vineri, noiembrie 09, 2007

artium magister



(maestru al artei)
Minciună împletită cu iubirea şi arta la Festivalului Naţional de Teatru (FNT) prin "The Shape of things".
Nu putem recunoaşte lucrurile decât prin forma şi înţelesul lor. În această piesă se recunoaşte un mic oraş universitar dominat de sex şi artă, firesc apare o poveste de dragoste, şi, iar firesc, relaţiile dintre patru studenţi ies din rutina obişnuinţei. Spectacolul “Forma Lucrurilor” a strălucit ieri la Teatrul Act.
Piesa "The Shape of things" scrisă de Neil LaBute este menită a te pune pe gânduri cu mai multe puncte de suspensie. Vorbim aici de o presiune între starea de normalitate şi cea de excitare a stării de normalitate. Arta, iubirea, schimbare… cer un preţ. Care este limita rezonabilă a acestui preţ? Iată întrebarea.
Cheia piesei se construieşte în jurul lui Evelyn (Mihaela Sîrbu) şi Adam (Vlad Zamfirescu). Schimbarea lumii începe cu un singur individ. Forţa motrice a schimbării este Evelyn studentă la arte. Subiectul schimbării este Adam. Miza transformării? Adam se transformă dintr-un tip şters, nesigur, prototipul studentului angajat la un muzeu, plin de complexe, un pic grăsuţ, un pic miop, într-un om încrezător, viril, cu succes la femei.
Diferenţa dintre Adam iniţial şi cel final este de fapt minciuna. Egoismul omului care-şi spune minciuna la fel de natural ca şi respiraţia, modul în care ne folosim de oameni pentru a rezolva propriul interes, obsesia aparenţelor, obsesia cosmetizării, toate acestea dizolvate în înţelesuri accesibile artei.
Cei patru actori, Mihaela Sîrbu, Irina Velcescu, Vlad Zamfirescu şi Şerban Pavlu, au fost dirijaţi de regizorul Vlad Massaci. Combinaţia se pare că a reuşit, sala promiţând un succes pentru producţia elaborată de Teatrului Fără Frontiere şi Teatrul Act încă din 2004.

Niciun comentariu: