marți, octombrie 02, 2007

dona nos indultem universitatum, si tibi placet


(dă-ne nouă indulgenţa universală, dacă găseşti plăcere în a face asta)

Privesc la televizor cu un zâmbet pe care altcineva l-ar numi poate enigmatic. Sunt sute de studenţi de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca care cer camere pentru cămin. Cel puţin eu asta înţeleg din vacarmul colosal. Îmi aduc aminte de mine la vârsta lor. Eram anul I, tot la o Universitate Tehnică şi participam la prima grevă spontană din Istoria României postdecembriste. Atunci era altceva, greva era încă un lucru care amintea de revoluţie şi nimeni nu se obişnuise cu mişcarea sindicală. De fapt nici nu prea apăruseră acele sindicate “libere”. Cine îşi mai aduce aminte perioada, toate lucrurile purtau în coadă acest cuvânt magic, “liber” sau “liberă”, ziarul “Tineretul Liber”, Televiziunea Română Liberă, Sindicatele Libere din Învăţământ. Noi nu eram foarte mulţi, cam o sută şi un pic, un an, adică patru grupe, nu mai ştiu exact. Subiectul grevei era reintroducere zilei de sâmbătă ca zi de studiu. Am ieşit liniştiţi în faţa facultăţii, protestând mai mult între noi. Ar fi trebuit să mergem la un curs de Tehnologie. Pe atunci studenţii erau o masă disciplinată, nu se chiulea, nu se întârzia la ore. Dacă o făceai, practic cereai să ai restanţă sau, mai rău, să repeţi anul. Ca în reclama de la coniacul Unirea aud o voce:
“Du-te tu, Micule, şi spune-i doamnei Ionescu că noi suntem în grevă, nu mai venim la ore.”
Atunci ne-am gândit la grevă, era o idee interesantă…
Micu s-a dus la doamna profesoară de Tehnologie şi…
“Doamnă, tot anul întâi este în grevă, nu mai vine nimeni la cursuri. Stau în faţă facultăţii şi fac grevă.”
Doamna Ionescu, cu firea sa cumsecade, s-a speriat. Nu înţelegea probabil ce anume au studenţii cu domnia sa. Niciodată nu făcuse rău nimănui.
Colegul Micu avea un stil de a râde în interior de aceste situaţii, faţa nu-l trăda niciodată. Aşă că bunul nostru coleg găsi cu cale să adauge…
“Cineva s-a dus să dea telefon la televiziune.”
După o revoluţie în direct, să ajungi cu o grevă la televizor era ceva grav de tot. Acum nu mai există acea senzaţie, dar atunci era ceva apăsător.
Doamna profesoară începuse să tremure de-a binelea. Şi-a luat poşeta şi a însoţit studentul care o anunţase pentru a vedea “ce vor studenţii, ce au cu ea”. În drum spre curtea facultăţii, drumul ei s-a intersectat cu cel al prodecanului.
“Domnu’ prodecan, domnule prodecan… copii noştri fac grevă!”. Prodecanul era un tip cu foarte mult umor, dar şi aspru atunci când era ceva nelalocul lui. Îl văzusem destul de des luând apărarea unor studenţi în detrimentul profesorilor, chiar şi mie mi-a permis intrarea la un examen la care întârziasem iar profesorul, în parte îndreptăţit să nu mă primească, mă trimisese în batjocoră să cer voie de la decan. Reacţia sa la auzul unei greve a fost deci ceva mai reţinută. Şi-a continuat drumul spunând: “Am puţină treabă acum… dar vin şi eu imediat.”
Negocierile au durat zece minute. Şi am avut câştig de cauză în ceea ce priveşte ziua de sâmbătă. Locurile în cămin ne-au fost promise peste un an când se va termina construcţia unui bloc contractat cu… Desigur că blocul cu noul cămin nu s-a mai construit niciodată, dar mica revoluţie trecuse.

Dar astăzi? Lumea este mai relaxată. Nici cei care protestează nu se aşteaptă la mare lucru, nici cei care răspund nu se prea agită că studenţii protestează.
În faţa rectoratului Universităţii Tehnice Cluj-Napoca (UTCN) peste 700 de studenţi protestează. Revendicările studenţilor sunt relative la nivelul taxelor anuale de studiu şi condiţiile din cămine. Studenţii sunt organizaţi cu pancarte şi bannere pe care se poate citi "Împreună avem putere", "Taxe americane, condiţii africane", "Suntem oameni, nu cifre". Studenţii se aud strigând "Hoţii, hoţii!" şi “Noi de aicea nu plecăm…”
Studenţii mai vor ca examenele pentru majorarea notelor să nu mai fie plătite, burselor să fie acordate şi pe perioada vacanţelor, vor decizii ale Senatului Universităţii supravegheate de reprezentanţii studenţeşti.

Liderul Organizaţiei Studenţilor Universităţii Tehnice (OSUT), Bogdan Buta, spune că revendicările au fost prezentate de mai multe ori conducerii universităţii, dar că aceasta nu a dat nici un răspuns. El a declarat:
“Cerem pentru acest an să fie menţinute aceleaşi taxe ca şi anul trecut. Majorarea lor ni se pare nejustificată pentru că nu s-au îmbunătăţit condiţiile de învăţământ. De asemenea şi mai multe locuri în cămine.”

Purtătorul de cuvânt al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, Cătălin Popa, a declarat că o negociere între conducerea universităţii şi reprezentanţii studenţilor ar putea avea loc vineri. Mă întreb ce vor face cei fără cămin până vineri.

Mitingul s-a încheiat la ora 14.00.

Liderul Organizaţiei Studenţilor (OSUT), Bogdan Buta, a declarat la sfârşitul acţiunii de protest: “Ne-am atins scopul şi am arătat că suntem uniţi şi trebuie să fim luaţi în considerare. Vineri ne prezentăm la negocieri şi sperăm ca revendicările noastre să fie soluţionate.”

Poate că domnul Buta ar trebui să fie mai pregătit dacă doreşte statul de lider sindical. Această tergiversare are un rol important. Vineri, după întâlnirea dintre conducerea universităţii şi reprezentanţii studenţilor, nu se vor mai poate organiza o mişcare de protest. Mai mult, urmează sâmbătă şi duminică, iar este greu de urnit un student spre mişcarea de protest. Eu cred că această tergiversare este un pretext pentru stingerea conflictului.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Iata ca astazi, 02 OCTOMBRIE 2007, ora 21:25 a fost atinsa prin aceasta postare pe blogul tau, cifra de bilant cu numarul 1000 ! Intamplator sau nu, acest lucru s-a implinit la vizitarea acestui spatiu prin zborul lin de cocor !
Felicitari pentru ultimele doua articole din sfera atat de framantata a socialului romanesc, dezvoltate sintetic, dinamic si concis, intr-un stil jurnalistic de inalta tinuta cu care de altfel ne-ai obisnuit pe noi, lectorii tai fideli...
As avea o rugaminte cu prilejul acestui frumos moment la care ai ajuns cu multa truda si osteneala: te invit sa faci o paralela intre vocatia ta de explorator in zonele sensibile ale umanului sub toate fatele sale ascunse si profilul cu totul special al primei femei explorator din Romania contemporana cu noi, Uca Maria Marinescu, care a atins victoriosa Polul Nord Magnetic, a ajuns in Antarctica, a trecut de doua ori prin Tibet, strabatand neobosita toate continentele, de cele mai multe ori calatorind solitar.
Nu ar fi o provocare interesanta acest subiect ? :)
Cum ar fi sa vii la o catedra imaginara si sa spui: " Stimat auditoriu, azi va voi vorbi despre vocatia de explorartor a unei femei romance: Uca Marinescu ! "