Înalt, mai sus de ceruri, la locul nemuririi,
În sfânta atmosferă luminii celei vii,
De unde-emană viaţa; şi râul fericirii
Adapă, răcoreşte cereştile câmpii,
Şi spiritul agapei burează ambrozie
Şi-nmărgărită câmpii eternei beatituţi,
Spre-a creşte-haritatea, angelica tărie
Din care purced pacea, divinele virtuţi;
Pe muntele de aur, în stânci de adamante,
Cu pulbere de stele, verzit de imortali,
Umbrit de cedri-eterii, florat de amarante
Şi unde se dezvoltă virtuţile florali;
Acolo unde-adie zefirul de clemenţă
Prin arborii ştiinţei ce Domnul! Domn! şoptesc
În quietutea naltă d-amor, de inocenţă,
La râuri de viaţă ce Domn! iar murmuiesc;
Pe culmea astui munte, sub tinda-omnipotenţei,
Înconjurat de angeli, puteri de serafimi,
Acolo este tronul divinei providenţei,
Pe mii de miriade de repezi cherubimi.
Cerească armonie organe mii răsună;
Poeţii-eternitătii, serafi întraripaţi,
Sub degete d-auzuri vii arpele înstrună,
Răpiţi în adorare, de Domnul însuflaţi.
Fiinţe de simţire, cu totul de vedere,
Contemplă în mirare p-eternul Iehova,
În marele panhymniu, în sfânta preveghere
Întreg nemărginitul răsună: Osana!
P-acelaşi tron, d-a dreapta, născut în preştiintă
În sânu-eternităţii, de angeli nevăzut,
Etern era şi Fiul, cu Pater d-o fiinţă,
Ca dânsul fără margini şi fără început.
Când pater al puterii, voind să-l glorifice
Ca un moştean al gloriei, ca Verb şi creator,
Puteri, virtuţi într-însul să se identifice
Şi-ntr-însul să cunoască p-al lor începător,
Cereşti, eterii trombe în spaţiuri răsună,
Puteri, tării de angeli svol repezi, lin se pun;
În juru-Omnipotenţei miniştrii toţi s-adună,
Atenţi în tot amorul, ascultă, se supun,
Văd toţi pe Fiul gloriei l-a Patrelui său dreaptă
Şi cunoscut se face Cuvântul peste tot;
La vocea-i mundiferă creaţia aşteaptă
Şi laudă, mărire din arpele lor scot.
Şi spirite, şi geniuri, şi minţi ce nasc ştiinţă
Se-ntrec să se închine la Marele Cuvânt,
Prin el să se-ntregească în toată-a lor fiinţă
Şi-ntr-însele să cheme al lui coborământ.
O nouă sărbătoare în ceruri se serbează;
Trag toţi cu-ardoare sfântă, aduc carul cel viu
Ce splende de lumină şi de ştiinţi derază.
Pe dânsul se aşează Divinul Verb şi Fiu,
A lui de flăcări roate iau drumu-ntraripate;
Sunt cherubimi prea repezi ce-n mii de ochi lucesc;
Orele-eternităţii la dânsul înhămate,
D-apocalipse duse, spre secoli propăşesc;
De angeli miriade preced şi îl urmează,
Şi carul naintării propasă ne-ncetat,
Din iute în mai iute, şi-n calea-i însemnează
Al lumii plan simbolic, d-atunci predestinat.
Tăria înconjoară în sfântă armonie
Şi cerurile toate de glorie se-mplinesc;
Dreptatea, adevărul, ştiinţa, bucuria
Răsar într-a lui urmă şi cresc şi se-nmulţesc.
Iar spiritele-ntr-însul, prin tragerea centrală,
Celebră imeneul, arzând ca mii de sori,
Fiinţe mii într-una în nuntă-universală,
O flacără din flăcări, volvoare din volvori.
Al păcii spirt e una cu-al dragostei, blândeţii,
Al dragostei ş-al păcii într-una se unesc
Cu al inteligenţei ş-al naltei frumuseţii,
Şi toate iar în Domnul şi cresc, şi vieţuiesc.
Tot este viu în ceruri şi totul e viaţă,
Ş-o sfântă armonie ş-o unitate fac;
Un plan e tras d-atuncea, şi totul ne învaţă
Că sufletele noastre tot astfel se înfac.
Tot astfel se mărită, tot astfel se-mpreună,
Aşa purced şi astfel solia-şi împlinesc;
Aşa-ntr-a lor agape ca flăcări se adună
Şi tot aşa ca raze la centru se unesc.
Astfel Fiul Puterii în glorie naintează
Din margine la alta, în drum triumfător;
Iuţimea naintării prin şoapte cuvântează
Şi vine iar de şade pe tron imperator.
Se umple tot de glorie, de laudă, mărire,
Un singur cap arhangel rămâne nemişcat;
Distat în deitate, putere, fericire,
Iar ca ministru-al cerului, el singur protostat.
Onori şi nemurire, tărie, libertate
Avea în cele nalte, de tot se bucura;
Ci cum văzu Cuvântul, a lui divinitate,
Îl dezvoltă în sineşi, şi greu îl apăsa.
Sta mut marele-arhangel, cu degetul la gură,
Sta neclintit la postu-i şi buzele-şi muşca,
Fierbea trufia-ntr-însul, fierbea friguri de ură,
D-a tâmplelor bătaie ochi, faţă se roşea.
Oribilă durere de frunte îl cuprinde
Şi fruntea i se umflă, nu-l mai încape loc;
În cugetu-i prin ură concepe şi s-aprinde,
Turbează apostatul, o spumă e, un foc.
Plesneşte al lui creştet. Născu păcătuirea;
Frumoasă şi ridentă îi svoală împrejur,
Arhangelul răsuflă, resaltă-n el simţirea,
Se-ncântă d-a sa filie întâiul duh sperjur.
Se înamoră; ea îl răpeşte,
Şi mii de angeli o numesc sor’,
La toţi ea râde, ascuns fior
Pe toţi petrece. La toţi clipeşte,
Pe toţi provoacă, la toţi se-ntinde,
Cu toţi e dulce, ochii-i vorbesc;
Şi cap, şi inimi la toţi aprinde,
Ard de plăcere, tremur, doresc.
Ce mare şi teribilă la angeli încercare!
Pe cine frumuseţea-i nu l-ar fi tulburat?
O filie d-arhangel, născută-n cugetare,
O femine în spirit! Frumosul încarnat!
Răpindă, graţioasă, plăpândă,-amăgitoare,
Şi umede şi rumeni dulci buzi de Lucifer,
O faţă de speranţă şi mâini prea dătătoare,
Un viitor ferice frumoşii-i ochi ofer.
A sexului ei graţii inspiră voluptatea
Şi farmec peste farmec în corpu-i aerin;
Mişcarea ei seduce ca însăşi libertatea
Şi-n faţa ei străluce ca fulger în senin.
Cochetă fără margini, cerească curtezană,
Încatena voinţa, pe toţi îi captiva,
Şi toţi în ea văzură de cer o suverană;
Spre-a-i merita favoarea a-mpărăţi dorea.
La toţi le vine-n minte a-şi pune rezidenţa
Mai sus de tronul păcii ş-a se-ndumnezei,
A-şi însuşi, a smulge pe seamă-şi providenţa
Şi sceptrul preatăriei spurcat a mânui.
În spiritul tiranidei strigară: Libertate!
O mască-amăgitoare infamei tiranii,
Iar boltele eterii răsună: Strâmbătate!
Din margine la alta trosnesc din temelii.
A reuşit cocheta; dar ţipă,-ngălbeneşte,
L-al său părinte-aleargă, şi ochii îi sclipesc,
Şi tremură la sânu-i, de el strâns se lipeşte,
La piept şi el o strânge, şi-ntr-una se unesc.
Bubuie cerul, se scoală Împăratul;
Duduie eterul, că pasă urgia;
Fulgere, vâlvoare în spaţiu şerpuiesc;
Focul se-ntinde, curăţă păcatul.
Marea-exploziune arrestă-eternitatea;
Saltă firmamentul şi sorii se spăimântă,
Cugetul de crimă pe unde se-ntinde
Tot desfigurează, ca trăsnet încinde;
Foc negru şi roşu lumina se preface,
Plumb e uşurinţa şi cerul se desface;
Cad rebelii-n spaţiu şi vâjâie căzând,
Haos, abis mare-i aşteaptă căscând.
Pică şi se schimbă pe cât trec din cer
Capete de angeli, de demoni picioare,
Aripă cerească una se mai vede,
Alta infernală la vale-nnegreşte,
Monstru la alţi capul în abis precede
Tălpile, lumină în cer mai luceşte.
Neagră, fumegândă acum sunt volvoare,
Nume, suvenire din ceruri le pier.
Se-nchide empireul. Ca fulgerul străluce
Un gladiu de flăcări ce ţine Mihael,
Ce miriade d-angeli comandă şi conduce,
Şi pacea le anunţă prea blândul Gabriel.
“Cu tremur şi teroare să stăm pe loc, cu frică,
La toţi atenţiune! Căzutul e Satan!”
Satan! răsună cerul, Satan! se nalţă, pică
Satan! din sferă-n sferă, şi-n haos urlă — AN!!!
Cu mult este mai mare căderea spirituală,
Şi nu pot fi cuvinte a se asemăna
Cu oricare cădere ce e materială,
E mică-asemănare concret a se-arăta.
Când aste întunerici de lumi nenumărate,
Nestrămutate astre şi sateliţi, planeţi
Ce-şi ţin ale lor giruri prin căi preînsemnate,
Sori, centre parţiale, spăimântători comeţi,
Când toate s-ar exmulge din marea concentrare,
Ieşind din a lor axe, şi nu s-ar mai ţinea,
S-ar precipita-n spaţiu spre-eterna lor pierzare
Şi una peste alta zdrobindu-se-ar cădea.
Ast uiet ce ar face totala-anomalie,
Amestecul, ciocnirea, zgomult material,
În ceartă elementele, cutremur în tărie,
N-ar face-atâta uiet ca-ast zvon spiritual.
Ca soarele de mare, mai mare între stele
Şi stinşi d-a lor lumină ca Urius, Titan,
Aşa cad legioane de spirite rebele,
Moloh, Baal, Asmode, Dagon, Rimnon, Satan.
Cad repezi nouă zile; căderea se-ndesează,
Din regiune-ntr-alta mai repezi vâjâiesc,
Se-ntoarce fiecare spre ceruri, să mai vază,
Şi trăsnete-nmulţite din urmă îi ajung.
Cad unul peste altul, ruine spirituale,
Şi se resping teribil, în spaţiu se-ntind;
Minţi, spirite stupide, perverse şi fatale,
Ca flăcăre în vortici tot haosul aprind.
Şi cad căzând ca mintea, s-afundă în turmente,
Vârteje ascuţite, şi tot se ascuţesc,
Şi şuieră vâlvoarea ca lupta-n elemente,
Şi negri, cât s-afundă, cu-atâta se negresc.
Plesneşte universul, abisul se despică,
Tartarul se deschide; de foc un ocean
Se-ntinde fără margini, şi demonii tot pică,
Cei mari tot mai nainte, din toţi mai greu — Satan.
Acesta, ca alt soare, şi încă şi mai mare
Şi repede ca mintea, cu uiet ajungând,
În Tartar urlând cade, s-afundă ca-ntr-o mare,
Cât universu-n spaţiu deschide volborând.
Se varsă, stropesc flăcări, ca insola răsare,
Lăut în focul gheenei, ca-n jurământ fatal,
Uimit scutură capul, se-neacă de turbare
Şi grinţă la cer dinţii teribil, infernal.
Cu-acelaşi zgomult cade şi Belzebuth, Astaroh,
Talmuth, Hamos, Asmode, Dagon, Mamuth, Baal,
Astoret, Isis, Orus, Moloh, Balmol, Briaroh,
Brihmuter, Gorgon, Bulhah, Rimnon şi Belial.
Tartarul zbiară, grinţă şi tremură-n turbare,
Şi ţipete teribili răsţipă, bubuiesc;
Lung urlă şi răsurlă vendictă, răzbunare,
Blestemă providenţa, la ceruri greu hulesc.
Ca unde-ntărâtate când stă o vijelie,
Dezmăsurate unde când grele cad, plesnesc,
Aşa munţii de flăcări, dup-astă-anomalie,
În flisv plesnesc, se nalţă, iar cad şi iar plesnesc.
S-alină-apoi tumultul şi nu mai e vedere,
Profund, mare-ntuneric în mijlocul de foc,
Vârteje de fum negru rotează în tăcere;
Zdrobiţi abia demonii se-ntorc, îşi cată loc.
Şi ce loc să-şi mai afle? în locul de durere,
În locul din afară şi unde nu ajung
Nici pace, nici repaos, nici semne de tăcere:
Exotic întuneric ş-eternul suspin lung?
Când s-ar lua unime în loc de măsurare
O rază de la soare şi până la pământ,
D-aci până la ceruri e mare depărtare!
Unimi d-astă măsură nenumărate sânt.
Sau cât este din centrul al centrelor tăriei
Şi până peste polul şi cel mai depărtat,
De şapte ori atâta principiul fericirii
A-mpins răul din ceruri damnării rezervat.
Aci, stătuţi demonii de lunga lor cădere,
De trăsnetele juste pătrunşi şi sfâşiaţi,
Încep să mişuiască în vasta încăpere,
Într-un noroi de flăcări de tot desfiguraţi.
Juraţi d-atunci la rele, l-a cerului urgie,
D-atunci asupra lumii inventă şi trimit
Invidia, impostura, infama calomnie
Şi morburile toate, păcatul înmulţit,
Corupţiunea toantă, trufia-mpilătoare,
Codarda-ipocrizie, parodiat amor,
Teribila minciune şi moartea destructoare,
Discordii paricide, rezbel ucizător.
Orice flagel al lumii şi orice sacrilege
Şi guerrele civile aicea se încep;
D-aicea screme iadul şi domnii far’de lege,
Popoarele rebele aicea se concep.
(sursa: http://www.foto.innocente.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu