Eurooptimism - Final de campanie

---

Nu ştiu dacă putem face deja un bilanţ al campaniei electorale pentru alegerile locale. Din ceea ce am văzut eu, nici nu ştiu dacă asta chiar a fost o campanie electorală, în sensul clasic al cuvântului.Dacă ar trebui să aleg un cuvânt care să o definească, „confuzie” cred că ar fi cel mai potrivit. A fost, din toate punctele de veder,e o campanie confuză. Poate de aceea şi intenţia cetăţenilor de a ocoli în număr foarte mare urnele de vot. Dar şi intervenţia Preşedintelui României, care s-a situat tot timpul de partea unui anume candidat, ignorand atributiile sale constitutionale, nu au facut decat sa indeparteze oamenii de politica. De unde vine confuzia din această campanie electorală? În primul rând, trebuie să observăm că ne aflăm între „două ape”, cu alte cuvinte, votul se deplasează din zona proporţională în zona uninominală, odată cu alegerea preşedinţilor de consilii judeţene prin vot uninominal. Votul politic pentru consiliile judeţene, orăşeneşti şi comunale se va confrunta cu votul emoţional pentru primari şi pentru preşedinţii de consilii judeţene. Nu va exista un automatism al votului: cine votează partidul x la votul proporţional nu-l va vota automat şi pe candidatul partidului la şefia judeţului.

De aici şi dificultatea de a imagina mai multe tipuri de discurs şi de campanii, adecvate noii situaţii. Partidele au luat cunoştinţă de situaţie şi au făcut nişte alegeri, în funcţie de mijloacele de care dispuneau, atât la nivel uman, cât şi la nivel financiar. Şi tot de aici şi senzaţia că mulţi candidaţi s-au manifestat mai degrabă ca independenţi, decât ca reprezentanţi ai unor partide. Asta ne dă o imagine despre ce va fi campania electorală pentru parlamentare. În această campanie s-a remarcat şi lipsa de personalitate şi de identitate a programelor electorale.
Nimic puternic, ca mesaj politic, ca miză ideologică, nimic care să-i mobilizeze pe oameni. Lipsa de culoare a campaniei a lăsat impresia votanţilor că partidele şi candidaţii au uitat de ei şi de agenda lor, că dezbaterile au fost „de salon”, formale, lipsite de sevă, că asistă la un imens blat, pentru că toţi sunt tot o apă şi-un pământ. Impresie întărită de intervenţiile şefului statului, care denunţa blaturile dintre candidaţi.

(adică puterea gândului)
Cu toate că cetăţenii au un acut sentiment de abandon din partea clasei politice, în realitate lucrurile nu stau chiar aşa. Nu putem generaliza. Mulţi dintre candidaţi chiar cunosc agenda cetăţeanului şi lucrează în serviciul binelui public. Dar dialogul cetăţean-ales este unul mediat de mijloacele de informare în masă, şi de aceea deformat. Mijloacele de informare au amplificat confuzia, încercând să facă din dezbaterea politică un soi de divertisment de tipul reality- show. Mulţi candidaţi au refuzat să intre în acest joc, fie pentru că nu se simţeau pregătiţi, fie pentru că nu erau convinşi de capacitatea lor de a transmite mesajele dorite cu aceste mijloace. Confuzia aceasta accentuează neîncrederea în capacitatea clasei politice de a gestiona problemele ţării şi pe acelea ale colectivităţilor locale. Şi de la neîncredere în politician până la refuzul de a participa la vot nu e o distanţă prea mare.
Ce putem face pentru a mai limpezi lucrurile? Greu de spus acum. Dar un lucru este clar: indiferent de cât de mică va fi prezenţa la vot, cei aleşi au obligaţia de a găsi mijloacele necesare restabilirii încrederii în capacitatea lor de a da ţării şi colectivităţilor locale acea bună guvernare, atât de necesară pentru servirea binelui comun. Regret încă o dată absenţa Europei din această campanie electorală. Este păcat, pentru că am ratat folosirea unui instrument care ar fi risipit mult din confuzie: politicile europene în domeniul administraţiei publice locale.

Întreb şi eu, va produce politica vreodată fericire?