ancora

---

(ancoră)
Bunicul avea pe antebraţul stâng un tatuaj. Eram încă un copil şi deci fascinat de lucruri neobişnuite. Tatuajul era un simbol marinăresc, o ancoră, un desen relativ complicat, chiar dacă nu era nici pe departe la perfecţiunea celor de acum. Era probabil reproducerea unui model pe care îl mai văzusem “tatuat” cu roşu sau albastru pe pălăriile de plajă. Nu ştiu de ce o ancoră, bunicul meu a fost muncitor. Moda tatuajelor îmi însemnase bunicul probabil prin deceniul 1930. Acum tatuajul zăcea decolorat, cu o culoare albăstrui violetă de creion chimic, aproape trist şi ascuns de pielea în exces. Bunicul fusese un om sportiv la viaţa lui dar boala ia măcinat statura impozantă. Nu era pentru prima dată când vedeam un tatuaj. Mai văzusem câteva, tot pe oameni ieşiţi la pensie. Nu erau însă desene ci mesaje împotriva uitării: Maricica 1934.
După un timp bunicul a observat că mă holbam la tatuaj şi s-a ruşinat nu pic la gândul faptei de tinereţe.
“Nepoate, precis te gândeşti să faci şi tu unul… vezi tu, astfel de fapte le faci cu plăcere la tinereţe, dar te însoţesc întreaga viaţă, precum păcatul. Când îmbătrâneşti, nu mai sunt atât de plăcute ca la tinereţe. Şi nu le mai poţi şterge.”
Când eram eu copil nu exista încă tehnologia de ştergere a unui tatuaj. Singura modalitate era să-ţi tai pur şi simplu pielea tatuată lăsând în urmă o cicatrice urâtă. Parcă încă aş mai vrea un tatuaj, dar cuvintele bunicului mi-au rămas adânc încrustate în minte. De atunci mă gândesc că ceea ce fac ar putea să-mi provoace ruşine la bătrâneţe şi mă feresc de ruşine precum necuratul de tămâie.

Citeam ieri în ziarul Compact:
Milioane de fani vor bilete la Led Zeppelin
Peste 20 de milioane de fani s-au inregistrat pentru a obtine un bilet la unicul concert de reunire a legendarei trupe de rock Led Zeppelin, care va avea loc pe 26 noiembrie, la Arena O2 din Londra. Biletele vor fi alocate prin tragere la sorti si doar 20.000 din cei inscrisi vor putea participa la concert. Organizatorii i-au rugat pe fani sa aiba rabdare si fac toate eforturile pentru a putea acoperi cererea imensa de bilete.

Pentru cei mai tineri dintre domniile voastre, trebuie să citez câte ceva din wikipedia. Fără înţelegerea importanţei trupei comentariul meu nu are nici un sens.

Led Zeppelin a fost o formaţie de muzică rock din Marea Britanie, fiind considerată unul dintre cele mai cunoscute, respectate, novatoare şi născătoare de inspiraţie grupuri muzicale ale secolului 20. De-a lungul timpului a abordat diverse stiluri pornind de la muzica rock, excelând în crearea de piese memorabile în toate aceste stiluri, blues rock, hard rock, heavy metal, folk rock, dar încorporând adesea în multe din cântecele lor porţiuni muzicale dintre cele mai diferite genuri ale muzicii universale.
Led Zeppelin a avut o componenţă unică de patru membri de-a lungul timpului. Cei patru muzicieni sunt: Jimmy Page (chitară, mandolină, Theremin), Robert Plant (voce, muzicuţă), John Bonham (tobe, percuţii, voce) şi John Paul Jones (chitară bas, orgă electronică, melotron, blockflöte, mandolină).
Începând cu 1968, anul formării lor, Led Zeppelin au fost inovatori muzicali în mod constant, dar în acelaşi timp, nu au pierdut niciodată nici pulsul publicului şi nici grupul imens de iubitori din toată lumea. Deşi sunt mai ales cunoscuţi pentru pionieratul lor în genurile hard rock şi heavy metal, cei patru muzicieni au introdus constant elemente de blues, rockabilly, reggae, soul, funk, muzică celtică, muzică indiană, muzică arabă, folk, pop şi chiar muzică din America Latină, respectiv muzică country în compoziţiile lor.
După mai bine de 25 de ani de la hotărârea de a încheia activitatea muzicală datorită morţii tragice a lui John Bonham din 1980, muzica formaţiei Led Zeppelin continuă să fie ascultată cu mare plăcere, să se vândă foarte bine şi să exercite o influenţă importantă asupra muzicii rock contemporane. Grupul a vândut peste 300 de milioane de albume în întreaga lume, incluzând 110 milioane de albume vândute doar în Statele Unite ale Americii.
La vremea când formaţia Yardbirds s-a desfiinţat (prin iulie 1968), Jimmy Page a rămas cu numele trupei, cu un contract de înregistrări, dar şi cu o serie de angajamente neîndeplinite. Astfel a apărut formaţia New Yardbirds, prin intermediul căreia chitaristul dorea să efectueze un turneu în Peninsula Scandinavă. Trupa a fost primită cu apatie si indiferenţă de publicul britanic, astfel membrii fiind nevoiţi să traverseze oceanul, unde, după editarea albumului de debut, dobândesc în scurt timp consacrarea, fiind recunoscuţi drept cei mai de seamă „succesori artistici” ai fostului grup Cream, în care a activat si Eric Clapton (chitară, vocal). Simultan, cei patru „zep” constituiau principalii rivali ai formaţiei Jeff Beck Group.
Pe acest prim album, considerat de specialişti „sofisticat dar plin de energie”, se regăseau două piese importante: Communication Breakdown şi Dazed and Confused. Al doilea LP a constituit, bineînţeles, o augmentare în plan componistic si interpretativ a debutului, incluzând si bine-cunoscuta Whole Lotta Love. Chiar dacă al treilea album (Led Zeppelin III) a avut la bază stilul hard rock, el a inclus piese de folk, cum ar fi Friends, Gallows Pole, Bron-Y-Aur Stomp, dar şi o superbă piesă de blues minor, Since I’ve Been Loving You.
După aproximativ un an, pe al patrulea album apărea viitorul hit internaţional Stairway to Heaven, una dintre cele mai reuşite înregistrări ale grupului. Următorul album, Houses of the Holy, editat în anul 1973, demonstrează dorinţa formaţiei, de acum cu o popularitate uriaşă în întreaga lume, de a explora cât mai multe si mai diverse stiluri, plecând de la rock-ul plin de vigoare la reggae, pseudo-soul, până la baladele folclorice. Având parte si de un impresar competent, Peter Grant, formaţia şi-a consolidat o reputaţie stabilă în rândul publicului iubitor de muzică rock.
Această reputaţie nu s-a datorat numai activităţii neîntrerupte şi a fidelităţii componenţilor faţă de grup, ci şi a simplului fapt că Led Zeppelin nu a apărut niciodată pe micul ecran (bineînţeles, în afară de muzicalul The Song Remains The Same), de asemenea neavând nici un disc single oficial. Trupa şi-a concentrat exclusiv eforturile în realizarea unor L.P.-uri şi în domeniul apariţiei pe scena concertelor publice. Astfel, formaţia tindea să editeze câte un album o data la 18 luni - un timp mai mult decât suficient pentru a cizela fiecare piesă cu grijă. Planificându-şi cu discernământ fiecare turneu, fiecare concert, formaţia Led Zeppelin îşi dozează astfel apariţiile - pe disc, sau pe scenă -, încât ele să constituie evenimente muzicale aşteptate cu interes crescând, de către o audienţă care creştea continuu numeric. Asemenea grupului Who, Led Zeppelin realizează combinaţia perfectă a grupul de trei instrumente cu al vocii solistice.
În anul 1974, formaţia si impresarul său întemeiază casa de discuri „Swan Song” sub auspiciile firmei „Atlantic Records”. Coloana sonoră a filmului The Song Remains The Same este constituită în principal din piesele albumului The Song Remains The Same editat în anul 1976. Albumul In Through The Out Door, a fost, din păcate, ultima realizare a grupului în componenţa iniţială, deoarece, în 1980 moare bateristul John Bonham. În memoria acestui uriaş şi virtuoz muzician, formaţia înregistrează albumul Coda, cu ajutorul bateristului Kenny Jones, de la Who.
Led Zeppelin, însă, deja nu mai există, membrii principali ai trupei, Jimmy Page şi Robert Plant, urmând să înceapă fiecare cariera solo.
Cum poate o trupă de începuturi în muzica rock să suscite interes după atâta timp? Iată de ce mi-am amintit de spusele bunicului. Începuturile în muzica rock (şi probabil în orice curent muzical) nu au fost comerciale, nu au vizat formula succesului de casă. Iată că, paradoxal, acest non-comercial a dus la vânzări uriaşe în timp şi la trecerea interesului spre noile generaţii. Non-comercialul s-a dovedit extrem de vandabil. Muzica bună făcută acum îşi găseşte public peste foarte mulţi ani, după cum şi acum se ascultă muzica clasică veche de o sută, două sute sau trei sute de ani. Totul este să faci lucruri de care nu-ti va fi ruşine niciodată. Aceste lucruri vor rezista istoriei şi modei de moment. Câte dintre trupele care sparg topurile cu ascensiunea lor rapidă vor continua să existe după 50 de ani, după 20 de ani, după un an…
Ce legătură are acest lucru cu politica?, o să mă întrebaţi. Tatuajul şi muzica nu au o legătură directă, modelul transformării istorice însă da. Câţi dintre oamenii politici reuşesc să se gândească la cum va fi interpretat gestul lor peste 50 de ani, la acel rând pe care istoria îl va publica în analele sale. Această ceartă continuă îngreţoşează istoria. Poate ar trebui publicate toate jocurile de culise ale politici româneşti pentru ca politicianul român să se ruşineze atunci când va veni vremea.
Şi mai trist este că alături de aceşti politicieni, vârfurile ridicate din pleava celor veroşi şi nesimţiţi, regăsim mulţi oameni oneşti care îi adulează şi îi apără.
Manipularea maselor ar trebui să fie cea de a unsprezecea interdicţie morală.