Lumea fără timp

---

Nu era încă dimineaţă. Stăteam suspendat în afara timpului. Nu eram în nici una dintre secundele măsurate de om şi eram în toate deodată deopotrivă. În faţa ochilor totul se întâmpla haotic, lipsit de prejudecată şi finalitate, de bine sau rău, de materie sau antimaterie, de trecut şi de viitor, de sus şi jos. Istoria mea începea din vremuri în care pământul acesta era acoperit cu păduri dincolo de calea vederii oprite la kilometrii depărtare. Iar pădurile erau vesele şi pline de viaţă şi fiecare era la fel de proprietar ca şi ceilalţi. Zgomotul cunoştea o singură ecuaţie, cea a liniştii. Vedeam şi finalul sângeriu şi tremurând, pământul devenit o planetă roşie lipsită de mişcare. Nu-mi era prea clar ce s-a întâmplat între cele două repere, pentru că timpul se mişca încă haotic, fără se respecte sistemul cu care fusesem învăţat zeci de ani de existenţă, cauză-efect-cauză-efect. Doar frânturi de realitate a conştientului într-un sistem lipsit de formă. Eu nu puteam să fiu decât un pragmatic zoil într-o substanţă cu substrat nu foarte vernacular al timpurilor vagante, trecute şi viitoare. Mintea mea acumula ubicuu şi valpurgic un spaţiu-timp sastisit şi indiferent, apoi mesteca informaţia într-o stare de cloroză avansată şi-mi întorcea senzaţia cu un aer cogibund şi preocupat. Nu puteam avea decât calea unei conivenţe metafizice, dar simţeam cum credinţa mea se îndreaptă spre un adevărat deicid spumant, dorlotant şi cu nelinişte de efeb. Priveam cum aruncam cu multă entelehie în disperarea provenită din prea multă febricitanţă. Facondă exprimare, nulă reacţie! O galimatias genuin, conzult conjurat al propensiunii spre preteriţie, acribios spre verbul thanatic. Îmi este gândul prea transmundan pentru escatologie. Mai degrabă starea mea este de verbiaj plicticos, frust, fulgurant şi funambulesc totodată. Mi-e dor de propriul herb, Doamne cât îmi lipseşte. Mi-e dor şi de propriul sfârşit. Iată, clar obscurul s-a terminat, se naşte o altă dimineaţă şi abia acum observ că a plouat.

Aceste poze mi-au fost oferite de domnul Cristian Panaitescu

Aceste poze mi-au fost oferite de doamna N.G.

Mulţumiri celor doi colaboratori care au făcut aceste minunate fotografii.

IRIS- La popas

As vrea sa fiu prin timp
Un calator prin veacul nou sa ma perind
Prin timp sa pot zbura spre zare

In calea mea e numai fum
Dar pasii mei sint obositi de-atata drum
Caci tot ce-a fost e tot ce-a mai ramas
Astept un lung popas

M-am avintat spre vis hai-hui
Dar cine poate sa dezlege taina lui
Prin timp sa pot zbura spre zare

Un ceas, un ceas,
Voi ajunge oare la popas ?
Lumini si umbre se despart in raze

R:
Ajung dar timpu-i nemilos cu mine
Atitia ani m-au obosit mereu
Un scurt ragaz as merita, stiu bine,
Caci drumul meu e foarte lung
Timpul sta
La popas !

As vrea sa fiu prin timp
Un calator prin veacul nou sa ma perind
Prin timp sa pot zbura spre zare

Un ceas, un ceas,
Voi ajunge oare la popas ?
Lumini si umbre se despart in raze