Leonida Lari, încă un plecat

---

(http://www.vipmagazin.md/proiect/Acum_XX_de_ani._Leonida_Lari-Iorga/)


DULCELE FOC

În spaţiu şi-n vreme,
Pe cînd scriu poeme
Şi muze invoc,
De mare arsură
Eu fac legătură
Cu dulcele foc.

Că merg prin mulţime,
Că nu merg cu nime,
Că stau într-un loc,
Ca-n vatră o pită
Sînt călătorită
De dulcele foc.

Iubite, spre mine,
Vezi, nu te aţine
Cu glume şi joc,
Că viaţa-mi nu ştie
Mai tandră stihie
Ca dulcele foc.

Eu tremur pe luturi,
Eu scad în ţesuturi,
Eu pierd în noroc,
Dar albă-s ca neaua
Şi clară ca steaua
Prin dulcele foc.


(http://www.vipmagazin.md/top-femei/99_Femei_ale_Moldovei/Leonida_Lari._Scriitoarea/)

Vă mai aduceţi aminte de Leonida Lari?Un om sensibil, uneori atât de subtil ancorat în realitate încât cei din jur o priveau cu suspiciune şi cu un zâmbet. De fapt noi suntem anormalii care nu înţeleg că lumea se continuă şi dincolo de unde noi nu o mai putem percepe.

Fulgerul e floarea de foc a stihiilor. El nu poate fi îmblînzit, el poate îmblînzi.
Cînd apare fulgerul, toţi se cuminţesc şi aşteaptă cu înfiorare cum va cădea.
Cînd se arată fulgerul, numai poetul rămîne, precum a fost, pentru că, oriunde ar cădea, totuna va trece printr-însul.
El poate chiar sa-i iasă în întîmpinare prin furtună, cu capul descoperit, să-i închine tainice epifanii, spre dezlegarea trăsnetelor cereşti şi a puhoaielor de apă.
Poetul nu se teme de fulger, pentru că el însuşi a fost fulgerat la naştere. De Apolo.
Cînd se arată fulgerul, poetul tresare ca de o multaşteptată eliberare prin natură. Şi se simte în puterea lui, şi lumea îi e mai puţin străină.
Ca să înţelegi caracterul fulgerului, gîndeşte-te la poet.
Şi invers.
Penibilă existenţă.
Fulgerătoare.

Leonida Lari

( Foto: Agerpres / Vitalie Călugăreanu http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/basarabenii-cereau-alfabet-latin-514637.htm)