 Dumitru Bacu s-a nascut pe 14 februarie 1925, la Gramaticova in Macedonia.
|
Ar fi greu de afirmat ca demascarea surprindea pe studenti in completa necunostinta. O sumedenie intreaga de elemente se acumulau in timp, fara sa dea o explicatie, dar care pregateau pe plan psihologic terenul pentru slabirea rezistentei. In acest sens, rolul tinut de administratia inchisorii era capital. Cu mult inainte ca grupul de soc sa fie introdus pentru pregatirea loviturii dinauntru, metoda sugerarii era aplicata de oamenii de paza sau de directorul Dumitrescu in persoana, pe plan general. Se lasa sa se intelega ca se petrece ceva monstruos, ca deasupra fiecaruia planeaza ceva, ca o fatalitate de la care nu putea sa se scape. Toti studentii stiau ca se petrece „ceva”. Cu toate ca celulele in care s-au inceput demascarile erau situate oarecum izolat de cele locuite de detinuti, din cand in cand, se auzeau tipete infundate, bufnituri, urlete. Nimeni nu putea afla de unde vin, nimeni nu putea sti ce se petrecea si unde exact.
Incetul cu incetul in interiorul fiecaruia se intarea convingerea ca si el va fi solicitat intr-o zi. Asteptarea aceasta incepe sa faca sa incolteasca teama, incertitudinea, care era cultivata cu deosebita perseverenta de gardieni la cererea directorului politic.
Sergentul Georgescu, un specimen de o brutalitate fara pereche printre gardienii de la Pitesti, avea grija sa reaminteasca ori de cate ori i se prezenta ocazia, unele lucruri care dadeau de gandit: „Ma banditule, eu te bat, dar iti dau si de mancare. Sa vezi insa ce te asteapta mai departe...” si cu mana arata spre celulele din care se auzea geamatul. Toate acestea contribuiau la cresterea tensiunii. Iata in cateva cuvinte starea aceasta rezumata de un student care a trecut prin demascari printre primii din seriie de dupa 6 decembrie 1949, cand s-a dezlantuit demascarea in masa. „Asteptam deznodamantul intr-o tensiune dramatica. Nu ne era teama in sensul oobisnuit pentru ca de la comunisti ne puteam astepta la orice chiar inainte de a fi adusi la Pitesti. Daca nu toti, cea mai mare parte din cei care erau cu mine in celula, eram pregatiti sa trcem prin orice incercare, cu convingerea ca nu ne vom frange. Dar era o neliniste ciudata. Nu cunosteam metoda, nu puteam ghici data cand urma sa inceapa... cine erau cei care schinguiau. Si atunci parca doream, eram nerabdatori sa trecem si prin aceasta incercare. Dar deznodamantul venea cand nu ne asteptam si ceea ce era mai tragic, de la cine nici macar nu puteam ghici ca pot fi capabili de a gandi asa ceva...”
Pentru ca exista si aici ca in tot planul comunist, strategia surprinderii. Tactica intrebuintata in toate celulele si care nu a dat gres.
Peste aceste stari pregatitoare de teren as putea spune, mai era un alt factor de alta natura care paraliza si el in felul lui o reactie violenta a studentilor. In marea lor majoritate erau cuprinsi de o resemnare ciudata, care crea climatul favorabil poate pentru primirea orcarei schinguiri ca un fel de pedeapsa meritata pentu cine stie ce pacat. Nici unul din studenti care mi-au voerbit despre aceasta nu a putut sa-mi explice cum se nastea acest sentiment. Numai unul care avea pregatire medicala destul de serioasa a incercat fara prea multe argumente sa puna aceasta in sarcina prea marei slabiciuni cauzate de lipsa de alimentatie pe de o parte, iar pe de alta de convingerea subconstienta ca dintru inceput rezistenta era sortita esecului. Se consuma pe nesimtite un fel de trecere dintr-o lume reala intr-o lume fictiva creata de idei in care viata insasi nu era decat un fapt de minima importanta, un fel de accesoriu.
Dumitru Bacu - din cartile sale
Cel din urma element care poate contribui la explicarea straniei resemnari, era insasi prezenta demascatorilor in clipa critica, atunci cand se dezlantuia atacul care crea o stare de quasi-hipnoza.
(Pregatirea psihologica - cap XII din volumul "Pitesti")
|
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu