„Enciclopedia exilului literar românesc 1945-1989" de Florin Manolescu

---

Cotidianul.ro prezintă „Enciclopedia exilului literar românesc 1945-1989" de Florin Manolescu, ediţia a doua, Editura Compania, 2010

Iată un fragment:

Exilul Romanesc

Mari figuri ale exilului românesc

Ion Raţiu

Acasă ● Accente

RAŢIU, Ion (Iancu), om politic, memorialist, publicist, ed. *6 iun. 1917, Turda – † 17 ian. 2000, Londra, Marea Britanie. Înmormîntat la 23 ian. 2000 în cimitirul greco-catolic din Turda, în cavoul familiei. Tatăl: Augustin, avocat, decanul baroului din Turda; mama: Eugenia (născută Turcu). Descendent al familiei memorandistului transilvănean Ioan Raţiu. Înrudit, printr-una din bunici, cu scriitorului Ion Codru Drăguşanu. Nepot al diplomatului V.V. Tilea. Absolvent al Liceului „Gh. Bariţiu" din Cluj (1934). Licenţiat al Facultăţii de Drept din Cluj (1938). În perioada studiilor universitare se înscrie în organizaţia de tineret a Partidului Naţional Ţărănesc. Practicant în cadrul cabinetului de avocatură condus de Ionel Pop, nepotul lui Iuliu Maniu. Absolvent al Şcolii de ofiţeri de rezervă din Craiova (1939). Din apr. 1940, diurnist la Legaţia română din Londra. Rechemat în ţară în sep. 1940, după abdicarea regelui Carol al II-lea, demisionează şi solicită azil politic în Anglia: „In 1940 I became a refugee in the West because I rejected German Nazism and did not want to live under a dictatorship — any dictatorship". Îşi menţine cetăţenia română pînă la sfîrşitul vieţii. Membru al unui Comitet Naţional Român (Free Romania) înfiinţat în noi. 1940 la Londra şi condus de V.V. Tilea, fost ministru al României în Marea Britanie, pentru a combate politica inaugurată de regimul generalului Ion Antonescu. După ce Anglia declară război României (7 dec. 1941), guvernul eng. aprobă rămînerea la Londra a unor foşti membri ai legaţiei române, printre care şi I.R. Absolvent în 1943 al secţiei de ştiinţe economice a Colegiului „St. John", Cambridge, unde studiază ca bursier. Dr. în ştiinţe politice. Căsătorit din 1945 cu Elisabeth Pilkington, fiica unui ofiţer din armata britanică. În timpul războiului colab. la emisiunile în limba română ale postului de radio BBC, care pledează pentru renunţarea la războiul împotriva U.R.S.S. În 1946, cînd intenţionează să se întoarcă în România pentru a candida pe listele P.N.Ţ. la alegerile din noi., Iuliu Maniu îi recomandă să rămînă la Londra. În timpul Conferinţei de Pace (29 iul.–15 oct. 1946), lucrea­ză în calitate de corespondent la Paris al agenţiei americane de presă International News Service. Cf. însemnărilor din Jurnalul lui Leontin Constantinescu, refuză în 1947 propunerea făcută de generalul Nicolae Rădescu de a prelua funcţia de secretar al Comitetului Naţional Român la Paris. As. de program la BBC (1952–1955). Consilier juridic pentru problemele româneşti pe banca apărării grupului condus de Oliviu Beldeanu, în procesul de la Berna (1955–1956). În această perioadă, autorităţile comuniste din R.P.R. îl condamnă în contumacie şi îi retrag cetăţenia română. Din 1957, proprietar al companiei de expediţii şi transporturi maritime J.R. Shipping Co. Ltd. Fondator şi administrator delegat al firmei Regent Line, specializată în transporturi maritime lunare între Europa de Nord şi porturile atlantice din sudul S.U.A. (1963–1975). Coautor al unui memoriu („Appeal for Amnesty"), conceput de un comitet eng. înfiinţat în 1961 şi adresat Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin care se cere punerea în libertate a deţinuţilor politici şi a celor întemniţaţi pentru convingerile lor. Pe lista anexată memoriului s-a aflat şi numele filosofului Constantin Noica. Adversarii din străinătate i-au reproşat că ar fi întreţinut relaţii secrete cu diverşi reprezentanţi ai R.P.R. şi R.S.R., care în 1963 i-ar fi oferit funcţia de ambasador în Marea Britanie (cf. Aurel Sergiu Marinescu), şi că într-o conf. susţinută la Londra în oct. 1971 a susţinut oportunitatea legăturilor comerciale cu R.S.R. (Vasile Posteucă în Drum, nr. 1, ian.–mar. 1972; René Théo în B.I.R.E., nr. 844, 1 dec. 1986). Potrivit afirmaţiilor lui Ion Pantazi, în 1968 s-ar fi întîlnit la Paris cu liderul comunist Ion Gheorghe Maurer, cu care ar fi purtat convorbiri secrete. La mijlocul anilor '60 ar fi depus eforturi pentru a scoate Comitetul Naţional Român de sub conducerea grupului din S.U.A., controlat de Constantin Vişoianu, şi pentru a-l muta, cu sprijinul Franţei, în Europa. În 1965 a înfiinţat la Londra Asociaţia Culturală a Românilor din Anglia (ACARDA), pe care a condus-o, în calitate de preşedinte, pînă în 1985 (din 1985, preşedinte de onoare). Cf. informaţiilor oferite de Stejărel Olaru, această asociaţie a fost infiltrată de agenţi DIE, iar preşedintele ei, numit în rapoartele secrete „Toni", „a fost urmărit de Securitate în toată perioada cît a locuit la Londra. [...] Notele informative ale agenţilor din Londra [printre care şi Silviu Crăciunaş] numeau asociaţia «corabia», iar pe membrii exilului din Marea Britanie – «navigatori»". Din sep. 1971 delegat în Comitetul Central al Partidului Naţional Ţărănesc din exil. La începutul anilor '70, regele Mihai I s-ar fi opus intenţiei de cooptare a lui I.R. în Comitetul Naţional Român. În dec. 1976, ia iniţiativa convocării unei conf. care să conducă la unificarea exilului românesc, iar în mai 1984 este ales, în cadrul unui Congres întrunit la Geneva, preşedinte al Uniunii Românilor Liberi (preşedinte de onoare : Brutus Coste). [...]

La 24 ian. 1990 s-a întors în România şi a contribuit la reorganizarea Partidului Naţional Ţărănesc (devenit P.N.Ţ-Creştin Democrat), în cadrul căruia a deţinut funcţia de vicepreşedinte. A candidat din partea Convenţiei Democrate, fără succes, la alegerile din 20 mai 1990 pentru funcţia de preşedinte al României, avîndu-i ca adversari pe Ion Iliescu (cîştigător) şi Radu Câmpeanu. Ales deputat în jud. Cluj şi Arad. Preşedinte al Grupului parlamentar P.N.Ţ.-C.D. Împreună cu deputatul Dorel Dorian (din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România), a coord. activitatea unei subcomisii pentru relaţiile cu diaspora în cadrul Comisiei de Politică Externă a Camerei Deputaţilor. În 1990 a făcut o donaţie Universităţii Georgetown din S.U.A., prin care a fost înfiinţată Catedra de studii româneşti şi Biblioteca „Ion Raţiu". În 1991 a fondat la Bucureşti ziarul Cotidianul. „Ion Raţiu a editat Cotidianul pentru a ajuta la naşterea şi consolidarea democraţiei în România. Atunci ziarele şi revistele, împreună cu românii ieşiţi în stradă, au făcut chiar mai mult decât partidele istorice abia reînfiinţate [...]" (Cornel Nistorescu). Un jurnal început în exil şi ţinut la zi se află în posesia familiei. Cîteva vol. cuprinzînd notele cotidiene consacrate evenimentelor de după 1989 au fost publicate în România. Piesa de teatru Templeton, semnată cu pseudonimul Anthony Lock şi scrisă în colab. cu Jane Cobb, a fost reprezentată în 1958 la Arts Theatre Club din Londra şi ed. în 1995 în limba română. Preşedinte (1957–1984) şi preşedinte de onoare (din 1984) al Federaţiei Internaţionale a Ziariştilor Liberi. Membru fondator al organizaţiei Amnesty International (din 1961). Membru al organizaţiei PEN Club International şi al organizaţiei PEN Club în exil. Dr. honoris causa al Universităţii din Oradea (din 1999). Cetăţean de onoare al oraşului Arad (post mortem). Fundaţia „Ion Raţiu", cu sediul în România, acordă un premiu pentru trad. din poezia europeană (Premiul „Corneliu M. Popescu") şi un premiu pentru fair-play politic („Papionul de aur"). Respectînd dorinţa lui I.R., familia a înfiinţat în 2004, la Turda, un Centru de Studii Democratice, patronat de Fundaţia „Ion Raţiu" pentru democraţie.

(sursa: http://www.cotidianul.ro/126432-Ion_Ratiu)