vineri, noiembrie 23, 2007

saltatio, Maurice Béjart



(dans, Maurice Béjart)
Maurice Béjart a reprezentat pentru mine amintirea acelei coregrafii pentru Boleroul lui Ravel. M-a urmărit toată viaţa pentru că atunci a însemnat pentru mine şi primul contact cu dansul contemporan dar şi cu Ravel. Consider că acel moment a fost una dintre cotiturile extreme ale vieţii mele.
Coregraful francez Maurice Béjart, avea 80 de ani şi o viaţă împlinită. A murit însoţit de titlul de fondator al dansului contemporan. Cred că este plăcut să ştii că laşi în urma ta ceva, să ştii cu certitudine că numele tău este scris, acolo, printre cei care rămân în cultura mondială şi va fi pomenit de oricâte ori discuţia alunecă spre începuturile modernismului în coregrafia mondială.
Moartea sa a fost anunţată de instituţia în care a petrecut 20 de ani, compania Béjart Ballet Lausanne (BBL).
"Béjart a murit în noaptea de miercuri spre joi, la ora 0.25 la Centrul medical din Lausanne". Declaraţia îi aparţine scriitorul François Weyergans, laureat al premiului Goncourt pe 2005 şi prieten al coregrafului.
Béjart Ballet Lausanne este trupa care poartă astăzi ultima semnătură a lui Maurice Béjart şi a fost supervizată de el, după cum spuneam, din 1987, Înainte de Béjart Ballet Lausanne, Maurice Béjart a locuit 27 de ani la Bruxelles unde a activat în "Ballet du XXe siècle"
Un artist iubit, Maurice Béjart este deplâns de mari personalităţi ale vieţii franceze. Ministrul francez al Culturii, Christine Albanel, declara:
"Creatorul «Ballet du XXe siècle», apoi al «Béjart Ballet Lausanne», a avut, într-adevăr, un rol esenţial pentru a face ca dansul contemporan să fie iubit de cât mai mulţi oamnei, fără a aluneca vreodată spre facil şi fără a renunţa la profunda sa exigenţă de artist".
O fosta mare artistă a dansului Claude Bessy, de la Opéra de Paris, a declarat unui post de televiziune francez, că Béjart era "un prieten, nu numai un coregraf" şi că acesta s-a gândit la dans până în ultima clipă a vieţii.
Din câte ştiu eu, "Zarathustra" a fost ultima superproducţie a lui Béjart. Aceasta a unit, ca un cântec de lebădă, cam toate temele folosite de Béjart de-a lungul anilor cu subiecte ca dragostea, moartea şi războiul. Munca sa mişcă cu naturaleţe, din punct de vedere tehnic, dansul din perioada clasică până în zona de avant-gardă. Această piesă este considerată de critică ca fiind un act artistic care atinge viziunea lui Béjart de teatru total, un model în care muzica, dansul şi direcţia se reunesc complet şi curg contopite împreună.

8 comentarii:

Rodicutza spunea...

fie-i somnul leganat !
a avut un parcurs interesant si un fel de indrazneala care il face drag (as zice tenacitate dar asta nu l-ar deosebi de ceilalti mii de dansatori ai generatiei lui) indrazneala de a crede in valoarea lui, care s-a confirmat cumva "pe dos". Valoarea lui a fost intr-un fel impusa de notorietate.
in mod normal ai notorietate pentru ca ai o valoare. La el a fost cumva pe dos.
Si ce este frumos este ca, in pofida existentei unei "creatii emblematice", Boleroul (din care coregrafia mi se pare de 50%previzibila si 50% banala dar unde "compozitia", povestea il ridica totusi la inaltimea muzicii) este ca ce a ramas in urma este aportul lui la greutatea breslei. Este ca si la Bolero, nu pasii, nu gesturile ci povestea, nu neaparat contributia lui la largirea "vocabularului" specific, cat povestea...

Bibliotecaru spunea...

Nu ştiu cum aş privi acum Boleroul, atunci era însă un impact. Nu mai văzusem niciodată aşa ceva, baletul pentru mine era un spectacol gen "Lacul Lebedelor" şi atât, totul se limita la acele mişcări clasice pe care le avem probabil cu toţii în minte atunci când ne gândim la balet, mersul pe poante, mica fustiţă de voal, mâini mişcate cu graţie care simbolizează zborul, piruetele, sauté, échapé, piqué... sau alte proceduri care au rămas până în ziua de astăzi un mister pentru mine. Cel mult poate văsusem un paso doble, care şi acum îmi pare mai mult dans decât balet.
Vedeam Bolero şi desopeream un alt fel de uzanţă a baletului. Punctul central nu mai era un personaj ci un punct de contact visual care povesteşte muzica. Stilul precis de mişcare a mâinilor, lumina care urmăreşte detaliul şi nu partea de ansamblu, totul într-o muzică îngânată uşor, pentru care faci un efort să o auzi în linişte, faţa în apariţii imobile, trupul ascuns, dezbrăcat de lumină. Şi apoi acel pas care a rămas un fel de marcă a compania Béjart Ballet Lausanne, pe care l-am revăzut (la televizor) cu ocazia concertului de aici... artiştii primeau aplauze pe legănarea aceea pe care eu o vedeam esenţa lucrurilor, mişcarea în nemişcare. Şi muzica care creşte uşor şi lumina dezvelind din ce în ce mai mult încât să descoperi cu o mică surpriză alte şi alte detalii… Dar ce sens are să povestesc eu aceste lucruri când toată lumea cunoaşte acest balet. Şi cine nu-şi mai aminteşte foarte bine, poate vedea Bolero AICI.

Anonim spunea...

Foarte adevarat totul dar, cu tot respectul pentru revelatia dumneavoastra, Bejart nu facea nimic cu Boleroul daca nu era Maia Plisetkaya! Asa ca nu este suficient numai sa ai talent, spirit vizionar si inovator, mai trebuie si un "quelque chose" de talia unei mari balerine ca sa "dai lumea pe spate"! Sa-i fie tarana usoara si Dumnezeu sa-l aiba in paza.

Bibliotecaru spunea...

Mi-am însuşit critica şi am adăugat şi varianta originală pe http://culturaazi.blogspot.com/

Florin Tupu spunea...

Am încercat să postez aseară un comentariu, dar netul nu m-a lăsat.
Reiau, într-un fel, spusele.

Dacă stăm să ne gândim bine, Bejart îi urmează unui alt ilustru francez, Petipa, cel care a fondat, de fapt, “instituţia” baletului în Rusia.
Curios cum se învârte roata istoriei.
Nureyev pleacă din Rusia şi revoluţionează efectiv baletul în Europa (punând-o în evidenţă şi mai bine pe talentata Margot Fonteyn şi relansându-i cariera acesteia, partenera lui cu vreo 20 de ani mai mare decât el, ea dansa deja când el abia se năştea). Începând cu Nureyev, accentul se pune pe rolul bărbatului în balet pentru prima dată, până atunci balerinele întruchipau sensul axului central. Schimbarea aceasta de paradigmă împinge lucrurile şi mai departe, până la (de pildă) controversatul spectacol “Lacul lebedelor” al englezului Matthew Bourne, unde, bunăoară, lebedele sunt, de fapt, lebădoi. În fond, balerinii lui Bourne nici nu se mai numesc aşa, ci dansatori. A văzut cineva vreo montare a lui Bourne? Ca exemplu, “Spărgătorul de nuci” mi s-a părut foarte interesant. E un spectacol gândit inovator din mai multe perspective.
(Nureyev a murit de SIDA, la Paris, acum vreo 15 ani cred).

Bibliotecaru spunea...

Cred că am lăsat o impresie greşită. Nu sunt un consumator de balet în adevăratul sens al cuvântului. Privesc şi eu ce prind şi îmi place ce văd, nu sunt un spectator cultivat, ştiinţific, nu urmăresc cronica teatrală să văd cine ce şi cum.
Am pus aici cânteva momente semnate Matthew Bourne spre eventuala plăcere şi a celorlalţi.

ion adrian spunea...

Multumesc pentru ce ne-ai dat.Asa este, un balet superb cu doi mari balerini si asemanatori dar si diferiti. Multumesc

Florin Tupu spunea...

Mulţumesc Bibliotecarule pentru secvenţele cu "Spărgătorul" lui Matthew Bourne.