Carte despre Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, lansată la Cluj
Cartea „O sută de zile cu Monica Lovinescu“, a scriitoarei Doina Jela, apărută la Editura Vremea, a fost lansată la Librăria Cărtureşti din Cluj-Napoca. Doina Jela a declarat că lucrul cel mai important care i s-a spus despre această carte, în cele şase luni de la apariţie, a fost că i-a făcut pe români să se simtă şi mai aproape de Monica Lovinescu. „Monica Lovinescu a avut, indiscutabil, cea mai mare autoritate morală pe care a avut-o o personalitate de-a lungul a 50 de ani“, a spus autoarea. Cartea Doinei Jela „O sută de zile cu Monica Lovinescu“ alătură consemnarea ultimelor întrevederi (martie-aprilie 2008), un lung interviu înregistrat în septembrie 2006, în ultimele zile ale spitalizării lui Virgil Ierunca, un jurnal despre ceremoniile funerare ale aducerii în ţară a urnelor familiei Lovinescu-Ierunca, un excepţional portret de cuplu („Vasele comunicante“), alte două texte evocatoare, un epilog şi câteva fotografii inedite.
Spectacol-manifest la Teatrul Metropolis
Spectacolul „Ajutorul“, în regia lui Alice Barb, realizat după piesa „Imnul“ de Gyorgy Schwajda, va avea premiera mâine, la Teatrul Metropolis din Capitală. Spectacolul este un manifest artistic împotriva violenţei în familie şi a consecinţelor acesteia asupra întregii societăţi, prezentând degradarea unei familii obişnuite şi soarta copiilor într-o lume condusă de părinţi. „Ajutorul“ este o poveste despre părinţi şi copii, o istorie despre soarta copiilor într-o lume condusă de părinţi, despre sentimente de ură şi dragoste, tristeţe şi umor, teamă şi tandreţe, toate trăite într-un mod neobişnuit de o familie cât se poate de obişnuită. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Luminiţa Gheorghiu, Mihai Constantin, Ioana Anastasia Anton, Diana Andreea Bocan, Dan Aştilean şi Corina Negriţescu. „Ajutorul“ s-a jucat în avanpremieră la Zilele Bucureştiului, eveniment ce a avut loc în perioada 20-21 septembrie.
Baia Turcească din Iaşi, spaţiu pentru expoziţii şi teatru
Un spectacol unic şi inedit, ce constă în patru momente diferite, va fi jucat, în luna octombrie, la Baia Turcească din Iaşi. Proiectul pluridisciplinar intitulat „4x4“, în regia Alexandrei Badea, va consta în patru momente, care vor fi reprezentate în patru locaţii diferite ale clădirii. Rezultatul va fi un spectacol în care publicul se va plimba dintr-o parte în alta, iar pe parcurs vor fi mai multe proiecţii video, instalaţii şi poze. Spectacolul face parte din programul anual de rezidenţe artistice „RezidentArt“, lansat de compania FaPt - Fabrica de Artă şi Producţie Teatrală, care susţine creativitatea, arta contemporană şi diversitatea culturală. „Scopul proiectului «RezidentArt» constă în implementarea în spaţiul cultural ieşean a unui Program Anual de Rezidenţe Artistice, pentru a crea o platformă de interacţiune, de dialog cultural, de experiment şi creaţie, pe termen scurt, mediu şi lung, în vederea dezvoltării unei dinamici a mediului cultural local“, a spus Carmen Grădeanu, preşedinta Companiei FaPt.
324 de ani de la moartea lui Pierre Corneille
Pierre Corneille s-a născut la 6 iunie 1606 in Rouen, Franţa. A început să studieze dreptul la 18 ani. În 1629 va scrie prima sa comedie, „Mélite“. Piesa a avut mare succes la Paris, drept urmare Corneille a început să scrie piese în mod regulat. Alături de Jean Racine, Pierre Corneille ilustrează tragedia clasică franceză în mod strălucit, fiind „deschizător de drumuri“ în această direcţie. Supranumit „fondatorul tragediei fanceze“, Corneille a produs piese timp de aproape 40 de ani. El afirmă că: „Tragedia cere pentru subiectul ei o acţiune măreaţă, extraordinară, serioasă“ şi că „Izvorul trebuie căutat în istorie sau legendă“.
În 1634 atenţia s-a concentrat asupra lui Corneille, când acesta a fost ales să scrie versuri cu prilejul vizitei cardinalului Richelieu la Rouen. Cardinalul l-a observat pe Corneille şi l-a ales să se numere printre „Cei cinci poeţi“, alături de Guillaume Colletet, Boisrobert, Jean Rotrou şi Claude de Lestoile.
Marele clasic francez a încetat din viaţă la data de 1 octombrie 1684. (pr. Paul LEHACI)
sursa wikisource
Parle, parle, Seigneur, ton serviteur écoute :
Je dis ton serviteur, car enfin je le suis ;
Je le suis, je veux l'ętre, et marcher dans ta route
Et les jours et les nuits.
Remplis-moi d'un esprit qui me fasse comprendre
Ce qu'ordonnent de moi tes saintes volontés,
Et réduis mes desirs au seul desir d'entendre
Tes hautes verités.
Mais désarme d'éclairs ta divine éloquence ;
Fais-la couler sans bruit au milieu de mon coeur
Qu'elle ait de la rosée et la vive abondance
Et l'aimable douceur.
Vous la craigniez, Hébreux, vous croyiez que la foudre,
Que la mort la suivît et dűt tout désoler,
Vous qui dans le désert ne pouviez vous résoudre
A l'entendre parler.
"Parle-nous, parle-nous, disiez-vous ŕ Moďse,
Mais obtiens du Seigneur qu'il ne nous parle pas ;
Des éclats de sa voix la tonnante surprise
Serait notre trépas."
Je n'ai point ces frayeurs alors que je te prie ;
Je te fais d'autres voeux que ces fils d'Israël,
Et plein de confiance, humblement je m'écrie
Avec ton Samuel :
"Quoi que tu sois le seul qu'ici-bas je redoute,
C'est toi seul qu'ici-bas je souhaite d'ouďr :
Parle donc, ô mon Dieu ! ton serviteur écoute,
Et te veut obéďr."
Je ne veux ni Moďse ŕ m'enseigner tes voies,
Ni quelque autre prophčte ŕ m'expliquer tes lois;
C'est toi qui les instruis, c'est toi qui les envois,
Dont je cherche la voix.
Comme c'est de toi seul qu'ils ont tous ces lumičres
Dont la grâce par eux éclaire notre foi,
Tu peux bien sans eux tous me les donner entičres,
Mais eux tous rien sans toi.
Ils peuvent répéter le son de tes paroles,
Mais il n'est pas en eux d'en conférer l'esprit,
Et leurs discours sans toi passent pour si frivoles
Que souvent on en rit.
Qu'ils parlent hautement, qu'ils disent des merveilles,
Qu'ils déclarent ton ordre avec pleine vigueur :
Si tu ne parles point, ils frappent les oreilles
Sans émouvoir le coeur.
Ils sčment la parole obscure, simple et nue ;
Mais dans l'obscurité tu rends l'oeil clairvoyant,
Et joins du haut du ciel ŕ la lettre qui tue
L'esprit vivifiant.
Leur bouche sous l'énigme annonce le mystčre,
Mais tu nous en fais voir le sens le plus caché ;
Ils nous pręchent tes lois, mais ton secours fait faire
Tout ce qu'ils ont pręché,
Ils montrent le chemin, mais tu donnes la force
D'y porter tous nos pas, d'y marcher jusqu'au bout ;
Et tout ce qui vient d'eux ne passe point l'écorce,
Mais tu pénčtres tout.
Ils n'arrosent sans toi que les dehors de l'âme,
Mais sa fécondité veut ton bras souverain ;
Et tout ce qui l'éclaire, et tout ce qui l'enflamme
Ne part que de ta main.
Ces prophčtes en fin ont beau crier et dire,
Ce ne sont que des voix, ce ne sont que des cris,
Si pour en profiter l'esprit qui les inspire
Ne touche nos esprits.
Silence donc, Moďse ! et toi, parle en sa place,
Eternelle, immuable, immense vérité :
Parle, que je ne meure enfoncé dans la glace
De ma stérilité.
C'est mourir en effet, qu'ŕ ta faveur céleste
Ne rendre point pour fruit des désirs plus ardents ;
Et l'avis du dehors n'a rien que de funeste
S'il n'échauffe au dedans.
Cet avis écouté seulement par caprice,
Connu sans ętre aimé, cru sans ętre observé,
C'est ce qui vraiment tue, et sur quoi ta justice
Condamne un réprouvé.
Parle donc, ô mon Dieu ! ton serviteur fidčle
Pour écouter ta voix réunit tous ses sens,
Et trouve les douceurs de la vie éternelle
En ses divins accents.
Parle pour consoler mon âme inquiétée ;
Parle pour la conduire ŕ quelque amendement ;
Parle, afin que ta gloire ainsi plus exaltée
Croisse éternellement.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu