(trist)
Domnul Mugur Isărescu anunţă un fapt îngrijorător. Oricât s-ar mări salariul minim, piaţa va regla valoarea lui astfel încât acesta să fie în real la valoare de 500 de acum.
Ascultam pe vremuri dezbaterile de la guvern între sindicatele conduse de încă necunoscuţii Miron Mitrea şi Victor Ciorbea cu guvernul condus, dacă nu mă înşeală memoria, de Teodor Stolojan. Şi premierul de atunci întreba sindicatele (Mitrea-Ciorbea), “Eu vă măresc salariile, dar vor creşte şi preţurile… doriţi să aveţi bani mulţi în buzunar dar să cumpăraţi mai puţin cu ei decât acum?” Şi îl aud pe domnul Mitrea strigând: “Daaaa, vrem!”
Atunci mă gândeam că decât să crească inflaţia, mai bine le scadă salariile şi nu să le crească.
Cam acelaşi lucru spune şi Mugur Isărescu, decât că depăşeşte vorbirea la nivelul “de proşti”. Salariul real trebuie corelat cu performanţa economică, nu cu nevoile sociale, iar dacă factorul poltic nu înţelege această legătură, piaţa va corecta dezechilibrele. El a arătat că, din punct de vedere social, poate fi fundamentat şi un salariu de 700 - 1.000 lei, arătând că poate că nici un nivel de 2.000 de lei nu ar fi suficient.
"Noi vorbim dacă economia poate să dea un salariu de 2.000 (lei - n.r.). Poate nominal, dar real tot 500 (ca efect al ajustării cu inflaţia - n.r.)", a spus, miercuri, Isărescu, la un seminar pe teme economice.
Până la urmă este evident că piaţa va controla dezechilibrele. Ce ne facem însă cu cei care au un venit fix? Pensionarii primesc o majorare la punctul de pensie şi ea se va mării abia în 2009. Dacă inflaţia va dubla preţurile, probabil că acea creştere cu 30% va fi înghiţită în primele 5 minute. De fapt deja a fost înghiţită de măririle de preţuri provocate de deprecierea leului. Din păcate nimeni nu micşorează preţurile pe seama aprecierii leului.
BNR a început deja o politică monetară restrictivă menită să tempereze inflaţia. Acest efort însă nu se potriveşte cu politica pieţei muncii aflată în continuă expansiune a salariilor, în timp ce politica fiscală este mai degrabă neutră, a mai spus Isărescu.
Pe de altă parte, nu putem dezvăţa, la o vârstă aşa de înaintate, salariaţii să se despartă de obiceiuri atât de proaste cum ar fi încălzitul, iluminatul, consumul de apă şi hrană. Pentru că domnul Isărescu are şi nu are dreptate. Piaţa munci are şi ea aceleaşi reguli cu piaţa de mărfuri (munca este şi ea o marfă). În condiţiile în care forţa de muncă nu prea se mai găseşte pe toate drumurile, cum de nu se apreciază valoarea ei? Aceasta este întrebarea la care aştept eu răspuns. Se pare că economia de piaţă funcţionează minunat, dar totul până la plata muncii.
4 comentarii:
Fenomenul exprimat mai pe sleau de guvernatorul BNR s-a tot perpetuat de la revolutie incoace, de ne-am plictisit de el.
Inevitabil cresterea salariilor datorata diverselor presiuni sindicale sau din cauza alinierilor la standardele europene fara o baza reala a cresterii productiei interne de bunuri si servicii va provoca o crestere a masei de bani aruncati in circulatie, care va stimula cresterea vertiginoasa a preturilor, pe fondul crizei de subproductie existenta ca o plaga pe obrazul economiei... Avem deja o clasica reactie de cauzalitati in lant...
Vom asista din nou la verificarea axiomei " La romanul sarac, nici boii nu trag"... caci romanii din top 300 sau altii ca ei prezinta imunitate ridicata la virusii financiari...
Bancile nu pot fi decat multumite, caci la ele va alerga romanul napastuit, pentru a se impovara si mai adanc in datorii... De ce domnule Isarescu, e corect asa ?
Trista concluzie la sfarsit de an...
Problema este şi nu este aşa. Evident că o economie de piaţă este/ ar trebui să fie autoreglabilă. Creşterea salariilor fără a exista o acoperire în creşterea producţiei, inevitabil duce la inflaţie, dar, pe de altă parte, observ cum sume imense de bani se cheltuie pentru menţinerea unui uriaş aparat birocratic cât şi în proiecte total nefondate.
M-am întrebat, în alt sens, de ce în occident marja profitului este de câteva procente, pe când la noi ajunge la sute la sută. Probabil, majoritatea patronilor, (acolo unde există profit, că, teoretic, dacă nu ar fi, ar da faliment), venind dintr-o mentalitate de sărăcie, încearcă disperaţi îmbogăţirea peste noapte. Se potenţează astfel extremele. Aşa avem, bunăoară, şi mâncarea şi hainele mai scumpe decât în occident, pe când salariile nici nu e bine să le mai comparăm.
Problema este un pic diferită.
Un produs conţine în preţului lui mai multe componente.
- Costul materiei prime
- Costul cheltuit pentru realizarea şi vinderea produsului finit, altele decât salariile
- Salariile
- Profitul înteprinzătorului sau înteprinzătorilor
Dacă, conform economiei de piaţă la nivel european, costul materiei prime, costul cheltuit pentru realizarea şi vinderea produsului finit altele decât salariile şi preţul de vânzare al produsului sunt la fel ca în uniunea europeană, în timp ce salariile sunt mai mici, evident profitul este mai mare.
Un patron care are 100 de angajaţi face profit, numai pe seama salariaţilor, câte 1500 euro/lună, adică 150.000 euro/lună. Iată cum se rezolvă misterul acelor maşini de sute de milioane de euro, iată cum se rezolvă strategia milionarilor de după miezul nopţii. Şi la asta se mai adaugă una alta...
Rămâne problema vânzării produselor, este adevărat. Afacerile nu sunt pentru cei proşti şi nici pentru cei corecţi. Dar nu va exista patron care să poată plăti salarii de 2500 de euro şi să le plătească numai pentru că poate. Dar dacă statul român ar impune salariul minim la 1500 de euro, vor da faliment cei care vor da faliment, vor renunţa cei ce vor renunţa, dar firme vor fi, aşa cum sunt şi în Franţa sau Italia sau Spania sau SUA sau Germania sau Anglia... pentru că de fapt asta înseamnă globalizarea.
Până când o să meargă la muncă aceşti salariaţi plătiţi cu 200 de euro şi care renunţă şi la concediu şi la tot, şi stau şi câte 12 ore pe zi la muncă?
Surplusul de bani care ramane,dupa acordarea unor salarii mai mici decat s-ar cuveni, intra in buzunarele patronilor (fie particulari, fie la stat-de unde sunt insusiti de guvernanti).Este o caracteristica generala a tuturor statelor care au trecut la capitalism in anii 88-89, dar si in China.
Prin aceasta se si explica aparitia milionarilor si miliardarilor in aceste tari ( pe langa alte modalitati de insusire de bunuri si valori materiale) dar si investitiile numeroase efectuate de magnati occidentali care sunt atrasi tocmai de forta de lucru ieftina-deci castiguri imense pe seama asta.De aici se vede clar ca nici guvernantii si nici investitorii (deci cei care conduc sau influienteaza puterea statului) nu au interes in majorarea salariilor.Prin aceasta si-ar diminua considerabil veniturile zilnice si averile preconizate.
Trimiteți un comentariu