(ciclu)
Scriam cu puţin timp în urmă pe un blog că totul revine, că fantoma miliţiei şi securităţii comuniste se renaşte prin alţi oameni, alte obiceiuri, alte denumiri. Nu, cei de acum nu sunt cei de atunci, mentalităţile însă sunt. Am râs când am văzut filmaţi caltaboşii. Apoi am văzut emisiunea lui Marius Tucă despre dispariţia avocatei nu ştiu care şi interviurile soţului poliţist, prezenţa unor oameni din angrenajul acuzării şi uşurinţă cu care aceşti oameni “cu experienţă” puneau acuzaţia pe un om, fără drept de apel, fără îndoială. La un moment dat s-a dat un fel de interviu că un lucrător al SPP, sau aşa ceva, cunoscut de avocată pe internet (dacă am înţeles eu bine). Undeva în mintea mea s-a făcut legătură cu ascultatul telefoanelor, cu filmatul… şi m-am gândit, dacă am vorbit şi eu cu acea avocată. În ultimul an am vorbit poate cu mii de internauti, pe chaturi, pe bloguri, pe… dar mai ştiu cu cine am vorbit!? Dacă undeva pe google să găseşte un nick al meu lângă nick-ul avocatei? Nu este imposibil. Poate se găsesc şi alte chestii pe acre eu l-am spus în glumă pe undeva şi care sunt luate în serios… mai ştiu ce am vorbit, mai ştiu eu ce se poate interpreta? Dacă ditamai specialistul declară vinovăţia indiscutabilă pentru un om după câteva picături de sânge pierdute prin portbagaj, prin baie, în condiţiile în care nici măcar nu se ştie că avocata a murit, încep să-mi pun întrebări. Nu are importanţă că evident starea mea nu are nici un suport, are importanţă că sentimentul acela de teamă faţă de miliţie, securitate şi alte organisme de opresiune politică a revenit. Brusc mi-am adus aminte de acel ex-ministru Mureşan arestat cu o trupă întreagă de “mascaţi”, cu cătuşe la mâini, împins de la spate, de parcă Mureşan nu s-ar fi prezentat la poliţie, sau unde trebuia să fie, printr-un simplu telefon sau o invitaţie scrisă. Dacă un personaj important al României păţeşte aşa ceva, cu avocaţi de avocaţi, un cetăţean, pierdut în marea de cetăţeni, ce drepturi mai poate avea? Apoi mi-am adus aminte că este o emisiune pe Prima TV moderată de Christian Sabbagh, parcă Poliţia în acţiune sau aşa ceva, în care cam toate arestările se întâmplă cu mascaţi. Am simţit cum creşte în mine o teamă nejustificată schizo-paranoidă. Şi iarăşi mi-am adus aminte că la acea emisiune a lui Tucă am văzut un text cu “detectorul de minciuni”… oare emoţia puternică nu poate să provoace reacţii aiurea… Începea să se construiască în mine un adevărat film poliţist în care eram o victimă judiciară care s-a terminat în certitudinea că terorile comunismului încep să revină, mi-am amintit exact aceleaşi senzaţii pe care le aveam atunci când spuneam ceva nu tocmai ortodox politic şi extrem de inconştient de subersiv, şi nu altcuiva, tocmai secretarului de partid. Atunci, ca şi acum, nu se uita nimeni în gura mea, dar teama aceea nejustificată există. M-am gândit că tot se întâmplă din cauza stresului acumulat când… am citit ceva foarte interesant pe MEDIAFAX. Am să citez integral pentru a nu fi acuzat că pun ceva de la mine:
Oltean: După scandalul Remeş, nu mai vorbeşte nimeni la telefon
Vicepreşedintele PD Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că toţi demnitarii sunt precauţi în ceea ce priveşte subiectele abordate telefonic, atmosfera printre oamenii politici fiind, după dezvăluirile din scandalul Remeş, una de "teroare".
"Nu mai vorbeşte nimeni la telefon, e o teroare, asta este. Vă daţi seama că după dezvăluirea unor astfel de înregistrări fiecare ministru va fi extrem de prevăzător în ce priveşte subiectele pe care le abordează la telefon, nu numai miniştrii, orice fel de persoană publică îşi controlează foarte bine obiectul discuţiei abordate la telefon. Nu mai vorbesc de caltaboşi, de ţuică, nici măcar de femei”, a spus Ioan Oltean.
Vicepreşedintele PD a ţinut să precizeze că Marian Vanghelie a avut dreptate atunci când a spus că actualii guvernanţi nici măcar nu ştiu să fure.
„Am avut o discuţie cu un prieten de-al meu de la PSD care îmi spunea, zilele trecute, că se gândeşte la colegi de-ai lui, foşti miniştri şi demnitari din perioada 2000-2004, care râd în hohote când văd la ce mită s-a ajuns în actuala guvernare: ţuică, caltaboşi şi 15.000 de euro, când ei furau cu milioanele. Vorba lui Vanghelie: «Ăştia nici măcar nu ştiu să fure». A ştiut el ceva când a zis asta”, a declarat Oltean.
Întrebat ce fel de mită primeau miniştrii în perioada în care şi el făcea parte din executiv, Oltean a răspuns ironic: "Când eram eu ministru veneau oamenii cu rumeguş. Glumesc! Eram la început în perioada aceea. Cu ciuperci şi hribi, că eram ministrul pădurilor!”.
Biroul Politic Teritorial al PNL Sector 1 a decis, miercuri, sancţionarea lui Remeş cu suspendarea drepturilor ce decurg din calitatea de membru PNL, timp de un an.
Atunci nu sunt singurul care trăieşte senzaţia dezumanizării, al atacului din afară, a lipsei de spaţiu privat. Întreb atunci, această intruziune prin telefoanele noastre, prin comunicaţiile noastre electronice, prin imaginea noastră de zi cu zi, este justificată, ne protejează atât de mult încât să merite sacrificarea intimităţii? Acum mă gândesc că sunt şi la noi acele tehnologii americane prin care comunici electronic prin viu grai sau scris cuvântul “terorism” sau “bombă” sau laden sau mai ştiu eu ce “triger” şi totul este monitorizat. Exprimaţi-vă! Dar atenţie la ce spuneţi. Cenzuraţi tot ce vă face suspecţi. Nu vă mai bărbieriţi! Dacă vă tăiaţi şi apar nişte picături suspecte? Veţi fi poate cercetat pentru propria moarte. Sinucigaşilor!
9 comentarii:
Am citit. De acord într-u totul. Monitorizarea, pe care n-am putut s-o suport vreodată şi nici să o încadrez vreunei logici, susţine agresivitatea (chiar dacă într-un mod foarte subtil şi bineînţeles subversiv) în contra libertăţii noastre. M-am întrebat şi eu, la rândul meu, dacă nu mi s-ar putea intenta punându-mi-se în cârcă ceva ce n-am făcut şi am concluzionat că da, oricând sunt supus riscului de a fi confundat. Asta nu are nimic de-a face dacă alţii sunt condamnabili, ci tocmai că "delicvenţa" logicii permite un aşa abuz: să fie încadraţi în aceeaşi oală, într-un mod simplu, şi cei condamnabili şi mai ales cei necondamnabili.
Da' de ce nu vorbesc ei dragii de demnitari la telefon? Au ceva de ascuns? Cum se inteleg ei cu clientela politica? Cum fac sa trucheze licitatiile? Ce greu poate sa le fie!
Şi asta e adevărat, dar poţi spune "ce faci bătrâne!" şi ei să potrivească că vinzi azilul de bătrâne. Dacă eu vorbesc cu nicole la telefon şi spun "il omor pe profu' de chimie că mi-a dat un 5" şi profu' chiar moare pe stradă, automat sunt condamnat pentru că am spus aşa la telefon lui nicole şi am fost ascultat şi înregistrat. Câte nu spunem la telefon fără să ne dăm seama, fără să credem în ceea ce spunem, fără să avem cea mai mică intenţie, câte nu scriem pe internet, tot fără să ne dăm seama că ar putea fi intepretat.
Gândeşte-te că pe la 3 dimineaţa ar veni mascaţii să te ridice spre DNA pentru că... ai informaţii despre "trucarea licitaţiilor". De ce? Pentru că tocmai ai afirmat asta. Gândeşte-te că te gândeşti că ar putea veni mascaţii să te ridice pentru că ai spus asta... nu ai avea un stres? Desigur, acesta este un exemplu minor, dar pot fi şi alte exemple.
Nu sunt de acord cu ascultarea convorbirilor private!!! Avem institutii specializate in tara si oameni bine platit pentru a rezolva anchete de tot genul, deci sa-si faca treaba bine, inteligent, fara sa-ti lezeze intimitatea.
Când convorbirile telefonice au un plăcut ecou, putem dormi liniştiţi, deoarece Organele veghează!...
Aşa a fost depistat fiorosul Florin Lesch, şi cine ştie câţi cârnaţi dosiţi nu au fost scoşi la iveală... Toate, desigur, pentru liniştea noastră (şi nu vorbesc aici despre demnitari, de a căror linişte mă sinchisesc mai puţin).
Nu ştiu prea bine ce e cu cazul lui Florin Lesch. Mă gândesc însă de ce ar vrea cineva să detoneze o maşină, de ce ajunge cineva să detoneze o maşină. În ce societate trăim încât să ajungă cineva să detoneze o maşină. Când eram mici ne jucam de-a războiul pentru că văzusem filme de război şi acolo regăseam eroi. Ne imaginam cum pândeam convoiul militar şi cream o ambuscadă la care armata română era mereu specialistă. Aşa ceva este de înţeles, copilăria trece, trece şi joaca, ce film face însă un erou din cel ce detonează maşini? Cum ajunge un om să-şi construiască un model dintr-un terorism primitiv şi nediscriminatoriu. Pentru că, cel puţin după o gândire de-a noastră, cel ce ucide nevinovaţi nu poate fi erou. Aici ar fi de căutat şi, eventual, de găsit un răspuns, pentru că aici este o vină socială şi nu parentală sau biologică. Un om a fost intoxicat de propaganda involuntară a ştirilor şi filmelor TV, sau voluntară a unei organizaţii, şi a ajuns la concluzia că este bine şi important să facă aşa ceva. Pe aceşti vinovaţi colectivi cine îi identifică?
Pe scurt, despre acel Florin: lugojenii spun că-i sincer dus cu pluta şi că firesc era să fie internat într-un aşezământ specializat, nu să fie prezentat ca un succes în lupta antitero.
Altfel, chiar dacă instalaţia lui era nefuncţională, fireşte că un om sănătos nu se poate gândi la detonări (dar nimeni nu-l socoteşte pe individ sănătos, exceptând onor SRI).
Dar, datorită lui, se poate justifica ascultarea telefoanelor. Dacă ascultătorii ar şi învăţa câte ceva din toate cele audiate, ar fi un lucru bun.
Ascultarea telefoanelor, spionajul, nu poate fi un lucru bun. Tot acest sistem bine pus la punct prin care se prind rău făcătorii este o poveste. Din când în când se întâmplă câte o nenorocire şi atunci arată că toţi banii, toate inechităţile provenite din actul de urmărire, nu sunt justificate. Adevărul este că dacă cineva chiar vrea să facă o chestie din asta, nu poate fi prins. Multe chiar se fac din dorinţa de a arăta că nu poate fi prins făptaşul. Trebuie să fie un personaj redus mintal ca să înceapă să se laude cu astfel de lucruri. Când faci nu ştiu ce armă sofisticată te mai depistează după componente, dar terorismul nu lucrează cu arme ghidate LASER şi cu focoase bacteriologice, poate decât în filme. În mod real terorismul lucrează cu ceva la îndemâna tuturor. Cât de greu este să iei un ceas deşteptător şi să lipeşti două fire acolo unde sună ca să faci din el un detonator. Şi un copil de clasa întâi, care are un pic de aplicaţie, poate face asta. Cât de greu este să faci un explosibil, cauţi pe internet şi găseşti reţete în 10 minute. Culmea este că sunt puse chiar de surse militare sau de fabrici... Problema cu astfel de manifestări este nu ştiinţa, nu modalitatea de a prepara, de a construi, ci modelul social care duce la astfel de idei. De unde apar dezaxaţii, aceasta este adevărata întrebare. Pentru că nu există în ziua de azi o justificare la faptul că duci la bun sfârşit o astfel de idioţenie, sau că tragi cu un automat în şcoală... trăim consecinţele propriei decăderi, fie că e vorba de jocuri pe calculator, fie că este vorba de găştile de cartier, fie că este vorba din violenţa prezentată la buletinele de ştiri. Dacă societate ar fi un exhaustiv mediu academic în care răul nu ar exista nici ca "nevinovat" concept, cei care vin din urmă nu s-ar gândi la modele ale răului. Asta nu înseamnă că răul al dispărea, dar nu ar mai fi un model. Şi una este să combaţi aruncarea unei hârtii pe jos şi alta este să combaţi porniri sângeroase precum reclama de la TV cu copilul care înjunghie tortul. Acum 30 de ani nu erau ameninţări teroriste pentru că nu se putea face un atentat sau pentru că nu exista modelul atentatelor? Cam asta ar trebui să studieze cei ce lupta astăzi contra terorismului, poate nu ar fi rău să se găsească nişte legi împotriva mediatizării modelelor. Americanii beneficiază acum de efectul celor câteva sute, poate mii de filme cu atentatori. Deja se fac bancuri cu Bin Laden, în scurt timp se va uita atrocitatea atacurilor teroriste şi va apărea un curent de simpatie Laden, tricouri, graffiti, ori nu este deloc normal să ştergi cu buretele bestialitatea ca să construieşti în loc o chestiune de martiriu. Părerea mea.
Am spus undeva ca prin aceste meserii, pare-se necesare inca si printre cele mai vechi din lume se masoara si se va masura nivelul de evolutie al regnului uman.
Trimiteți un comentariu