duminică, octombrie 14, 2007
uculus et epops
(cuc şi pupăză)
Mai puţină lumină în fiecare zi, toamnă spre iarnă, mai multe pocnitori oferite de politică
Nu mai simt enervare atunci când aud despre bătaia pe care politicienii o fac în public. Simt o imensă greaţă. Ei, politicienii, nu. Ei pot înghiţii o broască vie şi să lase impresia că gustă o delicatesă.
Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu face o dezvăluire extraordinară. El zice că scopul "suprem" al preşedintelui Traian Băsescu este dărâmarea Guvernului Tăriceanu. WaW! Mai spune că şeful statului s-a înconjurat de paraziţi, care trăiesc din "bacşişul de popularitate" ale acestuia. WaWaW! Profund. Câtă cunoaştere politică îţi trebuie să deschizi gura şi să spui. "Scopul său suprem în acest mandat este dărâmarea Guvernului Tăriceanu. S-a înconjurat de paraziţi politici, care trăiesc din bacşişurile de popularitate ale preşedintelui".
În timp ce Crin Antonescu spunea că se va discuta remanierea, Iată că Ludovic Orban este de altă părere şi anume că nu este momentul. “Nu poţi să laşi un om să se specializeze, să pătrundă în probleme şi când să vină cu soluţiile sau să accelereze realizarea obiectivelor din programul de guvernare, îl trimiţi la plimbare”. “E şi o presiune extrem de mare asupra PNL, care se exercită din toate părţile de la Băsescu, PD, PSD, DNA, Servicii şi de multe ori în anumite contexte se mai scapă anumite declaraţii”. Paradoxal, guvernul vede altă realitate. Orban a ţinut să precizeze că performanţa de ansamblu a Guvernului Tăriceanu este extrem de bună (sâc!) şi de aceea nu este oportună acum o remaniere. Pe de altă parte, liniştea în PNL este iarăşi tulburată. Tonul părerilor contrare l-au dat doi dintre vicepreşedinţii PNL, deputatul Crin Antonescu şi senatorul Norica Nicolai. "Guvernul trebuie şi poate să rămână în fruntea ţării, dar, după opinia mea, şi asta este o discuţie pe care o vom purta cât de curând în partid, cred că trebuie să discutăm serios, inclusiv despre remaniere", a declarat Crin Antonescu. Şi Norica Nicolai a spus că remanierea trebuie făcută cât mai repede, refuzând însă să dea nume de miniştri care ar putea fi vizaţi de remaniere. Şi vicepreşedintele Puiu Haşotti a vorbit, nu de puţine ori, despre erorile înregistrate la nivelul Executivului, vorbind chiar şi despre… "miniştrii-papagali" (de stat, aş adăuga eu). Şi senatorul Radu Stroe consideră că poate ar fi "utilă" remanierea Guvernului. Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, membru în BPC, a declarat şi el că poate ar trebui să se facă remanierea, desigur, după momentul 25 noiembrie. Gyorgy Frunda spune ceva şi mai de mare “uniune naţională”: “După alegerile pentru PE e posibilă remanierea, chiar cu acceptarea membrilor altor partide. Şi PSD, şi PD sunt soluţii viabile. Este adevărat că guvernul este într-o situaţie grea, dar nu una de criză. În acelaşi timp, are şi noroc, deoarece PSD are luptele lui interne şi nu este eficient.”. Desigur, aş parafraza şi eu un pic cu un sens asemănător dar mai din topor, “să trăiască opoziţia, că e damă bună şi lipseşte cu desăvârşire”.
Mi se pare mie sau vocea premierul Tăriceanu rămâne tot mai izolată. Şi totuşi rezistă. Cum mai poate reacţiona un om care este atacat din toate părţile? Poate declarând diferite formulări “inelegante”, cum ar fi faptul că "PD vrea să dea impresia că a avut mari capacităţi în Guvern", dar, de fapt, "oamenii lor au avut doar capacitatea de a se deroba de sarcinile care le-au revenit".
Să repetăm deci, primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu a declarat, sâmbătă, că deşi Partidul Democrat susţine că a avut "mari capacităţi" în Guvern, reprezentanţii PD au avut de fapt doar "capacitatea de a se deroba de sarcini", referindu-se la avertismentul CE şi la faptul că APIA a fost condusă de un democrat. Derobarea ca derobarea, cam toţi se feresc de muncă, dar vizitiul ce spunea? De ce nu a dat domnul Tăriceanu cu cravaşa atunci când a fost cazul, că doar acesta era unul din rolurile sale. Cum orice nenorocire duce la PD, premierul va face "acele eforturi necesare" să evite clauza de salvgardare iar România să nu risipească (prin jocul politic) banii destinaţi agriculturii. Cum? Păi prin metoda politică, luând măsurile care se impun. Va lua deci măsuri ca "lucrurile să fie îndreptate la Ministerul Agriculturii şi în special APIA", adică acolo unde s-a derobat PD-ul. Şi pentru că trebuia ca nenorocirea să poarte un nume (cel al vinovatului), "să nu uităm că această agenţie a fost condusă până acum două luni de un stimabil membru PD. Ar trebui să-l întrebăm ce măsuri a luat ca să nu ajungem în această situaţie". Deci… aha!
Iată că Baroneasa Emma Nicholson a cerut, sâmbătă, la Iaşi, stimabilului organism PNL, să aducă în Parlamentul European valorile liberale, etica şi viziunea liberală promovate de liderul partidului, premierul Călin Popescu Tăriceanu. Exact ce promovează premierul României… Ia stai aşa! Emma Nicholson este încă pe aici? Credeam că… Ei bine, nu. Emma Nicholson a participat, doar face parte din grupului liberal din Parlamentul European, la lansarea candidaţilor PNL la euroalegeri. Deci este pe temă de lozincă “Ura noastră şi mândria…”. Steguleţe, discursuri şi urări de bine. Laudă parlamentarii trimişi la Strsbourg de către PNL!, “Cinste lor! Cinste lor! Cinste europarlamentarilor!”, "sunt politicieni de primă clasă". "Avem însă o problemă pe care doar dumneavoastră o puteţi rezolva. Avem nevoie de două, trei, patru ori mai mulţi parlamentari din partea dumneavoastră. Faceţi să se întâmple acest lucru! Aduceţi în PE valorile liberale, etica şi viziunea liberală promovate de premierul vostru!". Dacă e musai, PNL livrează. Până la refuz livrează. Numai să fie primiţi.
Şi acum să ne reîntoarcem în replica opoziţiei. Emil Boc, un personaj acuzat că ocupă toate locurile de avion al peneliştilor (asta am citit-o pe bloguri), răspunde însă şi la acuzaţia APIA (cred că APIA este Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultura şi nu Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, pentru că la Tăriceanu aveau sens amândouă): "Este o ipocrizie cum rar se poate întâlni. Toţi miniştrii Agriculturii, din 2004 până în prezent, au fost liberali. Să-i cauţi pe «acarii Păun» în eşaloanele 2 ale ministerelor pe care ei le-au condus demonstrează incapacitatea guvernanţilor liberali". Hai să nu exagerăm domnule Boc. Această ipocrizie este pe toate drumurile, de ce spuneţi că e rară?
Cristian Diaconescu închide seria de replici, deocamdată spunând că este NO WAY pentru drumul PSD la guvern. Oare vorbeşte în numele lui Traian Băsescu, prea spune acelaşi lucru. Domnia sa are şi un argument: „O discuţie despre asocieri la guvernare nu îşi are nici un rost fără a discuta un program de guvernare”. Păi nu era domnul Geoană cu sărut-mâna la intrat la guvernare?
Am lăsat la sfârşit cireaşa de pe tort. Din seria politica care consternează (cacofonia deloc întâmplătoare), aflăm de la un personaj foarte nou întrat în politică, atât de nou că nici nu s-a uscat bine cerneala de pe carnetul de partid: "Probabil că voi candida pentru un loc în Camera Deputaţilor din partea Organizaţiei de Tineret PD din Bucureşti. Până la alegerile parlamentare din România, voi susţine femeile din PD care candidează pe locuri eligibile pentru Parlamentul European. Este vorba despre Roberta Alma Anastase, care ocupă locul doi pe lista PD, şi de hunedoreanca Monica Iacob Ridzi care este pe locul patru pe listă". Dacă această ştire ar fi fost ghicitoare, probabil că nu aş fi ghicit niciodată cine anume a spus aşa ceva. Domnia sa, prezentă în oraşul Deva cu ocazia unui simpozion pentru prevenirea cancerului genito-mamar iniţiat de Organizaţia Judeţeană de Femei a Partidului Democrat Hunedoara, domnişoara Elena Băsescu, a declarat că nu a vizat niciodată un loc în Parlamentul European, deoarece îşi doreşte o carieră politică în ţară. Nu am mai văzut niciodată o ascensiune politică atât de rapidă, această domnişoară se mişcă mult mai repede decât Elena Udrea.
Nu ştiu de ce am eu senzaţia că o să vină timpuri grele.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Iti propun si va propun celor care cititi o tema care pe blogul lui Nastase nu a primit raspuns pornind de la ultima stire:
UPDATE: Presedintele Germaniei, atacat de un romana
Va rog explicati ce inseamna " sintagma de origine romana" care a inceput sa se utilizeze in ultima vreme pentru descrierea unor evenimente externe? Dar de nationalitate romana? Dar de cetatenie romana?
După cum şi noi spunem despre Gheorghy că este român maghiar, de origine maghiară sau cetăţean român de etnie maghiară... Naţionalitatea se suprapune parţial ca înţeles cu cetăţenia. Naţionalitatea însă nu ţi-o poţi schimba. Aparţii unei naţiuni prin drepturile culturale ale naşterii. La cetăţenie poţi renunţa, la naţionalitate nu. Este ca şi cum ai spune pe la 20 de ani că alegi o altă limbă maternă. Desigur, există cazuri în care... dar nu într-atât încât să schimbe regula.
Si atunci toti borfasii din lume care sunt actuali sau fosti cetateni romani sunt conationali de ai mei de aceiasi etnie romana ca si mine?
Asta este problema Bibliotecarule .... Chiar crezi ca eu nu stiu definitiile de dictionar ptr notiunile de care am intrebat?
Nu e o problemă. Familia nu ţi-o alegi. Uneori găseşti un prieten care îţi este mai frate decât cel lângă care ai crescut. Cum este de exemplu Dr. Raed Arafat, de la SMURD. Un om inimos care a făcut din nimic un serviciu medical de urgenţa, descarcerare, ca în vest... asta deşi mulţi i-au închis uşa în nas. Uite cum un român de adopţie s-a dovedit mai român decât ceilalţi şi a avut şi succes.
Trimiteți un comentariu