miercuri, aprilie 02, 2008
Locţiitorul preşedintelui Biroului Electoral Municipal Suceava, contestat
Organizaţia PNL Suceava a contestat la Biroul Electoral Judeţean numirea unui jurist din Primărie în funcţia de locţiitor al preşedintelui Biroului Electoral Municipal Suceava, transmite corespondentul AMOS News.
Vicepreşedintele PNL Suceava, Mihai Aurel Steiciuc, a precizat că este vorba despre Paul Iftimie, şeful Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Suceava, aflat în subordinea directă a primarului Ion Lungu.
Liberalii suceveni consideră că, în condiţiile în care Ion Lungu candidează pentru un nou mandat de primar, este anormal ca un subordonat al acestuia să facă parte din Biroul Electoral Municipal. Steiciuc a mai spus că, în calitate de jurist al Primăriei, Paul Iftimie primeşte calificative pentru activitatea desfăşurată din partea lui Ion Lungu.
„În aceste condiţii, domnul Iftimie ar putea fi pus în situaţia jenantă în care sa fie nevoit sa judece eventualele contestaţii depuse la adresa domnului Ion Lungu”, a declarat Mihai Aurel Steiciuc. (Doina BOGHIAN)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu