miercuri, septembrie 19, 2007

clamo



(a striga în gura mare)
Totul a început de la o ştire pe care am auzit-o de la Mircea Badea, o ştire căruia nu prea i-am dat crezare, mai ales că venea de la un ziar care este pentru mine nu tocmai 100% credibil, CanCan, poate şi datorită interpretărilor date pozelor tip paparazzii. Ce spune ştirea…
… şeful statului i-ar fi cerut, ţipând efectiv, din nou lui Adriean Videanu să demisioneze din funcţia de primar general. Imediat după respectiva solicitare Videanu a intrat într-o şedinţă de urgenţă cu Vasile Blaga. Relaţia lui Videanu cu Băsescu a ajuns la cel mai scăzut nivel posibil, parte din cauza imaginii dezastruoase a primarului general, parte din cauza refuzului acestuia de a servi anumiţi clienţi politici ai preşedintelui.

Videanu respinge categoric “fabulaţia” presei cu privire la iminenta sa demisie, cerută sau nu de domnul preşedinte Băsescu Traian:
"Scadenţa mandatului meu în faţa cetăţenilor Capitalei va avea loc în luna iunie 2008. Nu am intenţionat niciodată să demisionez din funcţia în care am fost investit prin votul bucureştenilor."

Oricât de responsabil s-ar simţi preşedintele pentru faptul că a părăsit primăria capitalei chiar atunci când trebuia să înceapă să facă ceva, să ţipe imperativ la un personaj ales, să-i ceară demisia ca unui angajat pentru că simte cum se apropie de el imaginea negativă… foarte urât, foarte urât. Domnule preşedinte, clienţi politici? Dacă este adevărat, aş spune preşedintelui … mai faceţi şi ceva prezidenţial pe la Palatul Cotroceni, lăsaţi că are cine să se ocupe de primarul Bucureştilor. Dacă nu este adevărat, nu-i mai spun nimic preşedintelui.
Desigur că primarul Videanu este poate cel mai dezastruos primar al Bucureştilor din ultimii… dar cine mai stă să socotească astfel de perioade mari de timp. Senzaţia mea este că acest primar general nu a făcut decât un nesfârşit joc de imagine, un complex “faţa-ascunselea” cu plecări prin străinătate şi concedii interminabile şi costisitoare.
“Mă rog ţie, cine-i mizerabilul?”, ar fi zis nenea Caragiale.
Pe de altă parte, nu merita încă o cheltuială pentru câteva luni de mandat. Aş recomanda autorităţilor să pregătească cu atenţie dosarele, momentul se apropie. Dacă preşedintele Băsescu nu-l sprijină pe Videanu, nu văd cine să-l sprijine împotriva preşedintelui, chiar dacă le-a pus borduri la poartă palatului.

Ironia este că roata se întoarce. Prin mijlocul lui aprilie 2007, citeam o ştire uşor răsturnată:
Preşedintele executiv al PD, Adriean Videanu, îl sfătuieşte pe Traian Băsescu să nu demisioneze imediat după votul plenului, aşa cum anunţase şeful statului, deoarece preşedinţii celor două Camere îi vor comunica eventuala hotărâre de suspendare, abia după răspunsul pe care Parlamentul îl va primi de la Curtea Constituţională.

Poate că nu aş fi dat crezare, nici cât o bârfă între pensionare pe holul blocului, dacă nu aş fi legat această ştire de o alta, prezentată succint la Realitatea:
Democraţii se întrunesc în şedinţa Biroului Permanent. Este de aşteptat ca PD să definitiveze listele pentru alegerile euro-parlamentare, iar cap de listă să fie nominalizat Sorin Frunzăverde.
De asemenea, sunt în atenţie şi foşti euro-observatori: Monica Iacov Ridzi, Marian Jean Marinescu, Roberta Anastase şi Maria Petre.


Încep să se facă mutări în cadrul PD, partidul simte un vânticel de înnoire şi vechile răni se vor redeschide. Se simte un miros de lupta până la sânge în PD. Bila se învârteşte pe cercul ruletei, este momentul să se facă pariurile.

8 comentarii:

Anonim spunea...

Am vazut si eu stirea tot in emisiunea lui Badea. Dar intrucat nu stau in Bucuresti nu prea ma intereseaza persoana lui Videanu. Cu atat mai mult insa, nu prea ma intereseaza politica romaneasca si cu atat mai mult il dispretuiesc pe al nostru prim conducator. Politica pentru ca e o curva cu mii de fete, iar presedintele pentru ca se cheama basescu (cu b mic) si actioneaza conform si specific marlaniei, mitocaniei romane.
Ce mi-a placut a fost, tot in emisiunea lui Badea de alaltaieri, ca daca ar candida un ficus pentru functia de primar al capitalei, el l-ar alege. Ei bine, pentru funcita de presedinte al Ro, as alege tot un ficus - ar fi mai ordonat, mai curat, mai cu bun simt si nu ne-ar minti si nici nu si-ar bate joc de noi zilnic.

Anonim spunea...

Unde mai pui că foarte mulţi ficuşi poate duce la scăderea fenomenului de încălzire globală. :)
Din păcate dezinteresul celui care votează naşte monştrii vieţii de zi cu zi.
Dacă aş putea fi ascultat, cu un rating corespunzător, aş îndemna pe toţi care nu sunt de acord cu clasa politică, să anuleze buletinele de vot. Dacă vor avea 15 milioane de voturi anulate şi 1 milion de voturi exprimate... poate că se vor retrage din funcţii. De mult militez pentru introducerea pe buletinul de vot a unei opţiuni suplimentare: "Nu sunt de acord cu nici unul din candidaţi.", cu condiţia că dacă iese această opţiune învingătoare, să se reia alegerile cu alţi candidaţi.

david santos spunea...

Good work, thank you.
Have a good day

Anonim spunea...

Da bibliotecarului ,trebue explicat peste tot pe unde putem dar nu aici la tine unde navigheaza putini ci pe peste tot ca anularea buletinului cu un x mare pe el este un vot de blam un cartonas rosu si ca neprezentarea la vot desi mai comoda este un cartonas galben.
Si cand vor fi cateva milioane de voturi nule nimeni nu va putea sustine ca sunt cauzate nestiinta alegatorului in a vota.
Deci anulare clara nu trei sampile sau altele aemenea care se trec pe seama proastei instructii.
Este un domeniu de actiune ptr tine care arzi ca sa si actionezi sau poate ma insel?

Anonim spunea...

Scuze: da bibliotecarule etc etc.
PS Vad ca intra mesajele. Cat timp insa? Incep sa cred ca le este tare frica de mine!?
Da-mi tu blogurile pe care daca as intra s-ar speria si mai tare.

Anonim spunea...

Nu militez pentru anularea buletinul de vot. Nimeni nu va cunoaşte adevăratul gest. Eu militez pentru a schimba legea electorală. Doresc să se pună o opţiune suplimentară Nu votez nici unul de mai sus care să aibă şi o implicţie. Dacă anulezi votul, nu se va supăra nimeni, rămân restul votanţilor care contează; Dar dacă spui prin lege că votul majoritar cu această nouă opţiune "nici unul de mai sus" are drept efect reluarea votului cu alţi votanţi decât cei iniţiali, totul începe să aibă sens. Până la urmă, clasa politică va fi nevoită să se schimbe.
De exemplu, sunt 14 de candidaţi pentru preşedinţie. Dacă iese majoritar, peste 50% din votanţi, opţiunea "nici unul de mai sus", atunci se vor reface alegerile dar cei 14 nu mai au voie să candideze. Trebuie să vină alţii. Nu vei mai fi nevoit astfel să votezi ce ţi se pune în faţă, partidele politice se vor gândi matur şi real la candidat, vor sonda opţiunea populaţiei mult mai serios şi mai larg, preşedintele partidului nu va mai fi automat candidatul partidului pe care îl păstoreşte. Altă chestie ciudată. Preşedintele partidului ar trebui să fie, logic, în afara problemei alegerilor. El este reprezentant, ce să caute la guvern sau in parlament, la primării... el trebuie să coordoneze politic toţi membrii săi, iar membrii partidului aflaţi în funcţiile de conducere trebuie să voteze conform conştiinţei lor şi nu funcţie de ce interes are pe moment partidul.

Anonim spunea...

Nu o sa obtii asa ceva prin lege dar o campanie la vedre in acest sens infiintarea unei asociatie a celor care vor sa dea cartonasul rosu guvernului si care sa anuleze votul cu stampila asociatiei, crede-ma ca daca vor fi multi, va avea un efect mare caci le va fi teama ca maine asociatia s-ar putea transforma in partid...

Anonim spunea...

Nu pot pleca de la ideea că nu o să obţin legea. Eu fac propagandă. Sper ca cineva mai potenţat decât mine să-şi însuşească ideea şi să se ocupe de ea.