vineri, septembrie 21, 2007

fabrica machinatio-birotatio



(dispozitiv mecanism-bicicletă)
Politica ştie să smulgă evenimentele în folosul ei. Citeam în ziar ieri că de ziua Bucureştilor va fi un pelerinaj al motociliştilor. Mă bucuram de concordia pe care o provoacă evenimentul, destul de şters, dacă este să fiu sincer, al zilei Bucureştilor. Iată că fluxul de ştiri este un pic de o altă părere:

Peste o sută de motociclişti s-au adunat, joi seară, în Piaţa Constituţiei din Capitală, de unde au plecat în marş spre Arcul de Triumf, organizatorii dorind să atragă atenţia asupra numărului mare de accidente în care sunt implicaţi motociclişti.
Motocicliştii s-au adunat pe platoul din Piaţa Constituţiei, de unde au plecat în marş pe traseul Piaţa Constituţiei, Bulevardul Magheru, Piaţa Aviatorilor, Arcul de Triumf, unde au depus lumânări în memoria celor care au murit în accidente de motocicletă. Acţiunea a fost organizată de Prefectura Capitalei, cu susţinerea Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, la iniţiativa Comunităţii Motocicliştilor din România.
Florin Ionescu, reprezentantul Comunităţii Motocicliştilor, i-a înmânat ministrului Cristian David un memoriu prin care îi cerea introducerea în Codul Rutier a culpei şoferilor de maşini implicaţi în accidente cu motociclişti, dar care nu sunt soldate cu victime.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, prezent la eveniment, a spus că ar trebui să existe un respect reciproc în trafic şi din partea şoferilor de maşini, şi din partea motocicliştilor.


Este trist, sărbătorile sunt triste, evenimentele sunt triste, oamenii sunt trişti… totul este un etern depresiv. Am ajuns să devenim concordanţi în disperare. Hmmm, hai să înlocuiesc a concorda cu a ştimui. Nu, nu e bine…aaaaa… a conglăsui. Nici aşa nu e bine. A… a… ştiu, a consuna. Deci… Am devenit consunanţi numai in disperare. Mult mai bine.

Niciun comentariu: