sâmbătă, octombrie 27, 2007

Officium conciliator



(Scop mijlocitor)
Politica Guvernului Tăriceanu II este una platonică. Cel puţin aşa demonstrează politica guvernamentala de prin părţile Clujului. Vineri seara, Monitorul Oficial a “declamat” numirea-promovare a subprefectului Călin Platon în postul de prefect, înlocuind pe Alin Tişe, fost membru PD, întâmplător finul lui Emil Boc. Îmi pare că acest lucru se întâmplă cel puţin a doua oară, după înlocuirea prefectului capitalei, Mioara Mantale, iar întâmplător de la PD. Interesant este că se numesc fără concurs oameni în locul unora care, cel puţin teoretic, au dat nişte probe de concurs pentru a ajunge prefecţi. Pentru că, nu-i aşa, sper că cei schimbaţi au fost numiţi prin concurs. Poate de aceea prefecţii nu sunt demişi ci uşor retrogradaţi. Alin Tişe s-a “pricopsit” cu postul de inspector guvernamental. Trebuie spus că exista o prevedere legală pentru acest lucru, nu şi una morală însă. Baza legală stă în H.G. nr.341/11-04-2007, HOTĂRÂRE privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici. (Textul AICI) Căutând Hotărârea de Guvern, am dat nu numai de trimiteri la alte legi, ceea ce îndreaptă totul spre zonele gri ale justiţiei interpretative, dar şi de încă un caz de prefect fost PD, de data aceasta şi cu explicaţiile de rigoare, în Gazeta de Sud-Est. Îmi permit să citez o porţie din articole acestei gazete:

Nici prefectul Cazacu nu a scăpat de ameninţări, că nu se ştie cine va câştiga viitoarele alegeri şi, în consecinţă, că e mai bine să stea liniştit, pentru ca acţiunile de astăzi (nişte împropietări cu pământ cf. legea Legii nr.18/1991, nota mea) să nu aibă consecinţe negative după ce PD nu va mai fi la guvernare. (D. Istrate, 16/09/2005)

“Mobilitate“ anti ex-membrii PD
Mobilitatea funcţionarilor publici se poate realiza, conform HG-ului emis de Cabinetul Tăriceanu, prin modificarea raporturilor de serviciu, pentru “eficientizarea activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice; în interes public; în interesul funcţionarului public.“ Pentru eficientizarea activităţii, Guvernul stabileşte şi următoarea situaţie: “atunci când există o funcţie publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici vacantă sau temporar vacantă“. Şi cum, pentru prefecţii care urmau a fi supuşi regulei mobilităţii nu existau funcţii publice corespunzătoare vacante, acestea au apărut odată cu inventarea celor de “inspector guvernamental“.
Mobilitatea pentru eficientizarea activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice se dispune “prin Hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a ministrului internelor şi reformei administrative, pentru funcţiile publice de prefect şi subprefect.“
Numai că Tăriceanu a “uitat“ în august ceea ce a decis în aprilie, aşa că...
Grabă sau prostie? Mai întâi, Cazacu Marinică a fost numit prefect prin Hotărârea Guvernului nr.25 din 7 ianuarie 2005. După schimbarea reglementărilor în domeniu (când prefecţii şi subprefecţii au ajuns în corpul înalţilor funcţionari publici şi au fost nevoiţi să-şi dea demisia din partidele din care făceau parte), funcţiile s-au ocupat în urma unor concursuri. Aşa că Guvernul mai emite o Hotărâre pentru numirea lui Cazacu în funcţia de prefect (HG nr.1.793 din 22 decembrie 2005).
dacă s-ar fi respectat întocmai HG nr.341/2007, prefecţii puteau fi trecuţi în funcţia de inspector guvernamental (funcţii nou create) numai la solicitarea motivată a ministrului internelor şi reformei administrative, prin Hotărâre de Guvern. Dar primul ministru a decis trecerea prefectului Cazacu în funcţia de inspector guvernamental prin decizie! (Decizia nr.209 din 06.08.2007).
Cum o hotărâre de guvern nu poate fi abrogată decât printr-o altă hotărâre de guvern, decizia primului ministru nu a anulat numirea în funcţia de prefect a lui Cazacu. Aşa că HG nr.1.793/2005 este încă în vigoare. Legal ar fi fost ca mutarea prefectului (şi a celorlalţi prefecţi schimbaţi din funcţie) să se facă prin hotărâre de guvern, act care să conţină şi un articol prin care să se anuleze hotărârile de numire în funcţie! Ceea ce Guvernul nu a făcut până acum! Iar hotărârile de numire în funcţia de prefect sunt încă în vigoare! DOI prefecţi pentru un singur post. (Daniela Istrate, 10/8/2007)

Domnule Tăriceanu, vă adresez şi eu o întrebare publică. Când a greşit primul ministru Tăriceanu, atunci când a numit atunci nişte prefecţi inadecvaţi sau acum când a destituit nişte prefecţi buni dar simpatizanţi PD? Nu mai să nu-mi spuneţi că prefecţii au fost numiţi urmând doar criteriul politic şi nu cel al competenţei, şi că de aceea îi schimbaţi acum.
De ce oare mai cere legea neapartenenţa la un partid dacă tot se face politică pe faţă în posturile publice, începând cu preşedintele. O mascaradă de doi lei, pentru o piesă de doi bani.
Domnule Tăriceanu, nu uitaţi de răspuns sau drept la replică… orice vreţi domnia voastră. Sper că aveţi un serviciu de monitorizare care să vă semnaleze acest articol?

18 comentarii:

Anonim spunea...

He he, crezi ca se va obosi cineva sa iti raspunda? Mai de graba te cauta acasa niste baieti....

Anonim spunea...

Daca-l bagi in masa, poate ca-ti raspunde cu un pumn pe strada, si crede-ma toate javrele astea asta ar merita si in plus la momentul pumnului, al nostru sa fie mai puternic si mai patrunzator...
Si asa ar fi daca am sti sa ne organizam contra ticalosilor...

Anonim spunea...

De ce să mă caute, nu pun întrebări impertinente, nu înjur, nu mă ascund, nu sunt partizan nici unui partid, nu sunt adversarul nici unui partid. Încer doar să ajut ţara asta să se urnească din loc. Sunt un om de bun şi încerc să ofer fiecăruia dintre politicieni un ajutor pentru a funcţiona mai bine şi, o dată cu el, şi ţara.

Anonim spunea...

În plus, domnul Tăriecanu a fost, este şi, probabil, va fi un om elegant care răspunde tăios, dar nu ar apela niciodată la violenţa pumnului. Părerea mea.

Anonim spunea...

Ma induiosezi...

Anonim spunea...

Nu-i oare acesta rolul artistului? :)

Anonim spunea...

Da , dar tu prin nickul ales, te-ai declarat mai degraba arhivar de cunostinte si informatii, desi desigur, se pare ca adevarata ta vocatie sau macar cea pe care doresti sa ti-o implinesti, este cea artistica.

Anonim spunea...

Sunt poet, scriitor şi un pic muzician... dar mai ales critic. :) Cred că sunt definit mai ales ca artist şi apoi ca arhivar. Activitatea mea pe Internet este însă preponderent cea de arhivar, adun memoriile altora.

Anonim spunea...

Eu stiu asta si tocmai de aceea ti-am trimis ceva in acest sens la firul cu Capsa.
Ps. Apropo de poezie poti sa enumeri pe scurt semnificatiile si sensurile de orice fel care se acorda Mioritei?

Anonim spunea...

Ca să fac aşa ceva la modul serios mi-ar trebui cam o săptămână de studiu intens, mai ales ca sunt cam 18 versiuni ale Mioriţei. Atunci când mi s-a cerut asta la şcoală, de pe o zi pe alta, am scris că nu cred în teoria ciobanului care-şi aşteaptă placid moartea. Ceea ce a urmat nu a fost prea apreciat de profesoara de limba şi literatura româna.

Anonim spunea...

OK Nu-ti cer sa-mi dedici 2 saptamani dar in 1990 in preajma alegerilor din Duminica Orbului am publicat intr-o revista care a disparut de mult si unde publica cate ceva si Dan Desliu, un eseu de o pagina in care anticipam rezultatul alegerilor la un procent care va depasi 66,6% pentru PSD(in paranteza spus cam asa ceva s-a intamplat cel putin ptr Iliescu).
Pe ce ma bazam/
Pe Mioritza pe care eu o consider mitul constitutiv(in limbajul lui Mircea Eliade) al poporului roman si in care motivul simbolic este fratricidul adica omorarea de catre fratii sai, din invidie(tara care nu mai paraseste de atunci si mananca norocul natiei noastre), a celui mai bun.
Adica sunt trei frati cei trei ciobani si doi se unesc contra unuia, superioritatea numerica permitandu-le s-o faca pe fata iar ciobanul ce urmeaza a fi sacrificat nu se opune, caci numai cu mijloace criminale si radicale adica tot un dublu, de data asta, omor ar fi putut birui si el nu doreste asa ceva...
Comparam acest procent de 2/3 al fratricidului roman cu cel de 1/2 de la asasinatului primordial si constitutiv pentru umanitate de data asta al lui Abel de catre Cain si conchideam ca nu exista nici-un motiv special in istoria noastra ca el sa se fi imbunatatit.
Am discutat cu Dan Desliu despre acestea si el mi-a spus ca dupa stiinta lui aceasta interpretare este originala adica nu exista inca in istoria literaturii romane. Din pacate a murit innecat in mare nu mult timp dupa asta.
De atunci eu repet des ca traim moralmente sub conditia Mioritei, completand ca in raport de eficacitate traim sub conditia Mesterului Manole si ca sacrificiul ciobanului nu se pune ca sacrificiu intemeietor de forma si durata ca cel al aotiei mesterului...

Anonim spunea...

Este o variantă, desigur dacă îi consideri pe cei trei fraţi.

Anonim spunea...

Mie imi plac totusi mai mult, cei trei purcelusi...

Anonim spunea...

Şi mie îmi plac purceluşii, mai ales spre Crăciun şi când nu se duc toţi cărnăciorii ştim noi unde. Nimic nu e mai frumos decât nişte şorici proaspăt pârlit. Tare mi-e teamă însă că unul dintre purceluşi este "canibal" şi îi mănâncă pe ceilalţi doi.

Anonim spunea...

Numai sa nu-i stea in gat soriciul la un moment dat...

Anonim spunea...

Este o varianta doar daca consideri M. ca mit constitutiv al natiei noastre si de ce nu, ca altul eu unul nu vad, adica unul care sa contina diferentele specifice necesare in orice definitie logica...

Anonim spunea...

Atunci poate că toţi cei trei vor avea un un urmaş comun, degrabă vărsătoriu de sânge, pe numele său Mihai zis şi Viteazu. :) Pohta cea pohtit cel moldovan şi ortoman.

Anonim spunea...

Asta si presupun in scenariul meu "intemeietor de natie".
Sunt amestecate metaforic cele doua soiuri de gene dar in alta proportie decat cea biblica.