duminică, septembrie 23, 2007
musicus et lyra, P.N.L.
(muzicant şi lira, P.N.L.)
Pentru a putea înţelege de ce Ludovic Orban este atât de inverşunat contra Preşedintelui Băsescu şi dar şi a PD în general, am derulat un pic istoria până acum câţiva ani. Cătând prin arhiva de ştiri a internetului am descoperit câteva nuanţele ale derulării politice care îmi scăpaseră la vremea respectivă.
Radu Berceanu a declarat, în cursul acestei dimineţi, pentru Radio Total, că Adriean Videanu este omul propus de PD pentru a fi candidatul Alianţei la funcţia de primar general al Capitalei. El va fi concurat pentru această postură de candidatul propus de PNL, Ludovic Orban.
De ceva timp Ludovic Orban a fost propulsat într-o poziţie de sacrificiu a PNL, fără ca acesta să-şi dea seama. Domul Orban este astăzi în poziţia purtătorului de stindard. El a devenit imaginea partidului (stindardul în sine) dar şi poziţia vulnerabilă (deţinerea stindardului te cam împiedică în luptă). Firea agresivă a domnului Orban nu este deloc compatibilă cu poziţia de imagine. Reacţia sa este mai mult decât tranşantă, este agresivă. Are tendinţa de a face declaraţii fără a respecta o poziţie oficială din partea partidului şi, cel mai important defect al zonei de imagine, îşi pierde uşor cumpătul devenind agresiv. În zona de reprezentare şi a imaginii nu-ţi poţi permite să-ţi pierzi cumpătul într-o conferinţă de presă. Ziariştii speculează lipsa de afinitate a domnului Orban şi rezonanţa acestuia cu agresivitatea zonei de conflict.
Din câte ce am înţeles eu din reacţiile şi direcţiile speculate de domnul Orban, acesta încă speră să fie candidatul ales pentru primăria generală a capitalei la viitoarele alegeri. De aici cred că este şi efortul de a ieşi în evidenţă cu tot felul de declaraţii, cu tot felul de acţiuni.
Privind la ştirile de azi, am observat trei declaraţii importante ale domnului Orban.
ieri, 17:17 - Orban: Ultimele evoluţii din politica românească stârnesc îngrijorări serioase la CE
ieri, 17:42 - Orban: Băsescu are atâta minte şi înţelege că nu se joacă cu găletuşa şi grebla în nisip
azi, 13:12 - Orban: Guvernul îşi asumă răspunderea pentru uninominal ca Băsescu să nu „paraziteze” euroalegerile
Aceste ştiri acoperă zona externelor, lovesc cu un limbaj nepermis atacului politic mai ales când vorbim de cel mai reprezentativ om al statului român, apoi se încheie cu o ştire internă de partid în ricoşeu direct cu o altă declaraţie anti-Băsescu. Un joc riscant şi, mai ales, gratuit. Vremea agresivităţii se pare că a trecut. Puţină lume mai aderă astăzi la politica celor care se exprimă agresiv la adresa adversarilor politici. Acum se poartă eleganţa şi diplomaţia. Lumea s-a cam săturat de scandalul politic, are nevoie de un mandat sau două de acalmie.
Parcă aud o voce cântând din gât răguşit şi tabacic:
"La noi la Brăila,
La tanti Elvira,
Uşor se câştigă lira..."
Să fie politica în aşteptarea lui Terente?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu