miercuri, septembrie 12, 2007

Unus Vir Qui Curo Ecclesiae Orthodoxae



(un bărbat care conduce Biserica Ortodoxă)
Poată că nici alegerile nu au ţinut poporul român într-atât cu sufletul la gură. Nici unul dintre noi nu prea îi cunoaştem pe cei desemnaţi drept “candidaţi”, dar îi văd pe cei din jurul meu cum aşteaptă cu sufletul la gură desemnarea unui învingător. O fire practică a organizat pariuri pe cel desemnat câştigător. Fiecare “candidat” are o cotă. Desigur, discutam aici de favoriţi, putem urmării alegerea Patriarhului României asemenea unei curse de cai.
Până acum a fost un război al declaraţiilor, astăzi se va desemna însă câştigătorul.
Marii Duhovnici ai României alcătuiesc portretul moral al viitorului Patriarh. Părintele Laurenţiu crede în iluminarea viitorului Patriarh şi că acesta trebuie să fie iubit de Dumnezeu, părintele Arsenie Papacioc crede în smerenia celui ce va fi ales, părintele Serafim Man crede că se va alege cel ce este răspunsul rugăciunilor, părintele Teofil crede că va veni un continuator al Prefericitului Patriarh Teoctist, părintele Vartolomeu aşteaptă ca alegerea să fie făcută de Duhul Sfânt, părintele Proclu crede cam acelaşi lucru cu părintele Vartolomeu, dar invocă Duhul Sfânt în a nu alege prost, părintele Ioan consideră că actul de alegere nu este decât un gest care consfinţeşte voia lui Dumnezeu, în sfârşit, părintele Teofil îşi spune rugăciunea “Doamne, ajută-mă să pui ştampila unde trebuie”.
Deci se votează cu stampilă! Poate că există şi un B.E.C. al acestor alegeri.
Aparent s-ar forma impresia că nimeni nu ştie pe cine să voteze. Adevărul este că pe la vârfurile ei Biserica Ortodoxă Română nu este numai evlavioasă ci şi politicoasă. În cadrul Bisericii nu vorbim de aceiaşi politică care se face şi se desface prin România de 17 ani de zile. Aici putem vorbi de o altfel de politică, mult mai perfidă, o politică făcută în numele Bunului Dumnezeu. Fiecare preot îşi aduce într-un astfel de moment de piedicile pe care le-a simţit şi el atunci când şi-a dorit o funcţie mai înaltă. Apoi se fac şi acele planuri piramidale… daca este ales sfinţia sa, atunci se va elibera locul pentru… şi poate iau eu locul rămas vacant acolo… Fiecare îşi vânează propria oportunitate. Feţele “mai puţin bisericeşti” care participa la alegeri din partea laicilor, vor probabil neapărat să propulseze într-o astfel de funcţie “omul lor”. Aici discutăm de un alt fel de război, mai pe faţă, dar ascuns din punct de vedere mediatic.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române îşi va exercita conducerea peste:
- Şase mitropolii în ţară cu 10 arhiepiscopii şi 16 episcopii, 170 de protopopiate, 11 146 de parohii şi 2351 filii şi un număr de 14 035 preoţi şi diaconi;
- În jurul graniţelor României şi în Diaspora, în jurisdicţia Patriarhiei Române funcţionează 3 mitropolii (Mitropolia Basarabiei, Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord şi Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale), 1 arhiepiscopie (Arhiepiscopia Ortodoxă Română în America şi Canada) şi 2 episcopii (Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria cu sediul la Gyula şi Episcopia Ortodoxă Română a Vârşeţului).
- 35 seminarii teologice liceale (4 monahale) cu 6625 elevi.
- 2 şcoli postliceale teologico-sanitare cu 407 de elevi;
- 14 şcoli de cântăreţi bisericeşti cu 609 elevi.
- 11 facultăţi de teologie şi 4 departamente incluse în cadrul altor facultăţi cu 4 specializări: Teologie pastorală, Teologie didactică, Teologie socială, Artă sacră
- 332 preoţi ce asigură asistenţa religioasă în spitale şi în instituţii de ocrotire socială, 78 în armată, 21 în Unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor, 36 în penitenciare.
- 279 instituţii de asistenţă socială proprii Bisericii Ortodoxe Române (91 pentru copii, 32 pentru vârstnici, 95 de cantine şi brutării sociale, 37 cabinete medicale şi farmacii sociale, 23 centre de diagnostic-tratament şi centre de asistenţă pentru familii în dificultate).
- în 2006, numărul celor care au beneficiat de programele sociale ale Bisericii a fost de peste 268 511 de persoane şi familii, iar bugetul cheltuit de eparhiile Patriarhiei Române pentru opera social-caritativă a fost de peste 37 181 129,86 lei (aproximativ 11 000 000 euro).
- viaţa liturgică şi de cult în slujba credincioşilor ce se desfăşoară în 15.116 locaşuri de cult parohiale şi filiale.
- în anul 2006 s-a pus piatra de temelie şi au început lucrările la 166 de noi lăcaşuri de cult, la 1.066 au continuat lucrările de construcţie, au fost finalizate lucrările la 285 de biserici nou construite, 135 de biserici au fost sfinţite, la 596 de lăcaşuri de cult au continuat lucrările de reparare, consolidare şi restaurare, au fost pictate 281 de biserici, iar la 342 biserici a fost restaurată pictura;
- există 187 capele în spitale, 108 în unităţi militare, 36 în penitenciare, 86 în unităţi de învăţământ şi 92 în aşezăminte de ocrotire socială în instituţiile bugetare.
- 5 reviste periodice şi publicaţii centrale;
- 111 reviste şi publicaţii eparhiale, reviste şi publicaţii parohiale şi mânăstireşti;
- 52 de titluri de carte teologică religioasă, de istorie şi spiritualitate publicate în Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române;
- 335 titluri de carte teologică religioasă, de istorie şi spiritualitate publicate de cele 26 de edituri eparhiale;
- 275 muzee şi colecţii muzeale;
- 42 centre zonale de ocrotire şi depozitare pentru obiecte de patrimoniu cultural bisericesc.

Impresionant! Încep să cred că nici măcar statul român nu are atâtea mijloace de influenţă asupra poporului. Sau poate nu-mi dau eu seama de dimensiunile acestor cifre relative la o ţară întreagă… tot ce se poate.

Dar să ne reîntoarcem la realitatea imediată: Cotele de câştig îl dau ca favorit pe Bartolomeu, cu 1,80, urmat de Daniel, cu 1,85. Cine pariază pe un alt nume, nespecificat, are o cota de câştig de 4"!. Aceasta este o ştire pe care o difuzează cotidianul România liberă.
Să vedem cine sunt cei doi candidaţi.
Mitropolitul Clujului, ÎPS Bartolomeu Anania
Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, IPS Bartolomeu Anania, a declarat, ieri, pentru „Evenimentul zilei” ca, daca majoritatea ierarhilor care compun Sfantul Sinod al Bisericii Orotodoxe Romane va cere sa candideze pentru scaunul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, el se va supune.
„Niciodata nu am cerut ceva”
„Raman consecvent declaratiei mele publice ca nu voi candida pentru scaunul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane. In lumina neasteptatului fenomen recent, prin care o parte din trupul Bisericii imi cere imperativ sa candidez, declar ca nu o voi face, dar ca raman consecvent pozitiei mele de o viata, in sensul ca niciodata nu am cerut ceva pentru mine, dar intotdeauna m-am supus Bisericii in ceea ce ea mi-a cerut.
In 1993, pe cand ma aflam retras la Manastirea Varatec in cel de-al unsprezecelea an de pensie si cand Biserica m-a chemat in scaunul de arhiepiscop al Clujului, m-am supus. Daca acest fenomen se va repeta la 12 septembrie 2007 si Biserica, prin majoritatea reprezentantilor ei legiuiti, adica Sfantul Sinod si Colegiul Electoral Bisericesc, il va chema pe batranul ostean sub acelasi drapel, dar la o cota mai inalta si mai bantuita de furtuni, aceeasi constiinta a datoriei ma va obliga sa ma supun”, ne-a declarat IPS Bartolomeu.
Mitropolitul Bartolomeu Anania s-a nascut in anul 1921 in localitatea Glavile Pitesteana, judetul Valcea. In perioada 1933-1941 a fost elevul Seminarului Central si a obtinut diploma de Bacalaureat la Liceul „Mihai Viteazul” din Bucuresti.
In anul 1948, IPS Bartolomeu a absolvit cursurile Academiei Teologice „Andreiana” din Sibiu. Viata religioasa a inceput-o insa in anul 1942, cand a fost tuns in monahism la Manastirea Antim din Bucuresti. A urcat treptele ierarhiei bisericesti foarte repede: in acelasi an a fost hirotonisit ierodiacon, 1943 - diacon la manastirile Polovragi si Baia de Aries, 1947 - staret la manastirea Toplita. In 1948 a fost numit intendentul Palatului Patriarhal din Bucuresti, iar in 1949, inspector peste invatamantul bisericesc.
In 1958 a fost arestat de regimul comunist si condamnat la 20 de ani de inchisoare pentru uneltire impotriva ordinii socialiste, fiind acuzat de activitate legionara inainte de 23 august 1944. Dupa eliberarea din inchisoare, IPS Bartolomeu a indeplinit diferite functii la Arhiepiscopia Ortodoxa Romana din Statele Unite. Din anul 1993 a fost numit Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului, iar din anul 2006, mitropolit al nou-infiintatei Mitropolii a Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului.
Dupa 1990, Bartolomeu Anania a fost acuzat de generalul Ion Mihai Pacepa in memoriile sale, publicate la New York, in 1988, ca a fost agent al Directiei de Informatii Externe. El a declarat ca „nu stiu ce l-a facut pe celebrul autor sa interpoleze in cartea sa o asemenea inventie pe cat de grosolana pe atat de prosteasca.
Deocamdata nu-i pot atribui decat semnificatia unei diversiuni - inabila, de altfel -, menita sa-i tina ascunsi pe adevaratii agenti. Cand ma voi hotari sa-mi scriu memoriile, il voi invita pe domnul Ion Pacepa sa ma ajute la acest capitol; eventual, cu ajutorul tribunalului”. De atunci, iata, au trecut atatia ani, si nici ca Pacepa a aparut, nici ca vreun document de arhiva l-ar fi confirmat.
Recent, Mitropolitul Bartolomeu a refuzat sa se prezinte la CNSAS. „Ca fost detinut politic, refuz sa cred ca „invitatia” CNSAS, care, practic, il someaza pe un om cu numeroase raspunderi publice sa se prezinte de urgenta pentru „audiere” la data precisa si ora fixa, poarta in ea rezonanta sinistrelor vremi cand puteam fi scos din celula oricand, ziua sau noaptea, si purtat prin bezna ochelarilor negri spre a fi audiat de catre anchetatorii Securitatii”, a replicat ierarhul.
Evenimentul Zilei, Mihai Soica, 6 Septembrie 2007
Mitropolitul Moldovei, ÎPS Daniel
Pentru susţinerea Bisericii Ortodoxe, dar şi a misiunilor filantropice, Daniel a ştiut să facă afaceri profitabile. A început cu o fabrică de lumânări şi s-a extins într-un centru expoziţional şi de conferinţe în Iaşi, un ocol silvic la mănăstirea Neamţ, o tipografie, dar şi activităţi turistice în zonă.
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei are 600 de angajaţi numai în centrul administrativ, iar în toată arhiepiscopia Iaşilor numărul lor depăşeşte 3.000. "Multitudinea şi complexitatea activităţilor desfăşurate de MMB după 90 nu ar fi fost posibilă fără munca, dragostea biserică şi curajul vizionar al mitropolitului Daniel", spune Constantin Sturzu, purtător de cuvânt la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.
Mass media l-a numit mogul de presă, pentru că mitropolia pe care o conduce deţine un ziar, un post radio şi are chiar o licenţă de televiziune. Apropiaţii spun însă că Daniel a intuit nevoile bisericii şi a înţeles că aşa poate promova mai bine valorile ortodoxiei.
Postul de radio acoperă 75% din teritoriul ţării şi are 26 de staţii. Este cea mai importantă reţea media ortodoxă din lume, spun cei care lucrează acolo. "Nu e o afacere, e o investiţie a bisericii ortodoxe române, pentru a fi un radio pentru sufletul ascultătorilor şi nu e o investiţie din care se aşteaptă un profit imediat, în plan lumesc, ci se aşteaptă, în primul rând, mântuirea cât mai multora dintre ascultătorii noştri", spune Ciprian Apetrei, director Radio Trinitas.
Institutul Cultural-Misionar Trinitas mai are o editură şi un magazin virtual on-line. Profitul merge în numeroase proiecte filantropice sau sociale. La ora actuală, sunt 12 birouri de asistenţă socială în arhiepiscopia Iaşilor, din 2003 s-a înfiinţat fundaţia Solidaritate şi speranţă, care actualmente are şapte filiale în trei judeţe ale arhiepiscopiei.
"ÎPS este un om cu capacitate de muncă extraordinară, un profesor de teologie şi, în acelaşi timp, un monah care a căutat, prin activitatea pe care o desfăşoară la mitropolia Iaşilor să facă o legătură între spiritualitate, teologie şi prezenţa bisericii în societate", spune Nicolae Dascălu, director Institutul Cultural-Misionar Trinitas.
Realitatea TV

Altădată se spunea... "Fie ca cel mai bun să învingă!", fie că se numeşte Daniel, fie că se numeşte Daniel. Tare mi-e teamă însă că dacă Dumnezeu şi Iisus s-ar întrupa şi ar intra printre alegători, votanţii, cuprinşi de febra alegerilor, i-ar arunca pe uşă afară. De foarte mult timp cei pe care i-am simţit cu adevărat buni s-au stins.

2 comentarii:

Anonim spunea...

"Asa cum in secolul trecut i s-a propus marelui istoric Vasile Parvan sa ocupe postul de Patriarh al Romaniei de ce nu i s-ar propune sa accepte aceasta functie teologului Rafail Noica."
"Avand in fruntea ei un om sfant precum Rafail Noica, altfel va putea infrunta punerea ei in discutie de secularismul agresiv al timpurilor noastre decat avand in fruntea ei un om politic precum actualul Patriarh Teoctist"; "rezistenta Bisericilor la atacurile vremii s-a verificat nu prin aurul altarelor, ci prin sfintenia preotilor". H.-R. Patapievici
"Patriarhia Româna l-a vrut Episcop, dar Parintele Rafail a respins oferta, cu eleganta dar si cu fermitate, ca odinioara Arhimandritul pe atunci Bartolomeu Anania, care a refuzat sa fie Mitropolit al Moldovei si, deci, posibil Patriarh."
Poporul îl iubeste

"Aceste dovezi de pretuire a Sfintiei Sale sînt dublate de dragostea de care se bucura în popor. Parintele Rafail coboara rar din muntii sai si o face numai pentru ca este insistent solicitat sa dea cuvînt de folos credinciosilor. Cînd conferentiaza Parintele Rafail, nici o sala nu este încapatoare; mii de oameni din toata tara merg sa-i soarba cuvintele la Alba Iulia – unde Ieromonahul vorbeste o data sau de doua ori pe an în public – sau, mai rar, în Bucuresti ori alte orase."

Pacat...ar fi fost prea frumos.

Anonim spunea...

Istoria este plină de aceşti "dacă". Din păcate trecutul este deja sigur, nu mai poate fi schimbat. Dacă i s-ar fi propus, poate că ar fi refuzat şi postul de Patriarh.