Iris & Paunita Ionescu - Vrem Pace Pe Pamant
PRIMA ZI A REUNIUNII
Lucrarile Adunarii Generale a „Academiei pentru Pace” au fost deschise de alocutiunile Presedintelui Activ - Jean-Paul Carteron, a domnului Adrian Nastase, Printului Turki Al Faisal Al Saud din Arabia Saudita, si a fostului prim ministru al Guineei Ouyate Radjad.
In continuare a fost abordata prima tema “Criza alimentara mondiala”, la care a fost prezentat un Raport din partea domnului Mohamed el Bouhere, director adjunct al Programului Mondial pentru Alimentatie si al doamnei Kristina Ojuland, fost Ministru pentru Afaceri Externe din Estonia; Prim Vice- Presedinta Parlamentului.
In cadrul acestei teme am sustinut o interventie. Textul il public in continuare.
Distinsi participanti,
Doamnelor si domnilor,
Secolul XX, pe langa alte caracteristici si evolutii istorice, a fost secolul unor cresteri spectaculoase :
1.- Cresterea demografica (populatia Planetei a crescut de patru ori in acest secol, de la 1,5 miliarde locuitori in 1900, la 6 miliarde in 2000);
2.- Cresterea economica (produsul global mondial a crescut de 17 ori, iar pe cap de locuitor a crescut de patru ori, lumea a devenit deci de patru ori mai bogata);
3.- Foarte important pentru tema noastra Cresterea productiei alimentare – a depasit ritmul de crestere demografica, ca rezultat a ceea ce poarta denumirea „revolutia verde” in agricultura promovata dupa anii 1950.
Problema este ca, dupa anii 1990 se remarca o tendinta clara de scadere a productiei de alimente.
Secolul XXI, pe langa criza mediului ambiant, in special incalzirea globala si schimbarile climatice, se va confrunta cu doua mari probleme : a energiei si a hranei necesare unei populatii in crestere si cu consumuri mai mari (la care se poate adauga si problema apei potabile).
O analiza, fie si superficiala, a acestei situatii, distinge între existenta cauzelor conjuncturale si a celor structurale în criza alimentara din ultima perioada. În ceea ce priveste cauzele conjuncturale, în primul rând este vorba de faptul ca la nivel global au fost doi ani agricoli extrem de prosti. Nu putem atribui direct, în acest moment si cu datele care ne stau la îndemâna, scaderea productiei de bunuri alimentare schimbarilor climaterice, dar un fapt este real: ne-am confruntat cu doi ani în care s-au manifestat fenomene meteorologice extreme. Cel mai afectat sector a fost cel al productiei de cereale, oleaginoase si de furaje. Ca un efect în lant, lipsa cerealelor a atras dupa sine crize în sectorul zootehnic, si asa mai departe.
Un al doilea fenomen conjunctural a fost cel al cresterii galopante a pretului petrolului, care a dus la scaderea productiei agricole în tarile sarace, unde fermierii nu au putut plati pretul combustibilului. Nici agricultura din tarile industrializate nu a fost imuna la pretul combustibilului.
Un al treilea fenomen conjunctural îl reprezinta folosirea cerealelor pentru producerea biocombustibililor, care a început sa se generalizeze într-un moment în care exista un surplus de cereale pe piata, în special de porumb. In campania electorala din primavara acestui an, Barack Obama promitea acordarea de subventii pentru cei care produc porumb din care se extrage bio - etanol, ignorând un element de fond: randamentul etanolului obtinut din porumb. Cel mai grav este însa riscul de a agrava asigurarea hranei pentru oameni si animale.
Sunt însa si cauze structurale, si asupra acestora trebuie sa ne concentram atentia. Trebuie sa spunem din capul locului ca cererea de produse alimentare a explodat, pur si simplu, în ultimii zece-cincisprezece ani. La originea acestei cereri explozive se afla demografia, mai ales cresterea populatiei în zone precum Asia: India, China, Indonezia, Vietnam, dar si într-o serie de tari africane, precum Nigeria. Cresterii demografice i se adauga un alt fenomen: urbanizarea, care a produs un deficit de forta de munca în agricultura multor tari care nu au capacitatea de a investi pentru a compensa pierderile de forta de munca prin exploatatii agricole de tip industrial.
Urbanizarea, pe de o parte, cresterea economica, deci a veniturilor, pe de alta parte, au condus la schimbarea obiceiurilor alimentare în tari din nordul Africii, în India, dar mai ales în China.
De altminteri, la mijlocul anilor 90, Lester Brown a scris o carte cu un titlu profetic: „Cine va hrani China în sec. XXI?”. Daca, pâna la mijlocul anilor 90, China era o tara exportatoare de cereale, datorita cresterii economice spectaculoase si ridicarii puterii de cumparare a populatiei, China a început sa devina o mare importatoare, în special de orez. În general, Lester Brown constata ca, daca dupa anii 50 - asa numita „Revolutie verde” a asigurat o crestere a productiei mondiale de hrana si în special de cereale, dupa anii 90 se înregistreaza o tendinta de stagnare si chiar de reducere a acestei productii, la nivel mondial. Si aceasta pentru ca cei patru factori ai cresterii productiei agricole (1. extinderea agriculturii intensive; 2. extinderea irigatului; 3. folosirea chimicalelor ca îngrasaminte si protectie a plantelor; 4. rezultatele cercetarilor genetice - în special promovarea hibrizilor de înalta productie), au devenit factori limitativi: agricultura intensiva contribuind la extinderea eroziunilor de sol si la desertificare. Pentru irigatii nu mai sunt resurse suficiente pentru extindere; chimicalele sunt respinse, cautându-se solutii si produse ecologice, iar cercetarile genetice nu au mai produs ceva spectaculos, comparabil cu hibrizii din anii 50-60.
În aceste conditii investitiile în agricultura au scazut, adesea din diverse motive .
Trebuie sa constatam si ca tari care erau auto-suficiente în materie de produse alimentare pâna nu demult importa acum bunuri esentiale, la preturi exorbitante. O astfel de tara este astazi, din pacate, România, care, în anii 90 ai secolului trecut, într-o conjunctura particulara, care merita si ea analizata, a fost practic obligata sa-si dezmembreze agricultura de tip industrial, revenind, în numele repararii unor nedreptati ale trecutului comunist, la o agricultura de subzistenta. Acum importam circa 80% din necesarul de alimente, asta în tara care, dupa Franta, are cel mai mare potential agricol din Europa, fapt care se reflecta si în balanta negativa a contului curent.
Daca nu se iau masuri în cel mai scurt timp, pâna în 2020 peste 1,2 miliarde de oameni vor suferi de foame cronica. Pentru ca este o problema de natura globala, solutiile, desi particularizate, au la rândul lor un nucleu global: investitii masive în modernizarea agriculturii, în cercetare-dezvoltare, în formarea noilor lucratori agricoli, în refacerea terenurilor agricole, în sisteme de irigatii, în spatii de depozitare.
Întrebarea este daca, pe fondul actualei crize financiare, care, se pare, va fi urmata de o recesiune economica la nivel global, se vor mai gasi fonduri pentru investitiile atât de necesare modernizarii si adaptarii aparatului productiv al agriculturii la cerintele de mediu si de piata existente acum si în perspectiva urmatoarelor decenii. În acest moment este greu de dat un raspuns ferm si lipsit de ambiguitati.
(http://ioniliescu.wordpress.com/)
In dimineata aceasta a inceput reuniunea plenara a Academiei. In deschidere, dupa introducerea pe care a facut-o Jean-Paul Carteron, am prezentat unele comentarii despre criza financiara internationala si despre criza alimentatiei in lume.
Textul in engleza al suportului prezentarii mele il puteti citi aici. Voi adauga, cat mai curand, si traducerea in romana.
La reuniunea din Italia participa si domnul Ion Iliescu. De altfel, la reuniunea de dimineata a comentat unele dintre analizele prezentate de catre panelisti.
Lume interesanta: Printul Turki Al Faisal, presedintele Centrului de studii islamice din Arabia Saudita, fost sef al serviciilor de informatii, Petar Stoyanov, fost presedinte al Bulgariei, fosti ministri, prim ministri, inalti functionari ai organizatiilor internationale. O mentiune speciala pentru Mikhail Margelov, presedintele Comisiei de politica externa a Consiliului Federatiei Ruse. Aseara, la masa la care eram impreuna, am urmarit cu interes un dialog intre el si Hashim Thaci, prim ministrul din Kosovo. Va imaginati subiectul.
Oricum, toata lumea este preocupata de ce se intampla in zona financiar-bancara si de efectele pe termen scurt si pe termen lung. Din discutiile pe care le-am avut, se pare ca situatia politica in Bulgaria este destul de complicata. O fi mai complicata decat la noi?
UPDATE>>> Traducerea in limba romana a suportului prezentarii:
NOTE DE DISCURS
Întâlnirea anuală lărgită a Academiei pentru Pace
Roma, 20-23 octombrie 2008
Ceea ce se cunoaşte în mare astăzi drept criza financiară internaţională, zăpăceala actuală din sistemul bancar şi de la bursele de valori, poartă cu sine nu doar lecţiile previzibile despre faptul că globalizarea a devenit atot-cuprinzătoare şi despre riscurile devenite mult mai larg împărtăşite şi mai extinse - cel puţin din punct de vedere geografic.
Ea se referă şi la actorii politici - sau, mai exact, organismele politice internaţionale şi la politicile ce se află la intersecţia dinamicilor interne şi internaţionale - prinse prea adesea ca lipsite de viziune şi depăşite de forţele globale nou apărute - la corporaţii precum şi la organizaţiile non-profit, umanitare şi alte organizaţii specializate cu deschidere globală.
Desigur, lucrurile pot evolua în ambele sensuri - uneori factorul politic este prezent pentru a găsi soluţia - dar aceasta nu trebuie să ascundă adevărul că am fost din ce în ce mai predispuşi să pierdem din vedere tendinţele importante şi să ne trezim nepregătiţi să înfruntăm riscurile neprevăzute - sau chiar surprize strategice. Pe măsură ce se desfăşoară criza financiară globală, apar şi tendinţele, lecţiile şi marile întrebări.
Asociate cu alte preocupări globale - disponibilitatea şi preţurile din ce în ce mai mari ale energiei, riscurile regionale localizate iscate de un iminent deficit de alte resurse, semnele unei posibile crize de alimente, migraţia în căutare de oportunităţi, ş.a. - astfel de momente critice trebuie să ne pună în gardă şi să ne oblige să ne concentrăm mai mult asupra gândirii noastre strategice. Efectele secundare politice şi sociale sunt deja prezente şi ne vor pune serios la încercare capacitatea noastră de a reacţiona în timp real de şi a avea viziuni pe termen lung.
Am ajuns oare la limitele globalizării şi ale capitalismului „liber” sau trebuie doar să readaptăm aceste modele? N-au reuşit oare statele şi instituţiile globale actuale să ţină pasul cu ritmul extraordinar al schimbărilor şi au devenit învechite? Cum putem oare asigura bunuri şi servicii de politică publică globală ce nu riscă să creeze o clasă stratificată în cadrul populaţiei lumii şi greşeli serioase economice şi politice?
Ca întotdeauna în cazul crizelor, există şi consolare în dificultăţile actuale - o astfel de ocazie este că ciclul recesiunii va trebui să domolească preţurile energiei, care la rândul lor ar putea uşura unele din marile noastre dileme - de pildă cele cu privire la capacitatea noastră de a suplimenta sursele de energie cu biocombustibili fără să periclităm perspectivele aprovizionării globale cu alimente, dar şi în măsură mai generală în ceea ce priveşte eficienţa şi acordarea reacţiei noastre la schimbările climatice.
Şi poate o altă parte bună a nenorocirii (de la bazarea masivă asupra preţurilor ridicate ale resurselor de energie până la complacerea în activităţi financiare speculative riscante), reacţia corectoare cere un preţ care să nu se traducă doar în politici mai sănătoase, dar şi în muşchi unilaterali/naţionali mai puţin flexibili.
O parte a soluţionării unor astfel de dileme se poate sprijini pe apropierea tuturor actorilor înclinaţi spre globalizare, care să adâncească cooperarea la diverse niveluri. Statele. Ce activează în cadrul unor organizaţii internaţionale şi regionale, trebuie şi pot face mai mult pentru a construi un viitor ce pare acum încărcat de o nesiguranţă sporită.
Dincolo de necesitatea unei reglementări îmbunătăţite a pieţelor financiare, problemele de astăzi scot în evidenţă rolul de sistem de siguranţă pe care îl pot juca în momente de criză instituţiile şi structurile internaţionale cu adevărat funcţionale şi eficiente.
Cazul este valabil într-o oarecare măsură şi cu sistemul ONU, şi cu Banca Mondială şi cu Fondul Monetar Internaţional. Este desigur valabil pentru băncile de dezvoltare/reconstrucţie, sau cu unele structuri precum G7-G8. La un alt nivel, Uniunea Europeană este un admirabil model de integrare, diseminând cele mai bune practice în buna guvernare şi dezvoltare sustenabilă, ca o forţă motrice din ce în ce mai globală pentru stabilitate şi securitate umană.
Nu înţelegem prin aceasta că am fi Euro-centrici sau Vest-centrici. Ceea ce vrem este să fim capabili să ne alăturăm unor parteneri precum ţările BRIC sau alţi actori ce sunt în curs de apariţie şi cu care împărtăşim interese strategice clare, s[ ne apropiem de diverşi parteneri regionali, în materie de valori, de reglementări acceptate şi de instrumente politice. Tendinţa către o lume multipolară - în sensul unei nevoi riguroase a unei adevărate eficienţe multilaterale şi a unor soluţii globale - este prezentă.
Vorbind de concluzia eronată a unei abordări Vest-centrice: trebuie să renunţăm la tentaţiile frecvente către izolaţionism şi naţionalizare în termini economici şi comerciali - peste ceea ce sunt doar măsuri de urgenţă tactici. Soluţiile mioape riscă serios să ne întoarcă la naţionalism economic, unde profiturile sunt naţionalizate şi costurile globalizate. Modul de abordare „fiecăruia ceea ce îi aparţine” a fost prezent în Europa în vremuri bune, dar devine irezistibil în vremuri rele.
Numele jocului trebuie să rămână comerţul liber, coordonarea politică de perspectivă şi multilateralismul, ca bază solidă pentru nevoia de a răspunde provocărilor în domenii precum energia, schimbările climaterice şi epuizarea resurselor, sărăcia şi migraţia, situaţii post-conflictuale sau reacţia la dezastre.
Capacitatea noastră de a răspunde eficient acestor provocări depinde într-adevăr de cât de proactive şi legaţi suntem în sistemul internaţional. Depinde şi în mare măsură de eficienţa, responsabilitatea şi capacitatea de a extrage învăţăminte în cadrul contextelor noastre regionale - fie ele în regiuni îndepărtate către Est în Europa, în Orientul Mijlociu, în Asia de Sud sau în Africa.
Acesta este un moment în care democraţia autentică, la nivelul instituirilor internaţionale, devine o problemă dominantă şi urgentă, dacă dorim cu adevărat să construim o comunitate globală cu adevărat democratică, pornind din interiorul unei alianţe lărgite de civilizaţii.
Criza mondială de alimente
Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul ONU a identificat 36de ţări (dintre care 21 sunt în Africa) care se confruntă cu riscul unor tulburări sociale din cauza creşterii preţurilor alimentelor, iar aceste preţuri au puţine şanse să scadă curând. În multe ţări, oamenii recurg din ce în ce mai mult la reducerea bugetelor lor pentru alimente. Anul trecut, nota de plată a alimentelor importate în ţările în curs de dezvoltare a crescut cu 25% când preţurile la alimente au atins nivele nemaivăzute într-o generaţie întreagă. Multe ţări ai impus un control al preţurilor la alimente sau impozite pe exporturile de produse agricole. Reţineţi de asemenea că stocurile de cereale mondiale vor fi cele mai scăzute de la 1982 încoace.
Creşterea preţurilor la alimente este datorată în parte unor forţe incontrolabile - inclusiv costurile crescute ale energiei şi sporirea clasei mijlocii în cadrul economiilor emergente. Preţurile la petrol (care au crescut incontinuu în ultimii ani) şi tendinţa de folosire a biocombustibililor (ce creează dereglări în politicile agricole ale multor ţări) sunt considerente majore.
Cererea crescută de energie refolosibilă şi daunele prevăzute la producţia agricolă provocate de încălzirea globală fac ca preţurile la alimente să rămână ridicate. Specialiştii prevăd ca pieţele de alimente să fie blocate într-o spirală inflaţionistă cel puţin patru ani, dar unii susţin că această criză se poate tărăgăni in deceniu sau mai mult.
Peste aceste constrângeri obiective, ţ[rile dezvoltate au datoria morală şi interesul direct de a accelera identificarea unor soluţii la această îngrijorare din ce în ce mai mare. Aceasta include o creştere a bugetelor de ajutorare, legate cât de poate de strâns de principiile unei dezvoltări sustenabile şi practici de bună guvernare profitabile. Aşa numita „lipsă de alimente” necesită deplină atenţie ca să nu degenereze într-o criză mondială.
Cu toate acestea, cheltuielile din ce în ce mai mari sunt doar o soţie pe termen scurt şi sunt necesare soluţii integrate într-o lume globalizată. Trebuie crescută productivitatea agricolă în lumea dezvoltată. Aceasta are cere mai multă atenţie şi alocări de bugete mai mari şi mai judicioase. Guvernele trebuie să-şi concentreze eforturile asupra identificării unor mijloace corespunzătoare pentru creşterea eficienţei politicilor şi programelor agricole.
Politicile/strategiile, cu un impact mare asupra preţurilor la alimente la nivel global, trebuie să se preocupe mai mult de crearea unui echilibru între cererea crescândă de biocombustibili şi nevoia de a menţine un nivel adecvat al producţiei de alimente în agricultură..
O notă specială: Africa a fost recent pe un drum bun. Confruntaţi acum cu problemele actuale. Trebuie să acordăm o atenţie sporită pentru a evita rămânerea ei în urmă încă o dată.
Să spunem clar lucrurilor pe nume: Nu mai este loc pentru “afaceri ca de obicei” Avem nevoie de o nouă viziune în guvernarea globală. O conducere puternică care să o aducă la realitate, pragmatism care să o menţină în viaţă şi solidaritate care să-i confere legitimitate. Situaţia că pieţele deschise necesită guvernare multilaterală nu putea fi impusă mai cu putere decât de către prezenta criză. Însă adevărata lecţie majoră este niciun actor unic - singur sau colectiv - nu-şi mai poate asuma o ordine mondială făcută după chipul şi asemănarea sa. Această eră e pe sfârşite. Dacă nu o vom aborda cum trebuie, criza financiară din 2008 nu va face decât să accelereze problemele noastre - şi în acest proces va duce la un declin al Vestului în calitate de catalizator şi o inspiraţie pentru restul lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu