luni, noiembrie 19, 2007
secretum
(taină)
Domnul Puiu Haşotti se face vinovat în faţa justiţiei. Toată lumea va întreba ce? ce ? ce? Desigur, pentru tăinuire. El devine complice cu cei din PNL pe care îi incriminează.
Domnul Puiu Haşotti, prin mila lui Dumnezeu (cum se spune pe vremuri) lăsat vicepreşedinte la PNL, avertizează Partidul Liber Democrat, partidul frate cu PNL, să înceteze, altfel…
"Acum pot să vă spun doar că acel protocol pe care Valeriu Stoica şi Theodor Stolojan l-au încheiat în ianuarie 2001 cu PSD, fără consultarea PNL, a fost făcut şi pentru ca Gheorghe Flutur, românul care are cele mai multe plângeri penale, să fie salvat. Una din înţelegerile nescrise ale acelui aranjament politic a fost şi salvarea de cercetarea penală a domnului Flutur. Şi la momentul potrivit voi veni cu detalii. I-aş sfătui pe cei de la PLD să nu mă provoace pentru că ştiu multe şi le voi spune”.
Puiu Haoşotti a mai strecurat printre dinţi PLD-ului să pună capăt “diversiunilor” exprimate în ultimul timp, simple replici "care trădează panica unui partid care nu va trece de pragul electoral".
Eu constat că este o declaraţie oficială prin care membrul PNL recunoaşte că tăinuieşte fapte ilegale care ar trebui cercetate ori de procuratură, ori de DNA, ori de “poliţia politică” a electoratului român. Păi pot vota eu la alegeri pe cineva care ştie ceva dar tace pentru a face un şantaj? Domnule Haşotti, nu ştiu cum să vă spun mai delicat… RUŞINE OBRAZULUI! Daţi doamnelor şi domnilor politicieni pe faţă ce ştiţi, să dea toată lumea pe faţă ce ştie, apoi să ştergem totul cu buretele, să facem o tabula rasa, şi să o luăm de la început, curaţi şi luminaţi. Cu astfel de ameninţări nu se poate face politică ci bătaie în nămol într-un bar de noapte privat şi cu show erotic.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Dar stiu ca ideea cu scindarea personalitatii liberale in 3 tandari (pardon, fatzete imagistice) a fost geniala !!! Trei particule sub-neuronale care definesc acelasi neuron... in regim de avarie... Amenintarea la poarta PLD-ista se multimplica de 3 ori... dar numai in carti, caci numele parca ar fi fost predestinat... nu se tine decat de shotii... Si apoi umbla din batrani zicala ca acel caine care latra nu musca...
:) Îmi place când sunt înţeles. Am pus în cuvântul acela şotii tot înţelesul dat de DEX şi nu ceva aparte. Am să reproduc definiţia pentru a nu se înţelege că este chiar ceva nevinovat:
ŞÓti//e ~i f. 1) Faptă sau vorbă nesocotită cu urmări neplăcute, dar lipsită de gravitate; boroboaţă; năzbatie; drăcie; poznă; bazaconie. 2) Procedeu şiret; manevră iscusită prin care se maschează realitatea; şiretlic; truc; tertip; stratagemă. [Art. şotia, G.-D. şotiei; Sil. -ti-e] /cf. ucr. šutka
MANEVRA ISCUSITĂ CARE MASCHEAZA REALITATEA. De prea mult timp "granzii" politicii româneşti umblă cu dosare şi fitile pentru a se şantaja unii pe alţii, prea multă realitate mascată.
Neandoielnic ca nu se va intimpla nimic chiar daca cel cu sotiile nu-si va tine gura.Sint convins insa ca lucrurile stau asa cum spune.Sa ne amintim ca d-l Flutur a plecat din PNL dupa ce s-a convins ca justitia este dominata de cineva si deci va fi protejat in continuare.
Cred ca d-l Hasotti incearca si el marea cu degetu , dar nimic mai mult.
Trimiteți un comentariu