marți, septembrie 02, 2008

Realitatea TV: 26 de bolnavi de TBC fac foamea în Sanatoriul de la Bulci


The image “http://www.realitatea.net/media/image/200809/w480/image_122029396146604900_2.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.
Din timp în timp aflăm câte ceva despre bolnavi care fac foamea prin sanatorii. Dezinteresul tot mai pregnant manifestat în sănătate, discuţiile exclusive în zona banilor, a medicamentelor compensate, a proprietăţilor, a directorilor de spitale... omoară bolnavi. S-au tot organizat moţiuni de cenzură relative la cel mai neproductiv şi mai arogant ministru al Guvernului Tăriceanu, fără nici cel mai mic rezultat. Am o singură întrebare, cine e spatele acestui ministru, pare cineva mai mare şi mai tare decât Tăriceanu. Ştie cineva? Mi-e teamă atunci când mă gândesc că o anumită conjunctură ne poate aduce un asemenea om pe postul de premier.

Iată ştirea Realitatea TV:

26 de bolnavi de TBC fac foamea în Sanatoriul de la Bulci, în judeţul Arad. Bucătăresele au gătit ultimul pui pe care îl mai aveau în frigider, iar în magazia spitalului nu mai există decât ceai. Spitalul municipal din Arad, care gestionează sanatoriul, şi firma care se ocupă de aprovizionare se acuză reciproc de dezinteres.

Alimentaţia bolnavilor de TBC este o parte importantă din tratament. Pacienţii ar trebui să primească hrană bogată în proteine, vitamine şi calciu, nu mai puţin de 4.575 de calorii pe zi. Adică dublu faţă de necesarul unui adult sănătos.

Pentru a compensa meniul sărac, bolnavii sunt nevoiţi să-şi cumpere de mâncare. Chiar şi pâine.

Angajaţii sanatoriului spun că maşina furnizorului de alimente vine o dată la 15 zile, şi nu săptămânal, aşa cum ar trebui. Mai mult, proviziile sunt transportate în condiţii improprii.

"Carnea de pui, care vine la bax, neavând ladă frigorifică în maşina de transport, vara vine dezgheţată şi de multe ori se amestecă cu alte alimente", a declarat Monica Diţă, medic şef.

Alocaţia de hrană pentru bolnavii de TBC şi HIV/SIDA a fost majorată, anul acesta, până la 13 lei zilnic. Asta înseamnă că cei 26 de bolnavi de la Bulci trebuie să mănânce lunar de 10.140 de lei, bani pe care conducerea Spitalului Municipal din Arad susţine că îi virează firmei de aprovizionare. În schimb, patronul societăţii spune că primeşte mult mai puţin.

"Eu încasez, pe prestările de la Bulci, 13 milioane jumătate în bani vechi, pentru o lună", a precizat Ion Tition, patronul firmei de aprovizionare.

Managerul Spitalului Municipal din Arad, care gestionează sanatoriul, susţine că spitalul este subfinanţat de mult timp.

''Am primit doar 80% din valoarea optimă stabilită în contractul cadru. Am făcut mai multe demersuri către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, însă de fiecare dată ni s-a spus că nu sunt fonduri suficiente'', a precizat Carmen Lucuţa, managerul spitalului din Arad.

Directorul Autorităţii de Sănătate Publică Arad, Gabriela Ţârle, susţine de asemenea, că firma de aprovizionare era obligată prin contract, nu doar să asigure alimentele pacienţilor, ci şi să investească în blocul alimentar din sanatoriu, prin realizarea unor renovări şi reparaţii. Firma de aprovizionare nu a respectat însă aceste puncte din contract.

Luni, conducerea spitalului din Arad şi directorul ASP Arad s-au întâlnit cu reprezentanţii firmei de aprovizionare şi au decis să le acorde acestora din urmă un ultimatum, până vineri, 5 septembrie pentru respectarea clauzelor contractuale.

Conducerea spitalului intenţionează să ceară în instanţă anularea contractului, dacă societatea de aprovizionare nu va remedia în patru zile problemele de la sanatoriul TBC.






REALITATEA.NET - Arad: 26 de bolnavi de TBC fac foamea în Sanatoriul de la Bulci. Cum comentaţi?

Poate că ar trebui însă să privim un pic în urmă, pe la început anului:
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falca, a anuntat ca a prezentat Ministerului Sanatatii un plan prin care Sectia TBC a Spitalului Clinic Judetean sa fie mutata în actualul sediu al Centrul pentru Straini, situat într-o localitate de la marginea orasului, informeaza corespondentul AMOS News.
"Imobilul în care functioneaza secţia TBC a fost retrocedat deja fostului proprietar. Prin profilul sau acest spital are nevoie de un imobil care sa îndeplineasca mai multe conditii speciale. Noi am propus ca Ministerul Sanatatii sa preia, de la Ministerul de Interne si Politia de Frontiera, centrul de refugiati de la Horia.Ni s-a solicitat imediat o informare, un document. Saptamâna aceasta se va realiza un document despre situatia Spitalului TBC Arad", a precizat Falca.

Primarul municipiului Arad a propus ca Ministerul Sanatatii sa preia Centrul pentru Straini, situat în localitatea Horia, pentru a muta spitalul TBC. „Cu câteva investitii, aceasta noua locatie ar putea îndeplini criteriile pentru toate avizele de functionare“, a afirmat primarul Aradului. Gheorghe Falca a apreciat ca Sectia TBC ar putea sa se mute într-o noua locatie într-un termen de cel mult doi ani.
Paul PREDA - Amos News (22-08-2007)


Tot pe la începutul anului, o altă ştire:

Un nou Spital Clinic Judetean de Urgenta la Arad

Pregatirile pentru demararea lucrarilor de constructie a noului Spital Clinic Judetean de Urgenta Arad au intrat in linie dreapta, transmite corespondentul ROMPRES.

Directorul executiv al Autoritatii de Sanatate Publica Arad, dr. Gabriela Tarle, a declarat, joi, ca proiectul spitalului, ce va fi construit in apropierea drumului judetean DJ 692, Arad - Zadareni, se afla la Agentia Teritoriala de Protectia Mediului Timisoara, pentru a obtine autorizatia de mediu, urmand ca apoi documentatia sa fie inaintata Ministerului Sanatatii si Familiei, pentru avizarea finala.

Ulterior, vor putea incepe lucrarile de constructii. Potrivit directorului ASP Arad, spitalul va avea 438 de paturi, va ocupa o suprafata de 9,1 hectare si va fi dat in folosinta in aproximativ doi ani dupa demararea lucrarilor de constructii.

''In paralel cu demersurile pentru inceperea lucrarilor de constructii, am demarat si prospectarea pietii in vederea contractarii mobilierului si a aparaturii medicale, care va fi de ultima generatie'', a mai precizat dr. Gabriela Tarle. Directorul executiv al ASP Arad a mai spus ca in primavara acestui an vor fi finalizate lucrarile la noul spital de afectiuni acute din orasul Ineu, care are 100 de paturi, lucrarile la aceasta unitate spitaliceasca durand mai multi ani. De asemenea, anul acesta va fi inaugurat noul sediu al Serviciului jude
tean de Medicina Legala, din incinta vechiului Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Arad.

Sursa: PresaOnline.com

Un comentariu:

Anonim spunea...

Este o stire cumplita. Dupa ce ca au o boala, care necesita alimentatie bogata si diversificata, saracii, mai rabda si de foame.Mi se pare o mare greseala ca, actualul ministru, a pus manageri de spital oameni care nu au legatura cu sanatatea. Iata ce a iesit din mintea unor functionari!!! Ei nu vad bolnavi, ci doar cifre ! RUSINE GUVERNANTILOR! Lia