Bolivia, o ţară cunoscută din filme

---

Treptat preluăm acumulat informaţia care ne parvine prin filmele americane. Şi uite aşa ajungem să ne imaginăm Bolivia ca pe o ţară plină de activităţi ilicite, cu un fel de lagăre de muncă împrejmuite cu echipamente militare şi mulţi soldaţi paramilitari. Apoi vin eroii americani şi dau ici şi colo nişte mine cu timer, trag de precizie, mai cade un foişor, mai sare în aer un camion, un butoi cu motorină, mai întorc faţa la spate la câte un soldat care nu este tulburat de faptul că în jurul lui e iad şi stă impasibil şi îşi fumează ţigara în postul lui... Ce face un bolivian când vine soldatul american şi îi dă în curtea lui cu desfăşurări apocaliptice de violenţă? Aleargă de colo în colo şi strigă Rápido, rápido (întotdeauna de cel puţin două ori) şi apoi se reped în toate direcţiile precum găinile decapitate, mai rar câte un vamos, şi numai în filme de calitate se aude şi un Larga vida a la Revolución. În rest bolivienii par limitaţi, fumează mult ţigări fără filtru, beau multă băutură proastă, schingiuiesc americani, dar fără talent pentru că americanii nu spun nimic, au cicatrice şi sunt arşi de soare pe sub cămaşa cu mânecile suflecate şi mereu udă de transpiraţie virilă. Capii gloatei boliviene au întotdeauna cea mai tare femelă boliviană, uneori blondă şi foarte albă, dar de calitate superioară, alături de care trăiesc cea mai fierbinte relaţie de dragoste, cu şampanie scumpă şi nesfârşite vorbe drăgăstoase care conţin mai ales cuvintele mi amor.

Iată însă că Bolivia este departe de a fi formată din oameni cu vocabular limitat la 10 cuvinte.
Interesul meu brusc pentru Bolivia a fost prilejuit de abordarea subiectului de către europarlamentarul Gabriela Creţu. Dar până a ajunge acolo, iată nişte date despre Bilivia preluate pe calea citării din wikipedia:

Bolivia este o ţară din America de Sud, cu o suprafaţă de 1.098.581 kilometri pătraţi, o populaţie de 8,8 milioane de locuitori, având conducerea administrativă împărţită între două oraşe importante: Sucre (capitala legală şi sediul puterii judiciare) şi La Paz (sediul guvernului).

Bolivia are 8,8 milioane de locuitori, cu o densitate a populaţiei de 8 persoane pe km pătrat, din care 60,8 % populaţie urbană şi 39,2 % populaţie rurală. Sporul natural este de 2,4 %.

Aproape 70 % din populaţia Boliviei e compusă din nativi americani, dintre care Quechua 30 % şi Aymara 25 %. Alte grupuri de indigeni cuprind Guarani, Mojeno şi Chimane. Aproximativ 25 % din locuitori sunt metişi (moştenitorii amestecului rasei europene cu indigenii), iar 5 % din populaţie îl reprezintă urmaşii europenilor. Principalele oraşe sunt: La Paz (1.200.000 locuitori), Santa Cruz (694.616), Cochabamba (404.102), Oruro (183.194), Sucre (120.000) şi Potosi (112.291). Există trei limbi oficiale: spaniola (folosită în administraţie, învăţământ şi afaceri şi vorbită ca primă limbă de 30 % din locuitori), Quechua şi Aymara.

Bolivia e una din cele mai sărace naţiuni din America de Sud, cu o adâncă prăpastie între elita bogată şi miile de ţărani care practică o agricultură de subzistenţă pe majoritatea ţinuturilor înalte, sterile, din jurul La Pazului. Începând cu 1985 s-au luat măsuri de reducere a cheltuielilor guvernamentale şi de liberalizare a comerţului, astfel că a început o perioadă dificilă de restructurări. Creşterea economică actuală este încurajatoare.

Bolivia are suficiente resurse de petrol şi gaze naturale pentru necesităţile proprii şi exportă chiar gaze în Argentina. Alte resurse includ: cositor, zinc, argint, aur, plumb, antimoniu şi tungsten. Industria minieră este una dintre cele mai importante. Alte ramuri includ industria alimentară şi în special pe cea producătoare de cafea, industria textilă şi a lemnului, a confecţiilor, tutunului şi artizanatul. Industria ilicită de droguri (există plantaţii de coca din care se obţine cocaina) furnizează 15 % din venituri. Agricultura (inclusiv fondul forestier şi piscicol) furnizează 21 % din PIB. Principalele culturi sunt: cafeaua, coca, bumbacul, porumbul, trestia de zahăr, orezul, cartoful, lemnul. Resursele provenite din agricultură sunt suficiente pentru asigurarea hranei populaţiei. Bolivia exportă metale, hidrocarburi, cafea, soia, zahăr şi lemn, în principal în Argentina, SUA, Marea Britanie, Peru şi Brazilia, importând alimente, petrol şi bunuri de consum din SUA, Brazilia, Japonia, Argentina, Germania şi Chile.(http://ro.wikipedia.org/)

Şi acum articolul scris de doamna Gabriela Creţu din ziarul Cronica Română:

Cum am prins democratia liberala cu ocaua mica

Gabriela Cretu

In regimurile democratice, legitimitatea de a pune in practica un program de guvernare vine din sprijinul majoritatii obtinut in alegeri libere si corecte. Majoritatea este inteleasa strict tehnic – cincizeci la suta plus unu dintre voturile exprimate; merge si cu mai putin daca nu se opun ceilalti... Faptul ca absenteismul este uneori foarte ridicat si ca, in realitate, o mica parte a cetatenilor decide pentru intreaga societate nu naste indoieli majore in privinta legitimitatii; a nu participa este considerat un act de libertate. Asa se intampla in absolut toate situatiile in care votul celor multi serveste intereselor celor putini, in care majoritatea accepta cuminte ca o minoritate sa impuna regulile.
Atunci insa cand – rareori – majoritatea decide sa puna propriul interes in prim plan, lucrurile se schimba radical. Este dificil de imaginat la ce contorsiuni mentale se supun unii pentru a dovedi ca ceea ce este nu este sau ca alte reguli decat cele cu care ne-am obisnuit ar trebui sa se aplice in cazul respectiv.
Votul trebuie sa fie universal! Toti accepta acest drept cat timp bogatia este privatizata iar politica este considerata ultima dintre activitati. “Marii democrati” isi arata insa slabiciunea convingerii de indata ce omul de rand redescopera ca este cetatean, revalorizeaza politica, se organizeaza si reuseste sa castige puterea. Propunerea ca accesul la hrana, ingrijirea sanatatii si educatia sa fie considerate drepturi de care fiecare sa se bucure il irita pe “democrat”. Ideea ca nu exista democratie fara o anume socializare a bogatiei intrucat polarizarea economica excesiva o submineaza, il transforma pe marele democrat liberal in fascist deschis. Drept urmare, organizeaza o lovitura de stat.
Aprecierile de mai sus nu stralucesc prin originalitate. In schimb, in aceste zile le-am experimentat inca o data adevarul de netagaduit.
Parlamentul european are delegatiile printre organismele permanente, alaturi de grupurile politice si comisiile de specialitate. La prima vedere, ele au trasaturi comune cu ceea ce la noi sunt grupurile de prietenie cu alte tari. In practica, ele difera. Activitatea lor suplineste in mare masura lipsa unei politici externe europene comune si, drept urmare, este mult mai intensa, continua, bine organizata si constituie baza deciziilor privind adoptarea acordurilor de asociere, dezvoltarea programelor de cooperare etc. Uneori, misiuni mai dificile trebuie duse la bun sfarsit; razboaie, catastrofe naturale, lovituri de stat sau razboaie civile inca se petrec, din pacate, pe pamant... Cea mai delicata misiune a saptamanii trecute – “saptamana de delegatii” in calendarul parlamentului – a fost Bolivia, fara indoiala.
Tara trece printr-un moment istoric. Timpurile se schimba dar nu-si dau toti seama... Bolivia difera de celelalte tari latino americane prin faptul ca are o populatie de origine indigena majoritara si o populatie care traieste sub limita de saracie, de asemenea majoritara. Cele doua parti se suprapun dar nu sunt identice. Cu aproape trei ani in urma, o miscare politica reprezentand interesele reunite ale celor doua majoritati a castigat, democratic, alegerile. Evo Morales a devenit primul presedinte indigen din istoria Americii Latine.
Opozitia, formata din cei care au detinut mereu puterea politica si o detin inca pe cea economica, a incercat totul pentru a bloca reformele pentru care Evo Morales a fost ales. Interesele economice autohtone si straine fac alianta cu rasismul. Este greu de acceptat un presedinte de stanga; dar un indian aymara este deja exagerat...
Evo castiga totusi, in august, referendumul revocatoriu cu 67,4% la o rata de participare intre 80 si 90% in toata tara. Ultima solutie, o contrarevolutie. Cum insa chiar si contrarevolutiile necesita un sprijin popular masiv, s-a ales o alta cale, clasica in America Latina – o lovitura de stat. In departamentele mai bogate, declarate autonome, s-au ocupat, cu violenta, institutiile publice, aeroporturile, instalatiile prin care Bolivia exporta gazul. Miscari de extrema dreapta actioneaza dupa retete cunoscute; un grup de tarani este masacrat in timpul unei manifestatii.
Armata insa nu intoarce armele. Este unul dintre rarele cazuri cand nu-i serveste pe cei bogati. Tensiunea e maxima la mijlocul lui septembrie. Solidarizarea tuturor statelor latino-americane cu guvernul de la La Paz duce la esecul incercarii. Nu si la o solutie a conflictului. Guvernul deschide calea unui dialog; opozantii nu au alta cale. Uniunea Europeana este acceptata ca observator la negocieri. Reprezentantii permanenti ai Comisiei si Troicii sunt acolo. Misiunea parlamentara s-a intors in aceasta noapte. A fost greu dar cu folos...(http://www.cronicaromana.ro)

Vă invit să vă gândiţi... cu ce diferă real Bolivia faţă de noi.