marți, mai 13, 2008

Suceava: Proiectul european "Interculturalitate Gastronomică"


Bucovina reprezintă un model multicultural recunoscut de Uniunea Europeana, fapt dovedit şi de manifestările organizate împreună de etniile care convieţuiesc în această regiune, transmite corespondentul AMOS News.
Una dintre manifestari este şi întâlnirea din seara zilei de 12 mai, la Complexul Zamca, pentru cunoaşterea reciprocă a valorilor tradiţionale culinare. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul celei de-a 3-a ediţii a Proiectului european “Interculturalitate Gastronomică”.
Ruşi, lipoveni, germani, evrei, polonezi, ucraineni, italieni şi maghiari din Bucovina au degustat şi savurat preparatele culinare specifice fiecărei etnii în parte, într-o atmosferă de dans, muzică şi voie-bună.
Invitaţi de o­noare au fost reprezentanţii mai multor o­nG-uri din Ucraina. O evoluţie de excepţie a avut Ansamblul folcloric Kolomeika, din Siret. Unul dintre momentele impresionante ale serii a fost hora bucovineană, în care s-au prins toţi participanţii. Aceştia au demonstrat încă o dată că Bucovina reprezintă un model de înţelegere şi comunicare între locuitorii săi, indiferent de apartenenţa etnică sau religioasă.
Proiectul european “Interculturalitate Gastronomică” este realizat printr-un parteneriat între administraţia locală şi societatea civilă, respectiv Consiliul Local Suceava, Asociaţia Juventus, Fundaţia Ana şi Clubul Interetnic Bucovina. (Doina Boghian)
Ansamblul Kolomeika Siret

Îndrumat de doamna profesor Ianos Zirca, ansamblul cunoaste o frumoasã ascensiune spre profesionalism si, alãturi de dãruirea membrilor si a coordonatorilor, stârneste aplauze si simpatie la festivalul “Comori de suflet românesc” în orase precum : Rãdãuti, Suceava, Cîmpulung Moldovenesc si Siret. Îsi trece în palmares si festivalurile minoritãtilor din : Negostina, Siret, Sighetul Marmatiei, Mizil, Cîrlibaba, Muzeul Satului din Bucuresti, Casa de Culturã a Studentilor din Iasi, Odorheiul Secuiesc si Sibiu.

Atinsã si cãlãuzitã de un succes fantastic, Kolomeika se face cunoscutã peste hotare la festivalurile internationale desfãsurate în Republica Moldova, Ucraina si Franta.
Tot mai doritã, tot mai cautatã de organizatori din toata tara, Kolomeika este invitatã sã-si prezinte repertoriul pe posturile nationale de televiziune TVR1, TVR2, PrimaTV, Antena1, TVR International si Favorit TV, în fata a milioane de telespectatori.

Fotografii Lori Vasileniuc,


Niciun comentariu: