marți, aprilie 08, 2008

Laszlo Borbely le-a cerut directorilor scolilor din Bucuresti să se implice în educatia elevilor pentru protectia în caz de cutremur


Laszlo Borbely, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Locuintelor si Cristian Adomnitei, ministrul Educatiei, Cercetării si Tineretului, au participat azi, 8 aprilie la Colegiul National Sf. Sava la o întâlnirea cu directorii scolilor din Bucureti si cu reperezentantii inspectoratelor scolare. În cadul întâlnirii, s-a discutat pe tema educatiei si protectiei elevilor în caz de cutremur.

“Am initiat această întâlnirea importantă deoarece educatia elevilor pentru protectia în caz de cutremur este o actiune necesară mai ales că nimeni nu poate prevedea când se va produce un cutremur. Pentru a preveni cetătenii nu este deajuns să facem simulări. Ei trebuie pregătiti pentru a sti cum să se comporte în caz de cutremur, iar educatia în scoală este foarte importantă. În perioada 2005 – 2006, pentru educatia elevilor am realizat o serie de îndrumare care ar fi trebuit încă din anul scolar 2007 – 2008 să fie abordate în cadrul orelor de dirigentie. Pentru că nu s-a întâmplat acest lucru, vă rog ca măcar de acum să abordati acest subiect, mai ales că aceste îndrumare au fost aprobate printr-un ordin comun al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Locuintelor, Ministerului Educatiei si al Ministerului de Interne. Astept să văd o mai mare implicare a autoritătilor scolare în acest demers pentru că toti avem o foarte mare responsabilitate fată de copii si de familiile lor”, a declarat ministrul Laszlo Borbely.

“Mă bucur că putem să avem astfel de întâlniri si că materializăm o idee foarte bună, aceea de a face educatie seismică elevilor din ciclul preuniversitar. Elevii sunt foarte receptivi la acest tip de activităti educationale. De asemenea, familiile acestor copii vor beneficia indirect de cunostintele pe care ei le vor dobândi la scoală”, a declarat ministrul Educatiei Cristian Adomnitei.

Reprezentantul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgentă, gen. Aurel Udor a subliniat importanta pe care o are cunoasterea unei actiuni corecte si coerente în timpul si în primele ore de după producerea unui cutremur. Aurel Udor i-a asigurat pe directorii scolilor din Bucuresti prezenti la întâlnire de întrega colaborare a personalului IGSU în instruirea elevilor.

În cadrul discutiilor, a fost ridicată si problema sigurantei clădirilor în care functionează unele scoli. Astfel a apărut prounerea de a initia un program national de expertizare a clădirilor în care functionează unităti de învătămînt, construite înainte de anul 1977.

Programul national de educare antiseismică a populatiei, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Locuintelor are drept scop prevenirea, evitarea si reducerea efectelor cu caracter de dezastru asupra populatiei si sistemului social-economic. În perioada 2005-2008 s-au elaborat, sub egida ministerului, o serie de studii si materiale, constând în principal în:

afise, brosuri, pliante care cuprind reguli de bază de protectie în caz de cutremur;ghiduri practice si filme documentare pentru instruirea populatiei în vederea protejării în caz de cutremur, destinate diferitelor categorii socio-profesionale sau de vârstă. Prin „Programul National de Educare Antiseismică a Populatiei” au fost elaborate si difuzate în fază pilot, afise, pliante, manuale/ghiduri practice, filme documentare, cu reguli de bază privind protectia individuală si de grup.
Îndrumarul intitulat “EDUCATIA SI PROTECTIA ELEVILOR ÎN CAZ DE CUTREMUR” a fost aprobat prin Ordinul comun al MAI -MTCT- MEdC nr. 1508-2058-5709/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 9 bis/2007 si postat pe site-ul MDLPL: www.mdlpl.ro .

Îndrumarul prezintă, într-o manieră concisă si usor de asimilat, informatii asupra:

naturii si modului de manifestare al unui seism;regulilor de protectie în timpul producerii unui cutremur si după ce acesta a avut loc;continutului rucsacului de urgentă al elevilor.
Îndrumarul este structurat în patru părti, după cum urmează:

Partea I - Recomandări pentru elevii din învătământul primar, Clasele I - II – Postere,
Partea a II-a – Cunostinte si recomandări pentru elevii din învătământul primar, Clasele III - IV - Text si postere,
Partea a III-a - Cunostinte si recomandări pentru elevii din învătământul gimnazial - Clasele V - VIII - Text si postere,
Partea a IV-a - Cunostinte si recomandări pentru elevii din învătământul liceal – Clasele IX – XII -Text si postere.

Niciun comentariu: