Sinaxarul consemnează astăzi pomenirea Cuviosului mărturisitor Visarion.
Cuviosul părintele nostru Visarion, s-a născut în Bosnia, din părinţi creştini ortodocşi, Maxim si Maria, în anul mântuirii 1714, şi a primit din Sfântul Botez numele de Nicolae. Tânăr, călătorind pe la multe locaşuri de închinare, a poposit adesea la Locurile Sfinte. Acolo, la mânăstirea Sfântul Sava, de lângă Ierusalim, a îmbrăcat schima monahicească, pe când avea 18 ani, primind numele de Visarion. După un timp, a venit în Slovenia şi s-a aşezat la mânăstirea Pacra, unde pentru râvna sa către cele sfinte, s-a învrednicit de darul preoţiei.
La trei ani după hirotonirea sa întru preot, cuviosul Visarion a mers din nou la Locurile Sfinte, ca să-si întărească şi mai mult sufletul în dreapta credinţa a Bisericii Răsăritului. La puţina vreme după întoarcerea sa din aceasta călătorie, a venit în Ţara Ardealului, unde papistaşii căutau prin silnicie să smulgă credinţa dreptmăritoare din sufletele românilor ortodocşi.
Nu glasul omenesc l-a chemat în Ardeal, ci însuşi Ziditorul tuturor, ca să mântuiască din pierzare pe românii drept-credincioşi. Pe unde trecea, el aprindea în sufletele credinciosilor râvna pentru credinţa cea adevarată. Trăia o viaţa de aspră înfrânare, hranindu-se numai cu mâncare slaba de legume. Pentru chipul mult îmbunatăţit al vieţii sale, drept-credincioşii români nu numai că-l ascultau şi urmau poveţele lui, dar cuprinşi de o mare însufleţire duhovnicească, îi sărutau mâinile şi picioarele cele sfinte.
În drum spre Sibiu a fost prins de stăpânirea catolică şi târât la judecată. În faţa celor care-l judecau, el a stat drept si fără frică, mărturisind că dreapta credinţă a Bisericii Răsăritului este singura adevarată si mântuitoare. Pentru aceea, el nu va înceta să arate uniţilor rătăcirea lor şi să-i îndemne să se lase de ea. Pentru aceasta mărturisire a dreptei credinţe, cuviosul Visarion a fost aruncat în fioroasa temniţa din Kufstein, în creierul munţilor tirolezi, unde după suferinţe grele departe de lume, dar aproape de Cel care împarte cununile vieţii celor vrednici, s-a mutat către Domnul.
Mai multe date pe adresa: http://www.univ-ovidius.ro/btcassian/SINAXAR_ORTODOX/main.htm
3 comentarii:
Ce bine sa ne mai aminteasca cineva de sfintii nostri, si de suferintele lor! Poate macar asa, prin comparatie, ale noastre ni se vor parea mai suportabile!
Multumim pentru subiectele interesante!
Tocmai am citit şi eu astăzi despre Cuviosul Visarion, dar totodată şi despre Cuviosul Sofronie, în timpul căruia, din ordinul Mariei Tereza, au fost distruse 200 de mănăstiri şi schituri transilvane. Ori despre mucenicul Oprea Miclăuş, un cioban fără carte, care a fost de 3 ori la Viena spre a înfăţişa Curţii imperiale plângerile românilor persecutaţi pentru credinţa ortodoxă. A sfârşit în aceeaşi temniţă de la Kufstein, ca şi Cuviosul Visarion.
Visarion marturisea, asta ar trebui sa fie prima prioritate si pentru noi cei de astazi, astazi chiar daca majoritatea se numesc crestini, credinta mantuitoare nu o au, roadele, transformarea. Ei au doar numele. Marturisirea este asa de necesara.
Trimiteți un comentariu