumite trepte pentru ridicarea in viata sa spirituala. Relatia cu sfantul se stabileste mai bine asa, in mod personal. Parintele Staniloae se intreba: „Cum se face ca un milion de oameni se roaga unui sfant, iar sfantul le raspunde tuturor?”. Explicatia este ca sfintii primesc de la Dumnezeu darul de a asculta in acelasi timp un milion de rugaciuni, de a face distinctia si de a le da ajutor tuturor. Prezenta moastelor este, insa, pentru cei mai multi, certitudinea ca minunea este posibila. Atata vreme cat vezi trupul neputrezit al unui sfant, inseamna ca acela poate sa te ajute. Am constatat ca, indiferent daca esti credincios sau ateu, nevoia de miracol este la fel de mare. In Occident, vrajitoarele si ghicitoarele sunt la mare cautare. Este o ratacire pentru noi, oamenii, nascocita de diavol, pentru a satisface setea noastra de miracol. Probabil ca si aici, in tara, sunt oameni care merg la moaste, dar si la vrajitoare. Este un amestec neingaduit.Oamenii se aduna si se incurajeaza in spirit, fara sa stie, pentru credinta, pentru venerarea moastelor. Important este insa ca oamenii sa nu-si faca idol. Sa nu uite ca dincolo de moaste este Sfantul si, mai ales, este Dumnezeu, care ii da putere sfantului si care face ca minunea sa se realizeze. Se stie ca acolo unde credinta se bazeaza exclusiv pe minuni, nu este credinta tare. - Parintele Iustin Parvu, staretul Manastirii Petru Voda - Neamt, a atras atentia ca tara este plina de sfinte moaste nerecunoscute de Biserica. Si spune Sfintia Sa ca si din aceasta pricina ne bate Dumnezeu. Parintele Iustin a aratat ca in gropile comune unde au fost depuse trupurile detinutilor politici morti pentru credinta in Cristos, asa cum este cea din Rapa Robilor de la Aiud, sunt sfinte moaste. De altfel, Parintele Iustin a luat de acolo mai multe ramasite pamantesti si le-a depus intr-o racla in biserica manastirii. Cum ne raportam la aceste ramasite pamantesti ale unor oameni martirizati pentru credinta lor?
- Ierarhii Bisericii Ortodoxe Romane nu au curaj sa declare ca ramasitele pamantesti ale fostilor detinuti politici ucisi pentru Cristos in temnita sunt moaste. De altfel, la Patriarhie au fost depuse mai multe dosare de canonizare, cum e cel al Parintelui Ilie Lacatusu, despre care eu cred cu tarie ca este sfant, sau cel al lui Valeriu Gafencu. Si Sinodul nu s-a pronuntat. In majoritate, fostii detinuti politici au fost legionari, si ierarhii se tem ca gestul lor sa nu fie interpretat politic. Trebuie sa ne raportam cu intelepciune si cu atentie. Daca Dumnezeu vrea, prin sfinti, chiar necunoscuti sau nerecunoscuti de noi, ne poate face bine. "
Parintele
GHEORGHE CALCIU-DUMITREASA

coloniatomesti spunea...

am postat ceva deosebit in comunitate 2 :)

Anonim spunea...

Offfffff, ce m-am mai saturat de cabotini shi "crestini" ce scot crucea la inaintare shi icoana din sacosa sa jure pe ea!

coloniatomesti spunea...

Şi atunci, unde îi aşezăm pe sceptici, căci ei nu sunt nici dintre cei care cred, nici dintre cei care nu cred, ei sunt cei care se îndoiesc, care suportă această neprivilegiată poziţie a intervalului, cea mai nefericită raportare la Dumnezeu, pentru că a fi sceptic nu înseamnă, nu-i aşa, lipsă de credinţă. Nu-l voi aminti aici decât pe Cioran care, chiar de a blasfemiat universul şi pe Dumnezeu Însuşi, nu a reuşit să iasă din incertitudine, din scepticism. El nu necredincios a murit, ci sceptic, aşa cum a fost toată viaţa.

M.G. : Tocmai, că mulţi dintre sceptici chiar cred, dar se îndoiesc. Una e să fii necredincios, alta sceptic, fireşte. Pentru cei care se îndoiesc există o renumită terapie biblică: episodul lui Toma necredinciosul. Cristos nu-i alungă, ci le spune: încearcă, doar, Tomo, şi fii credincios, nu necredincios. Iar Cioran CHIAR e credincios, în ciuda tuturor blasfemiilor lui. El chiar îl iubeşte pasional pe Dumnezeu, dar, pe urmă, se întoarce, îl scuipă, îl înjură, îl blasfemiază. Dar, în felul său, îl iubeşte. Şi toate astea se întâmplă nu pentru că îi teamă de Dumnezeu, ci îi e teamă de iubirea lui, de propriul său sentiment. Că îl face neliber, că îl LEAGĂ (religia= re+jungere!) de Dumnezeu. Cioran mai e şi GELOS. Pe Divinitate, fireşte. Discursul lui e totdeauna cu Divinitatea. Or a vorbi cu Dumnezeu înseamnă a-l recunoaşte, nu? De interlocutor, măcar.

Mihai Gălăţanu

Anonim spunea...

@Anonymous
Inainte de a "scoate crucea din sacosa", cum spui domnia ta, credinta este o problema de cunoaştere. Eu nu am spus nimănui în ce anume să creadă, nici nu accept ca altcineva să-mi impună mie să cred în ceva, nu pot sta nepăsător daca un necunoscut sa impune o credinţă altui necunoscut. Dar am indemnat pe toate lumea să cerceteze, să creadă în ceva, chiar dacă acel ceva este lumesc sau spiritual. Căutarea este, trebuie sa fie, un lucru mai bun, mai puternic, decât lenea şi dorinţa de a sta nepăsător.
E bine să ne maximizăm posibilităţile; chiar dacă unii nu avem duhul sfânt cu noi, şi aceia vor intra în împărăţia cerurilor... cel puţin aşa ne promite Iisus în pasajul fericirilor: "Fericiţi cei..."

coloniatomesti spunea...

Nimeni nu te-a pus sa accesezi pagini sau subiecte religioase care te plictisesc...ai o nevoie dureroasa de a evada din existenta ta terna, de aia ratacesti pe aceste pagini. Modestia ti-ar permite sa intelegi valoarea si posibilitatile celorlalti, si ca atare sa-i asculti, sa inveti de la ei. O minte care dispretuieste puterea de gandire a celorlalti isi taie canalele prin care primeste seva, seaca si se usuca.

coloniatomesti spunea...

Am uitat sa specific, dedicatia era pentru anonymous :))

adrianm spunea...

"si dracii cred, si se infioara"
...si la ce le-a folosit asta?
Dumnezeu nu si-a coborat deloc standardele.
"Nimic intinat nu va intra in ea, nimeni care traieste in spurcaciune si in minciuna; ci numai cei srisi in cartea vietii Mielului." Apocalipsa 21:27 Foarte clar, nu?
Poate pentru unii versetul acesta este dureros dar asta este Adevarul.
Conteaza ce credem si ce facem dupa ce am crezut!
Dumnezeu este perfectiune, sfintenie, si este logic sa nu admita accesul in rai nimanui intinat de pacat (cat de putin).
Din acest motiv l-a alungat din cer pe Satan.
Din acest motiv l-a parasit pe Isus pe cruce, pentru ca era acoperit de pacatul nostru........

Bibliotecaru spunea...

Din punctul de vedere al omului a fost făcut Satan. De ce? Pentru că omul nu poate conştientiza pe Dumnezeu decât ca raportare în antiteză şi această antiteză la Dumnezeu a fost să fie Satan. Din lumină şi întuneric se nasc umbrele şi umbra este omul.